În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce să (nu) imiți pescărușii în preajma unui adolescent.
– Cum să te raportezi la geanta de pe hol pe care n-ai mai purtat-o de-o lună.


La o lună după ce viața noastră s-a dat peste cap, iată o scurtă trecere în revistă a celor mai vesele și a celor mai greu de dus trăiri experimentate în izolare. 

Top 5 cele mai bune momente

1. Mindfulness: Am udat o plantă și m-am bucurat de asta. 

Stimulii din afară sunt atât de puțini, încât m-am întors foarte mult spre ceea ce este aproape. Savurez lucrurile altfel. Cel mai intens moment de mindfulness pe care l-am trăit (asociat cu o bucurie simplă, tihnită) a fost cel în care udam planta mea preferată. De regulă, o îngrijesc cu mintea în altă parte. Acum, însă, probabil datorită dorului de afară, am remarcat ce verde frumos au frunzele, puzderia de puiuți care își fac loc să iasă la lumină. Am atins planta, am mirosit-o (frunzele nu au un parfum al lor, e adevărat dar, dacă te concentrezi, simți o aromă vegetală foarte plăcută). Am afânat ușor pământul și fiecare secundă a avut importanța ei. Înainte, toate s-ar fi petrecut pe pilot automat, fără să am habar câtă bucurie poate produce un gest atât de mărunt precum îngrijirea unei plante. Am trăit un exercițiu involuntar de mindfulness pe care îmi propun să-l reiau zilnic într-o formă sau alta.

2. O relație sănătoasă cu sinele: Sunt de-ajuns. 

Când am scos din cuptor o plăcintă de mere. O altă revelație prilejuită de criză. Știam din sfaturile primite la terapie sau în workshop-uri de dezvoltare personală că o relație sănătoasă cu sinele începe de aici. ”Sunt de-ajuns”. Trei cuvinte care ar trebui să aibă puterea să ne șteargă din minte senzația aceea sâcâitoare că se poate mai bine, se așteaptă mai mult de la tine, trebuie să performezi, să fii extraordinar. Cea mai autentică senzație că ”sunt de-ajuns” a apărut când mi-am dat seama că simpla mea prezență în casă aduce echilibru, siguranță și căldură în familia mea. Micile rutine domestice pe care le mențin fără un efort ieșit din comun sunt acum ancorele în noul normal și ceea ce ne ține la suprafață în izolare. ”Sunt de-ajuns” exact pentru oamenii care contează cel mai mult pentru mine, așa cum și ei ”sunt de-ajuns” prin simpla lor prezență. Iar o banală și delicioasă plăcintă de mere făcută de mine from scratch este o mini sărbătoare în sine.

3. Terapia prin râs: Am imitat pescărușii.

Când copilul era online cu prietenii, fără ca noi să știm asta, ne-am apucat să imităm țipetele pescărușilor. Adolescentul a apărut val-vârtej să ne anunțe că l-am făcut de râs pentru eternitate. Ne-am simțit ca doi copii, prinși în timp ce sar prin bălți cu hainele bune și am râs amândoi cu lacrimi, așa cum pățeam uneori la școală în orele de matematică. Am râs în perioada asta mult mai mult decât în perioada care a precedat-o. OK, probabil a fost uneori un râs nervos sau un râs ca o descătușare a fricilor acumulate, însă terapia prin râs chiar funcționează, dacă ai puțin simț al umorului și deschiderea să iei lucrurile ca atare atunci când nu le poți schimba. Dacă am sta serioși (non stop) în fața pandemiei sau dacă ne-am încrâncena să ne prefacem că încă ne stresează notele copilului, cu ce ne-ar ajuta? Am dat drumul la râs și la o relaxare pe care uitasem că o poți trăi și când ești mare. Stăm în casă, suntem ascultători, respectăm indicațiile OMS. Dar nu suntem încrâncenați și cred că am tradus amenințarea exterioară într-un Carpe Diem de care mi-era dor.

