În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este pentru Mark Stam semnalul că a ajuns la capătul puterilor.
– În ce moment din viață a simțit că este în fața unei alegeri importante.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Mark Stam: În ultima perioadă, motivația mea este timpul, și anume insuficiența lui. Simplul gând că deja am 23 de ani îmi trezește o ușoară anxietate. Cea mai mare frică a mea este să nu realizez pe la 60 de ani că am pierdut o oportunitate și nu m-am dedicat 100%.

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

MS: Încep cu cele care clocotesc, cum le spun eu, și apoi trec la lucrurile care sunt mai flexibile ca timp.

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

MS: Credința. Cât de tare am vrea să fugim de acest cuvânt, pentru că îți dă impresia că ești limitat, e factorul numărul unu care duce la o viață mai bună. Fie că vorbim despre credința într-un viitor mai bun sau vis, într-o persoană sau într-o ființă supremă, credința stabilizează omul și îl ajută să-și găsească drumul în viață.

TG: Când simți că ești prea stresat sau prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

MS: Încerc să mă izolez și să lucrez asupra mea, să meditez, să port dialoguri interne, pentru că dacă nu sunt ok cu mine, cum aș putea fi ok cu întreaga lume?! Adeseori, cărțile mă ajută să-mi calmez valurile interne. Sau atunci când compun simt că pot elimina toate vibrațiile negative.

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

MS: Realizez că gândurile rele și, în general, perioadele rele sunt menite să ne facă mai puternici, avem de învățat câte ceva din ele. Mă gândesc de unde am pornit și ce parcurs am avut până în acest moment, asta de regulă mă liniștește și mă face să apreciez și mai mult toate lucrurile prin care am trecut și experiențele pe care le-am avut de-a lungul timpului.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

MS: Probabil atunci când simt că merg pe pilot automat doar ca să nu fiu afectat de lucruri, situații și cuvinte. Devin nesuferit de iritat pe tot, chiar și pe cele mai mici lucruri, mă pierd printre gânduri și întârzii, așa îmi dau peste cap tot programul și devin și mai irascibil și low ca dispoziție. De regulă, îmi iau câteva zile libere ca să-mi revin, pentru că odată ce pierzi controlul, te poți aduce în situații critice.

TG: Ce sfat i-ai da adolescentului care ai fost?

MS: Să încerce să se dezvolte cât mai mult, să muncească, pentru că doar așa poți realiza ceva, și să savureze procesul, care după părerea mea este cea mai importantă parte a drumului spre succes și fericire.

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

MS: Am învățat să nu mă gândesc mai mult la ce să răspund, ci la ce vrea să-mi transmită interlocutorul meu. Practic, să ascult, toți ne supărăm de la certuri, dar nu vrem să le rezolvăm, ci mai repede ne gândim ca ultimul cuvânt să fie al nostru.

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


MS: De obicei, cu câteva minute înainte de o anumită acțiune, îmi pregătesc corpul și mintea pentru ea, fac diferite simulări. De exemplu, înainte de concert, îmi imaginez cum sunt pe scenă, cum cânt cu publicul, cum îmi sună vocea împreună cu toată trupa în in-ear și, în general, încerc să mă pun în cel mai bun mood ca să-l pot împărtăși. Aș putea spune că e un fel de încălzire, doar că în imaginația mea.

TG: Care este cartea care ți-a schimbat viața?

MS: Alchimistul, de Paulo Coelho. M-a ajutat să mă regăsesc, să aflu mai multe despre viața și despre ființa umană… e mult de povestit, dar o recomand cu mare căldura tuturor.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

MS: Mutarea la București și semnarea cu Global Records. Mi-am dat seama atunci că, din acel moment, viața mea s-a schimbat și că va trebui de fiecare dată să mă ridic la un nivel cât mai înalt, pentru mine și pentru fani. Am simțit o greutate pe umeri, compusă din responsabilitate și așteptări, pe care oamenii le au de la mine, dar în același timp și faptul că voi fi nevoit să mă dedic de o sută de ori mai mult decât am făcut-o până atunci, pentru că intru într-o etapă nouă, în care fiecare decizie, chiar și cea mai simplă, are un anumit efect. De fiecare dată când pierd o zi, sunt cu o zi în urmă față de țelul meu, dar și cu o zi în urma celorlalți colegi din industrie.

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

MS: Citesc articole pe Quora, sunt abonat la vreo 20-25 de grupuri, toate diferite, de la univers până la fizică și matematică. E bine să înveți lucruri noi zilnic, în plus, adorm foarte repede și bine dacă citesc.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

MS: Nu este un citat, însă conține foarte multe dacă stai să le descoși,  e o regulă, un mod de a fi sau doar o simplă sursă de motivație și e în felul următor: ,,10.000 de ore”.

TG: Există o persoană care a fost sau care este un role model pentru tine?

MS: Fratele meu, care m-a învățat de la o vârstă fragedă să fac alegerile corecte. El m-a învățat despre asumare și responsabilitate, despre puterea cuvântului și cea a iertării, e cea mai descurcăreață persoană pe care o cunosc, dar și cea mai muncitoare, un prieten adevărat și un tată excepțional.

TG: Ce iei cu tine, oriunde ai pleca?

MS: Telefonul, care a devenit o parte din noi, ceea ce e bine, dar și rău în același timp. Probabil mai mult din utilitate, notițele înlocuiesc un carnețel, aplicațiile de music streaming un ipod, ecranele care au devenit destul de mari pot înlocui cu ușurință un laptop sau un televizor,  atunci când vine vorba despre un film. Astfel, a devenit devenit mai practic, instant și mai accesibil.

Mark Stam sau Marius Stamatin, așa cum îl știu familia și prietenii, este artist, autor și dansator din Republica Moldova. De când era mic a fost atras de muzică și a învățat singur, din tutoriale online, să cânte la chitară și la pian. Proiectul său muzical a început în 2017 și a avut o ascensiune fulminantă, devenind rapid unul dintre cei mai apreciați artiști din România și din țara sa natală. Primul lui single, Impar, a ocupat primele locuri în topurile radiourilor, dar și pe platformele digitale, timp de mai multe luni. Mark a avut concerte în toată țara și a bucurat milioane de oameni cu muzica sa, cu personalitatea lui încântătoare și cu show-urile pline de energie. În 2018, piesa Doar noi, lansată în colaborare cu Alina Eremia, artista care l-a prezentat pe Mark publicului din România, a avut rezultate importante atât pe radio, cât și pe tv. La scurt timp, a semnat un contract cu Global Records, iar în acest moment, Mark Stam continuă să compună și să lanseze piese care cuceresc publicul prin emoția transmisă și prin profunzimea luniilor și a versurilor.

Citește și:

Roxen: ”Viața nu e frumoasă doar la palat sau pe Internet”

Adrian Nartea: ”Să nu trăim pentru viitor și pentru ce nu avem”

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!