În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce e imporant să respirăm corect.
– Despre o tehnică de respirație simplă și ușor de executat.


Atunci când ne naștem, primim acest cadou neprețuit, care este de fapt un proces natural: respirația. Iar de cele mai multe ori, uităm prima lecție pe care am învățat-o în viață și anume să respirăm corect. Astfel, de-a lungul timpului, pot apărea fel și fel de afecțiuni, atât la nivel fizic, cât și pe fond emoțional.

Deși crezi că respirația este doar un lucru mărunt și simplu – cel mai firesc dintre toate, ți-ai dat seama că de multe ori uiți să respiri? Atunci când apare o situație dificilă, de cele mai multe ori, ritmul de respirației se modifică, și crește presiunea și astfel se produce stresul.

Te invit acum să privești, dacă ai cum, un copilul care respiră.

Cum o face?  

Copilul respiră corect. La începutul vieții, majoritatea dintre noi o facem corect, doar că în timp ne pierdem acest obicei sănătos și astfel ajungem să nu ne mai putem concentra și să nu ne mai gestionăm emoțiile. Realitatea e că mulți dintre noi respirăm superficial. Și eu am făcut asta până acum opt ani, când am descoperit această tehnică de respirație, pe care urmează să o împărtășesc. Este simplă și ușor de executat. 

Ce însemnă să respiri superficial?

Înainte de a putea înțelege tehnicile adecvate de respirație, este important să afli despre modul în care respiră corpul tău. Când inspiri sau expiri, mușchiul de la baza cutiei toracice, numit diafragmă, se contractă și se deplasează în jos. Iar acest lucru le permite plămânilor să aibă spațiu suficient pentru a se extinde. Mușchii dintre coaste, numiți mușchi intercostali, se contractă pentru a-ți ridica cavitatea toracică. 

Pe măsură ce plămânii se extind, aerul aspirat prin nas și gură se deplasează în trahee, apoi către plămâni. După trecerea prin bronhii, aerul ajunge în cele din urmă în sacii de aer unde oxigenul este transferat  în fluxul sanguin. În același timp, dioxidul de carbon este transportat din fluxul sanguin către plămâni și este eliminat din corp pe măsură ce expiri. În medie, acest proces se repetă între 17.000-30.000 pe zi, în fiecare zi, atâta timp cât trăiești.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Atunci când respiri superficial, umpli doar partea superioară a plămânilor – motivul pentru care pieptul se ridică când ți se spune să respiri profund. Dar atunci când respiri adânc, corect (o practică denumită respirație abdominală sau respirație din stomac) – aerul care pătrunde prin căile respiratorii îți umple atât partea superioară, cât și pe cea inferioară a plămânilor.

Avantajele respirației corecte:

  • Eliberarea emoţiilor negative, a traumelor şi a concepţiilor limitative. O respirație profundă în abdomen te poate ajută să eliberezi tensiunea acumulată de-a lungul timpului.
  • Se oxigenează întregul organism.
  • Se îmbunătățește atât starea de sănătate fizică, cât și cea mentală și emoțională.

Cel mai simplu exercițiu de respirație

Te invit alături de mine la un exercițiu de respirație mindfulness simplu și ușor de executat:

Așează-te într-o poziție confortabilă, fie cu picioarele încrucișate pe saltea, sau poți lua loc pe scaun/ canapea în șezut, tălpile trebuie să atingă solul și genunchii să fie  îndoiți. Menține-ți spatele drept și poziționează-ți palmele pe zona abdominală.

Mai întâi observă modul în care respiri acum.

Apoi treptat, inspiră pe nas și apoi, expiră pe gură .

Inspirația este profundă și expirația se face ușor.

Repetă exercițiul de cinci ori: mai exact cincisprezece respirații, cu o mică pauză între ele, pentru a observa ce se întâmplă cu corpul tău și pentru a remarca efectele acestei tehnici mindfulness.

https://vimeo.com/519857971/bd922707db

Să-ți fie fie bine!

Namaste!

Citește și:

7 strategii pentru o stare de bine constantă

Exercițiile de respirație pe care le poți face fără să te ridici de la birou

Author(s)

  • Mihaela B. Mihai

    fondatoarea MikaZen, psiholog, instructor de yoga

    Sunt fondatoarea MikaZen: SIMT. CRESC. ÎNȚELEG. MĂ DEZVOLT ÎMPREUNĂ CU TINE, sunt psiholog, instructor de yoga și mindfulness acreditat internațional pentru adulți și copii, copii cu dizabilități și adolescenți, transformational coach, consilier în dezvoltare personală. Am pășit pe acest drum al cunoașterii interioare din dorința de a face o transformare pozitivă în viața mea prin diferite metode care, reunite, m-au ajutat să-mi descopăr adevărată putere personală. Am renunțat la ocupația de pedagog în sistemul educațional acum șapte ani, pentru că nu mai rezonam cu metodele de predare tradiționale. Știam că există și o altfel de abordare a vieții, una mai prietenoasă, în care mă pot exprima liber. Misiunea mea este să vin în ajutorul tău pentru a-ți descoperi puterea de creștere interioară, stima de sine, încrederea și curajul de a fi ce mai bună varianta a ta. Te invit cu bucurie să facem această călătorie împreună! Michelle (Mihaela B. Mihai) www.mikazen.ro