În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este explicația psihologică pentru care filmele cu pandemii au devenit foarte populare în ultimul timp.
– Cum putem să ne păcălim creierul în caz de anxietate.
Pentru a ne ajuta să supraviețuim în situații periculoase, creierul nostru ne pune la dispoziție (fără a ne întreba) trei modalități de coping: luptă, fugi, îngheață. Ce se întâmplă în acest prezent de pandemie? Este o situație nouă, nemaiântâlnită în zilele noastre. Molime și alte tipuri de gripă au mai fost. Ciuma a bântuit Evul Mediu timpuriu, făcând milioane de victime. Dar acum, în acest prezent, NOI suntem cei afectați. Este un război mondial în care inamicul este nevăzut, dar toți luptăm împotriva lui. Ceea ce au în comun aceste pandemii este faptul că ele ne induc frica.
Frica este emoția primară, care ne activează, conștient și inconștient, resursele interioare. Depinde de fiecare dintre noi ce strategii de reziliență ne activăm, reziliența fiind capacitatea de a ne adapta la o nouă situație, după o traumă, pierdere, eveniment negativ. Unii dintre noi încep să se lupte, să căute soluții, alții se blochează sau se panichează. Unii dintre noi negăm, evităm să acceptăm și minimizăm efectele acestui virus. Despre toate astea am stat de vorbă cu Dr. Lucian Negoiță, fondator al platformei de psihoeducație HepicHub și al Centrului de practică în Mindfulness.
Thrive Global: Virusul acesta mic și nevăzut poate crea un haos social, dacă nu luptăm împreună. Acest virus însă ne poate și educa, ne poate fi un profesor bun. Cum să facem față anxietății pe timpul pandemiei (chiar dacă acum, o dată cu relaxarea măsurilor, tuturor pare că ni s-a luat o greutate de pe umeri)?
Lucian Negoiță: Ne este util să începem să o observăm, să o cunoaștem, să ne împrietenim cu ea, spre drumul acceptării. Da, acum simt teamă, da, acum gândesc că nu o să fie bine. Învățând să ne acceptăm starea, vom dezvolta toleranță la frustrare și incertitudine. Dacă ne luptăm cu teama, trimitem mai mult stres în celule.
Normalizarea stării (”Este firesc să mă simt așa, să ne simțim așa!”) ne ajută în drumul spre acceptare. Dincolo de atitudini interioare, ne ajută și alte strategii. Aici o să repet ceea ce spun și în terapiile online (deh, adaptarea!) pe care le am:
- Prima atitudine este să dezvoltăm autodisciplina. Și acum este cu ”trebuie”, nu cu ”îmi doresc” sau ”ar fi bine să fiu disciplinat”. Trebuie să fim disciplinați. Trebuie să avem o rutină pentru noi.
- Creierul trebuie păcălit, mintea trebuie păcălită: să mă comport CA și CUM am avea o viață normală, CA și CUM am merge la serviciu zilnic. Începând cu ora de trezire, mesele, ora de mers la culcare. Fiecare își poate organiza o astfel de rutină în funcție de specificul familiei sale. Sunt singur, stau cu părinții, sunt în cuplu, avem sau nu copii. Timp să muncim, timp cu copii, timp pentru mine de relaxare și neapărat mișcare fizică, exerciții de fitness, yoga orice, dar mișcare zilnică să fie.
- În situații extreme, când sunt copleșiți de anxietate, recomand folosirea unei truse de prim ajutor, a unui kit de urgență: pentru a scădea intensitatea și durata anxietății, recomand ca în acele momente să includem mișcarea fizică intensă, să producem durere fizică în corp. Astfel, creierul se va comuta de pe emoție și vor intra în acțiune alte rețele neuronale, se vor activ neurotransmițătorii ce ne vor da adrenalină, serotonină, endorfine.
După cum observați, trebuie să folosim tehnici prin care să schimbăm chimia creierului. Cui nu poate face sport recomand un duș cu apă mai rece sau câteva cuburi de gheață ținute în palmă două-trei minute. Ca psihoterapeut, a trebuit să-mi adaptez intervențiile după cum funcționează creierul și, implicit, psihicul și mintea. Cititorilor interesați le recomand cărțile sau tutorialele lui Daniel Siegel.
TG: Pandemia poate provoca la nivel social un impact psihologic puternic, care trebuie abordat prin măsuri creative. Care ar fi cele mai indicate astfel de măsuri?
LN: Suntem animale gregare, sociale. Creierul nostru este construit ereditar, genetic, și se dezvoltă în timpul vieții numai în relație cu ceilalți oameni. Nu suntem urși grizzley, să trăim singuri.
- Aici recomand în primul rând să rămânem conectați, în relație unii cu ceilalți, prin intermediul serviciilor de comunicare online. Cu cei dragi recomand în special apelurile video, Facetime, Whatsapp, Zoom, Skype, să continuăm să ne vedem, nu doar să ne scriem sau să ne auzim. Să-i dăm creierului în continuare mai mulți stimuli, pe mai multe canale senzoriale când se poate.
