În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce nu-ți poți încuia problemele personale într-un sertar de care să uiți total atunci când ești la serviciu.
– Cum o imprimantă mutată la birou poate declanșa o furtună emoțională.


Câți dintre voi n-ați primit măcar o dată acest sfat? Și, evident, reciproca: “Nu lua munca acasă!”.

Ce e în neregulă cu sfaturile astea? Ambele presupun că avem două identități. Pe cea de muncă și pe cea de acasă. Și n-ar trebui să fie așa! Suntem una și aceeași persoană în orice moment al zilei, în orice ipostază și nu e cazul să încercăm să ne construim o altă identitate, pentru a face față unui anumit mediu, cum ar fi cel de la lucru. 

Ce te faci ca manager când angajatul are “probleme personale”?

În primul rând, înțelegi că angajatul nu are în creier un sertar în care-și poate încuia problemele personale, când vine la lucru, și să uite de ele. Angajatul tău e un om, un amestec de emoții și nevoi umane, ce va avea nevoie să reacționeze cumva la situația în care se află, pentru a-și putea găsi soluțiile. 

Îmi amintesc de L., o angajată excepțională care, la un moment dat, a devenit foarte neglijentă. Făcea greșeli care nu-i stăteau în fire și managerul ei a început să țipe la ea. Am intervenit și am mers să stăm un pic de vorbă și mi-a spus că soțul ei o înșală și ea a aflat de câteva zile și nu știe ce sa facă, având și un băiețel de trei ani la momentul respectiv. Era pe cât de îndurerată pe atât de jenată de situație și-mi explica plângând că efectiv nu e în stare să facă nimic. 

Nu mi-am permis să-i dau sfaturi, chiar dacă și eu la vremea respectivă treceam printr-un divorț din aceleași motive. Tot ce am considerat că pot să fac este să o ascult și să o rog să-și ia liber câteva zile pentru a procesa, așa cum are ea nevoie, situația. 

O săptămână mai târziu s-a întors la lucru, după ce și-a clarificat situația cu soțul ei. O vreme n-a mai fost aceeași angajată cu care ne obișnuiserăm. Și pe bună dreptate! Când treci printr-o astfel de situație, în care stabilitatea vieții tale (una dintre nevoile noastre primare) este atât de zdruncinată, este normal ca mintea să intre în starea de avarie. 

Cel mai dificil a fost să-l fac pe manager să înțeleagă, mai ales că L. mă rugase să nu-i spun ce i se întâmplă pentru că îi era rușine. Evident, nu i-a picat nici lui bine să vadă ca angajații lui nu se simt confortabil să-i împărtășească ce li se întâmplă și asta i-a ridicat și lui câteva semne bune de întrebare legate de statutul său în fața echipei. 

Morala poveștii? Oamenii nu sunt doar un set de mâini sau corzi vocale pe care le folosesc la job. Oamenii sunt ființe complexe, cu sentimente, și au o singură identitate, pe care o plimbă prin toate situațiile din viața lor. 

Dacă ceasul tău ar rămâne fără baterie și n-ar mai funcționa, ai țipa la el? Sau la tine că n-ai schimbat bateria?

Cam așa e și cu angajații. Atunci când una dintre nevoile lor nu e împlinită, rămân fără baterie și unele mecanisme se dau peste cap. 

Mă gândesc acum la o altă angajată care, într-o zi de luni, după ce redecorasem birourile în weekend, a făcut o criză de nervi pe motiv că imprimanta nu mai era lângă biroul ei. Toată lumea era bucuroasă de surpriza redecorării birourilor, mai puțin ea, care a avut o reacție foarte urâtă. Toți colegii au început să se uite ciudat la ea și să spună că e “necioplită”. 

Dar treaba mea ca om de HR e să mă uit mai departe de suprafață. 

Și am invitat-o la o discuție, unde mi-a explicat că trece printr-un divorț foarte urât (mă întreb dacă or fi și divorțuri frumoase?!) și că s-a mutat din casa în care a locuit în ultimii ani și simte că “îi fuge lumea de sub picioare”. Cumva, locul ei de la lucru era ultima ei fărâmă de stabilitate… și acum și aceasta suferise schimbări. 

