În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce e riscant să ne dăm jos ochelarii roz și să ne privim partenerul într-un mod obiectiv.
– În ce etapă a relației de dragoste ne detașăm de părinți.
Pentru a înțelege cum se poate ajunge de la dragostea vieții noastre la divorț, trebuie să luăm în considerare stadiile dezvoltării relației de iubire, care de altfel sunt identice cu cele ale oricărei alte relații (de prietenie, colegialitate, parteneriat de afaceri). Și, mai tot timpul, în primul stadiu de îndrăgostire viața este roz.
1. Stadiul de îndrăgostire – simbioza – idealizare, dependență
Este perioada în care partenerii se sorb din priviri, își fac declarații mărețe, căutând să-și arate iubirea. Separarea de după întâlnire este dureroasă pentru ei, de aceea fac eforturi spectaculoase pentru a se vedea des, ori pentru a mai rămâne măcar încă o clipă alături de celălalt. Este o perioadă plină de romantism și senzualitate, în care cei doi se simt fermecați unul de celălalt. Acest stadiu este specific tuturor relațiilor, fiind mai ușor de observat și nuanțat în cuplu.
Partenerii de cuplu formează un întreg
În această perioadă, granițele personale devin foarte neclare, iar spațiul personal e aproape inexistent. Asta face ca îndrăgostiții să trăiască foarte intens emoțiile celuilalt: suferința sau bucuria unuia sunt și suferința sau bucuria celuilalt. Sunt aproape nedezlipiți, pentru că odată separați este ca și cum își pierd o parte din ei înșiși. Așadar, împreună ei reprezintă un întreg. Când o parte a întregului este afectată sau lipsește, celălalt nu mai poate funcționa. În astfel de situații, îndrăgostiții devin agitați, nu mai pot dormi, nu mai pot mânca și tot ce își doresc e să reunescă întregul format din ei doi.
Cum arată partenerul ideal?
În această perioadă, fiecare partener afirmă că vrea să-l cunoască pe celalalt, iar fiecare lucru descoperit îl îmbracă într-o aură ideala. Adică amândoi văd în celălalt partenerul ideal. Ne idealizăm partenerii, pentru că e foarte dificil să-ți vezi partenerul cu claritate, într-un mod obiectiv. Asta implică anumite riscuri cum ar fi: a trăi decepția că persoana iubită nu e așa cum ne-o visăm, a accepta gelozia, a accepta că celălalt poate va iubi pe altcineva, a trăi suferință conflictului interior. Totuși, idealizarea partenerului poate ajuta nu doar la amplificarea stării de îndrăgostire și la apropierea dintre parteneri, ci și la separarea/detașarea de părinți. Acest lucru face posibilă construirea unui cuplu cu limitele bine trasate între el și lume.
De cine ne îndrăgostim?
Ne îndrăgostim de cineva care seamănă cu noi în trecut, ne îndrăgostim de o persoana care reprezintă ceea ce suntem în prezent, sau de cineva care este tot ceea ce ne-am dori noi să fim. De aceea, de multe ori spunem că ne place ca partenerul să ne completeze, și asta deoarece găsim irezistibile acele caracteristici care ne-ar placea să le posedăm și noi. În concluzie, totul în procesul de îndrăgostire are legătură cu noi.
Ce bine arată celălalt, idealizat
Când îl idealizăm pe celălalt, îi impunem indirect să fie așa cum ni-l dorim sau ni-l imaginăm noi. Așadar, îi limităm libertatea de a fi așa cum este el, de a se exprima și de a manifesta ceea ce simte. Îi impunem o schemă, un șablon în care să se desfășoare, sacrificându-i creativitatea și resursele. Nouă ni se poate părea că-l „înfrumusețam” pe partener, când de fapt îi reducem energia vitală. Idealizarea celuilalt poate fi văzută drept un act egoist. Totuși, am putea vorbi de egoism doar dacă persoana ar fi conștientă de impactul asupra celuilalt. Când ajungem să-l idealizam pe celălalt, de cele mai multe ori, nu suntem conștienți.
Ce se întâmplă la nivel sexual?
Energia sexuală este în afara controlului conștient. Astfel, îndrăgostitul se afla în situația de a vorbi doar despre celălalt. Relațiile sexuale sunt foarte dese, dar ei explorează și experimentează mai multe modalități de a fi împreună. Se joacă în mare parte a timpului cu atracția și energia sexuală care circulă între ei. Asta face că relațiile sexuale din perioada idealizării să fie lungi și complexe, adesea cuplurile dorindu-și să retrăiască acele momente.
Utilitatea idealizării
Idealizarea celuilalt reprezintă preludiul acceptării sale. Este o etapă care-l pregătește pe îndrăgostit să gestioneze conflictele interioare legate de diferențele dintre ei, tolerarea lipsurilor și acceptarea pierderii controlului sexual. Idealizarea este absolut necesară unei relații sănătoase de cuplu. Totuși, persistența ei poate împiedica dezvoltarea unei forme satisfăcătoare de iubire.
