În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum te ajută în afaceri să deschizi fereastra și să te bucuri de lumea de afară.
– De ce este important să-ți plătești furnizorii cu bucurie.


Abia ai terminat de analizat indicatorii financiari ai lunii trecute, închizi laptopul, e ora 22.00 și ziua se termină în sfârșit. Ești zilnic prins în același circuit trezire-afacere-somn, pare că te învârți în cerc și nici măcar nu te mai poți bucura de rezultate, de impactul pe care afacerea ta îl are asupra clienților sau de faptul că visul tău este, în sfârșit, realitate.

Andrew Medal, consultant al unor companii de renume la nivel modial, scrie pe entrepreneur.com despre cum afectează stresul antreprenorii, transformându-i în persoane nervoase, agitate, predispuse la îmbolnăviri, cu capacitatea de gândire afectată, și precizează faptul că, pentru a fi un antreprenor excelent, e nevoie să înveți să te relaxezi.

Ce poți face pentru a te relaxa?

  1. .Să te concentrezi pe prezent, practicând o tehnică foarte simplă de respirație. Urmărește modul în care aerul intră și iese prin nări, timp de cel puțin șase secunde. Această tehnică oprește gândurile și te obligă să te concentrezi pe momentul prezent
  2. Să privești cu atenție peisajul de la geamul biroului tău. Acum. Vezi copaci, clădiri, oameni? Ce culori au? Bate vântul sau e soare? E cald sau e frig? Deschide geamul și conștientizează mirosurile care te înconjoară.
  3. Să ai mereu la îndemână un carnețel mic, pe care să desenezi spirale, cercuri sau desene abstracte, concentrându-te pe desen și mișcarea creionului. Nu e nevoie să fii un artist, ci doar să-i dai voie mâinii tale să deseneze, bucurându-te de proces. Poți încerca să desenezi chiar și mandale.
  4. Să urci și să cobori câteva trepte sau pur și simplu să te ridici pe vârfuri și să stai jumătate de minut. Mișcarea ameliorează circulația periferică și te revigorează.
  5. Să observi cu atenție, timp de un minut, concentrându-te pe ceea ce vezi, țesutul care acoperă mâinile, detaliile acestuia. Pe lângă faptul că vei descoperi lucruri noi despre pielea ta, vei deveni foarte conștient de aici și acum.

Pe termen lung, pentru a preveni însă stresul în loc de a-l trata, poți aplica o serie de principii tibetane care ajută afacerea. Lucrarea originală Șlefuitorul de diamante este cea mai veche carte tiparită din lume și consemnează în scris un sistem de principii formulate de Buddha în urmă cu peste 2.500 de ani. 

„În primul rând m-am bucurat că au ajuns la mine aceste principii, principii care-mi fac viața mai simplă și mai relaxată. Atunci când apar provocări, știu ce am de făcut pentru a le gestiona ușor și pentru a trece cât mai repede la etapa următoare. Folosind aceste principii am reușit ca în doi ani (2015-2016) să-mi cresc afacerea cu 500% și de atunci crește în continuare”, spune Florin Păsat, antreprenor, trainer, speaker, coach, creator al proiectului Atrage Abundența în Viața Ta!”.

Pentru că este extrem de simplu de aplicat, odată ce antreprenorii își asumă responsabilitatea pentru propriile acțiuni și încep să ajute alți antreprenori, rezultatele nu întârzie să apară.

“Aplic în viața mea principiile de trei ani si în acest business de peste un an. În această perioadă, pe lângă faptul că am devenit mai relaxată, s-a dublat numărul de clienți, a crescut complexitea cazurilor care vin spre mine, am diversificat serviciile”, spune Alina Daniliuc, terapeut Bowen.

Cele trei instrumente pe care un antreprenor care dorește să devină relaxat ar putea să le aplice imediat, conform Alinei Anca Ionescu, fondatoare Tânăr și sănătos și coach pentru sănătate și terapeut holistic, sunt: 

  1. Să ajuti alți oameni de afaceri care au nevoie de cea ce ai și tu nevoie, să obțină acel ceva (fie că este relaxare mentală sau financiară);
  2. Să-ți plătești furnizorii cât de repede posibil și cu bucurie, așa încât fluxul tău de numerar va fi continuu, pentru că tocmai ai ajutat alte afaceri să aibă flux de numerar continuu;
  3. Să donezi lunar, din contul firmei, către unul sau mai multe ONG-uri a căror activitate îți place/ți se pare importantă (pot fi chiar centre care ajută oamenii să se relaxeze prin practicarea sportului sau prin tehnici de yoga).

Deși sună contraintuitiv să-i ajuți pe alții să obțină ceea ce tu ai nevoie, în condițiile în care tu n-ai acel ceva, sistemul funcționează. De mii de ani. Chiar și pentru mine. Îl aplic de doi ani și a devenit un reflex să fiu recunoscătoare pentru situațiile pozitive – sunt mai relaxată, am mai mult timp, sunt mai conștientă de acțiunile mele – și încerc să identific din ce “semințe” vin situațiile pe  care le percep ca fiind negative.

Cred că, mai ales în aceste vremuri de schimbare, și cu atât mai mult cu cât sistemul aduce beneficii tuturor celor implicați, e nevoie să ne păstrăm echilibrul și să rămânem relaxați. Cu atât mai mult dacă suntem antreprenori.

Citește și:

Bill Gates își atribuie succesul acestor 3 abilități

13 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să ai succes

Author(s)

  • Dana Lupșa

    antreprenoare, lector la Fundația Calea Victoriei

    Dana Lupșa predă de 18 ani discipline din sfera managementului, antreprenoriatului și comunicării la Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor (Universitatea Transilvania din Brașov), are un doctorat în management și două masterate, dintre care unul în domeniul managementului și altul în domeniul imaginii. A format peste 3.500 studenți și oameni de afaceri, a conceput și a implementat campanii de imagine, inclusiv pentru Camera de Comerț și Industrie din Brașov, are propria afacere de doi ani în domeniul comunicării și imaginii, a construit, în șase ani, brand-ul Asociației Happy Moms, care acum funcționează în șase orașe, realizând singură, timp de un an, toate activitățile executive și de management. În prezent, este și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul Cum poţi deveni un manager mai bun.