Iată, din nou, cum reacția ei n-avea nici o legătură cu decorul, ci cu neîmplinirea unei nevoi. 

Ce vreau să spun prin toate astea e că suntem OAMENI, nu roboți. Ce putem face noi ca manageri sau ca oameni de HR pentru angajați?

Să stabilim un cadru de încredere la birou, unde angajatul să știe că va găsi înțelegere dacă se confruntă cu o problemă personală. Să știe că nu va fi judecat prin prisma acestei probleme, că va fi sprijinit în limita resurselor și că va fi sprijinit să treacă peste. 

Mă oripilează mesajele în care oamenii îmi spun că au avut un deces în familie și compania pentru care lucrează îi sună să-i întrebe când au de gând să revină la lucru. Să nu-i dai omului măcar spațiul să jelească și să proceseze drama în care se află e crunt. 

Celor care fac așa ceva le recomand să citească mai multe despre mintea umană și să vadă cum performanța începe prin siguranță psihologică. Și, atunci când trecem printr-un astfel de eveniment, avem orice numai siguranță psihologică NU! 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Și, pe final, hai să vorbim și despre cei care îngroapă probleme personale în muncă!

Am fost una dintre acele persoane. Orice problemă personală aveam, munceam de trei ori mai mult ca să uit de ea. Uneori, overwork-ul este un mecanism de a răspunde la o traumă. Pentru că mintea noastră evaluează că înfruntarea/recunoașterea problemei ar fi mult prea dureroasă, atunci preferă să-și distragă atenția cu muncă. 

Din păcate, mulți dintre managerii ce vin la mine la coaching au acest mecanism. De fapt, mecanismul, de cele mai multe ori, contribuie la avansarea ierarhică. Persoana care încearcă să evite durerea cauzată de problema personală va munci mult mai mult și va ieși în evidență profesional, având șanse mai mari de promovare. 

Este foarte grav faptul că acest sistem de operare (evitarea durerii prin muncă)  este recompensat, ceea ce-i spune minții noastre că “așa se face treaba: bagă totul sub preș și muncește mai mult, că ia uite ce bine ne merge!”. 

Știți că vă spuneam mai sus că angajatul nu are o cutiuță în care să încuie problemele? Ei, în cazul ăsta, angajatul își face o cutiuță și închide acolo tot. 

Care sunt riscurile?

  1. Vei cere și angajaților tăi să facă la fel, mai ales că tu vezi ce bine a prins la tine să-ți muncești durerea. Și ți-e aproape imposibil să înțelegi de ce angajata X are nevoie să plângă la baie dacă îi e copilul bolnav. 
  2. La un moment dat, cutiuța ta va exploda. Când te aștepți mai puțin. De fapt, se transformă într-un butoi cu pulbere. Fie vei somatiza toate aceste probleme, fie vei avea o cădere nervoasă, fie ambele. 

Concluzia?

Luăm problemele noastre peste tot. La muncă, în metrou, la supermarket, la cină cu prietenii sau în parc, la plimbare. Sunt parte din noi. Așa cum nu-ți poți lăsa un picior acasă dimineața, când pleci la lucru, nu-ți poți lăsa nici problemele. 

Poți, totuși, să exersezi detașarea, să înveți să te uiți obiectiv la situațiile tale dureroase, să încerci să ai discuții profunde cu oamenii de încredere, să-ti cauți un terapeut sau un coach și cel mai important: să nu fii aspru cu tine. 

Oricât de aspri ar fi cei din jur, tu tratează-te cu blândețe! 

Citește și:

Autocompasiunea funcționează acolo unde autodisciplina dă greș

7 moduri prin care te poți transforma într-un ascultător mai bun

Author(s)

  • Andra Pintican

    Fondatoare Școala de HR

    Andra, fondatoarea centruldecariera.ro  și a Școlii de HR, e un People Advocate dedicat dezvoltării umane. Abordarea ei unică în România vine din experiența ei de peste zece ani în domeniul resurselor umane, îmbinată cu pasiunea ei pentru comportamentul uman. Prin metodologia Career Reframing a angajat sau a consiliat profesional peste 4.000 de persoane. Misiunea ei este aceea de a ajuta un milion de români să-și facă un Design de Carieră conform cu strategia lor de viață.