În următoarele 6 minute vei afla:
– De ce să nu aduci în discuție supa, ci bolul din care va fi mâncată.
– Cum să gestionezi momentul când nu mai ai bani pentru cursurile preferate ale copilului.
Urania Cremene a fondat All About Parenting, organizația pentru educația părinților, motivată de credința că relația dintre părinți și copii este primul loc unde educația poate face cea mai mare diferență în viitor. Campania Educă azi, ca să nu vindeci mâine este destinată părinților cu copii de toate vârstele, prin care Urania, alături de echipa sa, își propune să ofere părinților tehnicile potrivite și informațiile necesare pentru ca ei să ajungă la o relație echilibrată cu copiii. Webinariile gratuite pot fi accesate de toți părinții care vor să știe cum să scape de pedepse, cum să comunice mai eficient cu copilul și cum să-l motiveze să devină cea mai bună variantă a lui în această viață. Citește a doua parte a interviului acordat Thrive Global România de Urania Cremene și descoperă cum a influențat acest an complicat relația noastră cu copiii.
Thrive Global: Cum și cât îi poți mărturisi unui copil despre grijile tale de adult?
Urania Cremene: Este foarte clar că nu ne putem trata copiii ca pe prietenii noștri. Asta e o capcană în care cad foarte mulți părinți. Nu putem să le povestim copiilor probleme pe care le-am povesti unui prieten adult, la o cafea. Însă le putem povesti despre probleme pe care le înțeleg la vârsta lor.
Depinde foarte mult de vârsta copilului și de cât de pregătit este pentru viața reală. Asta pentru că într-un fel comunicăm cu un copil adolescent și în alt fel cu un copil de vârstă preșcolară.
Ce e important să știe un copil atunci când ne vede îngrijorați este sinceritatea cu care tratăm emoțiile noastre. Adică, dacă te vede supărat și te întreabă „Ești supărat?”, răspunsul să fie „Da, sunt supărat”, „Am avut o zi grea la serviciu” sau ”Am avut un conflict cu un coleg de la serviciu” și să povestim pe scurt despre ce este vorba.
Scopul este să asigurăm copilul că problema sau îngrijorarea pe care o avem nu are legătură cu el, dar fără să intrăm în detalii care nu sunt necesare copilului. De exemplu, dacă asistă la discuții sau certuri în cuplu, e important să înțeleagă subiectul polemicii. Iar dacă nu asistă la rezoluție, e important să i se comunice: „Știi că ne-am certat ieri, uite de ce și uite la ce concluzie am ajuns”. E important să înțeleagă copilul ce facem cu emoțiile noastre, de ce anume sunt cauzate, ce decizii luăm și care sunt soluțiile pe care le-am găsit.
TG: Cum explici unui copil când se schimbă situația financiară în casă și-l afectează direct? (de
exemplu, nu ne mai permitem un curs care-i plăcea sau trebuie să fim mult mai atenți cu
banii).
UC: Și aici depinde foarte mult de vârsta copilului. Pe măsură ce copiii cresc, eu propun și în cadrul programului All About Parenting să fie introduși în consiliile de familie și în discuțiile despre ce înseamnă bugetul familiei. Sigur că nu trebuie neapărat să știe câți bani intră în casă de la părinte sau de la părinți, însă e important să înțeleagă ce înseamnă costuri fixe pe care familia le are de plătit lunar: întreținerea, apa, gazul, internetul, telefonul mobil, chiria, credite etc. Apoi, câți bani sunt disponibili pentru mâncare, câți pentru distracție, hobby-uri, câți bani plătim pentru educație, sănătate, frumusețe etc. Deci copiii sunt introduși de mici în felul în care familia cheltuiește banii. Acesta e motivul pentru care discutăm despre „Nu ne mai permitem un curs care-ți plăcea” într-un context în care copilul înțelege ce înseamnă cheltuieli.
