Jeff Bezos

În următoarele 2 minute vei afla:

– Despre diferențele de nuanță dintre “echilibru” și “armonie”.
– Ce tip de productivitate este o iluzie.


Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni din lume despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni din lume.

Thrive Global: De cât somn ai nevoie ca să funcționezi în parametri optimi ca CEO, dar și ca om?

Jeff Bezos: Pentru mine, cele opt ore de somn contează enorm și mă străduiesc să fac din asta o prioritate. De atât am nevoie ca să mă simt plin de energie și entuziasm.

TG: Un somn bun te ajută să iei decizii mai bune pentru acționarii Amazon?

JB: În principiu da, și e valabil pentru oricare dintre noi, de-a lungul vieții, nu e nevoie să exagerăm cu numărul de decizii pe care le luăm într-o zi. Mai degrabă, e indicat să iei mai puține decizii, dar acelea să fie corecte, decât să iei multe hotărâri parțial incorecte. Dacă-ți neglijezi somnul, s-ar putea să câștigi câteva ore „productive”, dar e posibil ca acea productivitate să fie o iluzie. Când vorbim despre decizii și interacțiuni, calitatea e, de obicei, mai importantă decât cantitatea.

TG: Ce alți pași urmezi ca să-ți îmbunătățești productivitatea și performanța?

JB: Cred că armonia între muncă și viață e un concept mai potrivit. Prefer cuvântul „armonie” și nu „echilibru”, pentru că echilibrul pare să implice un troc rigid. De altfel, dacă sunt fericit la muncă sunt mai bine și acasă: un soț mai bun și un tată mai bun. Și dacă sunt fericit acasă, vin la muncă mai plin de energie – sunt un angajat și un coleg mai bun.

Jeff Bezos este fondatorul, președintele board-ului și Chief Executive Officer al Amazon.com, precum și proprietarul The Washington Post.

Citește și:

Jeff Weiner, CEO-ul LinkedIn: „Nu trimit email-uri după 11 noaptea”

Brandon Stanton, fondatorul Humans of New York: „Să-ți urmezi visele cere mai multă disciplină decât pasiune”