În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce este stimularea prin presiune profundă.
– Ce este o pătură ponderată și cum te poate ajuta o pilotă grea să adormi mai ușor.


Este ora 22.20. Stau întinsă pe canapea, mă uit la un serial și mă gândesc că abia aștept să dorm. Îmi este somn de când m-am trezit azi dimineață. De fapt, nici nu știu cum am avut energia azi să fac tot ce am avut în plan. Mai am timp să mă uit la încă un episod, apoi mă bag în pat. Deja mă cuprinde panica că iar nu voi dormi bine. 

Acum este ora 23.40. Stau în pat de 20 de minute și mă uit la tavan. Cu cât încerc să mă forțez să adorm, cu atât parcă sunt mai trează. Aprind lumina să mai citesc câteva pagini. Degeaba, nici cartea nu reușește să mă adoarmă. 

Ora 1:13. Aproape 2 ore. Deja am trecut în gând peste tot ce am de făcut mâine. Simt cum mă cuprinde o stare de disperare, îmi trec prin minte toate problemele și simt cum se accelerează bătăile inimii. Nicio poziție de somn nu ajută, perna se încinge și trebuie să o tot întorc de pe o parte pe altă. 

Sună alarma. E dimineață și eu sunt în continuare obosită. O altă zi de înfruntat cu mintea în ceață.

Cam așa au stat lucrurile la mine o vreme îndelungată timp și probabil mulți alți oameni au o poveste similară. În 2020 Huawei Consumer Business Group a realizat un studiu împreună cu compania de cercetare IPSOS pe un eșantion de 402 persoane care face, printre altele, referire la calitatea somnului românilor și a descoperit că 59% dintre respondenți nu sunt mulțumiți de calitatea somnului sau se confruntă cu tulburări ale somnului. Din păcate, somnul este unul dintre acele subiecte despre care la noi în țară nu se vorbește destul, astfel încât nu există multe resurse disponibile celor care nu se odihnesc cum trebuie, adorm greu, sau se trezesc fără energie și nu știu ce să facă. 

Eu am încercat multe lucruri care să mă ajute să dorm mai bine, unele cu puțin succes, altele mai deloc. Până într-o zi când am aflat despre un produs care mi-a stârnit interesul – pătura ponderată (în engleză weighted blanket). La acel moment mi s-a părut un termen contradictoriu – o pătură grea cu care te învelești noaptea în loc de pilota ușoară cu care ești obișnuit și care te ajută să dormi mai bine.  

Cred că a durat cam o săptămână până am comandat prima pătură. Primele două nopți au fost mai ciudate, simțeam greutatea, dar în același timp mă relaxam foarte repede și adormeam mult mai ușor. După zece zile nu mă mai trezeam aproape deloc noaptea și dormeam opt ore legat până suna ceasul. Mai am ocazional nopți în care nu dorm extraordinar din cauza grijilor sau culcatului excesiv de târziu, dar nu mi-aș mai putea închipui viața fără păturică mea care mă ține în brațe în fiecare noapte și mă ajută să mă odihnesc. 

Ce este o pătură ponderată? 

Pătura ponderată arată, în general, ca o pilotă matlasată, este fabricată din materiale variate și are în interior o umplutură care-i conferă greutate, ce poate varia de la micro-granule de sticlă, plastic sau nisip. În general, se recomandă ca atunci când alegem o pătură ponderată greutatea ei să fie între 8%-12% sau 15% din greutatea corpului pentru a fi eficiente. 

De câțiva ani, păturile ponderate au devenit un produs foarte popular în SUA, Europa și Australia, pentru că atenuează anxietatea și te ajută să dormi mai bine. Inițial, ele au fost fost folosite de psihoterapeuți pentru pacienții cu autism, ADHD, Alzheimer, Parkinson, Sindromul Picioarelor Neliniștite și insomnie. Pentru că efectele benefice se aplică și persoanelor care au dereglări ale somnului, suferă de anxietate și stres sau chiar burnout, din ce în ce mai mulți oameni preferă să înlocuiască obișnuita pilotă ușoară cu aceasta mai grea. 

Cum ne ajută să dormim mai bine și să ne relaxăm? 

