În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum este posibil să ai, simultan, mai multe vârste.
– De ce nu ești, de fapt, niciodată prea tânăr sau prea bătrân.
Te invit să citești aceste două întrebări și apoi să închizi ochii și să-ți asculți răspunsurile:
- Când te gândești la vârsta ta biologică, care-i primul lucru care-ți vine în minte?
- Când te gândești la vârsta ta biologică, ce-ți spune corpul tău?
Oprește-te aici și răspunde-ți rapid. Nu te gândi prea mult, așterne pe hârtie cele două răspunsuri și apoi uită-te la ele ca și când ți-ar povesti un prieten drag despre ce crede și simte referitor la vârsta pe care o are.
Să presupunem că, la prima întrebare, mintea ți-a răspuns:
- ești prea bătrân/ă sau prea tânăr/ă pentru…;
- ce-a fost mai bun a trecut;
- ar trebui să fiu mai înțelept, mai bogat, mai de succes, mai ceva (numește tu) la vârsta mea;
- timpul meu a trecut;
- nu mai am nicio șansă să/ e prea devreme să…;
- sau alte variațiuni ale aceleași teme: sunt prea bătrân sau prea tânăr ca să…
Iar la a doua întrebare corpul ți-a vorbit:
- sunt obosit;
- gata cu muntele pentru mine;
- fii serioasă, blugi la 50 de ani?; tocurile sunt pentru babete, lasă că-mi iau tenișii la întâlnirea asta.
- nu m-ai folosit de atâta vreme; iată că am ruginit și nu te mai pot ajuta; mai fă și tu ceva mușchi; nu vezi că așa arată un adult adevărat;
- și alte variațiuni.
Acum îți propun o perspectivă. Ai observat că mulți atleți, sportivi de performanță au aceleași reușite, recorduri, succese (sau mai impresionante) decât la 20 și ceva de ani, deși sunt pe lângă sau trecuți de 40?
Ce ne poate spune această informație? Probabil știi că vârsta medie de viață a tot crescut de-a lungul istoriei umane. Dacă acum multă vreme, un om era bătrân la 20-30 de ani, acum sunt mulți oameni care ating cu grație suta de ani. Conform Wikipedia, speranța de viață medie, în lume, în 2008, era de 70 de ani. Posibil să fi crescut între timp.
Așa, și?, mă poți întreba. Ce legătură are asta cu mine? Păi are, dacă ne uităm dintr-o perspectiva largă, istorică, social-comunitară. Dacă te-ai fi născut acum 100 de ani, speranța de viață era undeva la 40 de ani, într-o creștere progresivă lentă față de etapele anterioare. În doar 100 de ani, speranța de viață s-a dublat.
Mintea și corpurile noastre nu avut timpul necesar să se modifice conform noii realități. Nu am avut răgazul să ne construim noi credințe referitoare la ce putem face într-o viață dublă ca timp.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Am moștenit credințe conform cărora, de exemplu, la 30 de ani, un sportiv este deja trecut, nu mai poate, fizic, să performeze. Sau că avem o singură șansă să dezvoltăm o profesie sau o relație de cuplu de-a lungul vieții.
Eu aud asta foarte des. Unul dintre băieții mei face fotbal de performanță de când avea 5 ani. Și aproape fiecare discuție pe care o ascult între bărbații din jur (tatăl meu, tatăl lui, alți pasionați) este aproape mereu aceeași. ”Ah, păi ăsta e dus, are 29 de ani!”. Sau: ”Gata cu cariera lui, e bătrân, are 30 de ani, ce naiba?!”.
Cu toate astea, sunt din ce în ce mai multe exemple care răstoarnă aceste credințe, dacă suntem dispuși să le vedem. Și nu cu titlu de excepție, ci de noua regulă. Noua realitate biologică este că îmbătrânim fizic, mental și emoțional mai târziu. Desigur, dacă avem grijă de corpurile și sufletele noastre.
Pe de cealaltă parte, acum 100 de ani, un tânăr de doar 20 și ceva de ani nu avea nicio șansă să fie băgat în seamă. Trebuia să treacă prin furcile dovedirii, ale mentorării, ale experienței. Abia apoi putea să facă ceva care să fie observabil și notabil.
