În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce sunt copiii o oglindă care redă întocmai realitatea părintelui.
– Ce a scos la suprafață timpul mai lung petrecut alături de copiii noștri.
Urania Cremene a fondat All About Parenting, organizația pentru educația părinților, motivată de credința că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face cea mai mare diferență în viitor. Campania Educă azi, ca să nu vindeci mâine este destinată părinților cu copii de toate vârstele, prin care Urania, alături de echipa sa, își propune să ofere părinților tehnicile potrivite și informațiile necesare pentru ca ei să ajungă la o relație echilibrată cu copiii. Webinariile gratuite pot fi accesate de toți părinții care vor să știe cum să scape de pedepse, cum să comunice mai eficient cu copilul și cum să-l motiveze să devină cea mai bună variantă a lui în această viață. Citește prima parte a interviului acordat Thrive Global România de Urania Cremene și descoperă cum a influențat acest an complicat relația noastră cu copiii.
Thrive Global: A trecut mai bine de un an de la pandemie. Cum simți că s-au transformat relațiile părinți-copii?
Urania Cremene: Impactul a fost foarte mare în relația cu copiii. Ne-am trezit cu toții că, peste noapte, sub același acoperiș a trebuit să îndeplinim nu doar rolul de părinte, ci mai multe roluri în același timp: părinți, profesori, parteneri de joacă, bucătari și, unii dintre noi, printre toate astea, antreprenori cu normă întreagă. A fost despre cum le îndeplinim pe toate astea între aceiași pereți cu copiii noștri, pentru că restricțiile ne-au privat și de ajutorul pe care-l primeam înainte de la bone sau bunici. Pe acest fond, oboseala, frustrările și emoțiile negative și-au spus cuvântul pentru cei mai mulți dintre părinți, dar și pentru copii.
Și, iată, provocările părinților cu copiii au crescut.
- Refuzurile s-au amplificat: „Copilul meu spune NU! și Nu vreau! la aproape orice”. Aici avem de-a face cu refuzuri de orice fel, de la refuzul de a se spăla pe dinți, de a dormi singur, de a mânca, de a-și pune căciula pe cap, până la refuzul de a-și strânge jucăriile, de a-și face temele sau de a-și face curat în cameră.
- Timpul la ecrane a crescut. Nu îl pot dezlipi din fața ecranului – asta e concluzia la care au ajuns foarte mulți dintre părinți, mai cu seamă că în ultimele luni am avut și avem de-a face cu o explozie de timp în fața ecranelor. Și aici mă refer la orice fel de ecran, de la televizor, la telefon și până la tabletă sau calculator.
- Gestionarea emoțiilor copilului este o altă problemă care a ieșit la suprafață cu precădere în această perioadă provocatoare. Copilul meu face crize în magazin, are nervi – asta este o problemă pe care o întâlnesc la părinți cu copii de toate vârstele. Și aici încadrez toate situațiile în care copilul are o criză de nervi, un tantrum sau se simte furios și devine, apoi, agresiv sau răspunde peste umăr ori pe un ton amenințător.
- Până și conflictele sau certurile între copii au crescut.
Zi de zi, primim mesaje de la părinți care cer soluții în aceste direcții. Și da, e adevărat, provocările dintre părinți și copii au crescut, însă ce mă bucură este faptul că și părinții caută mult mai multe soluții. Vor răspunsuri, vor să afle „cum să” și nu mai dau crezare sfaturilor după ureche sau metodelor învechite care iată, nu mai funcționează: pedepsele, amenințările, negocierile, mita sau chiar și bătaia.
TG: „Mai mult timp împreună” este motto-ul care a guvernat anul ăsta. Ce a scos bun la suprafață în relația cu cei mici? Ce a ieșit la suprafață și nu e chiar atât de bun?