Dacă sunt prea mici pentru a înțelege ce înseamnă treaba asta, tot ceea ce vom face este să apelăm la cunoștințele pe care ei le-au acumulat deja despre bani. Ar fi ideal ca, atunci când tăiem de pe listă, din cauza restricțiilor financiare, o activitate sau un curs care copilului îi face plăcere, să încercăm să le înlocuim cu ceva mai ieftin sau gratuit, cu un curs online, o carte sau cu orice alte informații care, totuși, îl ajută pe copil să rămână aproape de ceea ce-i făcea plăcere. Dacă e vorba despre un sport, să încercăm să-l înlocuim cu o activitate fizică afară, în aer liber, care e gratuită. Deci le oferim orice altă alternativă posibilă. Pe de altă parte, aș sugera ca, în măsura în care se poate, domeniile care țin de educație și de sănătate să nu fie afectate. Așa le arătăm copiilor că sănătatea și educația sunt primele pe care le hrănim în familia noastră, după ce achităm costurile fixe despre care am vorbit mai sus.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
TG: Cum procedăm cu copiii care devin anxioși și refuză, de exemplu, să facă inclusiv lucruri
care nu le pun sănătatea în pericol?
UC: Aici e un aspect foarte important pe care vreau să-l subliniez. Refuzurile, ca orice alt comportament nedorit, sunt doar un simptom, ceva ce se vede la suprafață. Sunt indiciul care ne atenționează că, în spatele refuzului, se află altceva, de fapt. Dacă ne punem întrebarea: „Ce fac cu refuzul copilului?”, nu rezolv problema, ci lucrez doar la suprafață. Părinții intervin, de regulă, cu argumente logice prin care încearcă să-l convingă pe copil: „Hai, că nu pățești nimic!” sau „Parcă îți plăcea fotbalul, hai că o să te distrezi”. Aici e punctul în care copiii încep să negocieze, să dea din picior, să plângă sau chiar să se tăvălească pe jos. Iar părintele fie cedează: „Bine, fie, doar de data asta…”, fie recurge la alte metode prin care încearcă să-l convingă pe copil: pedepse, amenințări sau mită. Adică, aș putea să-l pedepsesc și pare că, pe moment, copilul nu mai refuză sau aș putea chiar să îl ameninț sau să îl bat… Dar astea țin doar până data viitoare, când copilul va refuza din nou. Prin urmare, le recomand părinților să schimbe paradigma prin care încearcă să trateze orice refuz și să-și pună următoarea întrebare: „De ce refuză copilul?” Cele mai multe refuzuri apar din cauză că nevoia de control nu le este satisfăcută copiilor. Un copil primește sute de comenzi în fiecare zi, doar de la părinții lui. I se spune ce să facă și el nu are de ales:
Spală-te pe mâini!
Descalță-te!
Spală-ți dinții!
Strânge jucăriile!
Fă curat în cameră!
Oprește televizorul!
Mănâncă!
Fă-ți temele!
Nu mai țopăi!
Iar refuzul este singura modalitate prin care copilul alege singur. Așa că, în loc să le dăm copiilor comenzi, am putea să le transformăm în întrebări care să le permită să aleagă singuri.
Prin simplul fapt că întrebi: „Vrei să stai pe scaunul din dreapta sau în capul mesei?”, în loc de „Hai la masă!”, copilul își mută mintea într-o stare de alegere. Sau „Vrei să mănânci supă din farfuria asta sau din bol?”, în loc să-i spunem: „Mănâncă supa!”, copilul este pus în fața unei alegeri pe care o face singur. Cu cât le dăm ocazia copiilor să facă mai multe alegeri, zi de zi, refuzurile vor scădea, iar unele chiar vor dispărea. Copiii nu refuză pentru că vor să ne facă în ciudă. Ei refuză pentru că e singura modalitate prin care pot să aibă control.
TG: Ce-i ajută pe cei mici să se simtă că au control, atunci când nici noi, cei mari, nu ne mai
simțim deloc așa?
UC: Aș vrea să punctez aici câteva idei despre cea mai extensivă cercetare care s-a făcut la nivel de comportament uman și motivație umană. Este vorba despre Teoria Autodeterminării, conform căreia ne naștem cu trei nevoi psihologice de bază: conectarea, competența și autonomia.
Nevoia de Conectare înseamnă nevoia de a fi văzut, valorizat, respectat, iubit, apreciat, unic, important. Aceasta este prima nevoie pe care orice ființă încearcă să și-o satisfacă, încă din primele clipe de viață.
Nevoia de Competență înseamnă nevoia de a învăța, de a ști, de a face lucruri, de a experimenta, de a fi curios. E în noi toți să vrem să facem lucruri, să învățăm, ne naștem cu această dorință de a învăța.
Iar Nevoia de Control e despre a fi sursa propriilor tale acțiuni, e despre a face alegeri, despre deciziile pe care le iei.