Ce se întâmplă dacă rămâi într-o relație de dependență?
O relație de dependență este aceea în care partenerii au senzația că nu pot trăi unul fără celălalt. Deși nu sunt fericiți în relația lor, pentru ei traiul împreună este de preferat despărțirii. Foarte intim, în interiorul lor ei trăiesc ideea despărțirii ca fiind devastatoare. Această teamă îi face de multe ori să se simtă blocați într-o situație fără ieșire. În relația de dependență, partenerii tind să intre în relații de tip părinte-copil, adică unul joacă rolul de autoritate și celălalt de copil sau frate-sora, iar când se ceartă, rolurile sunt de victimă-persecutor, unul este victimă și celălalt agresorul. Aceasta dinamică facilitează alimentarea tensiunilor, a nemulțumirilor neexprimate și, implicit, escaladarea conflictelor.
Ai grijă la relațiile otrăvitoare din care nu mai poți ieși
Din păcate, neasumarea adultă a trăirilor și a acțiunilor împiedică soluționarea lor și dezvoltarea interioară a fiecăruia dintre parteneri. Simți că o astfel de relație nu-ți face bine, însă n-ai forța să te desparți, împreună vă faceți rău și, dacă te separi, simți că nu poți trai fără celălalt. Dacă acest tipar ți se pare cunoscut, ai nevoie de psihoterapie și de reconsolidarea încrederii în tine. De asemenea, poți apela la psihoterapie de cuplu pentru ca tu și partenerul să deveniți conștienți de dinamica pe care o puneți în joc și care este impactul pe care aceasta o are asupra fiecăruia dintre voi. Astfel, puteți găsi soluții sănătoase de relaționare.
2. Stadiul sado-masochist în cuplu – dezidealizare. Când apar certurile?
Această perioadă apare dintr-o nevoie de echilibrare. În faza de idealizare, îndrăgostiții se aflau într-o extremă: erau foarte apropiați, fermecați de frumusețea celuilalt și uniți într-un întreg. Acum, ei pășesc în extrema cealaltă, în care celălalt își pierde investirea ideală, își pierde aura și defectele încep să iasă la iveală.
De ce este necesar să ajungem la deziluzie?
Deziluzia apare în istoria cuplului, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă. În aceasta etapă, aproape sistematic este formulat reproșul: „Te-ai schimbat, nu mai ești omul de care m-am îndrăgostit”. Nu, partenerul nu s-a schimbat, ci noi i-am deformat imaginea. Este o perioadă de inflamare interioară, în care îndrăgostiții digeră cu greu realitatea celuilalt și a relației. Ei suferă acum mari dureri și dezamăgiri, când îți dau seama de diferența colosală între idealul lor și realitatea prezentă. Celălalt pare mult diferit față de cum a fost perceput inițial.
Cel mai greu în acest stadiu este să accepți imperfecțiunea ta și a celuilalt
Acest lucru presupune conștientizarea faptului că nevoile noastre cele mai profunde nu vor fi îndeplinite așa cum ne doream. Asta îl sperie pe îndrăgostit, iar conflictul său interior se transformă adesea într-un conflict exterior. Copilul interior al persoanei este rănit și-și cere „drepturile”. Da, pentru că aceasta zonă infantilă a persoanei se simte privată într-un mod nedrept.
Așa se ajunge la tensiuni, conflicte și reproșuri
Așadar, partenerii sunt puși față în față cu un lucru evident: nici unul dintre ei nu este perfect și nici nu este dator să-i îndeplinească toate nevoile celuilalt. Este foarte greu să te împaci și cu propriile imperfecțiuni, însă cu cele ale partenerului pare și mai greu. Odată acceptată imperfecțiunea, este acceptată și o anumită independență a fiecăruia. Pe de alta parte, acum descoperim și capacitatea de auto sacrificiu a îndrăgostiților. Îi sperie ideea de a rămâne singuri, de a nu fi iubiți, așa că se agață de orice șansă, fac aproape orice pentru a-l mulțumi pe celălalt și pentru a-l păstra alături.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
În etapa dezidealizarii, cuplul se afla într-un moment critic
Trezirea la realitate pune la grea încercare stabilitatea cuplului. Acum partenerii caută răspunsul la întrebarea: „Este această relație ceea ce îmi doresc și am nevoie?”. De aceea, acum au loc cele mai multe despărțiri, căci partenerii nu reușesc să gestioneze sau să accepte realitatea celuilalt sau poate se dovedește că n-ar fi benefic să o facă. Sau începe o perioada de negociere, compromisuri și ajustare la realitate. Acest proces întărește cuplul, atunci când se realizează pe baza înțelegerii și a toleranței reciproce.
