În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este relația dintre singurătate și intoleranță și cum poate afecta ea alegerile din decembrie.
– Cum își tratează șoriceii ținuți singuri în cușcă musafirii.
Singurătatea: despre oameni și șoareci
Imaginează-ți următorul experiment: un șoricel de trei luni este ținut în cușcă timp de patru săptămâni, adică o perioadă care echivalează cu o treime din durata vieții lui, apoi în acea cușcă i se introduce un musafir. Ai fi tentat să crezi că un companion e o idee bună pentru șoricelul nostru izolat! Dar acesta îl evaluează, într-o tentativă de explorare și cunoaștere, apoi face o mișcare bruscă: se ridică pe picioarele din spate și îl mușcă cu agresivitate pe intrus, punându-l la pământ. Această confruntare brutală și iscată pur și simplu de introducerea unui alt șoarece în cușcă a fost filmată de cercetători. Și nu o singură dată. Scenariul se repetă aproape mereu: cu cât șoarecele a petrecut mai mult timp în izolare, cu atât mai agresiv se manifestă față de noul venit. Concluziile acestui experiment sunt clare: șoarecii izolați devin agresivi unul cu celălalt.
Dar oare la fel se întâmplă și cu oamenii?
Am încercat să răspundem la această întrebare cu ajutorul psihoterapeutului Lucian Negoiță.
”După revoluția din 1989 era la modă un dicton: Ați mințit poporul cu televizorul! După 30 de ani, observăm segregarea socială și crearea unor falii mult mai adânci între categoriile de populație. Lipsa unei educații civice unitare și a creării unui mediu comunitar coeziv, în care să simțim că împărtășim ca popor aceleași valori și principii, a produs și aici o dezbinare. Doar când ne ajunge cuțitul la os ne amintim și ne unim în proteste gen Roșia Montană sau Piața Victoriei”.
Cu alte cuvinte, știm că singurătatea este nocivă nu doar pentru sănătatea noastră fizică și mentală, dar are oare șanse să transforme și lumea în care trăim într-un loc mai încărcat de agresivitate?
Și dacă da, există vreo legătură între o societate coezivă și democrație?
Lucian Negoiță ne explică: ”Ca să vă răspund direct la întrebare, persoanele care trăiesc izolate mai degrabă în mediul urban, voluntar sau involuntar, pot fi mai vulnerabile la anumite tipuri de mesaje populiste. Promisiunile unor lideri carismatici (vezi Adolf Hitler) înseamnă, de multe ori, speranță. Speranța în sine poate fi o strategie inconștientă de negare a unui prezent dureros. Astfel, mulți oameni aleg să se hrănească cu această speranță, cu așteptări nerealiste într-un viitor mai bun și pe fondul dezamăgirilor aduse de forțele politice actuale”.
Singurătatea: la originile intoleranței?
Având în vedere că mai sunt doar șase săptămâni până la alegerile parlamentare din România, iar numărul de îmbolnăviri cu COVID-19 crește alarmant în țara noastră, de la o zi la alta, poate că o astfel de întrebare este mai pertinentă ca niciodată. Cu atât mai mult cu cât singurătatea nu afectează doar vârstnicii (categoria nu doar cea mai vulnerabilă în fața coronavirusului, ci și cea considerată adeseori ”cea mai ușor de sedus” de către politicieni), ci într-o mare măsură și tinerii.
Lucian Negoiță ne lămurește: ”Ca de obicei, bătrânii sunt cei mai afectați. Spre deosebire de alte popoare – vezi grecii, italienii sau japonezii, care au un respect deosebit pentru cei care ne-au dat viață și ne-au crescut – noi nu știm să avem grijă de cei în vârstă. În cultura noastră, generația a treia nu este neapărat încurajată să rămână activă, având mai degrabă o atitudine negativistă, critică și pesimistă. Am văzut în alte țări europene sau în America de Nord (pe vremea când se puteau face excursii) bătrâni de peste 80 de ani vizitând muzee, plimbându-se, fiind activi, mergând la operă, la teatru sau făcând sport.
Alte categorii afectate sunt cele care își pot desfășura activitatea profesională și în izolare. Lucrul la calculator ne desprinde încet (dar sigur) de ceilalți, de nevoia de a ne conecta și fizic.
