În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce este în detrimentul nostru să fim aroganți sau competitivi cu mediul înconjurător.
– Ce rol poate avea tehnologia în relația cu natura.
Oamenii au un simț înnăscut al comuniunii cu natura. E înscris în ADN-ul nostru. Biologul Dr. Edward Wilson a descris acest fenomen folosind termenul biofilie – afinitatea înnăscută pe care ființele umane o au față de natură. Acest lucru este evident din modul în care specia umană s-a raportat la natură ca la o sursă de existență, dezvoltare și inspirație, de-a lungul generațiilor. Însă, în ultimele zeci de ani, dacă nu, sute de ani, am cam pierdut acest sentiment de unitate și identitate.
În lumea noastră, pare că trăim cu iluzia că cea mai bună cale de a evolua este să cucerești natura și nu să trăiești alături de ea. Și, până acum, ne-am folosit de tehnologie pentru a exploata natura, în loc să apelăm la ea pentru a ne reconecta la noi înșine.
Tehnologia, la modul general, reprezintă aplicarea cunoașterii științifice la obiective practice. Timp de mii de ani, tehnologia, sub diversele sale forme, a fost întrebuințată pentru a schimba modul în care oamenii interacționau cu mediul lor. Aceste intervenții au condus, de-a lungul secolelor, la transformarea relației colective a oamenilor cu natura.
Tehnologia a permis omenirii să manipuleze și să controleze diferitele aspecte ale naturii, transformând-o în vederea îndeplinirii scopurilor lor, deseori, în numele progresului și al dezvoltării. Și se întâmplă ca unul dintre efectele secundare ale acestor diferite forme de tehnologie să fie ridicarea unei bariere între oameni și lumea naturală, care ne reduce, treptat, posibilitatea de a trăi în comuniune.
Un exemplu simplu și grăitor pentru acest fenomen este faptul că oamenii aleg să petreacă din ce în ce mai mult timp în fața unui dispozitiv sau pe o platformă online, ceea ce îi deconectează de lumea înconjurătoare. Însă nu trebuie să fie neapărat așa. La fel ca în cazul oricărui alt instrument, impactul tehnologiilor contemporane depinde de atitudinea utilizatorilor și de aplicațiile lor, nu de tehnologie în sine. Pe de altă parte, tehnologia poate juca un rol foarte important în reconstruirea podului de legătură dintre oameni și mediul natural.
De exemplu pot constitui camerele foto și video, o tehnologie care există deja de ceva timp și care continuă să aibă impact asupra felului în care vedem lumea. Una dintre cele mai iconice fotografii care s-au făcut vreodată este cea cu Terra văzută din spațiu, pentru că imaginea surprinsă permite dezvoltarea unei perspective asupra vastelor întinderi și cadre naturale de pe Pământ, care pot fi privite într-un mod care nu ne era accesibil înainte.
În prezent, fotografiile Pământului realizate din spațiu ne oferă ocazia să observăm influența fizică concretă pe care o putem avea asupra cadrelor naturale. Aceste imagini sunt exemple ale modului în care tehnologia poate fi exploatată pentru a ajuta oamenii să înțeleagă legătura dintre acțiunile noastre și impactul pe care îl pot avea asupra naturii.
O întrebare foarte importantă asupra căreia merită reflectat este legată de momentul în care începe să apară această prăpastie în relația noastră cu natura. Dacă privești copiii mici jucându-se sau interacționând cu natura, e dincolo de orice îndoială faptul că ei se raportează la mediu cu curiozitate și cu fascinație, ceea ce le imprimă un sentiment de conectare. Pe măsură ce cresc, însă, viața multor copii se desfășoară din ce în ce mai mult în casă și încep să se ridice din ce în ce mai multe bariere între ei și conexiunea despre care vorbeam mai devreme. Ei ajung să simtă din ce în ce mai mult constrângerile timpului și a responsabilităților, astfel, această prăpastie ajunge să se adâncească și mai tare.
Educația pe care copiii o primesc în primii ani de viață este foarte concentrată asupra dezvoltării abilităților lingvistice și matematice, însă, oare cât de multă atenție primește, din partea adulților educatori, asigurarea unei legături cu lumea înconjurătoare? Da, copiii învață despre frunze și despre cum să îngrijească plantele, dar, adeseori, aceste activități sunt strecurate printre multe altele care sunt considerate prioritare.
Științele și geografia sunt, adesea, învățate în interiorul unor clădiri, într-o manieră reducționistă, metodă care face ca elevii să aibă dificultăți în a sesiza legătura dintre materia care le este predată și mediul natural. Cea mai mare parte a conținutului predat vine din cărți și, cu toate că fotografiile și imaginile au un rol foarte important în învățare, nu pot aduce o perspectivă completă și experiența nemijlocită necesară construirii unui pod peste prăpastia iscată între oameni și natură.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Și în acest punct intervine rolul tehnologiei. Folosirea de tehnologii mai noi sau mai vechi în moduri inovative, în mediul educațional, are potențialul de a ajuta la construirea unei punți peste această prăpastie și de a reface legătura dintre oameni și natură.
Apropo de imaginea Pământului văzută din satelit, despre care vorbeam mai devreme, informații despre natură pot fi împărtășite cu ajutorul diferitelor suporturi, cum ar fi fotografia, clipurile audio sau cele video. Oricum ar fi, avem un avantaj suplimentar în zilele noastre, mulțumită tehnologiilor de ultimă generație, care au permis ca informația să poată ajunge la foarte multă lume aproape instantaneu.