4. Mai puțină presiune socială: Șomajul tehnic nu e sfârșitul lumii.

Odată ce afli că un venit din familie s-a transformat în șomaj tehnic, este clar că nivelul de panică crește brusc. Apoi, te gândești că, de fapt, te poți organiza astfel încât să menții calitatea vieții relativ la fel, odată ce scapi de presiunile sociale care te fac să te compari cu ceilalți, să cumperi pantofi foarte scumpi copilului ca să nu fie mai prejos decât unii prieteni de-ai lui. Ce se întâmplă acum nu este nici vina mea, nici vina ta, nici a angajatorilor care nu mai pot acoperi salariile. Am crescut cu atât de multă vină indusă, încât realizez acum, în sfârșit, că de fapt chiar nu este sfârșitul lumii dacă nu ne ridicăm la așteptările setate de societate ori de grupul apropiat de oameni cu care interacționăm. Avem libertatea să ne prețuim pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce avem.

5. Legături mai puternice: Doar ține-mă-n brațe.

Legătura noastră cu copiii cu care stăm închiși în izolare se rescrie și cred că aveam nevoie de asta. De când a mai crescut al nostru, prea mult ajunsese relația într-o zonă deloc confortabilă. Presiunile noastre (note, meditații, hai, repede, e târziu, nu mai sta degeaba) și dorințele lui exprimate ca nevoi stringente (o nouă chitară electrică, în ciuda celei existente etc) ne distanțaseră și mi se părea că distanța face parte din ciclul natural al vieții. Izolarea ne-a adus un copil blând și înțelegător, care vrea din nou să stea cuibărit în brațe și dă iama în șurubelnițe, tigăi, ba chiar a învățat să pună rufe la spălat. Probabil că atunci când îți vezi părinții vulnerabili îți amintești, în ciuda anilor adolescenței, că oameni sunt și ei, nu doar surse de pretenții, bani și frustrări.

Top 3 cele mai grele momente 

Și micropașii ca să le depășim mai ușor, alcătuiți pentru comunitatea Thrive Global cu ajutorul specialiștilor. 

1. Atacul de panică.

Poți citi aici despre primul meu atac de panică. I-au urmat și altele, dar acum s-au rărit mult.

Fă mișcare!

30 de minute de mișcare pe zi ne ajută să ne echilibrăm și să producem mai multă endorfină. ”Yoga are în spate o întreagă filozofie de viață. Te ajută să rămâi calm în mijlocul furtunii. O clasă de yoga conține, pe lângă partea de asane, meditație și exerciții de respirație. Sunt foarte utile în special celor care suferă de atacuri de panică. Ai nevoie doar de o saltea și de haine confortabile, iar online vei găsi multe ore de yoga live. Este o experiență care-ți schimbă starea de spirit și-ți readuce zâmbetul pe chip!”, Delia Robescu, redactor-șef al revistei Shape și instructor de yoga.

2. Deznădejdea fiului meu.

A plâns în hohote că poate nu va apuca să-și facă trupa aceea de rock unde el să cânte la chitară. Că viața i se pare o mare păcăleală. A fost oribil și pentru el, și pentru noi.

Ascultă și înțelege!

Am urmat sfatul Dianei Stănculeanu și l-am lăsat să-și verbalizeze emoțiile fără să le reducem la tăcere cu asigurări că totul va fi bine, deși sperăm asta.

3. Tristețea unei despărțiri

Când deschid dulapul de pe hol și văd acolo geanta cu care mergeam la birou. Mi se strânge sufletul și încă n-am curaj să o deschid pentru că-mi amintește de soarele de afară, de colegi, de vremurile când să ieși la o cafea era cel mai firesc lucru. 

Asumă-ți trăirile fără să le negi!

”Avem voie și ne putem da voie să fim triști. Să ne fie dor, să fim nostalgici. Și e în regulă să acceptăm lucrul ăsta. Nu e o slăbiciune, un defect. Din contră! A putea accepta că suntem vulnerabili este o calitate care ne face, de fapt, mai puternici…”, spune psihoterapeutul Dana Olariu.

Citește și:

Trăiesc (izolarea) la timpul prezent

Coronavirus: Cum să mănânci pentru a-ți întări sistemul imunitar

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.