În următoarele 4 minute vei afla:
– Ce au în comun visele și romanele de ficțiune.
– Cum te poate ajuta povestirea visului ciudat pe care l-ai avut azi-noapte.
Să vorbești despre ce ai visat astă-noapte ar putea să pară însăși-definiția narcisismului conversațional. Pentru cei mai mulți oameni, nevoia presantă de a povesti despre ”visul aiurea pe care l-am avut peste noapte” sugerează într-un mod foarte evident faptul că, spre deosebire de reveriile cotidiene (a căror covârșitoare majoritate sunt imagini reconstruite aleatoriu rezultate din activitatea măduvei spinale și a cerebelului), visele au capacitatea unică de a transforma într-un mod foarte convingător dramele interioare în experiențe digerabile, pentru evita trezirea celui care visează.
În plus, visele sunt manifestări neurologice menite să imprime un anumit ton emoțional celui care visează, care, împreună cu ocultismul ancestral și cu particularitățile individuale, sunt croite pe măsura psihicului fiecăruia – pentru că, nu-i așa, cameea mătușii tale, care înfățișează un ceas cu cuc, nu are nicio relevanță pentru altcineva, din păcate. Deși studiile au demonstrat că fiecare dintre elementele unui vis, luate separat, dar și împreună, ca un tot unitar, par a fi haotice și lipsite de sens, un studiu recent susține că arhitectura visului ar fi foarte importantă.
Atunci când cineva este, în mod special, atent la ce vise alege să povestească și la felul în care le împărtășește, efectul psihologic asupra celor cărora li se povestește este comparabil cu cel provocat de lectura unei scrieri de ficțiune foarte interesante. Nu demult, publicația Ladders scria despre rolul semnificativ pe care ficțiunea îl joacă în construirea eticii și a inteligenței emoționale a individului, efect ce devine evident atunci când citim câte puțin în mod regulat, zi de zi. Pe aceeași notă, cel mai recent studiu publicat în Frontiers in Psychology susține că stimularea psihologică a empatiei este corelată cu frecvența cu care povestim altora ce visăm și cu cât de des ascultăm visele povestite de din jur.
Autorii cercetării dezvoltă: ”În general, visele sunt ca niște povești, însă au o bază reală, inspirată din viața socială, cu un amestec de personaje, explicații, scenarii și emoții pozitive, ori negative. Pe scurt, împărtășirea viselor are un efect de stimulare a empatiei celui ce a visat, dar și a celor cărora le este narat visul și care se implică în povestea acestuia.”
Relația dintre împărtășirea viselor și empatie
La finalul a două experimente conduse de către cercetătorii Mark Blagrove, Sioned Hale, Julia Lockheart, Michelle Carr, Alex Jones și Katja Valli, au fost formulate următoarele concluzii:
- Empatia, ca trăsătură de caracter, se corelează în mod semnificativ cu frecvența cu care subiectul își povestește visele altora, ascultă visele povestite de ceilalți și cu atitudinea pozitivă față de vise.
- Împărtășirea viselor dezvoltă empatia celui care ascultă față de cel care își povestește visul.
- Visul operează asemănător unei lucrări de ficțiune, pe care ceilalți o pot analiza împreună cu visătorul și care, pe modelul unei lecturi, poate trezi interesul și empatia față de viața celui care a visat.
- Creșterea frecvenței povestirii viselor la nivel social poate nivela diferențele culturale și tendința actuală de limitare a preocupării empatice și a interesului față de celălalt, acestea fiind cele două componente ale empatiei.
Astfel, obținem o imagine mai clară asupra motivului pentru care arta povestirii viselor joacă un rol atât de important asupra impactului psihologic al împărtășirii unui vis. Această idee argumentată și intens dezbătută, indiferent de forma sa, ne face să ne simțim ca și cum ne-ar fi fost irosit timpul. Atunci când aplici această teorie asupra unor meditații abstracte, care țin de lumea interioară a povestitorului (deci inaccesibile celorlalți), sentimentul de empatie devine chiar și mai ascuțit. Iar reciproca este valabilă, avantajele pe care le are literatura fantastică față de cea non-ficțională țin de capacitatea sa de a ilustra adevăruri universale prin intermediul unor caricaturi stridente ale naturii și eticii, cum ar fi, de exemplu, apelul la un grup de pitici, elfi și vrăjitori, pentru a sublinia într-o notă haioasă discriminarea, sau alte alegorii ce explorează teologia și discriminarea pe criterii de gen.
Similaritatea dintre vise și scrierile de ficțiune este explorată în ”States” (1993), plecând de la premisa că visele realizează ”în linii mari, cam același lucru pe care îl face un scriitor de ficțiune, construind modele ale lumii, care poartă amprenta și structura celor mai profunde temeri ale ființei umane. Și face acest lucru apelând la personaje reale sau la trăsături ale unor personaje reale luate separat, ca instrumente ale unor acțiuni ipotetice.” States descrie aceste povești ”ca având un rol foarte important la nivelul capacității noastre de a formula și de a recunoaște diferite tipare sociale, incluzând și abateri de la scenariu sau scene conflictuale.”.
Persoana care își povestește visele și care caută să traducă ceea ce este straniu sau aparte în acestea, care redă acele simulări exagerate ale complexității sociale pe care o împărtășim, poate avea foarte multe de câștigat, dar și de oferit celor ce se arată dispuși să o asculte.
Citește și:
Experții au decodificat aceste 7 vise anxiogene care apar frecvent
Știința din spatele modului în care visele te ajută când ești treaz