În schimb, dacă ne uităm la noua realitate, multe dintre acțiunile, afacerile, ideile de succes din prezent aparțin exact acestor tineri de 20 și ceva, 30 de ani. Sigur că mulți veterani îi iau încă în batjocură (sau nu-i iau, pur și simplu, în serios), dar asta nu mai contează. Rezultatele sunt cele care vorbesc. Și nu mă refer aici doar la planul fizic, ci la cel al ideilor și al acțiunii în orice domeniu, de la salvarea planetei până la Bitcoin.
Buuuun. Să zicem că accepți că nu ești nici bătrân/ă, nici tânăr/ă, conform credinței de acum 100 de ani. Ești în floarea vieții, fie că ai 20 de ani, fie că ai 50. Ce noi posibilități se deschid în fața ta?
Cu acest insight, dacă te întrebi, din nou, ce-ți spune mintea despre vârsta ta biologică, ce-ți răspunzi? Dar corpul tău ce-ți spune?
A te simți bătrân sau tânăr depinde de un sistem de clasificare, corect? Cum ar fi să îmbrățișezi ideea că singurul criteriu real este cel interior? Tu stabilești cât de tânăr/ă sau bătrân/ă ești. De fapt, tu stabilești ce vârstă ai. Ca să-ți fie mai ușor, îți propun să te uiți la asta prin prisma rolurilor pe care le ai.
De exemplu, la mine, vârsta pe care o simt (când sunt conștientă de asta) e diferită.
- în rolul de mamă, am fie cei 47 de ani biologici, fie vârsta copiilor mei, când vreau să mă pun în papucii lor;
- în rolul de coach, am vârsta înțelepciunii pe care o accesez din conștiința universală prin prezență (uneori simt că n-am vârstă, așa cum este definit în mod convențional acest concept);
- în rolul de femeie și parteneră de sex, am vreo 24 – 25 de ani;
- în rolul de prietenă am vârsta biologică;
- în rolul de purtătoare a unei misiuni, sunt fără vârstă, adică nu cred că există vreo condiționare din perspectiva vârstei;
- în rolul de mentor, e ca la rolul de coach. Funny fact: mă împlinește rolul de mentor pentru adolescenți, pentru că în pauză am și eu 17 ani și suntem buddies. Accept și îmbrățișez această vârstă și ce-mi aduce ea mie și celor din jur. Apoi schimb rolul și fac trecerea către mentor, cu ușurință.
Când mă uit în oglindă, o văd pe Magda de 17 ani, pe Magda de 47, pe Magda oricând între aceste vârste sau fără vârstă. Depinde ce gândesc și simt în acel moment.
Vorbeam recent cu o prietenă cu vârsta biologică de peste 40, care-mi spunea că e într-un mediu în care sunt mulți tineri de 20 și ceva de ani. O energizează și o bucură interacțiunea cu ei, dar își dorește și pe cineva cu o vârstă apropiată, cu care să poată discuta alte lucruri.
Pe de altă parte, o clientă, tot cu o vârsta biologică de peste 40, îmi spunea mai demult că lucrează într-un mediu în care sunt foarte puțini tineri și tare și-ar dori să fie mai mulți în preajma ei. Să simtă entuziasmul, efervescența ideilor, a acțiunilor și a proiectelor curajoase.
Fiecare dintre ele are o percepție unică a propriei vârste în interacțiunile cu oamenii mai tineri biologic. Plus că echilibrul e necesar și sănătos. Și entuziasmul de la 20 de ani și cel de la 40 sau 70 de ani, împreună, ne fac cine suntem.
În concluzie, ceea ce vreau să spun e că avem vârsta pe care o alegem. Uneori inconștient, alteori conștient.
Nu suntem niciodată prea tineri sau prea bătrâni pentru ceva ce sufletul nostru alege să experimenteze.
Avem diverse roluri cu diverse vârste atașate.
Avem nevoie să înlocuim vechile credințe referitoare la vârstă cu unele noi, adaptate datelor din acest moment.
Ai 50 de ani și vrei să-ți schimbi cariera? Acum 100 de ani, ai fi fost deja oale și ulcele, probabil. Acum, însă, e posibil să mai ai vreo 30 de ani de viață în față și vreo 20 de profesie. Ce zici, îți ajung?
Dacă te găsești în impasul lui ”e prea târziu pentru mine să …”, hai să avem o conversație. Intră pe site și rezervă o sesiune. Cel mai probabil, îți va schimba viața.
Spor la vârste conștiente!
Citește și:
„Am făcut primul milion după 50 de ani și a fost chiar mai bine că am așteptat”
Cum găsești puterea de a-ți revendica creativitatea în a doua jumătate a vieții