În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce facem dacă suntem nevoiți să locuim cu partenerul nostru în aceeași casă cu părinții.
– Cine sunt oamenii pe care este probabil să-i cunoaștem cel mai puțin în această lume.
”Prima casă”
Deși credem că începutul vieții se referă la prima noastră zi de existență, cea a nașterii, cred că noi toți debutăm în viață încă din prima zi de locuit în pântecul mamei. Cumva, casele noastre au arătat cândva la fel. Și e ca și cum și ei, părinții, au locuit cândva în casele noastre. Locuim aici, temporar ce-i drept!, într-un anume fel simțit cu mama. Primim hrană, căldură în acest adăpost, dar totodată și temerile, grijile, bucuriile și tristețile reflectate în emoțiile ei, care ne îmbălsămează trupul și amintirile.
Unii dintre noi ne desprindem cu elan mai apoi și pășim curioși într-un alt decor. Alții ne lăsăm ”scoși” și invitați într-o nouă casă. Așa se explică faptul că oamenii și casele petrec împreună un timp oarecare. După cum s-a mai spus, nu se știe exact dacă noi locuim în case sau ele locuiesc în noi. Cert este că ele, casele, rămân impregnate în amintirile noastre. Și aici locuim multă vreme cu părinții noștri, cu bunicii mai aproape sau mai departe, înconjurați fiind de rude, de vecini, cu bucurie, veselie, gălăgie, hărmălaie, umor, liniște, melancolie, teamă sau tristețe.
Iar zilele trec, săptămânile și lunile trec, anii trec și casa ideală, la care visăm, ne seamănă și ne definește. Ba chiar ar putea fi folosită, probabil, pe post de test psihologic.Tot aici este și locul în care regulile clare, care ne-au fost cândva oferite, nevoile, siguranța și protecția treptat ne sunt înlocuite de autonomie. De altfel, autonomia este și ingredientul secret, care reflectă relația sănătos construită între părintele predictibil, responsiv, accesibil, disponibil și afectuos, și copilul ce urmează a deveni, în curând, adult.
De ce nu este indicat să locuiești cu părinții
Creștem. Și o dată cu creșterea, acumulăm și experiență. Cum este și firesc, ne extindem. Spațiul și intimitatea. Autonomia. Locuitul împreună este legat de delimitarea teritoriului și de structurarea timpului. Teritoriul presupune spațiu, independență și autonomie, absolut necesare funcționării echilibrate.
Ce cuplu căsătorit nu s-a întrebat: ”Ce facem în acest weekend?” și cine n-a auzit părinții care-și petrec timpul împărtășind generalități de genul: ”Generațiile de azi sunt așa diferite. Felul în care… pe vremea noastră”.
Așadar, oamenii își structurează timpul în șase moduri posibile. Locuitul împreună cu părinții, fie el și temporar, vine atât cu avantajele, cât și cu dezavantajele contextului. Dacă avantajele împărțirii responsabilităților, a serviciilor aduce ca beneficiu timp liber, tot așa concentrarea atenției pe nevoile fiecăruia, cu intenția de a fi toată lumea de acord și mulțumită, conduce uneori către dezavantajele conviețuirii la grămadă.
Atât tinerii, cât și părinții uneori se izolează de alte persoane, uneori recurg la ritualuri sau modalități de petrecere a timpului liber; uneori, joacă jocuri psihologice; alteori, lucrează împreună și, ocazional, trăiesc și momente de intimitate. Fără delimitarea clară a teritoriului și structurarea timpului, locuitul cuplului tânăr cu părinții întâmpină dificultăți. Tocmai datorită celor șase moduri de petrecerea timpului care este firesc ca, de la generație la generație, să difere.
Retragerea sau izolarea (primul mod descris) este o decizie rațională. Indiferent de generația din care fac parte, oamenii au nevoie de timp pentru a fi singuri, pentru a se relaxa, pentru a-și asculta propriile gânduri, pentru a-și face bilanțul și pentru a-și încărca bateriile. Izolarea se bazează de cele mai multe ori pe copierea comportamentelor părinților. De exemplu, un bărbat în pragul unui conflict cu soția se poate retrage, așa cum făcea tatăl sau mama sa când se enerva. Poate ieși din casă sau, în loc să plece fizic, ar putea să meargă la somn ori, pur și simplu, să nu-și audă soția ce spune.
