În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este vital să-ți creezi obiceiuri care aduc sens vieții de zi cu zi.
– Cum să le protejezi și cum să te asiguri că nu-ți pot fi luate. 


Bunica mea paternă are 91 de ani. Trăiește singură, la țară, în aceeași casă, curte și gradină de când s-a măritat. Adică acum 74 de ani. Tata a împlinit 74 anul ăsta. Da, ai calculat bine, avea 17 ani când l-a născut. Și 16 când s-a măritat. Situație perfect normală în acele vremuri.

Bunicul meu, adică soțul ei, a murit acum 20 și ceva de ani. De atunci, vede singură de gospodărie. Pe măsură ce anii au trecut, vârsta biologică, reflectată în puterea fizică a propriului corp, a adus schimbări. Normal. Au dispărut porcii din ogradă, nici nu știu să spun când. A murit și cumnata ei, sora bunicului meu, care locuia în spatele curții. Au preluat frâiele băieții ei, tata și unchiul meu. Care a murit și el anul trecut.

Ea nu prea mai știe în ce univers trăiește. Îmi povestește cu lux de amănunte întâmplări de acum 80 de ani, dar se uită lung la mine când vin în vizită. Până acum m-a recunoscut mereu, dar pe băieții mei, rareori.

Cu toate astea, are rutinele care o țin în viață. Se trezește odată cu cele trei găini pe care le mai are (pe care le mai avea, de fapt). Le dă de mâncare lor și câinelui, face curat în curte, își pune ea ceva de mâncare. Dacă e ceva de lucrat în gradină, așa cum poate ea acum, cu mâinile schilodite de bătrânețe și în baston de când a căzut de pe masa de radiografie și și-a fracturat șoldul (nu știu care și nici terminologia medicală corectă), face asta. Își ia un scăunel și plivește buruieni. Sau ce are ea de făcut. Apoi ia o pauză și se culcă. Apoi culcă găinile și nu știu, sincer, ce mai urmează. Se uită mult la televizor.

Știu că adunase toate pisicile din jur. Noi, oamenii, chiar avem nevoie de suflete în viața noastră. Mai întâi, le-a strâns în curte, apoi le-a băgat în casă. Până când s-a umplut de purici. Nu a acceptat asta, zicea că are alergie la mâncare sau ceva similar. Cu greu, tata a reușit să gonească puricii. Dar a gonit și pisicile.

Nu-și mai face singură de mâncare. Are o butelie pentru aragaz, pe care nu o mai poate manipula în siguranță. Așa că ai mei gătesc pentru ea și i-au cumpărat un cuptor cu microunde să-și încălzească mâncarea. Îi duc mâncare în fiecare săptămână, dar mâncatul nu mai pare să fie așa important.

Ce a rămas esențial, motivele pentru care se trezește în fiecare dimineața, sunt rutinele. Găinile, câinele, pisicile, curățenia în curte, grădina. Astea îi dau sens și scop. Așa a trăit mereu, e felul în care știe și simte că viața ei este folositoare.

În urmă cu câteva săptămâni, ai mei au hotărât că găinile trebuie înlăturate. Pentru că trăiesc într-un fânar care s-a umplut de șobolani. Ea nu mai vede aproape deloc și le pune mâncarea pe jos. Asta a fost explicația.

Când am auzit, mi s-a strâns inima, fizic. Bănuiam ce va urma. Găinile, ca și pisicile, sunt atât parte din rutina ei zilnică, cât și aproape singura formă de suflet cu care interacționează zile întregi. M-am întrebat ce o va mai ține în viață.

După alte câteva zile, moare și unul dintre frații ei, de 98 de ani. Cel care trăia în Australia, dar cu care avea o relație stabilă și continuă. Vorbeau frecvent la telefon, își împărtășeau viețile în mod regulat. Conexiune sufletească.

I-a mai rămas doar câinele. Și ai mei, o zi sau două pe săptămână. Noi, nepoții și strănepoții, mult mai rar. Nici nu-mi vine să zic că ne punem la socoteala obiceiurilor.

La numai câteva zile de la moartea fratelui ei, după ce rămăsese și fără găini și fără pisici, tata e chemat de urgență de o vecină. Bunică-mea s-a pierdut de tot, îi era rău, vomita, nu mai era în această realitate. Încă nu a murit. Sincer, nu știu când se va întâmpla, dar presimt că va fi curând.

Pentru mine, EA e bunica aia. Cea care m-a modelat, cu plus și minus. Dar cu multă iubire, încredere și mândrie. Parte din puterea mea interioară a fost clădită prin oglinda pe care mi-o punea în față când eram copil.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Și toată povestea asta m-a făcut să mă întreb: care sunt obiceiurile care mă țin pe mine în viață? Fără de care m-aș pierde în necunoscut, m-aș îndepărta de această experimentare a vieții prin corp, minte, spirit și aș alege altceva. 

Nu știu cât de familiarizat ești cu noțiunea de obicei. Ce înseamnă un obicei pentru tine? Cât de conștiente sunt obiceiurile tale?

Înainte să mergi mai departe, te invit să faci o listă cu obiceiurile tale zilnice. De la primul moment când te trezești, până la clipa în care pui, seara, capul pe pernă.

De fapt, cred că despre asta e vorba, despre obiceiurile conștiente. Cele prin care știm că avem un aport, o contribuție, fie către noi, fie către ceilalți, către lume și viață. Cele prin care propria noastră viață capătă sens.

Așa că te invit să te întrebi: care sunt obiceiurile vitale pentru tine? Alea fără de care viața ta pare să nu aibă scop, direcție, sens. 

Care/cine sunt găinile și pisicile tale? Cine sunt șobolanii și puricii? 

Ce alte obiceiuri ai vrea să devină vitale? Alege-le și începe să le implementezi. Așa devenim propriii noștri stăpâni.

Și ca să eviți situația în care găinile îți sunt luate și viața ta își pierde sensul, te invit să te îndrepți către obiceiuri vitale interioare. Pe astea nu ți le poate lua nimeni, niciodată.

Pentru că știu ce înseamnă viața trăită atât cu, cât și fără sens, în programele mele de coaching individual și de membership lunar (pe care îl lansez curând), sprijin oamenii să-și creeze astfel de obiceiuri vitale. Și mult mai mult de atât! Să (re)devină reginele și regii propriilor vieți. Dacă simți chemarea către personal mastery intră pe site și hai să avem o conversație. Poate fi cea care îți va schimba viața, așa cum a făcut-o pentru zeci de alte ființe minunate până acum.

Spor la obiceiuri vitale!

Citește și:

Impulsiv sau calculat: care este, de fapt, rețeta succesului

De ce să nu întrebi DE CE