Ca psihoterapeut nu pot să nu menționez unele categorii care sunt puternic afectate emoțional. Mă refer în primul rând la persoanele introverte și care, în copilărie, au fost abuzate, traumatizate de părinți sau tutori. Aceste persoane preferă, uneori, însingurarea și singurătatea, fiindcă nu mai au încredere în ceilalți. Au învățat că oamenii le pot face rău și folosesc ca mecanism de apărare distanțarea. Pentru ei, independența devine un stil de viață și atunci contactele lor sociale cu ceilalți sunt minime, doar de suprafață. Au învățat că relațiile pot aduce suferință fizică și emoțională și, din păcate, au internalizat și generalizat experiențele negative, crezând că toți oamenii sunt abuzatori. Aceste persoane pot prefera mai degrabă compania animalelor decât a oamenilor”.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Conform unui studiu realizat pe parcursul mai multor ani, în rândul europenilor, persoanele singure sunt adesea stigmatizate social, au o stare de sănătate mai precară și performanțe cognitive mai slabe, se confruntă cu probleme de sănătate mentală și au o viziune pesimistă asupra vieții. În România, în una din trei case trăiește un om singur, jumătate dintre parizieni trăiesc singuri, la fel și două treimi din locuitorii din Stockholm și jumătate din britanicii de peste 75 de ani (unul din opt britanici a recunoscut anul trecut că n-are nici măcar un singur prieten pe care să se poată baza). Deși nu este un indicator direct al însingurării, locuitul de unul singur poate conduce la izolare.
Relația dintre singurătate și intoleranță nu este neapărat un subiect nou: cea care a adus-o în discuție pentru prima oară a fost Hannah Arendt, care a părăsit Germania în 1933. După terminarea războiului, în 1951, ea a publicat lucrarea Originile Totalitarismului, în care a analizat pe larg originile antisemitismului, rolul propagandei și fuziunea dintre rasism și birocrație, descoperind însă și un factor surprinzător printre cauzele totalitarismului: singurătatea. Izolarea și absența unor relații sociale normale îi face pe indivizi mai predispuși să adere la ideologii care îi ajută să-și (re)descopere un simț al scopului, precum și respectul de sine. După cum știm, definiția clasică a singurătății presupune lipsa companiei, a afecțiunii și a intimității, individului lipsindu-i suportul prietenilor și o rețea de sprijin. Astfel, individul singur este vulnerabil în fața celor care îi oferă validare socială și apartenență.
Singurătatea: despre oameni, viruși și telefoane inteligente
Evident că lumea de azi nu este Germania anilor 30, dar singurătatea este un simptom al societății contemporane care nu trebuie ignorat. A fost cu noi înainte de lockdown și coronavirus, dar pare că perioada de izolare a acționat ca un fertilizator. În Statele Unite, trei din cinci adulți se consideră singuri, iar două treimi din germani consideră singurătatea o serioasă problemă socială. În Marea Britanie, problema este atât de gravă încât, în urmă cu doi ani, a fost înființat un minister care să combată singurătatea, dar care pare că n-a reușit să rezolve problema.
Cu alte cuvinte, singurătatea a devenit parte din viața și din societatea noastră, iar politicienii abili s-au grăbit să o exploateze, mai ales liderii populiști și forțele extremiste.
Studii recente arată că cei care resping vehement imigranții și minoritățile de orice fel au în comun instabilitatea financiară, un nivel scăzut de încredere în ceilalți, dar și în autorități, plus sentimentul de izolare socială.
”Fenomenul se explică la nivel social prin lipsa unei educații adecvate și prin manipulări populiste, create de către forțe politice extremiste, iar la nivel psihologic prin existența unor temeri, a unor frici. Vorbim despre frica de pierdere, indiferent de tipul ei – de la pierderea unor avantaje, a unor beneficii, până la teama pentru siguranța proprie sau a familiilor. Ajungem să ne fie teamă să nu ne pierdem job-urile din cauza unor străini care acceptă salarii mai mici, ne e teamă să mergem în zone periferice ale orașului, unde sunt tabere de refugiați. Emoțional, ”imigranți” sau ”refugiați” reprezintă ”pericol”. Un străin este diferit, cu alte valori, obiceiuri, tradiții, este altfel decât mine și asta îmi creează teamă. Deși au trecut aproape 800 de ani de la invaziile mongole ale lui Gingis-Han, fricile se pot transmite și astăzi în Europa. Mai ales că au avut loc exoduri în masă. În țările scandinave, în Marea Britanie (vezi asimilarea populațiilor din vechile colonii) sau în Franța, cu populația magrebiană, exodurile au fost treptate, lente, producându-se în zeci de ani. Oamenii au avut timp să se obișnuiască și să accepte populații, etnii diferite”, explică Lucian Negoiță.
