În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce să nu anticipezi recunoștința.
– Cum să fluidizezi traficul cu butonul de avarii.


Printre primele cuvinte pe care le învață un copil se află și ”mulțumesc”. Un verb cel mai des folosit la indicativ prezent, care pare să danseze pe sârma subțire dintre politețe și recunoștință. Știai că are puteri magice?

”Nevoia de apreciere este una dintre nevoile psihologice de bază, alături de nevoile de iubire, de conectare sau de autonomie. Creștem și ne dezvoltăm optim doar în raport cu ceilalați, începând de la relația cu părinții sau persoanele de atașament până la relația cu dascălii, colegii și prietenii noștri. Suntem ființe sociale și avem nevoie unii de ceilalți”, explică Laura Lupu, psihoterapeut. 

”«Mulțumesc» este unul dintre cuvintele aflate în centrul interacțiunilor noastre sociale. Totuși, uneori ne este mai ușor, alteori ne este mai greu să-l rostim. Când îi mulțumim unei persoane, pe lângă bucuria pe care aceasta o simte, și noi, cei ce mulțumim, ne simțim mai bucuroși. Studiile în domeniu au arătat că există o legatură între recunoștintă și starea de bine personală”. 

De ce avem nevoie de acest flux de recunoștință?

În mod paradoxal, mulțumim cu același cuvânt și vecinului care ne cedează liftul când avem bagaje și medicului care ne salvează viața. Încărcătura emoțională și recunoștința apasă butonul unui flux de recunoștință și colaborare care ne alimentează sentimentul de apartenență la comunitate, iar vremurile pe care le trăim ne demonstrează cu vârf și-ndesat că suntem ființe sociale. Laura Lupu completează: ”Să-i multumești unei persoane, pentru că ți-a oferit o mână de ajutor, a făcut un gest frumos sau ți-a spus o vorbă bună de care ai avut atât de multă nevoie, înseamnă să-i oferi ceva înapoi. Persoana înțelege că este văzută, că-i apreciezi gestul și efortul depus și simte că este importantă pentru tine. Când îi arăți aprecierea și îi mulțumești pentru un anumit comportament, motivația persoanei crește și sunt șanse mai mari să se comporte la fel și în viitor, față de tine sau de alte persoane din jur.

Aceste gesturi pot părea mici, însă au un impact mare asupra adulților și foarte mare dacă ne gândim la copii. Aceștia din urmă au nevoie să se simtă apreciați și să primească mulțumiri din partea adulților. Treptat, le vor internaliza iar acest model va sta baza formării stimei de sine. Când știi că ai ajutat sau ai influențat pozitiv viața cuiva, te simți bine și îți oferă un sens. Simți că ceea ce faci contează, te conectezi la celălalt iar relația dintre voi este mai solidă

Ce se întâmplă în mintea și sufletul celui care spune mulțumesc

Cercetările arată că gesturile mici de apreciere pot avea un impact mare asupra comportamentului și pot fi sursă de inspirație pentru ca alte persoane să se implice și să ofere ajutor. Șoferii știu că, în trafic, dacă vrei să mulțumești cuiva care ți-a permis să schimbi banda, de exemplu, apeși butonul de avarii și-l lași să clipească de câteva ori. Ți s-a întâmplat să nu primești acel semnal de mulțumire? Mie da. Și i-am simțit lipsa. În schimb, ori de câte ori îl primesc, îmi accentuează comportamentul politicos. Șoferul din fața mea devine o persoană cu care am creat o conexiune și am reușit să ne comportăm ca două ființe umane într-un trafic generator de stres. 

”Când cerem ajutorul cuiva și-l primim așa cum avem nevoie, ne simțim bine. Indiferent dacă este vorba despre un lucru mărunt sau foarte important, înțelegem că este cineva alături de noi pe care ne putem baza și simțim că aparținem. Acestă experiență creată va funcționa ca plasă de siguranță atunci când ne simțim vulnerabili, știind că avem oameni dragi care sunt alături de noi fără să aștepte ceva la schimb”, spune Laura Lupu. 

Arată ”mulțumesc” că nu ne descurcăm singuri?

Mulțumesc fără să crâcnesc pentru lucruri fără de care m-aș fi putut descurca. În schimb, mi-e mai greu să mulțumesc (culmea!) când cineva mă salvează dintr-un moment cu adevărat complicat. Am remarcat același tip de comportament la fiul meu. Spune ”mulțumesc” când îi ofer un măr pe care-l putea lua și singur, dar îi este mai dificil să mulțumească în situațiile în care chiar are nevoie de ajutor (de exemplu, cu unele teme). Laura Lupu explică de ce apare acest tip de blocaj: ”O problemă socială legată de a spune mulțumesc poate să fie percepția despre inegalitatea de putere dintre cel ce primește ajutor și cel ce mulțumește. Să mulțumim este o formă de a recunoaște darul primit, de a spune lucrurilor pe nume, de a traduce comportamentul în cuvinte și a-l completa cu ceea ce simțim. Înseamnă că ambele persoane sunt la fel de importante și, cu siguranță, a mulțumi nu este o slăbiciune, ci un act de curaj. Să recunoști că uneori ai nevoie de ajutor și să ai încredere că celălalt va fi acolo pentru tine necesită curaj. Curajul joacă un rol important atunci când ne dorim să avem relații autentice și transparente, bazate pe încredere.

