În următoarele 3 minute vei afla:
– Care este rivalul perfecțiunii.
– Ce pași trebuie să faci ca să reușești, fără să fii perfect, într-o lume care promovează constant acest lucru.
Îmi fac un selfie, iar telefonul îmi dă posibilitatea să pun un filtru care să mă facă mai frumoasă. Pe rețelele de socializare găsesc postări ce abundă de bucurie, fericire și împlinire. Instagramul, imediat ce aș vrea să postez vreo fotografie, îmi dă posibilitatea să aplic filtre. În cazul în care n-am făcut-o, să nu uit cumva. Să nu risc să proiectez vreun strop de realitate. E ca și cum ți-ar spune: ”OK, dacă ignori pasul ăsta, ești pe cont propriu!”.
Deschizi o revistă și te lovesc modelele perfecte, machiajele impecabile și ținutele atent asortate. Toate acestea sunt încadrate de un comportament lejer, la modul: “E normal, natural să fiu mereu zâmbitoare, să arăt mereu așa!”. Ni se vinde o stare de normalitate care, comparată cu ce știm că trăiește fiecare dintre noi, este total defazată. Această imagine este proiectată și spre alte paliere ale vieții noastre: munca, prietenii, emoțiile, relațiile, copiii, spre cât și cum putem. Ce facem trebuie să fie perfect.
Ce simțim trebuie să fie din sfera emoțiilor așa-numit “pozitive”. Cumva, atunci când facem și simțim perfect, nu există eșec. Nu există rușine, nu există respingere, vinovăție sau excludere.
Domnul Perfect nu are emoții “negative”. Domnul Perfect te ține în siguranță pe un norișor roz, unde singurul lucru, care poate să-ți deranjeze câte un fir de păr, este o adiere ușoară de vânt. Domnul Perfect nu este vulnerabil și despre vulnerabilitate și curajul ce-l presupune acesta, vorbește frumos Brene Brown în cărțile și discursurile TED. Domnul Perfect nu greșește. Iar despre relația noastră cu greșeala am scris într-un articol anterior.
Domnul Perfect este mereu fericit. Poate exact întruchiparea unui profil de Facebook sau Instagram. Cu filtre, citate înțelepte și mereu pozitiv. Domnul Perfect ia deciziile bune și pentru asta nu regretă niciodată ce face. Domnul Perfect are încredere în el în orice moment. Domnul Perfect are copii perfecți, cărora le oferă o educație pe măsură.
Însă Domnul Perfect nu există decât în imaginația noastră. Și de acolo, face ce știe mai bine. Generează stres, anxietate, tristețe, vinovăție, deznădejde, singurătate și multe altele. Apoi, vine și-ți spune că n-ai voie să simți asta. N-ai voie să fii trist! Fii pozitiv! Uită-te la părțile bune din viața ta! Faci asta și zâmbești cu un nod în gât. Și cu asta, ai luat cu mătura și ai mai băgat niște demoni sub proverbialul preș. Simți greutatea în suflet și-ți spui că nu există, că este doar imaginație pură.
Însă Domnul Perfect are un rival: pe doamna Acceptare.
Cu un profil mult mai timid, lipsită de ego și considerabil mai puțin prezentă în viețile noastre, doamna Acceptare poate fi un aliat de încredere. Poate fi resursa de care ai nevoie când simți că nu faci nimic îndeajuns de bine. Este gura de aer care-ți dă voie să respiri liber. Este zâmbetul unui prieten apropiat, se ascunde sub cuvintele acestuia care-ți spun că te iartă și este lângă tine, chiar dacă i-ai greșit.
Tot ea știe că greutatea din suflet este reală pentru toți. Și știe cât de greu e de dus. Și mai știe că, dacă i-ai oferi un sfert din timpul pe care i-l acorzi Domnului Perfect, viața ta s-ar îmbunătăți considerabil. Dacă ai cere ajutor, atunci când ești pe punctul de a mai mătura câțiva demoni sub preș, ai face deja primul pas spre acceptare.
Dar cum faci asta? Cum să-ți dai voie să nu fii perfect într-o lume care promovează constant acest lucru.
Primul pas este să te oprești. Ia o oglindă imginară (sau chiar reală!) și uită-te la tine.
Fără filtre. Fără machiaj. Ce vezi? Ce simți? Dă-i un nume. Poate fi un cuvânt inventat, atâta timp cât pentru tine are sens, te va ajuta. Rămâi cu tine mai departe în experiența aceasta. Dă-ți voie să ai curaj.
Pasul al doilea implică un exercițiu de imaginație. Dacă această stare, această emoție, ar sta pe un scaun lângă tine, oare cum ar arăta? Descrie-o cu ochii minții și oferă-ți cât mai multe detalii posibile. În acest moment, doar prin simpla descriere, controlul începe să fie încet-încet de partea ta.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
În cel de-al treilea pas, îți propun să dai jos un prim strat a ceea ce ți-ai imaginat. Ca și cum ai îndepărta o peliculă superficială. Ce rămâne? Ce este dedesubt? Câte emoții se ascund sub această stare? Cum arată ele? Uită-te la fiecare și acordă-i atenția cuvenită.
În pasul al patrulea, dacă fiecare dintre aceste emoții ți-ar transmite un mesaj, oare care ar fi acela? Ce-ți spune? Pentru ce motiv se află acolo? În ce fel vor să te ajute? Ascultă-le și dă-le voie să ți se confeseze. Pot fi timide în primă fază, nu sunt învățate să le dai glas. Ai răbdare cu ele. Cu tine.
Și acum, că ai dat voie să fie văzute emoții pe care le ascundeai, cum te simți? Cât de departe este Domnul Perfect în acest moment? Sau, mai bine spus, cât de real mai este?
Relația cu perfecțiunea ne conectează doar la o parte din noi, în timp ce încercăm din toată ființa să nu ne uităm către cealaltă, să ne ferim de umbra noastră. Imaginează-ți că zbori cu avionul și funcționează doar un motor. Vom zbura în cerc, vom avea un consum enorm de energie și inevitabil, în final, ne vom prăbuși. Este o relație șchioapă, care-ți reflectă constant ce nu este în regulă, prin multitudinea de sentimente ce te încearcă. Este o relație care cere atenție către noi înșine, iar când ne vom simți blocați, va necesita ajutorul unui terapeut.
Relația cu perfecțiunea este una de tipul love-hate. Între aceste două sentimente, luând în calcul greutatea fiecăruia, cu greu va exista vreodată un echilibru. Mă încumet chiar să spun că niciodată. În schimb, va genera uzură, stres, presiune și nemulțumire. “Hate”, luat de unul singur, cu siguranță nu e ceva ce vrem în viața noastră.
Așadar, ne rămâne “love”. Și, dacă nici în dragoste nu e vorba de acceptare, atunci nu știu unde…