La asta s-a mai adăugat un element: apariția smartphone-ului. Tehnologia, aplicațiile și rețelele sociale, care aparent înlesnesc comunicarea, de fapt adâncesc singurătatea și ne îndepărtează de comunicarea autentică. Sutele și miile de prieteni de pe rețelele sociale perpetuează iluzia conexiunii, dar în realitate interacțiunea pe aceste rețele se traduce și printr-o expunere mai mare la opinii radicale, exprimate cu mai mare lejeritate la adăpostul tastaturii. Iar statisticile vorbesc de la sine: în Marea Britanie, 65% dintre tinerii au fost expuși la cyberbulling, iar două treimi dintre minorii din România au fost hărțuiți on line, dar n-au povestit nimănui despre asta. Prin urmare, nu e de mirare că o serie de experimente recente au scos la iveală că tinerii care și-au limitat consumul de social media au raportat o reducere semnificativă a sentimentului de singurătate.
”Din ceea ce observ în cabinet, din perspectiva dinamicilor relațiilor de cuplu, multe relații se fac și se desfac datorită mediului online. Există o abundență a ofertelor pe tot felul de aplicații și rețele sociale, de la Tinder la Facebook și Instagram. Comunicarea aici este însă una superficială, nu mai atingem profunzimi emoționale, nu mai avem curajul să ne deschidem, fiindcă totul se întâmplă repede. Nu mai avem răbdare, pare că nu mai avem timp. Ne plictisim rapid și mergem mai departe, în căutarea doamnei sau a domnului Perfect. Etichetăm rapid, analizăm critic și conchidem că nu ne potrivim, că ne așteaptă cineva mai frumos, mai bun, mai… Nu mai avem timp să reparăm, ne e mai simplu să aruncăm, cum citeam într-o postare cândva. Sexualizarea relațiilor câștigă tot mai mult teren, în detrimentul asumării emoționale a relațiilor de lungă durată. Relațiile monogame seriale, scurte sau foarte scurte, par să câștige tot mai mult teren. Mi-e și teamă să scriu: până când moartea ne va despărți. Friends with benefits e modelul tot mai mult întâlnit la generațiile tinere și foarte tinere. ”Trebuie să fiu fericit, și trebuie Acum!” devine motto-ul multor tineri și pune o presiune enormă pe celălalt și pe relația în sine. Fugim repede și nu mai apucăm să construim. Comunicarea autentică și profundă are nevoie de timp, de sacrificii, de compromisuri, de asumare și muncă personală, spre schimbarea propriilor mecanisme și tipare relaționale disfuncționale”, explică Lucian Negoiță tendința actuală în relațiile de cuplu, tendință care contribuie și ea la starea de singurătate și însingurare a indivizilor din lumea în care trăim.
Singurătatea: cum ne schimbă felul în care percepem lumea?
”Nu trebuie să plecăm de la premisa că singurătatea ne influențează doar într-o manieră negativă. Dacă nu este vorba de o structură de personalitate cu elemente de patologie (vezi personalitățile schizoide), singurătatea ne poate oferi și acea detașare de ceilalți, cu posibilitatea reconectării cu noi înșine. Această reconectare cu propria ființă nu o putem avea trăind mereu într-un furnicar social. Retreat-urile sunt noile mânăstiri, chiar dacă temporare. Retragerile în sânul naturii câteva zile cu cortul sau izolarea în sate și comunități rurale ne pot face să ne reconectăm cu natura, cu valori și principii ecologice și spirituale, pe care le uităm mult prea des astăzi. Aici ne putem dezvolta atitudinile de acceptare, înțelegere empatică, compasiune, tocmai trăind mai departe de ceilalți.
Marii filosofi și lideri spirituali au trăit multă vreme însingurați. Și Iisus s-a retras 40 de zile în pustiu, și Buddha a trăit în păduri mult timp, în căutarea propriului sine și căilor de atingere a Nirvanei, apoi au revenit printre oameni. Trăind uneori izolați putem avea și acea detașare care să ne aducă o privire de ansamblu a ceea ce se întâmplă cu noi și cu lumea în care trăim”.
Dr. Lucian Negoiță este psihoterapeut cu multiple formări, printre care psihoterapii cognitiv-comportamentale, hipnoză, psihoterapii sistemice pentru cuplu și familii. Este totodată fondatorul platformei de psihoeducație și dezvoltare personală HepicHub, al clinicii Emotion Center și al Centrului de Practică în Mindfulness. În cei peste 15 ani de practică, a însoțit aproape 5.000 de persoane pe drumul schimbării și evoluției personale. I-a plăcut dintotdeauna să dea mai departe din ceea ce a învățat, astfel că, de peste șapte ani, dezvoltă primul program de mentorat în psihoterapie din România. Mai multe despre activitatea lui găsiți pe luciannegoita.ro.