În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este al șaselea simț.
– Cum să-ți stimulezi capacitatea intuitivă.
Un indiciu de bază al absenţei înţelepciunii este incapacitatea noastră de a ţine cont de semnalele de avertisment. Istoria este plină de exemple. Am înţeles consecinţele ignorării acestor semnale de avertisment acum câţiva ani, când vizitam orașul Pompei. Plimbându-mă prin orașul vechi, mi-am amintit cum au fost șterși de pe faţa pământului locuitorii săi în anul 79 d.Hr., de un vulcan care a erupt.
Fuseseră multe semnale de alarmă, inclusiv un cutremur foarte mare în anul 62 d.Hr., cutremure mai slabe în anii ce au urmat, izvoare și fântâni care au secat, câinii care au fugit și păsări care nu au mai cântat. Apoi a venit semnul cel mai evident: fumul care se ridica deasupra muntelui Vezuviu, înainte ca vulcanul să erupă din vârful său, îngropând în flăcări orașul și pe locuitorii acestuia, sub aproape 20 de metri de cenușă și de rocă vulcanică.
Cutremurele slabe, de avertisment nu au fost catalogate ca fiind „chiar semnale de alarmă“. Semnale de alarmă ale catastrofelor iminente sunt peste tot în jurul nostru, indicându-ne discrepanţa dintre ceea ce știm că trebuie să facem – în privința schimbărilor de climă, a dezechilibrelor tot mai mari din economie, a războiului pierdut împotriva drogurilor – și ce alegem, de fapt, să facem. Şi sursa acestei discrepanţe este absenţa înţelepciunii.
O sursă bogată a înţelepciunii este intuiţia, propria știinţă interioară. Cu toţii o trăim: flerul nostru, o bănuială, vocea noastră interioară, care ne spune să facem sau să nu facem ceva. Auzim mesajul și ne simţim bine, chiar dacă nu ne putem explica de ce. Sau, pentru aceia dintre noi care sunt mai „vizuali“, vedem ceva. O idee difuză, pe care uneori o pierdem înainte să o conștientizăm dacă nu învăţăm să-i acordăm atenţie – surâsul unui copil pe care îl observăm pe geamul mașinii în care ne aflăm, în timp ce aleargă în parc. Chiar și când nu suntem într-o intersecţie, în mijlocul străzii, gândindu-ne ce să facem și străduindu-ne să auzim vocea interioară, intuiţia ne însoţește tot timpul, interpretând mereu situaţiile de viaţă, conducându-ne mereu pe calea cea bună.
Dar o auzim noi oare? Suntem atenţi la ea? Trăim o viaţă care lasă cale liberă intuiţiei? O soluţie pentru a prospera, la serviciu și în viaţa personală, este să ne stimulăm și să ne cultivăm capacitatea intuitivă și să ducem o viaţă în care să folosim înţelepciunea acesteia.
”Intuiţia, nu intelectul, este propriul tău «Sesam, deschide-te!».”– Albert Einstein
Pentru unii, cuvântul „intuiţie“ invocă ideea gândirii în stilul nebun, hippy, al curentului New Age sau o legătură cu paranormalul. Dar, de fapt, odată cu începuturile consemnărilor istorice, un anume tip de înțelepciune, care nu reprezintă produsul logicii și al raţiunii, a fost recunoscut. Cultura occidentală este un monument de raţiune. Ne-a oferit Iluminismul, revoluţia industrială, era informaţională și tot ce a mai urmat după acestea. Dar nu numai raţiunea ne-a asigurat aceste victorii și nu numai cu ajutorul raţiunii reușim să ajungem la sfârșitul unei zile.
Plotin, filosof din secolul al III-lea, a scris că există trei tipuri de cunoștinţe: „opinia, știinţa și iluminarea. Mijlocul sau instrumentul celei dintâi este simţul, al celei de-a doua – dialectică și al celei de-a treia – intuiţia“. Internetul a făcut ca primele două tipuri de cunoștinţe să fie foarte accesibile, dar ne-a îndepărtat de iluminare și de înţelepciune, esenţiale pentru a duce o viaţă cu adevărat importantă.
