În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce rol are echipa în formarea unui spirit de învingător.
– Ce are atât de special ambarcațiunea dragon boat.


Marian Baban este multiplu medaliat la campionatele mondiale de caiac canoe, iar în activitatea sa a prins contur o idee senzațională: echipa Imunis Dragons, alcătuită din femei care au învins cancerul mamar. Alături de Asociația Imunis, Marian Baban pune lucrurile într-o perspectivă nouă: cancerul de sân este doar o etapă, nu o etichetă care definește viața unei persoane. Sportul de echipă pe care îl propune se numește dragon boat și presupune un stil de viață dinamic, activ, în care spiritul de echipă, apropierea de natură și mentalitatea de învingător se antrenează zi de zi pentru că viața este, până la urmă, un privilegiu de care merită să ne bucurăm în fiecare zi.

Thrive Global: Cum a început pasiunea ta pentru caiac-canoe și cum a evoluat spre performanță?

Marian Baban: La vârsta de 12 ani, împreună cu fratele meu, am participat la o selecție pentru practicarea caiacului, fără să știu prea multe despre acest sport. Era septembrie, iar probele au fost fizice, în sala de sport, nu pe apă. Culmea, după desfășurarea selecției, fratele meu a fost admis, iar eu nu. Seara, am făcut consiliu de familie și, la sfatul mamei mele, am decis să merg a doua zi la antrenor cu intenția de a-l ruga să-mi mai dea o șansă. Din fericire, a acceptat. 

La momentul actual, sunt cel mai bun sportiv al clubului de caiac canoe din Turnu Măgurele și cetățean de onoare al orașului meu natal.

TG: Care sunt cele mai importante realizări cu care te mândrești în acest sport?

MB: De-a lungul a 21 de ani de practicare la cel mai înalt nivel, mă pot lăuda cu două participări la Jocurile Olimpice (Sydney, în anul 2000, și Atena, în 2004), sunt de trei ori vicecampion mondial, de trei ori vicecampion european și dețin peste 20 de titluri naționale.

TG: Ce faci acum?

MB: În urmă cu trei ani, am pus bazele Clubului Sportiv Nautic Titanii, care-și desfășoară activitatea în parcul IOR pe lacul Titan, în cadrul căruia organizez cursuri de inițiere și performanță pentru sportivi de toate vârstele.

TG: Cum s-a născut ideea acestui sport ca mijloc de recuperare a supraviețuitoarelor cancerului de sân?

MB: Am fost inspirat de experiența fratelui meu, care antrenează la Belfast echipa Lagan Dragons: echipa este formată din supraviețuitoare ale cancerului la sân și a participat, în 2018, la Breast Cancer Dragon Boat Festival de la Florența. Acest festival este organizat la fiecare patru ani de către International Breast Cancer Paddlers Commission. La startul acestei competiții s-au aliniat peste 3.500 de participante din toată lumea.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Ce înseamnă dragon boat?

MB: Este o barcă cu origini de peste 2.000 de ani din China, stilizată cu un cap și o coadă de dragon. În ea vâslesc 20 de sportivi de o parte și de alta, ghidați de un cârmaci și sincronizați de un toboșar care ține ritmul cu bătăi regulate.

TG: De ce dragon boat și nu un caiac pur și simplu? Ce aduce ideea de echipă în plus pentru aceste femei-erou?

MB: Este demonstrat că mișcarea repetitivă cu partea superioară a corpului aduce beneficii femeilor care au trecut prin această problemă medicală. Barca dragon, însă, aduce împreună fetele, formând astfel o echipă care vâslește cu același scop. Iar acest scop comun le transformă în niște vikinge veritabile.

Desigur, ne antrenăm atât în barca dragon, cât și în caiace, atunci când grupul nu este suficient de numeros.

TG: Care sunt beneficiile la nivel fizic și la nivel psihic, mental pentru femeile care se recuperează după cancerul de sân practicând acest sport?

MB: Pe scurt, în anul 1994, doctorul Don McKenzie (medic sportiv al echipei naționale canadiene de caiac canoe) a inițiat un proiect finanțat de Universitatea British Columbia, în care a inclus 20 de supraviețuitoare ale cancerului la sân, cu care a făcut, timp de șase luni, antrenamente de vâslit în barca dragon și exerciții fizice în sala de sport. După șase luni, niciuna dintre aceste femei nu a dezvoltat temutul limfedem.

