În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce simți o amorțeală mentală și psihică.
– Care pot fi complicațiile ei pe termen lung.
Anul ăsta, a dat fiul meu examenul de Evaluare Națională. După un an de chin, meditații și tensiuni, am aflat că a intrat unde și-a dorit. Am izbucnit în plâns, de bucurie, după care am revenit la starea de… ”călâi”. Am mai scris despre ea, am numit-o atunci “oboseală emoțională”, definiție la care am ajuns cu ajutorul Simonei Tache. Un fel de așa și așa, de nici rău, nici bine, de parcă aș fi uitat să trăiesc din tot sufletul.
Opt luni mai târziu, iată, aflu că languishing a fost decretată emoția dominantă a anului 2021.
Pandemia a adus multe hopuri în viețile noastre și și-a pus amprenta asupra sănătății mentale la nivel global. Cu alte cuvinte, ne-a cam atins pe toți. Într-un fel sau altul. Aș compara efectul cu cel pe care l-am resimțit după atacurile teroriste din New York. În acel 9.11 s-a terminat o eră: cea a previzibilității plăcute, a unui sentiment de siguranță. Odată cu victimele atentatului, a murit și sentimentul că fac parte dintr-o societate cu reguli clare, unde războaiele se poartă pe front, între soldați.
Pandemia ne-a arătat ce repede se pot schimba regulile jocului și cât de naiv e să-ți imaginezi că unele lucruri sunt bătute în cuie (unul dintre ele fiind că poți ieși din casă când vrei sau ai nevoie). După mai bine de un an de izolare și distanțare socială, când nu ne-am putut vedea față în față cu cei dragi, iată că am plătit cu toții un preț: senzația continuă de anxietate fiind doar o parte din acesta.
Ne revenim, ușor, ușor. Însă nu se știe ce urmează, de fapt, la toamnă. Pentru cei care au plănuite vacanțe, regulile se schimbă de la zi la zi. Să nu ne furăm singuri pălăria: pandemia nu s-a terminat. Și, atunci, nu e de mirare că noi, oamenii, am obosit. Că ne găsim mai greu motivația și că avem mai puțină energie. Că ne e mai greu să ne stabilim misiunea, iar fără o misiune limpede e greu să prinzi viteză. Pandemia ne-a pus în față, pe masă, propria vulnerabilitate, ne-a făcut să ne punem întrebările alea grele (despre rost, sens etc). Și dacă o veste atât de bună cum e intrarea copilului la liceul dorit nu m-a putut anima mai intens, oare ce-ar putea?
Languishing: apatia care domină o lume obosită
Languishing este descrisă în limbajul de specialitate ca o emoție de mijloc, un soi de apatie și de amorțeală care nu trimite oamenii în brațele apăsătoare ale depresiei, dar nici nu le permite să simtă bucurie sau entuziasm. Parcă totul te lasă indiferent, într-un soi de ”așa și-așa”, o lehamite, dacă vreți. Sociologul Corey Keyes definea, pentru prima dată, în 2002, această emoție interesantă și greu de definit: “disperare surdă”.
Iar psihologul Adam Grant explică într-un articol magnific, publicat în New York Times, că emoția aceasta pe care atât de mulți oameni o trăiesc în 2021 este, în spectrul sănătății mentale, un fel de copil mijlociu: neglijat pentru că nu e nici cel mai mare, nici mezinul, cu provocări în a-și defini identitatea, pentru că nu se află la nicio extremă. Languishing nu este catalogată ca o problemă de sănătate mentală, deci nu a captat foarte mult interesul specialiștilor din domeniu. Cel puțin, nu până acum. Însă oamenii de știință realizează că, în situația dată, care ne obligă să privim lucrurile pe termen lung, ignorată și neadresată, apatia poate duce la depresie.
Dacă și tu simți că zilele trec într-un fel de șir continuu, fără trăiri intense, ci mai degrabă cu un fundal neutru, nici de bine, nici de rău, nici de satisfacție, nici de dezamăgire, dacă simți că ai mintea cumva încețoșată și creativitatea pe sponci, s-ar putea să te fi aliniat cu emoția care domină lumea la nivel global.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Vestea bună: căci există și o veste bună!
Într-un fel, să afli că nu ești singur într-o barcă este o veste bună. Dacă ceva ni se întâmplă la nivel global, cel mai probabil va trece tot la nivel global. Nu e nimic în neregulă cu tine sau cu mine, trăim doar un răspuns tipic la o situație atipică. Nu ne-am pierdut motivația și sensul, nici speranța sau dorința de a fi mai bine, probabil suntem, pur și simplu, într-o stagnare provocată de ceea ce trăim în context amplu. Iar specialiștii ne vin în ajutor. Se pare că da, chiar poți să-ți recapeți pofta de viață, motivația și dorința de a face lucruri grozave.
Primul pas e chiar acesta și l-am făcut împreună: am înțeles că trăim o emoție. Al doilea pas este să ne pice fisa aceea prețioasă: emoția e un gând, nu suntem noi.
Eu nu sunt apatie, doar emoția mea e apatie. Nu a apărut din senin, ci a fost provocată de vremuri ciudate. Și nu sunt singura care o resimte, deci nu e nimic în neregulă cu mine.
Micropașii pentru a funcționa mai ușor
Dacă ești liderul unei echipe la muncă, dar și acasă, în context personal, încearcă să aplici următoarele idei. S-ar putea să ridice moralul persoanelor cu care interacționezi:
1. Arată-ți interesul pentru ceilalți!
Comunicarea și interesul real pentru provocările sau reușitele (profesionale sau personale) ale celor din jur țin de calitățile unui lider bun. S-ar putea să-ți fie de folos câteva sesiuni de coaching, sunt excelente când ai nevoie să-ți redefinești misiunea și scopul.
2. Nu pune pe un piedestal multitasking-ul!
Ține cont că există o stare de oboseală generală pe care multitasking-ul nu face decât să o accentueze. Fă un singur lucru odată și creează în jurul tău o atmosferă cât mai calmă.
3. Săptămânal, fă ceva care-ți aduce satisfacție imediată!
Punem la zid nevoia cultivată de tehnologie în copiii noștri. Acel instant gratification atât de blamat ar putea fi exact ceea ce este nevoie să ne mai oferim, din când în când. Dacă poți, invită-ți echipa la masă. În familie, răsfățați-vă cu o ieșire la piscină sau orice știi că vă bucură pe toți.
Și, în final, revenim la sfatul pe care psihoterapeuta Simona Tache ni l-a oferit acum opt luni, pentru că rămâne cel puțin la fel de actual: ”Încercăm să avem grijă de noi. Ne întrebăm ce nevoi avem, până reușim să aflăm, și, în măsura posibilului, ni le împlinim. Sigur că, într-o primă fază, nu vom avea chef de acțiunile menționate, doar suntem detașați și nu ne dorim nimic. Putem, însă, să ne gândim la ele ca la un medicament anti-amorțire și să trecem pur și simplu la fapte. DUPĂ, ne vom simți mai vii și mai bine”.