UC: Așa este, ne-am dorit mai mult timp împreună și 2020 ne-a dat asta pe tavă. Și cred că, pe de-o parte, copiii și părinții au avut momente în care au făcut activități împreună, mai mult decât înainte. Acolo unde relațiile erau deja echilibrate, unde părinții gestionaseră deja comportamentele nedorite cu fermitate și căldură, situațiile tensionante au fost puține.
Însă acolo unde au existat probleme pe care unii părinți le-au neglijat sau le-au vârât sub preș, acestea au ieșit la suprafață, iar unele dintre ele s-au și amplificat: copiii voiau și mai mult televizor, joacă non-stop, refuzuri peste refuzuri, mult mai multe crize de nervi, dat din picior sau chiar țipat. Conflictele între copii s-au amplificat și ele, în familiile cu doi sau mai mulți copii.
Iar acolo unde metodele folosite pentru a rezolva toate aceste probleme au constat în pedepse, amenințări, mite, pus la colț, negociat până în pânzele albe, toate astea n-au făcut altceva decât să scoată la suprafață și să amplifice și mai mult comportamentele negative ale copiilor.
Și cred că cei mai mulți dintre părinți au ajuns la capătul puterilor.
TG: A crescut presiunea pe noi, cei mari. Griji financiare, anxietate. S-au răsfrânt și asupra copiilor toate angoasele noastre?
UC: Copilul este ca un burete. Absoarbe tot. Chiar și copiii mici, care încă nu știu să se exprime în cuvinte, înțeleg și percep realitatea pe care părinții le-o expun și o fac să devină a lor. Aici nu mă refer doar la cuvinte și comportamente, dar și la frici, emoții negative și convingeri. Părintele este vocea din mintea copilului său. Dacă părintele este stresat, încărcat negativ și plin de griji, copilul le preia și le transformă în stresul lui. A fost nevoie ca mulți dintre părinți să se reinventeze, să-și schimbe locul de muncă. Unii chiar au rămas fără job. Și chiar dacă părintele încearcă să ascundă de copil durerea sau grija și-și descarcă frustrările doar noaptea, în pernă, copilul tot simte. Simte când mama îi pregătește micul dejun tăcută, cu gândul la: „Ce ne facem, acum că am rămas fără bani?”. Simte când tatăl e absent, pe covor, și îmbină piesele de lego cu gândul la: „Ce ne facem, acum că grădinița s-a închis? Cu cine îl lăsăm pe cel mic?”. Simte când vocea mamei e plânsă și poveștile de la culcare nu mai sună la fel ca înainte. Copilul e ca o oglindă. Percepe realitatea părintelui o și redă întocmai, la rândul lui.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Pe acest fond apar multe dintre comportamentele negative greu de gestionat, cum ar fi crizele de nervi, țipat, urlat, dat din picior, tantrumuri în plină stradă sau chiar și în magazin. Iar atunci când copiii sunt plini de furie și de nervi, este datoria noastră să-i calmăm, nu să ne facem părtași la haosul lor și nici să le reprimăm aceste emoții, sub măști. Acesta este motivul pentru care am creat un seminar online, complet gratuit, din care părinții pot afla cum să gestioneze emoțiile negative, atât pe ale lor, cât și pe ale copiilor. Seminarul se numește ”4 Pași ca să calmezi nervii tăi și ai copilului. Ce să faci când îți vine să urli, să ameninți sau chiar să lovești” și face parte din campania “Educă azi, ca să nu vindeci mâine.”
TG: Părinții nu sunt, totuși, în concediu. Avem de muncit, avem o mie de griji pe cap. Cum putem rămâne conectați cu copiii?
UC: Așa este, părinții nu sunt în concediu. Și chiar dacă timpul pe care-l petrec cu copiii este limitat, e important să fie timp de calitate. Asta înseamnă să caute să facă activități cu copilul, din care să excludă ecranele. Nici măcar televizor pe fundal sau telefon în apropiere, fie el și cu ecranul în jos. Doar părintele și copilul, pe covor, cu un puzzle, un Lego, o carte de citit sau de colorat. Astfel, copilul va simți că părintelui îi pasă de el, că el e important, nu laptopul, nu televizorul, nu filmul, nu emisiunea, nu serviciul. În felul acesta se consolidează relația de parenting.
