În următoarele 5 minute, vei afla:

– De ce să setezi o alarmă de culcare.
– De ce e preferabil ca seara să fim un pic old school.


Conform studiului realizat de Common Sense Media în 2019, 61% dintre părinții care au răspuns sondajului folosesc telefonul înainte de culcare, iar 70% dintre copii adorm cu telefonul în pat. Deși studiul a fost realizat în Statele Unite ale Americii, eu însămi am extras, și nu o dată, telefonul copilului meu de sub acesta când am intrat, peste noapte, să verific dacă doarme bine. Cum device-ul lipsea de pe birou, a fost limpede că se află în pat și că, probabil, copilul l-a folosit înainte să adoarmă.

Nu este un caz izolat, cei mai mulți dintre colegii și prietenii săi folosesc telefonul și pe post de alarmă pentru trezirea de dimineață, așa că rămâne în proximitatea lor peste noapte. Avem reguli, desigur: de exemplu, telefonul se pune pe Airplane Mode în momentul în care le spunem ”noapte bună”. Doar că regula se respectă, probabil, până închidem ușa și ne aud pașii îndepărtându-se la distanță sigură de camera lor. 

Deși cunosc foarte bine teoria, recunosc că și eu țin telefonul aproape de pat. De un an, însă, respect câteva reguli care mi-au făcut serile mai frumoase și somnul mai odihnitor. Nu am reușit să exilez total aparatul în altă cameră și recunosc că mai sunt momente când vreau să aflu ce înseamnă un cuvânt pe care nu-l cunosc sau cum va fi vremea a doua zi. Dar este un progres notabil față de comportamentul pe care îl aveam vizavi de telefon înainte să descopăr ce spune filozofia Thrive Global

Am constatat că mă afectează nu atât folosirea telefonului, când conținutul pe care îl consum înainte de ora de culcare. Acesta are cel mai puternic impact asupra calității somnului. De exemplu, să verificăm starea vremii de a doua zi nu schimbă prea mult starea de spirit sau relaxarea pe care ne-o dorim înainte de somn, însă consultarea ultimelor statistici despre pandemie, da. Mai mult, telefonul poate fi folosit el însuși ca un instrument de inducere a stării de bine sau pe post de somnifer fără efecte secundare: adorm excelent dacă ascult un podcast în surdină sau o poveste special gândită să inducă somnul. Toate acestea, cu câteva condiții esențiale (printre care și aceea de a nu da o ultimă tură pe rețelele de socializare exact înainte de a da stingerea). Pur și simplu, va fi infinit mai greu să convingi mintea să se pregătească pentru starea de somn.

Dana Olariu, psihoterapeut cognitiv-comportamental, explică:

”Folosirea ecranelor înainte de culcare agită, stimulează mintea, o ține în priză. Atât lumina ecranelor, cât și gândurile și emoțiile care apar din interacțiunea online, din informațiile pe care le citim, mențin mintea activă și departe de starea de care are nevoie pentru a ne putea odihni. Nevoia de conectare și teama de a nu rata ceva sunt cele care ne fac să verificăm telefonul poate prea des. Iar odată deschis, se deschide și posibilitatea de a trăi diverse emoții, precum frustrare, teamă, durere și gânduri pe care nu avem timp să le procesăm.

E benefic ca, măcar cu jumătate de oră înainte de culcare, să nu mai folosim dispozitive precum telefonul, tableta, televizorul. Și la fel de benefic este să nu le folosim în pat, să nu transformăm patul nici în birou, nici în teren de socializare. Avem nevoie să facem aceste lucruri, să deprindem aceste comportamente pentru a pregăti mintea pentru un somn bun, odihnitor, atât de important pentru sănătatea noastră fizică și psihică.

Ce putem face pentru a sta departe seara, înainte de culcare, de telefon, de social media? Putem alege sa citim o carte sau o revistă. Din cele clasice, tipărite. Putem decide să lăsăm telefonul peste noapte în altă cameră și să folosim un ceas deșteptător. Practic, e bine ca seara să fim un pic old school”. 

Cum să procedezi dacă vrei, totuși telefonul aproape:

1. Alege cu bună știință ce faci și ce nu faci cu telefonul

Alcătuiește o listă cu ceea ce îți oferă telefonul relaxant. Folosește-l pe post de unealtă: de exemplu, verifică vremea, setează alarma pentru a doua zi, trimite un mesaj de somn ușor cuiva drag. Însă stai departe de știri și de rețelele de socializare, aceste nisipuri mișcătoare din care este foarte greu să mai ieși, odată intrat. Nu citi mail-uri de muncă, nu verifica grupul de Whatsapp de la birou, evită pe cât posibil orice sursă de stres și orice trigger care te duce cu gândul la ceea ce urmează să faci a doua zi. O altă regulă importantă este dă dai pe silențios notificările, mai ales dacă telefonul ”doarme” lângă pat. Sunetele sunt special gândite să atragă atenția și să te alerteze. Nu ai nevoie de asta înainte de culcare!