Copilul își manifestă această nevoie încă de la câteva luni. Când cele 3 nevoi psihologice de bază ne sunt satisfăcute simultan, în corp se instalează așa numita stare de „wellbeing”, starea de bine.
Simți că ești bine tu cu tine. Și e la fel și la copii.
Din 2020 și până în prezent, cele 3 nevoi psihologice de bază ne-au fost încălcate atât nouă, părinților, cât și copiilor. Aș vrea aici să punctez cu precădere ce înseamnă „să nu avem control”. Nu am mai avut control pe propriile decizii: timpul în parc cu copiii, îmbrățișările în public, școală online, fie că vrem, fie că nu, școală offline în grupuri mai restrânse, distanțare nu doar în supermarket, dar și în mijloacele de transport în comun.
Iar la ei, la copii, e mult mai greu să înțeleagă „de ce”-ul din spate, atâta timp cât nimeni nu se apleacă spre ei să-i întrebe sau măcar să le explice. Și apar frustrări, neliniști, nervi, refuzuri, emoții negative, și din partea lor, și din partea noastră, a părinților. Este adevărat că nu putem controla ce se întâmplă afară, în societate. Nu putem controla toate deciziile care se iau peste noapte pentru noi. Însă putem controla ce se întâmplă acasă, în relația cu copiii noștri.
Și pentru ca acasă să ne fie cel mai bine, le recomand părinților ca seara, înainte de culcare, să aibă un dialog cu copiii lor, în care să le adreseze trei întrebări:
1. Ce ți-a plăcut azi cel mai mult?
Aici scopul e să scoatem la suprafață și lucruri pozitive. Că nu e totul atât de „negru” precum am crede. Și cu toate că nu avem control deplin pe întreaga situație, sunt lucruri bune care încă ni se întâmplă și e bine să fim recunoscători pentru ele.
Spune-i și tu copilului tău ce ți-a plăcut cel mai mult din tot ce ai făcut azi. Și dacă e prima dată când aveți acest dialog, poți începe chiar tu să-i povestești.
2. Este ceva ce nu ți-a plăcut?
Ideea aici e să înțelegi care sunt „butoanele” care-i activează nervii sau acele acțiuni care nu-i fac plăcere deloc. De multe ori, aici poate fi vorba despre deciziile pe care nu le poate lua, lucruri care i se întâmplă fără să aibă un cuvânt de spus sau chiar mici conflicte care-l macină. Află ce poți să faci diferit data viitoare, pentru ca el să nu mai ajungă în situațiile astea. Și, la fel ca în punctul anterior, spune-i și tu ce nu ți-a plăcut. Astfel, copilul va înțelege că e normal să existe și astfel de minusuri și că viața nu e doar despre cât de bine și de ușor ne e.
3. Este vreun moment în care te-ai simțit iubit?
Părinții spun că-și iubesc copiii necondiționat. Dar, din păcate, încă folosim expresii care dizolvă complet această convingere: „Dacă nu vii cu mine, te las aici”, „Să nu te mai văd că plângi!”, „N-ai ce veni cu mine afară îmbrăcat așa!”. Sunt sigură că mai găsim, dacă stăm și căutăm mai adânc. Ce vreau să spun cu acest punct este că e important să înțelegi cum simte copilul tău iubirea. Cum înțelege el că e iubit. Pentru că doar iubindu-l așa cum are el nevoie, vei putea să te conectezi mai mult cu el și el să simtă asta. Poate că nu pare o mare scofală acest dialog, dar sunt zece minute, poate cele mai importante dintr-o singură zi, care fac ca relația de parenting dintre tine și copil să fie mai închegată. Pentru ca acasă să vă fie cel mai bine.
TG: Care este cel mai frumos cadou pe care îl putem face copiilor într-o situație atât de
complicată?
UC: Am vorbit anterior despre cele 3 nevoi psihologice de bază: conectarea, competența și controlul. Și am subliniat despre starea de bine care se instalează în noi și în copiii noștri atunci când toate aceste nevoi sunt satisfăcute. Prin urmare, cel mai frumos cadou pe care-l putem face copiilor azi e această stare de bine. Cu alte cuvinte, să le satisfacem zi de zi copiilor noștri cele trei nevoi psihologice de bază.