Pe lângă beneficiile fizice, faptul că antrenamentele se desfășoară, de obicei, în echipă și pe apă, în aer liber, îmbunătățește starea psihică a femeilor, iar competiția le formează mentalitatea de învingător.

TG: Ce te-a motivat să aduci ideea și să o pui în practică în România?

MB: Faptul ca în România nu exista până acum o astfel de echipă m-a motivat cel mai mult. Practic, am pus România pe hartă în acest domeniu. Mai mult decât atât, pentru prima oară în România, femeile care au trecut prin cancerul de sân se pot recupera vâslind împreună cu noi. Este un tip de activitate fizică pe care medicii îl recomandă peste tot în lume.

TG: Cum a început colaborarea cu Asociația Imunis?

MB: Pur și simplu am văzut la știri un interviu cu Cosmina Grigore, președinta Asociației Imunis. Promova o viață sportivă după experiența neplăcută a cancerului la sân, ea însăși trecând prin această experiență. I-am propus proiectul, a fost încântată, iar de aici lucrurile au mers de la sine. În scurt timp, am format echipa și am început antrenamentele.

TG: Ce ar fi cel mai urgent de rezolvat pentru ca ideea să ia amploare și la noi?

MB: Cel mai urgent de rezolvat ar fi partea logistică: avem nevoie de ambarcațiuni, pagai, veste și tot ceea ce ține de buna desfășurare a antrenamentelor. Momentan, am reușit să achiziționăm o ambarcațiune prin eforturi proprii, dar în curând va fi nevoie de mai multe. Avem un număr de femei înscrise, care depășește cu mult capacitatea unei singure bărci și trebuie să ținem cont că și capacitatea de ocupare este oricum redusă la jumătate, pentru a putea păstra o distanță sigură. Numai ideea de competiție presupune cel puțin două ambarcațiuni care să se întreacă.

TG: Ce vă propuneți să faceți cu echipele care există acum?

MB: Avem planuri mari. În prima fază, ne dorim să formăm mai multe echipe cu care să promovăm ideea la nivel național, prin organizarea de evenimente de conștientizare, care să le dea încredere și altor femei să se înscrie în program. Mai mult, ne vom adresa și supraviețuitorilor altor tipuri de cancere, deja având printre noi și astfel de cazuri care iubesc să vâslim împreună. Vom construi și echipa de bărbați.

Ulterior, vom duce echipa Imunis Dragons, formată exclusiv din supraviețuitoare ale cancerului la sân (așa cum prevede regulamentul International Breast Cancer Paddlers Commission) la prima competiție internațională la Belfast, unde ne vom întrece cu echipa fratelui meu, Lagan Dragons, precum și cu alte echipe.

În 2022, țelul suprem va fi participarea Imunis Dragons la Festivalul Internațional de Dragon Boat, dedicat supraviețuitoarelor cancerului la sân, care va avea loc în Noua Zeelandă.

TG: De ce aveți nevoie, cum vă pot sprijini companiile sau oamenii care doresc să pună umărul la această inițiativă?

MB: După cum vedeți, planurile sunt mari, iar cheltuielile pe măsură. Avem nevoie de sprijin de la companii sau de la oricine vrea să fie alături de noi. Ne dorim să nu fie nevoie ca femeile din echipă să facă eforturi financiare pentru a ne atinge scopul, dar momentan acest lucru nu este, încă, posibil.

TG: Există un program internațional la care sunteți afiliați?

MB: Imunis Dragons este prima echipă din România afiliată la International Breast Cancer Paddlers Commission, care face parte din International Dragon Boat Federation. La nivel internațional, lucrurile sunt foarte bine organizate.

TG: Care este cea mai mare satisfacție personală pe care ți-a adus-o formarea și antrenarea echipei Imunis Dragons?

MB: Entuziasmul acestor femei și progresele pe care le fac de la un antrenament la altul.

La evenimentul de lansare, care a avut loc pe 22 octombrie, au fost impecabile.

TG: Ai simțit cum se transformă o femeie odată ce își regăsește încrederea în sine prin sport și sentimentul de apartenență la echipă?

MB: Călăuzite de  Cosmina Grigore, toate membrele înscrise în program sunt încrezătoare, vesele si pline de energie. Vâslitul în pe lac, aerul liber le dă un sentiment aparte: devin una cu natura.

Citește și:

12 citate inspiraționale care să-ți ridice moralul și să-ți dea sens în perioada pandemiei

Doru Mitrana: „Prin voluntariat, câștigi ceea ce ai pus la bătaie atunci când ai decis să te implici.”

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.