În următoarele 4 minute vei afla:

– Cât de importantă este acțiunea pentru exersarea creativității.
– Cum poți chema inspirația și dezvolta spiritul creator.


Trăim într-o lume în schimbare, așadar este important să fim creativi. Potrivit cercetărilor actuale, una dintre cele mai importante abilități este creativitatea. O spun și studiile care prezintă abilitățile necesare pentru job-urile anului 2021, creativitatea plasându-se în top alături de gândirea critică, capacitatea de adaptare și de exprimare. Așadar, creativitatea nu este doar un trend, ci o necesitate.

Beneficiile creativității sunt multiple: de la a contribui la crearea unei vieți mai împlinite, la o carieră activă, la un business care se diferențiază mai ușor.

Michael Grybko, cercetător în neuroștiință spune că: ”În știință, noi definim creativitatea ca fiind o idee nouă, bună, dar și practică. Este un sens mai larg față de definiția din Dicționarul Oxford, care subliniază doar abilitatea de a crea”.

”Când este cel mai bun timp pentru trăit? Acum. Când e cel mai bun timp pentru creat? Acum”.  (Creatori în acțiune, Anca Ghinea).

De ce este bine să ne încurajăm creativitatea? Pentru că este ca un mușchi, care neantrenat, devine unul mai puțin activ.

În cartea sa, Creatori în acțiune, Anca Ghinea ne oferă răspunsul: ”Sunt fascinată de creativitate, pentru că ea ne ajută să ne transformăm ideile în realitate, să vizualizăm viitorul prin proiecte ale minții și inimii. Exersarea creativității aduce un plus de dinamică în viața creatorului, antrenându-l într-o călătorie a progresului, care deși incomodă, este, pe termen lung, plină de satisfacții. Creativitatea ne transformă viața”. 

Interesantă este cercetarea lui George Land, din 1968, o cercetare amplă cu ajutorul a peste 1.600 de copii cu vârste între trei și cinci ani. Rezultatele au indicat că 98% dintre ei manifestau, exprimau, erau preocupați de creativitate. Peste câțiva ani au fost testați din nou: doar 30% mai manifestau creativitate. La 15 ani, același eșantion: doar 12% dintre copii au mai manifestat creativitate! Același test a fost dat unui grup de 280.000 de adulți, rezultatele au fost îngrijorătoare: 2%.

De aceea, acțiunile sunt cele mai importante pentru dezvoltarea creativității!

Anca Ghinea, în cartea Creatori în acțiune, o carte adresată creatorilor de la 6 la 90 de ani, propune mai multe idei pentru stimularea creativității, atât din perspectiva emoțională, cât și din cea a procesului creator, pe care le-a denumit atractiv: Cum să scriu când nu îmi vine să scriu, cum să faci o capcană pentru fricile inerente creației, cum să găsești inspirația în beznă etc.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Într-un colaj inedit de stiluri, Anca Ghinea poartă cititorul printr-un carusel util, care-i va da un impuls să se apuce de proiectele gândite cândva, abandonate într-un sertar, dar încă vii în inimă.

Iată un paragraf din carte, în avanpremieră, despre importanța spațiului în creație:

Mobila albă toată, curată, impecabilă, conținea un adevărat tezaur de obiecte interesante:

  • Plante suculente atârnate de tavan;
  • Pixuri din multe locuri adunate;
  • Agende de piele, de carton, de mătase;
  • Cărți cu semnături;
  • Desene în creion;
  • O lampă din crengi;
  • O ceșcuță cu un ceai sau o ciocolată caldă.

Mama lui JO spunea mereu că are nevoie de un aranjament anume al spațiului pentru a crea și pentru a chema muzele inspirației”. 

În același timp, creativitatea este corelată cu încrederea în sine, starea de a risca, cu imboldul de a te expune și a te lasa judecat, subiecte prinse, de altfel, și în filele cărții. 

Cercetătorul Runco spunea că viața zilnică implică a face diferite lucruri, foarte variate, și astfel că orice persoană poate, chiar și la un nivel mărunt, să fie creativă. De aceea, contează să știe să primească inspirația și să distingă starea de flow, aspect abordat și în cartea scrisă de Anca Ghinea:

„Când vine la mine inspirația?

Când trece mașina de înghețată.

Când înfulec gogoși.

Când luăm picnicul în aer liber și bate puțin vântul şi sunt sub pătură.

Când mă uit la tavan fără să am grija timpului.

Când stau cu orele în șopron și meșteresc un proiect secret.

Când tata face focul și scapără mici scântei care se ridică în aer și

aruncăm bileţele cu fantome-cuvinte în foc.

Când văd un curcubeu.

Când simt pace. 

Când mă simt iubită”.

Deși există dificultăți în a define creativitatea, se pare că, noi oamenii, putem și avem nevoie să creăm, în moduri diverse, necesare pentru o viață mai împlinită.

Cartea Creatori în acțiune se poate achiziționa aici

Citește și:

Secretul surprinzător al creativității

În anotimpul în care nu am făcut nimic, am făcut TOTUL