În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce ajungem să reproșăm partenerului ”Nu mai ești ca la început”.
– Cum putem exersa zi de zi dragostea. 


În urmă cu câteva zile, pierdută printre postările de pe Facebook ale prietenilor mei, am dat peste această frază: ”Falling out of love is when your relationship finally begins” (”O relație începe abia în momentul în care nu mai ești îndrăgostit”). Fraza asta m-a urmărit mult timp după aceea, lipindu-se în capul meu de o alta, care mă urmărește și ea de ceva timp: ”O relație implică eforturi și compromis”. Recunosc că viziunea mea romantică asupra relațiilor de cuplu nu implica nici compromis, și nici eforturi, care în traducerea mea, cu accent de filme hollywoodiene și literatură de dragoste, vin la pachet cu conotații negative și o doză de frustrare. 

Deși, pe de altă parte, orice om matur și cu capul pe umeri (pare să) știe că o relație nu înseamnă doar dimineți târzii de duminică, cu săruturi prelungi și aromă de cafea, băută în brațele partenerului, urmate de plimbări fără țintă pe străzi și un apus admirat în doi pe malul lacului. De cele mai multe ori, o relație se consumă în câteva ore pe zi, și alea furate între serviciu și somn, cu repere mult mai pragmatice, de genul ”Cu ce plătim rata luna asta?” sau ”Cine duce azi gunoiul?”. Iar dacă vorbim de o relație cu copii, ea se configurează de cele mai multe ori în jurul programului celor mici (Cine îi ia, cine îi duce la școală, cine participă la ședința cu părinții. ”I-ai cumpărat tu culegerea de matematică?”, ”Credeam că ai comandat-o tu!”, ”Ai vorbit cu profesoara de pian?”). Hmmm, vă sună cunoscut?

Și, totuși, ce se întâmplă pe drumul dintre duminicile exuberante ale relațiilor și diminețile de luni, împovărate de griji și uneori de resentimente la adresa partenerului? Căutând răspunsul la această întrebare (dar și la altele, la fel de incitante), am abordat-o pe psihoterapeuta Ana Pantazescu.  

”La începutul fiecărei relații, proiectăm asupra celuilat niște așteptări, ne facem scenarii despre cum va fi și proiectăm pe el/ea părți din noi, care nu sunt acceptate sau exteriorizate încă. Asta pentru că avem tendința de a reproduce inconștient niște tipare de relaționare. Așa putem ajunge să gândim, de exemplu: ”Este atât de liber, haios, optimist, îmi place asta, aș vrea să fiu și eu așa!”. Vedem la cealaltă persoană aceste lucruri, pentru că ele sunt, de fapt, așteptările pe care le avem de la relațiile în care ne simțim în siguranță, dar cu conținut de ”cunoscut” această ”siguranță”.

Cu alte cuvinte, vedem la celălalt trăsăturile pe care le asociem în mintea noastră cu un ideal. Însă, la un moment dat, ajungem să-i reproșăm celuilalt binecunoscutul ”Nu mai ești ca la început!”. Unde și cum se pierde imaginea idealizată? Și oare ar trebui să ne dorim ca celălalt să rămână mereu ca la început?


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ana Pantazescu ne lămurește: ”Îi reproșăm partenerului aceste lucruri, pentru că ieșim din faza de negare, cea în care mintea noastră face tot posibilul să ne conducă spre cunoscutul cu care suntem obișnuiți. Pe de altă parte, creierul nostru este îmbătat de hormoni, care intervin special pentru a ne face să ne îndrăgostim. Oamenii se schimbă, pentru că nevoile se schimbă, așa că acele proiecții inițiale încep să se vadă cât mai departe de realitate. Dacă ne dorim ca partenerul nostru să rămână la fel ca la început, înseamnă că nu putem noi înșine să facem schimbări la propria persoană, să evoluăm, să creștem, devenind egoiști și cerând celuilalt să facă în locul nostru ceea ce noi ne dorim: să ne îndeplinească acele așteptări!”.

Așadar, se termină dragostea sau doar ne trezim dintr-o fantezie?

Mulți dintre noi nu sunt conștienți de nenumăratele moduri în care fug de dragoste. Suntem tentați să dăm vina pe relație, că nu mai este ca la început. Să ne învinuim partenerul că nu ne mai privește și nu se mai poartă ca la primele întâlniri. Dar oare observăm că și noi ne-am schimbat și că poate nici noi nu mai manifestăm același entuziasm al începuturilor? Prin urmare, am putea reformula întrebarea de mai sus, cu una mult mai potrivită: cum se schimbă dinamica într-un cuplu? Răspunsul n-are neapărat de-a face cu cel de lângă noi, ci cu frica, dar și cu fantezia. Ale noastre, desigur!

Dr. Robert Firestone a dezvoltat conceptul de „legătură fantezistă”, descriind modul în care cuplurile renunță la dragostea reală pentru o relație existentă mai degrabă doar la nivelul imaginației. „Majoritatea oamenilor se tem de intimitate, dar, în același timp, sunt îngroziți și să fie singuri”, spune Firestone. „Soluția lor constă în formarea unei legături fanteziste, o iluzie a conexiunii și a apropierii, care le permite să mențină distanța emoțională, în timp ce evită singurătatea”.