Locuitul împreună cu părinții poate împiedica cunoașterea, adaptarea și gestionarea tuturor acestor fantezii firești. Pentru multe persoane, ritualurile sau modalitățile de petrecere a timpului liber devin în timp un mod de viață, precum și modalități în care oamenii își petrec timpul împreună în mod politicos, fără a se implica la un nivel mai profund.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Tocmai de aceea, tânărul cuplu are nevoie de cunoaștere reciprocă, pentru o implicare sinceră, pentru a se putea apropia. La fel cum independența pe jumătate dobândită poate dezvolta jocul ”neexperimentații”. De exemplu, atunci când un cuplu proaspăt căsătorit joacă ”neexperimentații”, cei doi intră inconștient, pe viață, în cercul vicios al descurajării și neputinței. În cadrul activităților, pot apărea modalități diferite de organizare a timpului. Tinerii pot fi, de asemenea, focusați pe socializare și dezvoltarea profesională, pe când părinții acestora pe îngrijire și întreținere personală.
La un nivel și mai profund al întâlnirilor umane decât ritualurile, modalitățile de petrecere a timpului liber, jocurile și activitățile, se află potențialul pe care fiecare persoană îl are pentru intimitate. Ea se dezvoltă cu tandrețe, empatie și afecțiune. Și presupune grijă autentică. Orice activitate, precum pregătirea și întreținerea spațiului propriu, mesei, îngrijirea grădinii, poate reprezenta un context propice pentru apariția intimității, care presupune ”spațiu psihologic”. Este ceea ce-ți conferă încredere în forțele proprii. Intimitatea poate fi, de asemenea, înfricoșătoare, deoarece implică risc. Într-o relație intimă, oamenii sunt vulnerabili și, de cele mai mute ori, pare mai ușor să piardă timpul decât să riște sentimente de apropiere sau respingere.
Cum facem dacă suntem nevoiți să locuim cu partenerul nostru în aceeași casă cu părinții
Și totuși, dacă locuim în aceeași casă, este important să ne amintim ceea ce ne spuneau ai noștri despre bunuri și timp, și cum am înțeles noi că pot fi valorificate. Și asta pentru că timpul înseamnă viață. Ce fraze și expresii foloseau ei în preajma noastră atunci când eram copii: ”Ai doar o viață!”, ”Măcar să faci tu câte am făcut eu!”, ”Ce o să te faci tu la casa ta?”, ”Bucură-te, cât poți!”, ”Nu avem noi noroc de bani!”, ”Nu mai pierde timpul!”, ”Tu să vorbești la casa ta!”, ”Ce o să faci, ai de gând să stai toată ziua? Hai la treabă!”, ”Mănânci unde ai muncit!” sau ”Relaxează-te, e și mâine o zi!”.
Cum își foloseau ei banii, bunurile, distracția, munca, educația, valorile, timpul și cum te mai influențează încă mesajele lor verbale și nonverbale? Te simți blocat, confuz, descurajat sau în ce fel? Ești mereu contracronometru sau pregătit să preiei în totalitate unul din rolurile alor tăi? Pierzi timpul? Îl folosești? Te bucuri de el? Delimitezi și structurezi viața familială de cea profesională și cea personală, chiar dacă locuiți mai mulți sub același acoperiș?
Gândește-te și alege o zi a săptămânii. Observă ce procent din timpul tău petreci interesându-te de sănătatea și sentimentele celuilalt, ce procent îl aloci relaxării, nevoii de a fi singur, ce procent aloci timpului petrecut în mod politicos și ce procent aloci intimității. Repetă observația modului tău de funcționare în cuplu și în familia extinsă, având în vedere un weekend. Ești mulțumit cu privire la sentimentele tale cu privire la timp? Dar la partener?
Cum arată planurile voastre legate de viitor? Dacă nu, care consideri că ar fi o utilizare mai bună a timpului tău? Dar al timpului vostru? Și apoi amintește-ți, ori de câte ori te surprinzi vizitat de descurajare, că oamenii pe care este probabil să-i cunoaștem cel mai puțin în această lume sunt propriii părinți. Mulți oameni nu și-au văzut niciodată părinții așa cum sunt într-adevăr, ci mai degrabă ca pe niște instrumente care fie le-au îndeplinit, fie n-au reușit să le îndeplinească dorințele și nevoile copilăriei. Abia când conștientizează cine sunt sau au fost părinții lor, pot deveni foarte critici, s-ar putea chiar să-i judece sau chiar să-i urască pentru o vreme.
În cele din urmă, ei pot învăța să-i înțeleagă, după cum spunea Oscar Wilde: ”Copiii încep prin a-și iubi părinții; pe măsură ce îmbătrânesc, îi judecă; uneori, îi iartă”.
Citește și:
10 comportamente toxice ale părinților care determină copiii să devină adulți disfuncționali
Un psiholog explică de ce oamenii înțeleg greșit, încă de la început, ce înseamnă parenting