În următoarele 5 minute vei afla:

– De unde provine termenul de narcisism.
– Ce îi determină pe oameni să fie aroganți, lipsiți de empatie și manipulatori.


În zilele noastre termenul de narcisism e din ce în ce mai cunoscut și a ajuns să fie folosit atât în limbajul colocvial, pentru ca oamenii să exprime lipsa de empatie sau iubirea de sine, cât și în literatura de specialitate, pentru a evidenția o serie de trăsături de personalitate specifice narcisismului sau tulburării de personalitate narcisice.

Termenul își are rădăcinile în povestea lui Narcis, personajul din mitologia greacă. Acesta era un tânăr frumos, admirat de toată lumea, care odată ce își vede imaginea în reflexia unei ape, se îndrăgostește de el însuși. Astfel, absorbit de imaginea sa, se aruncă în apă pentru a ajunge la sine, după care se îneacă și moare.

Numim o persoană narcisistă sau toxică pe aceea care este lipsită de empatie, manipulativă, arogantă, plină de sine. Însă… narcisistul nu este doar asta. O persoană narcisică nu este o persoană care se iubește pe Sine. Iubirea de Sine nu este o trăsătură urlată în gura mare, ea este și atât. Astfel, ceea ce face un narcisist să vocifereze atât de puternic despre el este golul interior extrem de adânc, ca un hău din care nu poate ieși. I-au lipsit iubirea și siguranța atât de mult în copilărie, încât a ales, prin forțele proprii, să se urce pe un piedestal imaginar. Muncește din greu să urce acolo și are aceleași așteptări de la ceilalți, să muncească la fel de mult pentru a-l ajuta să rămână acolo. Dar realitatea îl dezamăgește deseori, ceea ce-l și determină să-i culpabilizeze pe ceilalți.

După cum spuneam, de cele mai multe ori, termenul este folosit pentru a exprima trăsăturile de personalitate ale unei persoane, precum: lipsa de empatie față de ceilalți, comportamente de manipulare, centrare excesivă pe sine, egoism, idealizare a Sinelui, învinovățirea și rănirea fără scrupule a celor din jur, dorința de a avea putere și așa mai departe.

Dar din perspectiva mea profesională, narcisismul nu este o boală, ci este o parte rănită a cuiva. Desigur, se poate dezvolta într-o afecțiune sub influența în factorilor genetici și de mediu, astfel încât să se ajungă la sociopatie, însă chiar și în acele cazuri, prefer să privesc în profunzimea peisajului psihologic al persoanei. Cred că fiecare comportament, sistem de gândire sau trăire care aduce suferință cuiva creează o parte rănită, foarte adânc îngropată, în inconștientul persoanei.

Atunci când narcisismul este foarte dezvoltat, devine foarte probabil ca persoana să nu simtă suferința pe care și-o alimentează ea însăși, deoarece persoanele cu un narcisism ridicat nu sunt în contact cu emoțiile lor de pol negativ, precum durerea, rușinea, vinovăția, furia și dezgustul. Iar dorința lor de aprobare și admirație este atât de puternică, încât narcisiștii se prezintă cel mai adesea în societate ca fiind fericiți și puternici.

Dar haideți să privim problema într-un mod uman, cu căldură, persoanele cu aceste tendințe. Ce ar putea face pe cineva să aibă o nevoie atât de mare de validare și de admirație? Cea mai facilă presupunere este că lipsa lor. O lipsă foarte profundă de acceptare.

Studiile arată că persoanele care prezintă trăsături de tip narcisc au fost în copilărie abuzate, fie prin agresivitate, fie prin neglijare. Ceea ce ne lipsește în copilărie ne ajunge din urmă în viața de adult și ne determină să supracompensăm prin diferite alegeri.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne protejăm de astfel de personalități toxice, la fel cum avem nevoie să ne protejăm și de alți factori dăunători sănătății mentale. Ci chiar și atunci când ne protejăm sau evităm personalitățile narcisice, să ne putem acorda nouă înșine acest nivel de înțelegere înalt prin care noi ne explicăm de ce anume trebuie să ne păzim de celălalt și ce-l determină pe el să ne rănească.

Chiar dacă au un contact slab cu emoțiile inconfortabile, personalitățile narcisice pot remarca, însă, diferite dificultăți în relațiile lor. De cele mai multe ori, ei nu suferă în ceea ce privește viața profesională, deoarece acolo caută puterea cu orice preț, însă ajung să sufere în relațiile personale, atunci când victimele lor se desprind de ei.

În funcție de gradul de conștientizare în care se află, narcisiștii pot observa obstacolele de care se lovesc, suferințele prin care trec, însă numai printr-un proces terapeutic pot să se vindece și să observe faptul că piedestalul pe care s-au urcat pentru a nu mai fi răniți este cel care le alimentează sentimentul de singurătate, iar puterea pe care o simt este doar o iluzie, deoarece ei caută iubirea și siguranța, căldura și hrana unor figuri de atașament, care n-au fost acolo când au avut nevoie.

Ceea ce consider eu a fi fețe ascunse ale narcisismului nu sunt aceste comportamente de manipulare lipsite de empatie, acestea pot fi ușor identificate, ci mai degrabă părțile rănite ale copiilor care au fost la un moment dat extrem de vulnerabili, lipsiți de iubire, părțile pe care le ascund cu orice preț sub masca unei carisme răpitoare.

Desigur, avem nevoie să ne protejăm, însă ceea ce ne face pe noi mai puțin narcisici este exact empatia pe care o putem avea față de aceste persoane profund rănite în adâncul sufletului lor.

Citește și:

Ce ne învață psihologia despre iertare?

Ghidul Thrive: totul despre empatie

Author(s)

  • Anca Maftei

    psihoterapeut integrativist

    Anca Maftei este psihoterapeut integrativist, psihoterapeut Internal Family Systems (Harvard University), autoare a mai multor programe de evoluție personală, hipnoterapeut, facilitator de workshopuri transformaționale prin metoda constelațiilor familiale și sistemice și, nu în ultimul rând, creatoarea propriei sale metode terapeutice Integrative Self Process, o modalitate de lucru unică în lume, revoluționară și extrem de eficientă, care ajută la vindecarea în profunzime și transformarea persoanei care o experimentează. Pe Anca o poți găsi aici: https://ancamaftei.ro