În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce pasiunea nu te ajută în atingerea scopului. 
– Care este rolul programării subconștiente în dobândirea succesului. 


Te-ai întrebat vreodată dacă Napoleon Hill avea dreptate? Chiar poți să „gândești și să te îmbogățești?”.

Dacă da, nu ești singurul. Ca profesionist orientat spre carieră, probabil că ești în căutarea unor modalități cu ajutorul cărora să-ți crești averea și influența, care să fructifice munca ta de-o viață.

Gândește și vei fi bogat, cea mai bine vândută carte a lui Hill despre obținerea succesului în viață, își păstrează statutul chiar și după moartea acestuia, la mai bine de 50 de ani atunci. De ce? Pentru că planul său pentru prosperitate și abundență este deopotrivă incitant și clar. De ce n-ai fi captivat de conceptul de a te îmbogăți pur și simplu folosindu-ți gândurile?

Hill stabilește treisprezece principii pentru succes în orice domeniu, sintetizate în urma unor interviuri cu multe persoane care au acumulat averi impresionante. Gândește-te la munca lui ca la o dizertație dintr-un proiect de cercetare calitativă longitudinală. Există o știință a motivului pentru care funcționează.

Căutările pasionale duc la suferință

Cartea sugerează că succesul începe cu o dorință arzătoare. Această dorință arzătoare se referă la un scop definit, care este semnificativ pentru tine. De asemenea, devine o obsesie de care mintea ta este deja convinsă că se va realiza.

Când urmărești acest scop semnificativ, două lucruri se întâmplă în creierul tău. În primul rând, experimentezi o emoție mai convingătoare, care inițiază pasiunea și care, de multe ori, se simte ca un fel de entuziasm și ca o mândrie intensă. Pasiunea este impulsivă și instinctivă, deoarece apare dintr-o percepție incompletă a naturii realității. Te poate motiva să supraviețuiești obstacolelor care ți se ivesc în cale, dar nu este un ghid de încredere pentru realizări sau împliniri mari.

Zona emoțională a creierului este cea responsabilă pentru pasiunea trăită la o asemenea intensitate. Aceasta include amigdala, ganglionii bazali și trunchiul cerebral, care sunt structurile primitive responsabile de comportamente impulsive și instinctive.

Pasiunile pot fi sursa suferinței umane, deoarece nu sunt altceva decât impulsuri către plăcere și instincte pentru a evita durerea. Cea mai bună viață a noastră necesită un control rațional asupra poftelor pasionale.

În al doilea rând, tu experimentezi cunoașterea unui scop definit, care este o funcție primară și esențială pentru împlinirea ta. Un scop clar îți clarifică direcția și motivul cel mai profund și obiectiv pentru care dorești să-ți îndeplinești dorințele. Acesta este nordul tău adevărat, cea mai mare valoare intrinsecă și hotărârea ta de a fi de neoprit.

Cortexul prefrontal al creierului tău este responsabil pentru căutarea unui scop definit. Conduce toate funcțiile cognitive de ordin superior, inclusiv stăpânirea de sine. Acest lucru îți permite să-ți controlezi impulsurile emoționale create de pasiune.

Nu e o coincidență faptul că primul principiu din Gândește și vei fi bogat este acela de a avea o dorință arzătoare susținută de un scop definit, nu de pasiune. Acesta activează cortexul prefrontal, care inițiază o acțiune persistentă și consecventă față de obiectivele tale.

Realitatea reflectă întotdeauna imaginația.

Următoarele câteva principii din Gândește și vei fi bogat implică vizualizarea și imaginația. 

Programarea ta subconștientă este responsabilă pentru tot ceea ce ai creat sau vei crea în viața ta prezentă și viitoare. Mintea conștientă nu se va comporta într-un mod care este în contradicție cu modul în care funcționează mintea subconștientă.

Toate convingerile, valorile, obiectivele și visele noastre au fost programate în mintea subconștientă încă de la naștere. Programarea subconștientă ne influențează rezultatele din viață, chiar dacă nu suntem conștienți de asta.

Cercetările arată că creierul tău răspunde la fel la scenarii reale sau imaginate. Aceasta înseamnă că îți poți influența mintea subconștientă prin imaginație și, prin urmare, cum reacționezi și răspunzi la realitatea ta. Mintea ta subconștientă este puternic responsabilă pentru producerea majorității experiențelor tale de viață.

Acesta este motivul pentru care următoarele principii ale succesului gândite de Hill implică vizualizarea și imaginația. Obiceiurile formate prin aplicarea acestor principii îți vor reprograma mintea subconștientă astfel încât să producă experiențe de viață viitoare care să fie aliniate scopului tău definit.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Filtrul dintre mintea ta conștientă și cea subconștientă

Oamenii care ajung să aibă succes nu încearcă să reușească mai mult decât încearcă oamenii care ajung la eșec. Ambele se întâmplă automat pe baza programării noastre subconștiente.

Dovezile științifice pentru acest lucru se află în partea creierului nostru numită Sistemul Reticular de Activare. SRA este responsabil pentru permiterea accesului informațiilor importante către creier, filtrând tot ceea ce nu este necesar.

Imaginează-ți că ești într-o cafenea ocupată, purtând o conversație cu un prieten. În jurul tău au loc mai multe conversații. Dar tu te poți concentra doar pe conversația cu prietenul tău. Acest lucru se datorează faptului că alte conversații nu sunt valoroase pentru tine, iar SRA-ul tău le va filtra.

Același lucru este valabil și pentru mintea ta conștientă și subconștientă. Atunci când te angajezi în vizualizarea și imaginarea scopului tău definit, orice „conversație” despre eșec va fi ignorată. Și doar „conversațiile” despre succes se vor muta de la conștient la subconștient. Acest lucru îți permite să stabilești un plan de atingere a obiectivelor legate de scopul tău definit.

Urmărind un scop semnificativ, vizualizând și reprogramând mintea subconștientă pentru a aștepta succesul dorit, poți gândi și deveni bogat prin munca depusă. 

Citește și:

5 idei de acțiuni care te duc mai departe în viață

Cum arată pentru tine o viață pe care să o iubești?