2. Folosește setările de seară sau aplicații destinate acestui mod de a folosi telefonul

Cele mai agasante aspecte la ecranul telefonului, atunci când te pregătești de somn, sunt lumina ecranului și strălucirea acestuia. Lumina este gândită să o imite pe cea naturală din ambientul nostru din timpul zilei. Însă rolul luminii albastre (pe care o percepem când este soarele sus, pe cer) este tocmai să ne trezească și să ne mențină starea de alertă. Stimulul ajunge din ochi la creier, iar din creier spre corp. Dimineața, este perfect să deschidem larg geamul și să permitem luminii naturale să inunde casa: ne trezim mai ușor. Din păcate, ecranul telefonului funcționează la fel: suntem în pat, gata de culcare și mai pornim puțin telefonul. Este ca și cum ai deschide fereastra, dimineața: vei adormi, pur și simplu, mai greu pentru că tocmai ai consumat o porție de lumină albastră. 

Cele mai multe telefoane au o setare care îți permite să reglezi tipul și intensitatea luminii de pe ecran în funcție de oră. Pe sistemul IOS, se numește Night Shift, iar pe Android se numește Blue Light Filter (pe modelul Samsung, de exemplu) sau Night Lift pe altele. Cel mai natural este să corelezi trecerea pe această setare în funcție de ora la care apune soarele: mai devreme în lunile de iarnă, mai târziu în cele de vară. Dacă preferi alt ritm, alege să instalezi setarea cu o oră sau două înainte de ora ta de culcare.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


3. Evită social media: sunt mai rău decât episoadele unui serial preferat

Nu o dată am reușit să închid la timp serialul preferat, ca să prind cele 7, 8 ore de somn de care am nevoie. Și am mai intrat o dată, scurt, să văd ce se întâmplă pe Facebook, doar ca să mă trezesc o oră mai târziu dând scroll în continuare printre postările celor aproape 5.000 de prieteni. 

Hootsuite și WeAreSocial au publicat un raport fascinant despre utilizarea telefoanelor, internetului și social media la începutul anului 2020. Conform acestuia, în România avem 15,35 milioane de utilizatori de internet, 11 milioane de utilizatori activi pe social media, în timp ce 97.6 % dintre români accesează Facebook de pe telefonul mobil. Media zilnică de timp pe care o petrec românii pe social media este de 2,12 ore. 

Chiar dacă se spune că trăim în bule artificiale în mediul online (unde realitatea noastră pare singura realitate, credință întărită de persoanele din anturajul nostru, care au aceleași convingeri), polarizarea și taberele care se formează cu viteza luminii în social media nu sunt deloc prietenoase cu somnul. 

În schimb, poți alege să urmărești conturi de Instagram care te relaxează sau chiar conturi de Instagram destinate echilibrului mental, cum ar fi cele recomandate de HuffPost aici. De asemenea, sunt foarte utile aplicații pentru meditație precum Headspace sau Calm. Unele sunt gratuite și te ajută să-ți faci o idee dacă ți se potrivesc sau nu, majoritatea au o perioadă în care pot fi testate gratuit, iar dacă simți că unele te ajută cu adevărat să te relaxezi și să dormi mai bine, merită investiția cu vârf și-ndesat. 

Un ultim truc este alarma setată să marcheze ora de culcare. Însă nu ora de somn propriu-zis. Creierul nostru este deja antrenat să asculte alarmele și să se conformeze, după exercițiul trezirii de dimineață. Dacă setezi alarma de culcare cu o oră înainte de momentul când vrei, efectiv, să adormi, alege alt sunet decât cel folosit dimineața și decide un ritual care să te îndemne la somn: un duș cald, un exercițiu de meditație sau de recunoștință sau orice alt obicei pe care poți să-l adopți pe termen lung. În acest fel, telefonul chiar poate juca un rol benign în rutina de seară, cel puțin până în momentul în care vei decide să-l escortezi politicos afară din dormitor.

Citește și:

Ce trebuie să știi, ca părinte, despre Discord

De ce te doare capul? Un motiv poate fi acesta…

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.