În următoarele 3 minute vei afla:

– Cel este cel mai indicat mijloc de transport pentru a merge la birou.
– De ce jucătorii de tenis trăiesc mai mult.


Un studiu recent publicat în The British Journal of Sports Medicine arată că nu toate exercițiile fizice sunt egale pe lume. Cercetătorii au descoperit că există trei sporturi care au cele mai mari beneficii asupra longevității, iar acestea sunt tenisul (sau varianta de racquetball), înotul și gimnastica aerobică.

După cum precizează TIME, „Acești savanți au studiat date adunate de la peste 80.000 de oameni din Anglia și Scoția, pe parcursul a 14 ani, care au răspuns unor întrebări despre nivelul lor de activitate, în fiecare an, între 1994 și 2008. Datele strânse astfel arată că persoanele implicate în trei tipuri de exerciții anume – sporturi cu racheta ca tenisul sau racquetball, înotul sau antrenamentele de aerobic – au avut cel mai scăzut risc de mortalitate pe perioada cât s-a desfășurat studiul”.

Per total, circa 44% dintre persoanele chestionate au făcut un tip sau altul de mișcare (și asta înseamnă, pentru standardele din SUA, circa 150 de minute de exerciții fizice moderate pe parcursul unei săptămâni). Însă riscul de a muri a fost cu 47% mai mic pentru cei care au practicat tenis, cu 28% mai mic pentru înotători și cu 27% mai mic pentru cei care făceau aerobic (iar aceste cifre au fost obținute după ce cercetătorii au adăugat analizei și factori care puteau duce la o moarte prematură, cum ar fi fumatul).

Surprinzător, alergătorii nu au stat bine în aceste statistici, lucru explicat de cercetători ca datorându-se faptului că aceștia sunt mult mai tineri decât practicanții celorlalte tipuri de sporturi și, prin urmare, perioada de analiză trebuie extinsă pe un interval de timp mai mare.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Mersul pe bicicletă a fost asociat, de asemeni, cu o rată a riscului de mortalitate destul de scăzută, iar o posibilă explicație ar putea fi că persoanele care au spus că merg cu bicicleta practicau acest sport recreațional sau ca mijloc de transport către serviciu și nu depuneau neapărat un efort consistent și intens. Pe de altă parte, înotul și sporturile cu racheta sunt mai solicitante și presupun un nivel mai intens de efort fizic.

De aceea, profesorul Oja, cel care a condus studiul, subliniază că aceste rezultate nu ar trebui interpretate ca o recomandare pentru un anume sport sau altul sau pentru o activitate sau alta. Concluzia este simplă: persoanele care practică sport prezintă un risc de mortalitate mai mic decât persoanele care nu fac regulat activitate fizică. ”Toate tipurile de activitate fizică sunt bune, până la urmă. Depinde de fiecare individ ce preferă și de circumstanțele în care se implică în diverse tipuri de activități”.

Prin urmare, să fii activ nu este doar bine pentru sănătate: sportul îți menține inima în formă și îți ține sub control tensiunea arterială și nivelul zahărului din sânge; exercițiile fizice contribuie la o mai bună funcționare a creierului și scade riscul de cancer. „E bine să faci orice tip de mișcare”, spun cercetătorii.

Citește și:

Cel mai simplu mod de a-ți găsi motivația să faci sport, conform științei

Sportul, mai benefic pentru sănătatea mentală decât banii

Author(s)