Ştiinţa ne-a confirmat cât de mult contează intuiţia în felul în care luăm decizii. Psihologii Martin Seligman și Michael Kahana au scris că „este demult recunoscut faptul că multe decizii importante sunt luate nu pe baza raţiunii liniare, ci pe baza intuiţiei“. Aceștia descriu deciziile luate pe baza intuiţiei ca fiind: „a) rapide; b) nu conștiente; c) folosite pentru decizii care implică dimensiuni multiple; d) bazate pe vaste experienţe anterioare acumulate; e) caracteristice specialiștilor; f ) dificil sau neclar formulate ulterior și g) adesea, luate cu un grad mare de încredere“.
Există un motiv pentru care avem impresia că intuiţia vine de undeva din adâncul nostru, drept pentru care, uneori, i se pune și „instinct“ sau „senzaţie inexplicabilă“. Se întâmplă pentru că aceasta face parte din esenţa structurii noastre interne. În cartea sa, Blink, Malcolm Gladwell descrie cum această esenţă, subconștientul adaptiv, funcţionează ca „un fel de computer uriaș, care procesează rapid și în liniște un volum mare de date, care ne sunt necesare pentru a putea funcţiona ca indivizi“. Într-adevăr, ideea acestei cărţi a fost să sublinieze modul în care interpretarea unei situaţii prin intermediul subconștientului adaptiv sau al intuiţiei poate fi, de fapt, mai corect decât o judecată conștientă, bine calculată. Gladwell ne spune povestea unui kouros, o statuie din Grecia antică, achiziţionată de Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles. După multe teste, o echipă de oameni de știinţă au garantat pentru autenticitate acesteia. Dar câţiva experţi în istoria artei, inclusiv Thomas Hoving, fost director al Muzeului Metropolitan de Artă, au știut imediat că nu este așa. Hoving a simţit o „repulsie intuitivă“ pentru această lucrare. Gladwell scrie: „După doar două secunde, dintr-o singură privire, istoricii au fost capabili să înţeleagă mai mult despre statuie decât a putut să înţeleagă echipa de la Getty după paisprezece luni. Au putut explica aceștia cum și-au dat seama? întreabă Gladwell. „Nicidecum. Pur și simplu și-au dat seama.“ Şi s-a dovedit că au avut dreptate. Statuia era un fals.
În lucrarea sa, Sources of Power: How People Make Decisions*, Gary Klein povestește despre o echipă de pompieri care a stins un incendiu izbucnit într-o clădire cu un etaj, stropind cu apă flăcările din bucătărie „Locotenentul începe să își dea seama că ceva nu este în regulă. Nu are niciun fel de indiciu; pur și simplu nu se simte bine stând în casa aceea, așa că le ordonă oamenilor săi să iasă din clădire, o clădire absolut normală, fără nimic ieșit din comun“. Căpitanul a spus mai târziu că nu putea să-și explice ce l-a determinat să tragă semnalul de alarmă, atribuindu-și gestul „celui de-al șaselea simţ“. A fost un lucru foarte bun ceea ce a făcut, pentru că, imediat după ce oamenii i-au urmat ordinul și au plecat, podeaua pe care stătuseră s-a prăbușit. S-a dovedit ulterior că incendiul pornise chiar de dedesubtul locului, în care stătuseră pompierii, de la subsol, lucru pe care căpitanul nu ar fi avut de unde să-l știe.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Klein amintește, de asemenea, povestea unor asistente medicale experimentate, care lucrau în secţia de terapie intensivă neonatologică și care și-au dat seama că un nou-născut prematur are o infecţie, în ciuda unor simptome înșelătoare – o informaţie vitală, având în vedere că o infecţie poate fi fatală dacă nu este tratată urgent. De multe ori, asistentele medicale știau sigur că este vorba de o infecţie, chiar dacă rezultatele testelor ieșiseră anterior negative. Când le-a întrebat cum își dau seama, acestea i-au răspuns: din intuiţie. Klein scrie: „Se uitau și știau. Punct“. S-a constatat că acestea își bazau intuiţia pe indicii subtile, pe care ele însele nu puteau să le exprime. Dar ajungeau la concluzia corectă pe loc.
