În următoarele 3 minute vei afla:
– Ce înseamnă loialitatea în cuplu, într-o relație de prietenie sau în ipostaza de angajat.
– Cum poate fi folosită loialitatea drept pretext de către un altul pentru a forța o relație toxică sau abuzivă.
Loialitatea este un concept complex ale cărei ramuri se extind pe multe paliere ale relaționării noastre cu lumea. La modul general, implică o componentă morală, conștientă și se referă la încrederea și dedicarea față de o persoană, un grup, o cauză, un ideal. Loialitatea ține atât de o atitudine interioară – sentimentele și modul în care gândim despre o relație sau un principiu, cât și de manifestarea exterioară – cum ne purtăm concret spre a susține atitudinea interioară.
Loialitatea se bazează pe capacitatea de angajament, de a rămâne fidel relației sau cauzei în care crezi și de a-ți ghida acțiunile astfel încât aceasta să aibă cele mai mari șanse de reușită.
De exemplu, în cuplu, loialitatea poate însemna să păstrezi fidelitatea față de partener, să-i fii alături atât în momentele bune, cât și în cele dificile, să-i susții interesele, să nu-i ascunzi lucruri sau să-l critici față de alte persoane. Toate acestea pot fi regăsite și într-o relație de prietenie. În ipostaza de angajat, loialitatea poate însemna să susții și să crezi în activitatea instituției în care activezi.
Loialitatea își are însă propriile limite. Fiind o atitudine care însoțeste mai multe aspecte ale vieții, poate funcționa eronat în multe puncte, iar beneficiile acesteia pot fi puse la îndoială în mai multe situații. Oamenii ajung să sufere deseori atunci când loialitatea intră în conflict cu alte nevoi psihologice ale individului. De exemplu, atunci când o persoană rămâne loială unui partener, unui părinte abuziv sau unui principiu dăunător păstrând relația, dar sacrificând pe termen lung propria bunăstare. Nu intră aici compromisurile necesare, care ne ajută să fim flexibili în relaționarea cu alți oameni: de exemplu, să poți tolera o divergență de opinie sau de interese, să-ți poți lăsa temporar deoparte nevoile atunci când cineva apropiat îți cere sprijinul.
Oamenii suferă adesea atunci când loialitatea ca principiu se situează deasupra altor interese vitale sau când loialitatea este folosită drept pretext de către un altul pentru a forța o relație nesatisfăcătoare. În relațiile de cuplu marcate de abuz, chiar și presiunile culturale pot obliga o persoană să rămână angajată, cum este în cazul femeilor care trăiesc în abuz cu partenerii lor, însă pun mai presus loialitatea față de instituția căsătoriei.
O relație satisfăcătoare, fie că vorbim de cea de cuplu, fie de relațiile profesionale sau cu prietenii se întemeiază pe mai multe caracteristici: încredere, respect, onestitate, egalitate între membri, crearea unui climat de siguranță. În funcție de modul în care simțim că reușim să ne atingem aceste nevoi în relațiile noastre putem aprecia în ce măsură relația respectivă ne susține starea de bine.
Așadar, pentru a detecta un abuz, este important să ne întrebăm în ce măsură relațiile noastre ne împlinesc nevoile de mai sus. Mă simt ascultat(ă), mă simt respectat(ă), mă simt în siguranță în această relație?
Loialitatea are nevoie să se întemeieze pe aspectele sănătoase din noi înșine. Persoanele care se regăsesc în situații abuzive suferă adesea de o incapacitate de a se aprecia pe sine, iar abuzul este coerent cu felul în care persoana își percepe propria valoare. În acest caz, loialitatea este una bazată pe credințe interne nesănătoase („merit ceea ce mi se întâmplă”).
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Loialitatea se întemeiază totodată și pe reciprocitate: să fii loial unui partener sau unei instituții care la rândul ei îți sprijină interesele. Când un soț abuziv pretinde loialitate, însă nu oferă la rândul lui respect și încredere sau când, în mediul profesional, de exemplu, o organizație pretinde membrilor săi atingerea cu orice preț a unor obiective înseamnă că loialitatea este o cerință aplicată unidirecțional și este de natură să ne pună pe gânduri.
Ce ne ajută în detectarea situațiilor în care loialitatea ne menține într-un raport dăunător sau dezechilibrat este să ne putem răspunde la întrebările de mai sus; în ce măsură ne sunt împlinite nevoile de respect și de integritate. Pentru a putea opri o situație care a ajuns să fie abuzivă avem nevoie în primul rând să ne recunoaștem drepturile și situațiile în care acestea ne sunt încălcate.
Când cineva te acuză în mod repetat, când te judecă sau te privește condescendent, când îți cere să faci lucruri cu care nu ești de acord sau pur și simplu când te face să te simți rău în mod repetat, ai nevoie de o atitudine asertivă. Adică de puterea de a exprima cât mai clar nevoile și drepturile, fără a încălca la rândul tău nevoile altuia. Asertivitatea se consolidează prin repetiție, pornind de la cunoașterea nevoilor personale și susținerea lor ori de câte ori este nevoie. Pentru cei cărora le este dificil să pună limite sau să-și asume curajul de a părăsi o situație care a degenerat în abuz există nenumărate resurse: materiale de educație, terapie, grupuri de suport sau organizații care sprijină anumite categorii sociale.
Așadar, ca atitudine interioară și exterioară, loialitatea are nevoie să fie investită în relațiile noastre sănătoase și în acele situații în care binele personal se armonizează cu binele comun. Când loialitatea față de un partener, un prieten, o cauză sau o credință personală ajunge să producă daune propriei persoane sau altora, avem nevoie de încredere și curaj să cerem respectarea drepturilor individuale.