Pentru a începe să le satisfacem copiilor nevoia de conectare e important să renunțăm, în primul rând, la comparații de soiul „Ceilalți ce notă au luat?” sau „Vlăduț e cuminte, tu de ce nu poți fi cuminte?” sau „Mai vezi tu aici pe cineva care se comportă așa?!”. Mesajul din spatele oricărei comparații e acesta: „Fii ca ceilalți!”. Iar asta nu-l va face pe copil să se simtă apreciat, valorizat, unic. Nu-l va face să simtă că el contează, ci mereu ceilalți, nicidecum el.
Prin urmare, pentru a le sublinia copiilor noștri unicitatea și a-i face să se simtă valoroși, vom reformula frazele în care ne vine să-i comparăm cu ceilalți. Și, dacă ne dorim să manifeste anumite comportamente, le vom spune, pur și simplu, fără să-i comparăm cu alții. De exemplu, în loc de: „Toți copiii se îmbracă gros afară, numai tu nu vrei să-ți iei geaca!”, vom reformula în: „S-ar putea să-ți fie frig, ar fi bine să-ți pui o geacă pe tine!”. În momentul în care țipă sau se comportă neadecvat, în loc să-i spunem, de exemplu, „Mai vezi tu pe cineva care se comportă așa pe terasa asta?”, am putea să-i spunem: „Știi, toți oamenii au venit aici ca să se simtă bine. Ne pasă cum se simt ceilalți în prezența noastră și s-ar putea ca acum să fie deranjați. Am să te rog să rămâi pe scaun și să vorbești pe un ton mai potolit!”.
Apoi, pentru a începe să le satisfacem copiilor nevoia de competență e important să-i lăsăm să experimenteze, să se murdărească, să cadă, să se ridice. Cel mai important este să scoatem în evidență ce fac bine, nu ce greșesc. De exemplu, să spunem că al tău copil s-a îmbrăcat singur și și-a luat bluza pe dos. Tentația părintelui e să spună: „Vai, ți-ai pus bluza pe dos”. Nu mai observă că și-a luat pantalonii cu fermoarul în față sau că are două șosete de același fel. Prin urmare, recomand părinților să vâneze mai mult ce fac bine copiii și să se abțină să facă în locul lor imediat. Vânați momentele în care lucrurile le ies și puneți-le întrebări de soiul: „Cum ai făcut?” sau ”Uite, ți-a ieșit, ai luat două șosete de același fel. Cum ai făcut asta?”.
Și, nu în ultimul rând, pentru a începe să le satisfacem copiilor nevoia de control, e important să-i lăsăm să ia decizii singuri. Sigur că sunt unele cazuri în care nu pot alege ei, cum ar fi la ce grădiniță vor merge sau ce școală vor urma. Un copil nu are capacitatea de a decide în acest sens. Însă, dacă mergem în parc, în loc să-i îndemnăm ce să poarte, îi putem întreba: „Vrei să-ți pui pantalonii galbeni sau pe cei verzi?”. Sau în loc să-i întrebăm „Ce vrei să mănânci la micul dejun” și să ne trezim cu „Nu mi-e foame!”, am putea să le spunem: „Vrei să mănânci ou ochi sau cereale cu lapte?”. Doar prin simplul fapt că le punem mintea într-o stare de alegere, le satisfacem nevoia de control, pentru că vor putea alege singuri.
Felul în care va arăta adultul de mâine își are rădăcini în educația pe care i-o oferim azi. Pentru că un copil care se simte unic, văzut, valorizat, respectat, care ia decizii, care face acțiuni, care învață, care simte că poate și că e sursa propriilor alegeri, devine un adult fericit și împlinit cu propria-i viață. Pentru că tu, dragă părinte, zi de zi și conștient, i-ai satisfăcut cele 3 Nevoi Psihologice de Bază.
Urania Cremene este specialist în training-uri de parenting, autor, are peste 15 ani experiență ca trainer și public speaker și două acreditări internaționale, Parent’s Toolshop SUA 2010 și Breakthrough Parenting SUA 2013, obținute în urma unor formări ca Master Trainer, Coach și Facilitator. În ultimii ani, a pus pe picioare un business de succes, alături de echipa sa, iar mesajul cel mai important pe care-l transmite prin seminariile și webinariile sale este că parentingul de calitate stă la temelia adulților echilibrați în care se vor transforma copiii noștri. Este mama lui Amos (9 ani).
Citește și:
De ce se cred copiii responsabili pentru divorțul părinților?
La birou: în postura de adult sau tot copilul lui mami și tati?