Cu toţii suntem conștienţi că avem acces la propria capacitate intuitivă dacă o cultivăm și o ascultăm. Cunoaștem faptul că intuiţia poate fi mai verosimilă decât încercările de a rezolva o problemă pe baza unei logici reci și greoaie a lucrurilor. Şi mai știm că repercusiunile ascultării – sau neascultării – vocii intuiției pot fi, la propriu, o chestiune de viaţă și de moarte. Atunci, de ce ignorăm sau desconsiderăm atât de des această voce interioară din viaţa noastră?
Evident, nici eu nu sunt imună. Mă gândesc la cât de des am ignorat și eu în viaţă aceste șoapte, la cât de ușor este să le respingem, să le dăm la o parte sau să ducem o viaţă atât de agitată și de trepidantă, încât, pur și simplu, să nu ne acordăm timpul necesar pentru a le asculta. Şi, cel mai adesea, se întâmplă așa pentru că nu am o explicaţie raţională pentru felul în care simt ceea ce simt. Dar, desigur, tocmai acesta este motivul pentru care trebuie să ne concentrăm atenţia asupra acestor lucruri. Aceasta face parte din ceea ce înseamnă, de fapt, înțelepciunea, spre deosebire de judecată pe baza logicii și a faptelor. Să spunem că te plimbi noaptea pe stradă. Ajungi pe o alee întunecată și simţi un fel de neliniște, un ușor disconfort, o variantă a ceea ce căpitanul pompierilor numea „al șaselea simţ“. Vocea interioară, subconștientul tău adaptiv spune: „Nu o lua pe aleea asta!“ Dar tu te grăbești, așa că mergi pe acolo, chiar dacă te simţi agitat(ă). Dacă nu te înșală intuiţia, consecințele pot fi grave.
Sau să presupunem că intervievezi pe cineva pentru un post liber, la serviciu. Ai o tresărire de neliniște în legătură cu un potenţial candidat, dar te grăbești, iar competenţele persoanei par solide în CV. Postul este de mai mult timp vacant și trebuie neapărat ocupat, așa că-ţi ignori intuiţia și angajezi persoana respectivă. Așa se fac cele mai multe greșeli de recrutare. Sau vorbești cu copilul tău și, pentru că ești distras(ă) de alte gânduri sau de un mesaj pe care tocmai l-ai primit pe telefon, ignori un lucru minor pe care acesta ţi-l spune – sau nu ţi-l spune.
Uneori, ceea ce-ţi semnalează reacţia intuitivă este că ai nevoie de mai multe informaţii. Dar lumea noastră modernă, excesiv de conectată la tehnologie, ridică barieră după barieră între noi și intuiţie. Poate că vocea intuiţiei nu se mai aude din cauza unui e-mail care te avertizează că a ajuns în căsuţa poștală, a piuitului neîntrerupt al smartphone-urilor sau din cauza goanei noastre de la o întâlnire la alta, stresaţi și epuizaţi.
Dacă vocea intuiţiei ar avea aceeași putere de alertă ca cea a telefoanelor, am observa mai des că părăsim zona înţelepciunii. „Cu cât așteptăm mai mult să ne susţinem intuiţiile, cu atât mai puţin vom fi nevoiţi să le susţinem“, scrie Gary Klein: „Suntem mai mult decât suma programelor software și a metodelor analitice, însemnăm mai mult decât bazele de date pe care le accesăm, mai mult decât procedurile pe care am fost solicitaţi să le memorăm. Trebuie să alegem dacă ne vom limita la aceste artefacte sau dacă ne vom extinde dincolo de granițele acestora.“
Pentru mine, cel mai ușor mod de a-mi pierde intuiţia este să mă privez de somn. Privarea de somn nu numai că ne diminuează durata de păstrare a atenţiei, capacitatea de concentrare și memoria, dar ne afectează și inteligenţa emoţională, stima de sine și capacitatea de a empatiza cu cei din jur. Şi, atunci când suntem privaţi de somn, avem tendinţa să încălcăm limitele eticii, pentru că lipsa somnului ne consumă capacitatea de autocontrol.
Articolul conține fragmente din Thrive – Cea de-a treia metrică pentru redefinirea succesului și crearea unei vieți pline de bunăstare, înțelepciune și miracol, Arianna Huffington, volum apărut la Publica, Ediția II 2020.