Fie că suntem cei care mulțumim sau cei cărora li se multumește, când facem asta primim ceva. În acest proces de a oferi și a primi, înveți despre tine”.

Cele 3 întrebări despre ”mulțumesc”

Pentru a te bucura deplin de puterea lui ”mulțumesc”, întreabă-te patru lucruri despre cum folosești această baghetă magică cu super puteri sociale. Laura Lupu creează contextul introspecției: 

De ce mulțumim?

Este important să conștientizezi dacă faci un simplu balet de bune maniere sau dacă îți dai voie, cu adevărat, să simți ceea ce spui.

”Pe de-o parte, spunem ”mulțumesc”, pentru că ne face să ne simțim bine. La polul opus, o putem face pentru că este normal, pentru că ceilalți așteaptă asta de la noi sau pentru că ne așteptăm să primim ceva în schimb. Este un exercițiu bun să reflectăm dacă spunem ”mulțumesc”, pentru că, într-adevăr, apreciem pe cineva și simțim recunoștință pentru ce a făcut pentru noi sau dacă este un simplu cuvânt din vocabularul nostru”.

Cum mulțumim?

”Este suficient un simplu mulțumesc sau facem un gest impresionant care să arate recunoștința noastră? Alegem să spunem la telefon, să trimitem un mail sau poate doar un mesaj, ne vedem față în față pentru a transmite mesajul nostru?

Răspunsul la toate aceste întrebări depinde de cum va primi acea persoană gestul nostru. Iar acesta este motivul pentru care este important să cunoaștem persoana căreia vrem să-i mulțumim și să o facem într-un mod adaptat acesteia”, ne îndeamnă Laura Lupu, psihoterapeut.

Mulțumim sincer sau facem o presiune?

Pot ascunde mulțumirile o presiune elegantă? Da. Ai primit vreodată o rugăminte care conține, a priori, și recunoștința? De exemplu, accelerarea unui deadline care vine sub forma unei întrebări – până aici totul bine, urmată de o mulțumire care anticipează acceptarea ta de a tura motoarele? ”Poți termina prezentarea cu o zi mai repede? Mulțumesc”. În acest caz, aprecierea finală implică un accept pe care încă nu l-ai agreat. Evită acest tip de exprimare, puterea lui mulțumesc este anulată de presupunerea că vei obține ceea ce-ți dorești. Va fi mult mai soft o abordare umană, fie că vorbim de relații de muncă sau personale, iar cel abordat are nevoie de un timp în care să ia decizia: ”Poți termina, te rog, prezentarea cu o zi mai repede? A intervenit o urgență și ar fi de mare ajutor”. 

Laura Lupu ne oferă micropașii despre cum să folosești ”mulțumesc” pentru o relație mai bună cu tine și cu cei din jur.

1. Mulțumește-ți, zilnic, pentru ceva

Avem tendința să fim atenți cu cei din jurul nostru și să ne exprimăm aprecirea față de ei. Însă uităm cu ușurință să facem același lucru când vine vorba de noi. De la rutina zilnică prin care avem grijă de corpul nostru, până la micile bucurii pe care ni le oferim și care ne aduc zâmbetul pe buze. Începe acum să-ți mulțumești pentru lucrurile pe care le-ai făcut astăzi pentru tine.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Începe un jurnal cu experiențe pozitive

De-a lungul unei zile, contextul și starea în care ne aflăm se schimbă des. Seara, notează trei experiențe pozitive pe care le-ai trăit pe parcursul zilei. Te poți întoarce la ele atunci când simți nevoia.

3. Scrie unei persoane cât de mult o apreciezi

Cu toții avem persoane importante în viața noastră. Poate să fie cineva din familie care ne este mereu alături, prietenul care ne scoate din belele sau partenerul de viață care ne sprijină necondiționat. Fă-ți timp și scrie-i o scrisoare de mulțumire. Fie că alegi să-i multumești pentru anumite calități pe care le apreciezi sau îi scrii cu lux de amănunte situațiile în care ai simțit cu adevărat că a fost alături de tine, va fi o surpriză plăcută. Și nu uita: ar fi drăguț să primească scrisoarea de la tine, personal.

Laura Lupu este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie. A căutat mereu răspunsuri la întrebări precum: ”Oare de ce facem lucrurile într-un anumit fel?”,”Oare ce ne aseamănă și ce ne diferențiază pe noi, oamenii?”, însă adevărata pasiune a descoperit-o în liceu, la orele de psihologie. De atunci, drumul ei a fost întotdeauna aproape de oameni, de la cariera în domeniul resurselor umane la practica psihoterapiei în cabinet. Crede că putem să fim bine cu noi înșine, când suntem atenți la nevoile și la emoțiile noastre, când vindecăm ce poate fi vindecat și ne acceptăm necondiționat. Psihoterapia este o călătorie spre sine pe care nu este nevoie să o parcurgem singuri.

Citește și:

Cum să faci pace cu greșelile tale

Simona Tache: ”Detașarea de propriile emoții e o afacere păguboasă”

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.