În următoarele 4 minute vei afla:

– Ce înseamnă să “dormi cu cheie”.
– Cum să visezi ca Salvador Dali în 4 pași.


Renumitul pictor suprarealist Salvador Dalí avea o metodă… oarecum bizară de a dormi. Dacă obosea de la pictat ceasuri care se topesc precum cașcavalul, elefanți cu picioare subțiri și lungi sau alte lucruri pe care și le-ar putea imagina cineva dacă ar fi sub efectul unor substanțe halucinogene, când era pregătit să se odihnească, se așeza pe scaun și își premedita trezirea.

Metoda, denumită “somn cu cheie”, era modul lui de a-și reîmprospăta creativitatea și a descris-o pe larg în cartea sa 50 Secrets of Magic Craftsmanship, pe care a publicat-o în 1948. “Așază-te pe un scaun solid, de preferat, unul în stil spaniol. În mâna stângă, strânge o cheie grea deasupra unei farfurii. Apoi lasă-te treptat furat de un somn liniștit de după-amiază, ca o picătură de lichior de anason a sufletului tău care-ți cuprinde cubul de zahăr al corpului”, a scris pictorul.

Pe măsură ce adormi, cheia îți va aluneca din mână și va cădea pe farfurie, iar clinchetul te va trezi. Dali credea că momentele de reverie petrecute între starea de luciditatea și cea de somn îți pot revigora atât corpul, cât și spiritul, și avertiza că “o secundă este infinit prea lungă.”

Asemenea inventatorului american Thomas Edison, care folosea aceeași tehnică, Dalí credea că acest tip de somn îl ajută să fie productiv. Desigur, Dali era în mod evident un om deosebit de creativ, dar cercetătorii au verificat recent dacă această tehnică ar putea funcționa asupra oamenilor obișnuiți. Iar spre surpriza lor, eficiența acestei metode a fost confirmată și de știință. 

Conform studiului publicat în Science Advances, echipa de oameni de știință a dat subiecților o problemă de matematică cu mențiunea să o rezolve pe loc dacă identifică regula ascunsă. După ce au încercat fără succes să găsească soluția, grupul a fost împărțit în trei segmente, înainte de a se mai gândi la ea: o parte dintre oameni a rămas de veghe, unora li s-a permis să adoarmă sub 30 de secunde (somnul superficial denumit N1), iar a treia parte a fost încurajată să doarmă superficial, un pic mai mult. Apoi li s-a dat din nou o problemă de matematică cu aceeași regulă ascunsă.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cercetătorii au observat că participanții care au petrecut cel puțin 15 secunde în somnul N1 și-au triplat șansele de a identifica soluția problemei față de cei care n-au dormit. De fapt, 83% dintre cei care au beneficiat de micro-somn au identificat regula ascunsă, față de cei 30% care au reușit, din grupul celor care au rămas treji. Iar asta înseamnă că somnul de scurtă durată oferă un impuls creativ puternic, acționând ca un buton de reset pentru creier.

“Studiul a arătat că activitatea cerebrală care se întâmplă în zona crepuscului dintre starea de somn și cea de veghe, somnul superfician N1, stimulează creativitatea. Însă, dacă sunt atinse stadii mai profunde ale somnului, nu se beneficiază de același efect”, au declarat autorii studiului. Ei cred că această tehnică poate fi pusă în practică de oricine, cu ușurință, atât acasă, cât și la birou. Pentru a afla care sunt mecanismele acestei resetări, sunt necesare cercetări suplimentare, însă echipa are câteva idei în această direcție.

„Somnul superficial N1 este însoțit de experiențe perceptive involuntare, spontane, asemănătoare unui vis, care încorporează experiențle recente într-un mod creativ, legându-le de amintiri asociate vagi. Astfel de experiențe hipnagogice ar putea fi considerate o versiune exacerbată a gândurilor spontane pe care le avem când suntem treji, și ne lăsăm mintea să zburde, pentru că ambele practici favorizează generarea de idei noi”, conform articolului științific.

Deci, somnul N1, denumit și somn hipnagogic, stimulează formarea de noi conexiuni în creier, iar efectuată corect, această practică te poate ajuta să devii creativ, dar și să găsești soluții neașteptate pentru acele probleme dificile care nu te lasă să dormi noaptea, indiferent că sunt de matematică sau… de viață.

Cum să visezi ca Salvador Dali

1. Lucrează stând vertical pe scaun, eventual la o sarcină plictisitoare.

2. Când ți se face somn, închide ochii și lasă-te furat de somn.

3. Observă toate imaginile care ți se perindă prin minte în acea stare de reverie. 

4. La trezire, revizuiește imaginile, notează detaliile și întoarce-te la treabă.

Citește și:

Legătura dintre vise şi intuiţie

Experții au decodificat aceste 7 vise anxiogene care apar frecvent

Author(s)

  • Lavinia Gogu

    editorialist

    Thrive Global România

    Lavinia Gogu este jurnalist, iar de-a lungul carierei a scris despre sănătate, nutriție, wellness, fitness, psihologie, spa, travel, skincare, beauty și lifestyle. A lucrat pentru mai multe publicații, precum revista ELLE sau eva.ro, dar o poți găsi și pe pe blogul personal, www.laviniagogu.ro. Lavinia s-a alăturat echipei Thrive Global România, având rolul de editorialist.