În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este relația dintre penitență și iertare.
– Cum te poate ajuta iertarea să-ți găsești sensul în viață.
Ca o persoană care practică iertarea și îi învață și pe alții să o facă (și să o vadă ca pe cel mai important proces de vindecare pe care-l pot parcurge), sunt în permanență uimită și impresionată de poveștile pe care le aud și la care asist. Povești ale unor oameni care au trecut prin cele mai îngrozitoare experiențe posibile, dar care au ales să ierte. Chiar și lucrurile care păreau de neiertat.
The Forgiveness Project , o organizație multi-premiată care împărtășește povești ale iertării pentru a-i încuraja pe oameni să treacă peste traumele lor și să le înțeleagă, este locul unde poți găsi o arhivă incredibilă cu experiențe de acest fel. Include istorii ca cea a lui Margot, al cărei tată a fost omorât de un om pe care ea a ales să-l urască ani la rând. Margot scrie: „La început, am urât orice noțiune de iertare. Să-i spui cuiva care suferă să ierte este crud și nedrept… Însă, în momentul în care am luat în considerare iertarea, întregul meu corp a început să se simtă altfel, să fie mult mai întreg, să fie mai liniștit. Înainte să pornesc pe această cale, jumătate din sufletul meu era un spațiu gol, lipsit de însemnătate; acum am o relație de prietenie cu omul care mi-a ucis tatăl și asta m-a ajutat să-mi recapăt sensul în viață”.
Relația dintre iertare și „a merita să ierți”
Pentru o grămadă de oameni, dorința lui Margot de a ierta și de a se reconcilia cu ucigașul tatălui ei poate părea de neconceput. Cei mai mulți dintre noi avem idei destul de stricte despre lucrurile care merită iertate și cele care nu merită.
În mod obișnuit, faptele care pot fi iertate includ niște făptași care fac penitență și posibilitatea de a readuce lucrurile la starea în care se aflau înainte ca răul să fie făcut. Așadar, atunci când definim anumite acțiuni ca fiind de neiertat, de cele mai multe ori ne bazăm pe acel sentiment că am fost lipsiți de ceva, sau că lucrurile au fost iremediabil distruse și nu mai pot fi reparate. Răul este cu atât mai mare cu cât acțiunea dăunătoare ne vizează casa și ceea ce iubim.
De multe ori ne temem că, dacă iertăm astfel de acțiuni, conexiunea cu noi înșine va fi compromisă. Că, dacă nu avem ceva sau pe cineva să urâm, s-ar putea să pierdem controlul asupra versiunii noastre privind realitatea. Și, mai mult decât atât, că vom simți în plin și fără niciun filtru întreaga durere, lucru care ne înspăimântă mai mult decât perspectiva de a ne lăsa consumați de furie și ură.
Adevărul despre iertare
Însă puterea iertării, în oricare dintre situațiile care ar aduce durere și traume în viețile noastre, stă în faptul că, prin iertare, ne eliberăm pe noi înșine din capcana clișeelor de tipul cine suntem, cine ar trebui să fim și ce ar fi trebuit să se întâmple cu noi. Atunci când realizăm că suntem mai presus de ideile și așteptările noastre limitate, liniștea sufletească și pacea interioară pot fi atinse.
Atunci când încercăm să iertăm chiar și faptele de neiertat, ne conectăm și ne folosim, de asemenea, de puterea empatiei: cu alte cuvinte, ne punem în locul celuilalt. Sigur, nu susținem aici că ar trebui să tolerăm acțiunile dăunătoare; este pur și simplu vorba despre a admite că nici unul dintre noi nu s-a născut într-un anume fel. Ceva s-a întâmplat pe parcurs – o serie de evenimente și de circumstanțe au schimbat cursul lucrurilor și au dus în final la acțiuni dăunătoare.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Umanitatea iertării
Câteodată, trebuie să privim în afara poveștii pe care o spunem, și să admitem că fiecare om în parte acționează potrivit propriei lui versiuni a situației și conform propriei lui suferințe. Făcând asta, devenim capabili să vedem dincolo de varianta noastră și să înțelegem lucrul care contează: viața este ciudată și încâlcită. Oamenii își provoacă durere unul celuilalt, de multe ori mânați de limitările proprii sau de dorințele neîmplinite, dar și de o lipsă a auto-compasiunii.
Iertarea ne readuce la stadiul de oameni interconectați, dependenți unul de celălalt. Atunci când o practicăm, revenim la noi, cei adevărați, cei care am fost mereu. iar ironia este că… descoperim că de fapt nu e nimic „de iertat”.
Iar asta nu înseamnă că n-am avut parte de o experiență traumatizantă, că n-am suferit sau că n-am pierdut ceva, și nici că ar trebui să ne înăbușim sentimentele. Înseamnă, pur și simplu că, indiferent ce se va întâmpla, experiențele avute ne vor face mereu să ne întoarcem către noi, către acea stare de frumusețe interioară și umanitate.
Nimic n-ar trebui să ne rănească și nici să ne întineze experiența vieții; dar, dacă acceptăm ceea ce suntem în loc să ne gândim că știm mai bine decât universul cine ar fi trebuit să fim, putem să atingem o conexiune minunată cu noi înșine și cu lumea exterioară, cu umanitatea. Ne putem depăși limitele și condiția și putem să fim extraordinari.
Odată ce ne dăm seama ce dar extraordinar pentru noi înșine este iertarea, nimic nu ne mai poate opri să ducem o viață bazată pe compasiune, dragoste și empatie. Tu unde tragi linia?
Pentru a afla mai multe despre autoare, vizitează http://bit.ly/forgivebookfree și descarcă gratuit primele două capitole ale The Power of Forgiveness: Guide to Healing and Wholeness.