O astfel de relație apare atunci când un cuplu înlocuiește substanța unei interacțiuni autentice cu mimarea unei relații. Adică cei doi parteneri încep să-și încalce unul altuia limitele, se referă la ”noi” în loc de ”tu” și ”eu”, cad într-un soi de rutină și încep să repete aceleași lucruri, care n-au de-a face cu adevăratele lor pasiuni sau interese. În unele cazuri, pot încerca să se controleze unul pe altul, dovedind lipsă de respect față de autonomia partenerului. Acest gen de interacțiune diminuează, evident, atracția atât la nivel intim, cât și al relaționării zilnice. Astfel de tipare de comportament îndepărtează partenerii nu numai unul față de celălalt, ci și față de ei înșiși. 

Ana Pantazescu explică: ”Dacă avem frică de intimitate, este mai de grabă posibil să fugim de relații, chiar dacă la suprafață ar părea că avem o relație. În ceea ce privește frica de singurătate, o relație menținută doar pentru a ne apăra de această frică nu va face decât să adâncească ruptura cu propria persoană și adevăratele noastre nevoi. E posibil ca, într-o asemenea relație, care are la bază fuga de singurătate, să facem compromisuri nesănătoase, să acceptăm ceea ce nu ne dorim, pentru că, măcar în felul acesta, nu suntem singuri, nu-i așa? Întrebare retorică, evident…”

Atunci când ne îndrăgostim, ne tratăm partenerul cu respect și afecțiune. Dar dragostea nu e un sentiment care apare și dispare peste noapte: are de-a face, în primul rând, cu felul în care-l tratăm constant pe celălalt. Ar trebuie să ne gândim la dragoste ca la un verb, pentru că necesită implicarea ambilor parteneri, pentru a exista și pentru a evolua. 

Atunci când ne angajăm în comportamente distructive, ne facem atât nouă, cât și partenerului nostru un deserviciu, limitându-ne exprimarea sentimentelor de afecțiune. Din când în când, cu toții ne (mai) comportăm în moduri care nu ne plac nici măcar nouă, dar este întotdeauna benefic și util să ne punem câteva întrebări, care ne vor ajuta să evaluăm situația în care se află relația noastră și dacă ea mai funcționează sau nu:

  1. Relația mea de cuplu afectează în mod negativ și alte paliere ale vieții mele?
  2. Mă simt nefericit(ă) în cea mai mare parte a timpului?
  3. Relația de cuplu mă consumă atât de mult încât nu pot funcționa într-un mod sănătos?
  4. Mi se pare că nu mă mai recunosc, așa cum am ajuns să fiu în prezent?
  5. Relația de cuplu îmi creează anxietate și nu mă mai simt în largul meu în prezența partenerului?
  6. Mă simt ca și cum e ceva în neregulă cu mine și simt în permanență nevoia să îndrept acel lucru, dar nu știu exact ce?
  7. Relația mea de cuplu mi-a influențat în vreun fel relațiile de prietenie?
  8. Relația de cuplu m-a afectat ca părinte (nu mă mai pot concentra asupra nevoilor copiilor mei sau, din contră, mă bazez pe ei ca să-mi împlinească anumite nevoi emoționale?)
  9. Mi-e rușine de mine însumi?
  10. Mă simt deprimat(ă) sau lipsit(ă) de speranță în cea mai mare parte a timpului?

Dacă relația de cuplu îți cauzează oricare dintre aceste probleme, probabil că nu este ceea ce ai nevoie și dragostea s-a (cam) terminat. Așa că ar fi cazul să pui capăt și relației. Sau poți comunica deschis cu partenerul tău și împreună să cereți ajutorul unui terapeut de cuplu. 

În loc de concluzie…

Orice relație presupune provocări, urcușuri și coborâșuri, pentru că nimeni nu este perfect. Dacă relația ta a alunecat pe panta unor tipare auto-distructive sau a unei legături fanteziste, nu trebuie să cazi pradă disperării. Uneori, dragostea nu este iremediabil pierdută, dar ca orice lucru bun în viață necesită efort. Iar asta ne aduce din nou la ideea că dragostea implică acțiune. Erich Fromm a scris cândva: ”Există o singură dovadă a prezenței iubirii: profunzimea relației și forța și tăria fiecărei persoane implicate; acesta este fructul după care recunoaștem iubirea”. Tot Fromm a spus că ”iubirea nu este un sentiment, ci un exercițiu”.

Atunci când alegem să-i arătăm partenerului nostru zi de zi afecțiune, blândețe, căldură și înțelegere, să-l tratăm cu respect, empatie și considerație, ne cultivăm și ne dezvoltăm capacitatea de a iubi, cu alte cuvinte ne exersăm dragostea. Iar acest exercițiu constant reflectă și iubirea față de propria persoană.

Ana Pantazescu spune că: ”Pentru a avea o relație de cuplu de calitate, trebuie să ne cultivăm și abilitatea de a ne conecta cu noi înșine. Cunoașterea de sine este utilă, pentru că, în felul acesta, nu vom cere partenerului nostru să facă ceea ce noi nu putem! Aș mai adăuga că orice este pe repede-înainte nu este de bun augur. Așa se creează relațiile dependente și nesănătoase.

O relație puternică în sensul bun este una în care ambii parteneri se acceptă necondiționat, dar nu acceptă orice comportament necondiționat din partea celuilat, mai ales dacă acel comportament produce frustrare, și aici revenim la sfânta comunicare!”.

Ana Pantazescu este psiholog specializat în psihoterapie cognitiv-comportamentală, cu competențe în Schema Therapy, terapie sistemică de cuplu și familie. Oferă terapie individuală, de cuplu și de familie, pentru cei care întâmpină dificultăți să-și ofere chiar ei, sau să ceară oglinzi sincere și nealterate. O găsești pe anapantazescu.ro.

Citește și:

8 mituri despre relații și cum ne afectează ele

Relații sănătoase Vs. relații toxice

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!