În al doilea rând, le recomand părinților să-i implice pe copii și în activitățile care țin de întreținerea casei, cum ar fi curățenie, gătit, cumpărături, dus mașina la spălătorie, plătit facturi.
Mulți dintre copii nici măcar nu știu de unde vin banii sau cum a ajuns mâncarea în farfuria din fața lor. Practic, sunt tratați ca fiind doar niște anexe ale familiilor, și nu ca fiind parte din ea.
Ei trăiesc o realitate în afara familiei din care fac parte. De aceea, recomand părinților să-i implice pe copii în supermarket și nu doar să-i așeze în acel spațiu special din coșul de cumpărături: „Uite, avem de cumpărat lapte, ouă și pâine. Poți să aduci tu pâinea și să o așezi în coș? Uite, e chiar acolo, pe raftul acela”. În felul acesta, nu doar că înțelege cum apar toate alimentele în casă, dar copilul se simte implicat în familia din care face parte. Contribuie și el și se simte conectat cu părinții lui.
TG: Cum poți explica lipsa de disponibilitate unui școlar? (Chiar dacă sunt aici, fizic, muncesc și am nevoie de spațiu).
UC: Cred foarte mult că aici e vorba de prevenție și de a trasa niște limite clare. Sigur că aș putea să mă așez la birou și să încep să lucrez, fără ca el măcar să știe cât timp voi face asta sau când mă poate întrerupe și pentru ce anume. Din nou, aici copilul e tratat ca fiind doar o anexă și nu parte din ce se întâmplă în familie. Și apoi să mă enervez că nu înțelege că lucrez și vine la mine: ba că vrea apă, ba că vrea la baie, ba că nu poate deschide pachetul de biscuiți, ba că vrea să-i curăț un măr. Ca să evităm asta, putem să facem un program, împreună cu copilul, din care să înțeleagă cum va arăta ziua. Să-l implicăm în organizarea zilei. Astfel, el va ști la ce oră mâncăm, la ce oră ne jucăm, la ce oră lucrez și pentru cât timp.
„Uite, de la ora 12 la 13 (și îi arăt și pe ceas) am o ședință importantă și voi avea nevoie de liniște. Hai să vedem ce ai putea face și tu în acest timp. Vrei să faci un lego sau să te joci cu un puzzle?”. Mă asigur că a mâncat, a băut apă, a mers la toaletă, înainte să mă așez la birou, ca să nu fie tentat să mă întrerupă. Copiii sunt foarte receptivi atunci când se simt implicați. Cooperează mult mai ușor când simt că ei contează și sunt tratați ca de la egal la egal și nu doar puși în fața faptului împlinit: „am ședință acum” sau „vezi că intru în birou, te rog nu mă întrerupe.”
TG: Mulți părinți s-au luat cu mâinile de cap când au remarcat cât de puțină autonomie au copiii în învățare (aud tot mai des comparații cu felul nostru de a învăța, eram mai autonomi, se pare). De ce crezi că se întâmplă asta și cum putem crește gradul de responsabilizare a copiilor?
UC: Responsabilitatea nu se întâmplă peste noapte. Nu putem să ne așteptăm să avem un copil care e responsabil, doar pentru că a ajuns la școală sau pentru că a împlinit 18 ani. Responsabilitatea se predă în familie. Dacă un copil nu învață ce este responsabilitatea în familie, nu ai cum să te aștepți să devină responsabil cu propria viață sau la locul de muncă și cu atât mai mult cu temele. Cred că mulți dintre copii nu știu, efectiv, că temele sunt responsabilitatea lor. Se întâmplă acolo unde părintele a acționat pe principiul „lasă că e mic, fac eu în locul lui”: duc eu farfuria murdară în chiuvetă în locul lui, strâng eu jucăriile de pe jos în locul lui, pun eu hainele murdare în coș în locul lui, aranjez eu patul în locul lui, îi leg eu șireturile, îl îmbrac eu, deși poate singur, îl spăl eu pe dinți, deși poate singur, îl spăl eu pe cap, deși poate singur.