Etapa dezidealizarii și aspectele vieții sexuale
În această perioadă, partenerii preiau alternativ rolul dominant și cel dominat, în timpul conflictelor lor. Această dinamică își pune amprenta și la nivel sexual. Astfel, energia sexuală care în stadiul anterior era înfloritoare, acum se încarcă de sentimentele reprimate de vinovăție sau rușine legate de sexualitate, și astfel relația sexuală are de suferit. Multe cupluri se despart în această etapă, deoarece nu reușesc să soluționeze conflictele.
3. Următorul stadiu în cuplu: fuziune și autonomie
Odată ajunși în acest stadiu, îndrăgostiții se află într-o zonă de mijloc, de echilibru afectiv. Acest echilibru descrie existența unei anumite fuziuni, dar și a autonomiei individuale. Deși poate părea paradoxal, cuplurile mature arată că nu este așa. Fuziunea este necesară pentru a lega cuplul, iar autonomia este cea care susține exprimarea și dezvoltarea individuală a partenerilor. Cei doi ajung în acest punct doar dacă parcurg eficient etapele anterioare care mențin prezența activă a adultului interior. Sunt multe cupluri care nu reușesc să ajungă în această fază și rămân fixați de-a lungul relației în faza de deziluzie, certuri, reproșuri și nu-l pot accepta pe celălalt așa cum este, deoarece diferă prea mult de varianta sa idealizată.
Ce este specific acestui stadiu?
Relația de dragoste începe să existe în clipa în care cei doi hotărăsc să-și asume diferențele și să meargă mai departe împreună, păstrându-și respectul reciproc. Într-o relație de cuplu, dragostea înseamnă decizie și voință, dincolo de dispoziții și emoții instabile, prin natura lor. În acest moment, îndrăgostiții spun: „Azi mi-am pierdut iluziile și te văd așa cum ești, dar aleg să fim împreună în continuare în încercarea noastră de a construi o relație”. O dragoste care rezistă este o dragoste mai lucidă, adică partenerii sunt mai prezenți, mai conștienți de realitatea cuplului lor și-l acceptă pe celălalt, cu bune și cu rele.
Cum arată fuziunea?
Caracteristică acestei perioade este existența unei legături emoționale apropiate, suficientă pentru a menține cuplul, pentru a-l sprijini în traversarea diferitelor încercări ale existenței zilnice. Apropierea partenerilor merge până la fuziune, când granițele lor se întrepătrund. Spre deosebire de perioada idealizării, aceste momente de strânsă apropiere nu sunt continue, au loc disparat, despărțirea temporară nefiind devastatoare pentru cei doi. Momentele de tandrețe, cele sexuale și experiența orgasmului reprezintă, din punct de vedere psihic, o traversare a granițelor sinelui. În aceste momente, ne identificăm cu persoana iubită, devenim una cu ea, însă păstrăm sentimentul de identitate separată.
Un întreg format din noi
Ajunși în acest stadiu, partenerii au o anumită maturitate afectivă, care facilitează exprimarea pasiunii sexuale. Inhibițiile, rușinea sunt mult diminuate. Pasiunea sexuală nu se limitează la un raport sexual cu orgasm, deși se exprimă în mod tipic astfel. Dimpotrivă, dragostea sexuala se dezvoltă din conștientizarea intuitivă a raportului și orgasmului ca scop final eliberator, intens și de reconfirmare. Astfel, partenerii pătrund în spațiul larg al dorinței sexuale pentru celălalt, al dorinței erotice puternice și al aprecierii valorilor fizice, emoționale și, în general, umane, reprezentate de celălalt. Pasiunea sexuală există atunci când ea este disponibilă simultan la ambii parteneri, când fanteziile fiecăruia implica plăcerea reciprocă.
La ce se referă autonomia în cuplu?
Pe de alta parte, există și un grad sănătos de autonomie. Prin acesta, fiecare partener este capabil să-și păstreze un anumit spațiu personal și să trăiască satisfăcător în absența celuilalt. Relația de iubire și prezența celuilalt reprezintă un plus de frumusețe, de fericire, dar nu fundamentul existenței sale. Așadar, față de stadiile anterioare, acum partenerii dispun de o anumită flexibilitate. Ei fac parte dintr-un întreg, însă nu rămân blocați acolo, ci se dezvoltă și independent, aducând un plus de noutate și prospețime relației. Pentru ca relația de cuplu să fie satisfăcătoare și să stimuleze dezvoltarea ambilor parteneri e necesar să existe un anumit echilibru între fuziune și autonomie. Orice înclinare a balanței către o zonă sau alta nu este în beneficiul cuplului. Din acest punct de vedere, echilibrul nu înseamnă o medie, ci o alternanță între momentele de apropiere caldă și cele de solitudine.