- Mă pot conecta mai mult cu familia, copiii, partenerul. Putem să ne jucăm mai mult, de la diverse jocuri la acele activități care ne fac plăcere, să dansăm, să pictăm, să colorăm. Putem fi creativi și gătind împreună, inventând rețete noi, jocuri noi. Putem fi creativi făcând curățenie, imaginându-ne că suntem pe o navă, că suntem în spațiu, izolați pentru o perioadă.
TG: Ce le-ați spune celor care se gândesc că lor nu li se poate întâmpla nimic și nu iau în serios recomandările autorităților, iar acum cu atât mai mult, când putem ieși la terase și treptat ni se pare că ne întoarcem la viața noastră, așa cum o știam?
LN: Le-aș spune că sunt într-o etapă numită negare. Că această metodă este, de fapt, o evitare. Nu suntem struți să ne băgăm capul în nisip. Că pe moment poate funcționa acest mecanism de apărare psihică, dar pe termen lung se poate întoarce împotriva lor ca un bumerang. Le-aș spune să se gândească și la cei apropiați, să exerseze altruismul. Să conștientizeze că le pot transmite virusul prin acte de neasumare civică și etică. A minimiza efectele acestei pandemii este un semn de imaturitate emoțională.
TG: Ce le-ați spune celor care se gândesc constant la pericolul de a se îmbolnăvi ei, părinții sau bunicii lor?
LN: Grija față de cei dragi este firească. Așa am evoluat și supraviețuit ca specie. Dar să nu uităm că orice exagerare aparține patologiei. Ca psihoterapeut, lucrez cu părinți hiperprotectivi cărora le este teamă să-și lase copii să zboare, să greșească, să învețe. Le recomand părinților să lucreze cu propriile lor emoții, gânduri, comportamente. Le recomand să ceară ajutor. Aici aș îndrăzni să le recomand ca biblioterapie și o carte: Cum să-ți reinventezi viața, de Jeffrey Young.
TG: Și viața copiilor s-a schimbat mult. Cum îi putem ajuta să se descurce cu noua situație din jurul lor?
LN: Să nu uităm că noi adulții suntem pentru ei modele. Cei mici ne observă, ne urmăresc și atunci când noi credem că ei sunt absorbiți în jocurile lor. Îi putem ajuta să integreze noile schimbări în rimul rând prin propriile noastre exemple de conduită, prin propria noastră disciplină, organizare. Dacă ne uităm toată ziua numai la știri despre acest virus, dacă ne aud cum ne alarmăm și vorbim cu prietenii sau cu ceilalți adulți din casă, fiind alarmați, panicați, le vom transmite stările noastre, emoțiile noastre.
Atunci când vin către noi și sunt îngrijorați, putem să le ascultăm emoțiile, fără a le da sfaturi directe. Ne putem întrerupe din activități, ca să le dăm atenție în astfel de momente. Să nu uităm că un atașament securizant înseamnă să fim disponibili, atenți la nevoile lor, să fim predictibili și afectuoși. Putem să le creăm un cadru în care să ne povestească ceea ce simt, să punem întrebări deschise, să-i încurajăm să-și exprime și corporal emoția. Îi putem ruga să deseneze sau să picteze grijile lor. Să nu uităm că seara, înainte de culcare, poveștile spuse sunt surse și resurse de modele, eroi, curaj, valori. Creierul copilului tău, cartea lui Daniel Siegel, îi poate ajuta foarte mult pe părinți aici.
TG: Filmele despre pandemii au devenit populare în perioada aceasta. De ce ne uităm la ele când trecem printr-o pandemie în viața reală?
LN: Creierului, și implicit nouă, ne place să deținem controlul. Ne place să știm că putem controla. Dacă nu credem că putem controla, nivelul stresului începe să crească în fiecare dintre noi. Această pandemie este o situație nouă, anxiogenă prin pericolele aduse de acest virus. Ne sunt puse în pericol sănătatea noastră și a celor dragi, afacerea, cariera, nivelul de trai, ne este schimbat stilul de viață. Filmele ne ajută să fim într-o altă realitate, în care avem mai mult control. Filmele cu scenarii apocaliptice ne provocau cândva imaginația, ne ofereau adrenalină, emoții intense, dar se terminau, de obicei, cu happy-end. Unii dintre noi preferă să urmărească aceste filme din mai multe motive. Senzația de control (telecomanda aflându-se la noi) ne dă speranța că se va termina cu bine!
Dr. Lucian Negoiță este psihoterapeut principal, fondator al platformei de psihoeducație HepicHub și al Centrului de practică în Mindfulness (www.centruldepracticainmindfulness.ro).
A studiat hipnoza atât în România, cât și în America, în cadrul Fundației Milton Erickson din Phoenix, Arizona. Este specializat în mai multe tipuri de terapii de scurtă durată. De peste 15 ani lucrează în domeniul sănătății mentale și emoționale, la început cu copii și adolescenți din școli și licee, apoi cu familii, cupluri și adulți. I-a plăcut dintotdeauna să dea mai departe din ceea ce a învățat, astfel că, de peste șapte ani, dezvoltă primul program de mentorat în psihoterapie din România.
Citește și:
Tot ce trebuie să știi despre mindfulness
Combate stresul din timpul pandemiei conectându-te la momentul prezent