Ne găsim în ipostaza de a descoperi ce se întâmplă cu natura în celălalt capăt al globului printr-o singură apăsare de buton. Iar acest lucru ne oferă fluiditatea informației și ne facilitează implicarea activă în cauze legate de natură, unind, astfel, polul rațional cu cel emoțional, dacă nu este încă posibilă, încă, depășirea prăpastiei fizice dintre oameni și natură.
Realitatea virtuală, care nu este nici pe departe o tehnologie atât de recentă cum am putea fi tentați să credem, are multe aplicații posibile în educație și învățare, pentru a potența procesul de acumulare a informațiilor. Multe companii de EdTech se concentrează asupra folosirii algoritmilor și a inteligenței artificiale spre a-i ajuta pe elevi să învețe sau să parcurgă diverse evaluări, însă, prea puține se preocupă de dezvoltarea unor experiențe de învățare cu puternic impact asupra elevilor.
Experiențele de învățare în cadrul cărora teoriile se împletesc cu practica, oferind elevilor posibilitatea de a explora și de a construi conexiuni între domenii și concepte sunt principala necesitate a momentului pentru a rezolva provocările unei naturi fără precedent. Aceste aplicații ale realității augmentate ar putea crea premisele unei intersectări a ariilor de studiu și ar putea aduce elevilor experiențe ce îi apropie și îi conectează cu lumea din jurul lor.
Chiar dacă poate părea un plan cu bătaie lungă, e necesar să recunoaștem evoluția exponențială a dezvoltării tehnologiei din ultimele decade. Odată ce este lansată o nouă idee, nu durează mult până când tehnologia subsidiară este replicată, devenind accesibilă la scară largă. Însă, ne-am putea întreba, în ce sens este realitatea virtuală diferită de jocurile computerizate. Nu va crea, această direcție, o și mai mare distanțare între oameni și natură, în loc să determine o apropiere în acest sens?
Nu și dacă este făcută cu înțelepciune! Să ne imaginăm, doar, cum ar fi să înveți despre migrația păsărilor sau a balenelor ca și cum ar fi, în loc să citești despre acest subiect, sau să privești un documentar, să simți că ești acolo! Ar putea oare, o astfel de experiență să schimbe felul în care privești acest fenomen și modul propriu de raportare la mediul înconjurător, să te simțu o integrantă a mediului? Cum ai descrie o astfel de experiență? Ai putea să o asociezi cu experiențe pe care le-ai avut în trecut, identificând trăsături asemănătoare și diferențe? Ai putea identifica felul în care existența zgârie-norilor sau a maselor de deșeuri ce poluează oceanele stau în calea migrației și îți pot influența călătoria?
O tehnologie de acest fel ar putea deveni un instrument de învățare foarte puternic, care să le permită elevilor să experimenteze acumularea de informații în natură și prin ea. E necesar să ne putem identifica cu semenii noștri, cu comunitatea noastră, cu animalele și cu natura ca întreg. Acest lucru ne va ajuta să înțelegem că nu suntem insule ce pot fi compartimentate în calupuri, ci, mai degrabă, că existăm în interdependență mutuală cu toți ceilalți. Iar în sens opus, trebuie să înțelegem și să acceptăm că suntem separați unii de ceilalți; altminteri, am putea fi tentați să ne impunem în fața celorlalți și să pretindem ca toată lumea să fie ca noi.
Tehnologia ne deschide numeroase noi direcții de explorare în sensul încurajării elevilor să se conecteze cu natura. Cu atâtea posibilități de conectivitate și echipament tehnologic la îndemână, școala ar trebui să iasă dintre cei patru pereți ai sălii de clasă, care este, ea însăși, un construct uman ce a reprezentat o piedică în calea învățării timp de zeci de ani.
Cadrul natural oferă spațiul ideal pentru experimente și explorări, iar rezultatele și observațiile înregistrate și stocate pot fi duse înapoi în laborator sau în sala de clasă, pentru a fi interpretate acolo. Apelul la tehnologie poate contribui la construirea unor experiențe educative în mijlocul naturii și are potențialul de a stimula elevii să își compună noi tipare de gândire pentru a putea face legăturile cu ceea ce au învățat în diferite situații despre experiența curentă.
În contextul învățământului la domiciliu și al distanțării sociale se deschide o nouă oportunitate de a intensifica folosirea tehnologiei pentru a crea noi experiențe educaționale ce îi pot ajuta pe elevi să își reclădească legătura cu natura. În loc să ne grăbim să stabilim o agendă a lucrurilor care trebuie învățate, de ce nu am fi atenți la ceea ce elevii pot descoperi în jurul lor, făcând, mai apoi, legături cu diferite domenii și idei. Să lăsăm educația să decurgă din natura care îi înconjoară și să îi provocăm să facă conexiuni între ceea ce experimentează, în loc să fim noi cei ce unesc punctele în locul lor, spunându-le la ce anume să fie atenți.
Până la urmă, definiția pe care o dă Einstein nebuniei – a repeta aceleași lucruri iar și iar, așteptându-te să obții rezultate diferite – e acum la fel de actuală ca și atunci. Dacă ne dorim cu adevărat să rezolvăm cu succes provocările complexe ale lumii noastre, trebuie să ne redefinim tiparele de gândire. Iar primul pas în acest sens este să ne punem întrebări cu privire la locul nostru în lume și să ne analizăm relațiile cu natura. E important să recunoaștem că planeta și natura le știu pe toate. Este în interesul nostru să trăim în comuniune cu natura, și nu în competiție cu ea sau cu aroganță față de ea.