Și dacă în toate aceste situații copilul a primit ajutor, de ce ar fi diferit cu temele?
Prin urmare, cu cât vom face mai mult în locul lor, cu atât ei vor pasa responsabilitatea în „curtea” noastră, mai ales când vine vorba de teme. Le recomand părinților să nu mai facă în locul copiilor, ci doar să le ofere ajutorul, acolo unde cer sau unde e cazul. De exemplu: „La finalul zilei, trebuie să strângi jucăriile de pe covor. E responsabilitatea ta să faci asta, pentru că sunt jucăriile tale. Dacă ai nevoie de ajutor, sunt aici. Pot să-ți țin eu cutia, iar tu să le așezi înauntru.” Sau: „După ce terminăm de mâncat, farfuriile murdare trebuie să fie în chiuvetă. Tu o duci pe a ta, că tu ai mâncat în ea, deci e responsabilitatea ta. La fel fac și eu cu a mea”. Sau: „Tema la mate e responsabilitatea ta, deci tu decizi dacă o faci înainte sau după cină. Eu sunt aici dacă ai nevoie să te ajut”.
TG: S-a spus despre generațiile noi de copii că sunt prea protejate de greutăți, prea cocoloșite. Ți se pare adevărat? Crezi că situația actuală a expus copiii la realitate, le-a antrenat reziliența?
UC: Aș vrea să subliniez că ai noștri copii nu s-au născut altfel decât noi. Adică, da, s-au născut altfel din multe puncte de vedere și anume: au avut acces mai devreme decât noi la multă informație, au crescut într-un alt mediu și altfel alimentați, multe din mediul lor s-au schimbat.
Însă ei, ca ființe umane, au aceleași nevoi psihologice de bază ca și noi, importante în egală măsură cu ale noastre. Pentru că mulți dintre părinți s-au concentrat pe a le face copiilor viața cât mai frumoasă și lipsită de greutăți, asta a dus, foarte logic, la o lipsă de reziliență din partea copiilor.
Odată cu perioada aceasta provocatoare, în care mulți dintre părinți au fost nevoiți să se împartă între mai multe roluri, sub același acoperiș, mulți dintre copii au făcut cunoștință cu o realitate pe care nu o cunoșteau înainte: mami nu a mai fost doar mami acasă, ci și contabila care trebuia să predea balanța la timp sau marketerul care trebuia să verifice conversiile din online și să refacă strategia sau analistul care trebuia să predea rapoarte la timp sau chiar să stea minute întregi în conferințe video la aceeași masă care, altă dată, era plină doar cu piese de lego sau cu cărți de colorat. Și poate că mami nu a mai venit instant cu paharul de apă, atunci când copilului i-a fost sete, ci a trebuit mai întâi să termine conferința, de exemplu.
Perioada asta le-a expus copiilor următoarea realitate: noi toți, din această familie suntem importanți și nevoile noastre, ale tuturor celor din familie, sunt importante, nu doar ale tale, ale copilului. Și asta, categoric, le-a crescut reziliența multor copii.
Urania Cremene este specialist în training-uri de parenting, autor, are peste 15 ani experiență ca trainer și public speaker și două acreditări internaționale, Parent’s Toolshop SUA 2010 și Breakthrough Parenting SUA 2013, obținute în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator. În ultimii ani, a pus pe picioare un business de succes, alături de echipa sa, iar mesajul cel mai important pe care-l transmite prin seminariile și webinariile sale este că parentingul de calitate stă la temelia adulților echilibrați în care se vor transforma copiii noștri. Este mama lui Amos (9 ani).
Citește și:
Tiparele comportamentale din copilărie și cum ne afectează ele viața