Atunci când ne învelim cu o pătură ponderată se declanșează Stimularea prin Presiune Profundă, un principiu terapeutic validat științific. Un studiu publicat în 2008 în revista de specialitate “Occupational Therapy and Mental Health” arată că starea de anxietate a fost diminuată pentru 63% din respondenți, iar 78% au folosit-o pentru efectul calmant. În funcție de intensitatea presiunii, receptorii care sunt localizați pe piele interpretează senzația respectivă și transmit creierului informația. Atunci când presiunea este relativ mică, de o intensitate comparabilă cu o mângâiere, efectul este unul de excitare sau de alertă. Dacă presiunea este însă puțin mai mare, ca în cazul unui masaj sau unei îmbrățișări, efectul este unul de relaxare și calmare. 

Pătura ponderată are o presiune optimă pentru a permite corpului să intre în starea de relaxare și calmare necesară somnului. Un alt beneficiu este scăderea cortizolului, hormonul responsabil de stress) și creșterea nivelului de serotonină (hormonul stării de bine) și melatonină (hormonul ce reglează somnul).   

“Psihoterapia senzorio-motorie este acea formă de terapie orientată spre corp care utilizează modificările de la nivel senzorial și motor pentru a rezolva limitările ce apar în comportament, gândire și simțire și are la bază principiile conștientizării momentului prezent, a împământării și a unității minte corp. Împământarea pe perioada somnului duce la reglarea ritmului nictemeral, a secreției hormonilor de stres și la scăderea secreției de cortizol pe parcursul nopții, reducând astfel episoadele de insomnie și anxietate”, ne spune psihoteraputul Anca Maftei care folosește și ea o pătură ponderată.

De ce anxietatea și somnul prost merg mână în mână 

Atunci când suntem stresați, sau trăim cu senzația de anxietate ne este mult mai greu să ne liniștim. Frica percepută că urmare a gândurilor negative se poate transforma în senzații fizice, ceea ce face și mai dificil să intrăm în starea de relaxare necesară somnului. Sistemul nervos autonom este compus din sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic, care au acțiuni opuse. Primul este responsabil de “luptă sau fugă” și activează un răspuns fiziologic atunci când percepem un pericol. Al doilea este considerat sistemul “odihnă și digestie” și acționează ca un inhibitor.  Prin greutatea sa, pătura ponderată are rolul de a transmite creierului senzația de siguranță și activează astfel sistemul nervos parasimpatic, ducand la relaxarea musculaturii, încetinirea și menținerea constantă a bătăilor inimii și reducerea ritmului cardiac. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Din păcate anxietatea și lipsa de somn merg mână în mână, pentru că anxietatea nu te lasă să te odihnești așa cum ar trebui și lipsa somnului favorizează gândurile negative și chiar depresia. Un alt studiu cu rezultate deosebite realizat la Universitatea Karolinska în 2020 și publicat în “Journal of Clinical Sleep Medicine” a studiat efectul păturii ponderate în raport cu tublurarile de somn. Acesta a demonstrat că, după patru săptămâni de utilizare, calitatea somnului s-a îmbunătățit semnificativ, respondenții au avut mai multă energie în timpul zilei și mai puține stări de oboseală, anxietate și depresie.  

Este pentru oricine patura ponderata?

Da, acest produs se adresează aproape oricui dorește să-și îmbunătățească calitatea somnului. În general, se recomandă ca adulții să doarmă opt-nouă ore pe noapte. Este, însă, la fel de important și cum ne odihnim, dacă avem un somn profund cu o durată suficient de mare și câtă energie avem în timpul zilei. Și la noi în țară există câteva brand-uri locale ce oferă astfel de produse pentru cei care vor să le încerce.

“Calitatea somnului ne afectează calitatea vieții. Unul din modurile prin care putem să ne ajutăm corpul să se relaxeze și să se liniștească este prin a avea un ritual de seară benefic. Pătura ponderată are beneficiul de a acționa direct asupra corpului relaxând și liniștind sistemul nervos. Această presiune aplicată continuu, ce se simte ca o îmbrățișare, duce la calmarea sistemului nervos prin activarea sistemului senzorio-motor. Folosirea acestei pături ponderate funcționează ca o procedură terapeutică”, ne spune Anca Maftei.

Citește și:

3 Mituri despre somn care dăunează sănătății 

4 poziții de yoga pentru un somn liniștitor

Author(s)

  • Miruna Pantazi

    fondatoarea brandului Koala Living

    Miruna Pantazi este fondatoarea brandului Koala Living, care produce și vinde pături ponderate premium alături de soțul ei, Cristian. Misiunea lor este să ajute oamenii să doarmă mai bine și să educe publicul despre importanța somnului. Găsiți mai multe detalii despre produse și cum ajută la a avea un somn mai bun la https://koala-living.shop/ro.