Atunci când vine vorba despre muncă, cum îți măsori succesul propriu?

Câteva răspunsuri probabil că îți vin în minte instant. Rezolvi probleme, te comporți conform așteptărilor (sau poate chiar le depășești), colaborezi bine cu cei cu care lucrezi. Compania ta face profit. Munca ta îți aduce, probabil, recunoaștere și respect.

Toate aceste răspunsuri reprezintă factori importanți atunci când vine vorba despre o muncă bine făcută. Însă ceva pare că lipsește. Astfel, parametrii care marchează în mod tradițional succesul contează în această ecuație, însă ei nu scot în evidență unul dintre cele mai importante semne că ai parte de o carieră cu adevărat de succes: sensul, însemnătatea lucrului făcut.

La nivel personal, să găsești un sens în ceea ce faci înseamnă, de fapt, o oportunitate să îmbogățești definiția pe care o dai muncii ca parte integrantă a vieții. Poate că ai crescut gândindu-te la jobul tău ca la o parte a existenței tale care nu are neapărat o însemnătate deosebită: un lucru necesar pentru a-ți câștiga salariul lunar și nimic altceva. Însă, dacă ar sta în puterea ta să obții mai multe satisfacții din munca pe care o faci în fiecare zi la locul tău de muncă – și asta doar schimbându-ți puțin modul de a privi și de a aborda problema – n-ar merita să încerci?

Acest Ghid Thrive – în mai puțin de două ore – îți va arăta de ce semnificația pe care o dai unui lucru este de importanță majoră nu doar pentru o viață personală fericită, ci și în ceea ce privește performanța și satisfacția la locul de muncă.

Dacă întâmpini orice fel de dificultăți, nu uita că echipa Thrive este aici pentru tine. Așadar, nu ezita să ne contactezi la [email protected].

Ești gata să începi?


Cuprins

1. Articolul principal

2. Știința din spatele identificării sensului în viață

3. Micropașii

4. Sfatul expertului

5. Oameni care ne inspiră

6. Instrumente pentru manageri

7. Tehnologie pentru prosperitate

8. Învață în continuare!

1. Articolul principal

  • 63% dintre mileniali spun că „să aibă un job pe care să îl iubească” este mai important decât să aibă venituri mari sau beneficii majore.
  • Angajații orientați către scop au cu 50% mai multe șanse să ajungă în poziții de lideri.

Fă cunoștință cu Ghidul Thrive despre Sensul în viață!

Fiecare Ghid Trive este un pas pe care îl faci în cadrul Thrive Workshop. Acest ghid îți va arăta de ce semnificația pe care o dai unui lucru este de importanță majoră nu doar pentru o viață personală fericită, ci și în ceea ce privește performanța și satisfacția la locul de muncă.

1. Fă cunoștință cu Ghidul Thrive despre Sensul în viață!

În prima parte vei face cunoștință cu conținutul Ghidului Thrive. Platforma noastră e astfel creată pentru ca tu să poți naviga cu ușurință.

2. Știința din spatele identificării sensului în viață

A doua parte a acestui ghid Thrive te va familiariza cu cele mai recente cercetări care arată că însemnătatea, valoarea și sensul pe care le dai lucrurilor din viața ta sunt esențiale pentru a-ți atinge potențialul la maximum atât în carieră, cât și în viață. Și îți va oferi instrumente și moduri de acțiune care vor aduce mai mult sens fiecărei zile din viața ta, începând de la legarea unor relații puternice până la conectarea cu lucrurile mult mai importante decât tine.â

3. Micropașii

MicropașiiThrive Global – schimbări simple, bazate pe cercetări științifice, pe care le poți introduce în viața ta de zi cu zi – îți vor arăta cum te poți rupe de ritmul tău obișnuit și cum poți face din viața ta una bazată pe însemnătate și sens.

4. Sfatul expertului

În această secțiune te vei întâlni cu Emily Esfahani Smith, autor al The Power of Meaning: Crafting a Life That Matters. Ea îți va explica de ce e important ca munca ta să aibă un sens – și cum poți să găsești acest sens.

5. Modelele Thrive

Îți vom face cunoștință cu oameni care sunt un exemplu în ceea ce privește importanța pe care o are o muncă făcută cu sens, care îți vor demonstra că succesul la job nu este doar despre profit, ci și despre valori, angajament și dedicare.

6. Instrumente pentru manageri

Această secțiune cu sfaturi pentru manageri te va ajuta să devii un model pentru echipa ta și te va inspira să-i ajuți și pe ceilalți astfel încât munca lor să fie una care să conteze.

7. Tehnologie pentru prosperitate

În această secțiune ne vom concentra pe acea tehnologie care te ajută să privești lucrurile în perspectivă. Să facem lucrurile să conteze, să le dăm un sens în viața noastră n-a fost niciodată mai ușor, câtă vreme avem toate instrumentele la îndemână care să ne ghideze.

8. Învață în continuare!

În ultima secțiune a ghidului vei găsi câteva dintre cele mai bune articole publicate pe www.thriveglobal.ro, care te vor ține la curent despre cele mai recente descoperiri în ceea ce privește identificarea sensului în viață, în toate aspectele ei.

La finalul acestui ghid vei înțelege căile diferite, mai mari sau mai mici, prin care sensul pe care îl dăm lucrurilor și acțiunilor poate să ne definească sau să ne îmbunătățească atât viața, cât și cariera. Și vei învăța, de asemenea, cum să pui aceste lucruri în practică. Să începem prin a vedea de ce atât de mulți oameni din toată lumea își doresc ca totul să aibă mai mult sens în viață.

2. Știința din spatele identificării sensului în viață

O viziune globală

O abordare bazată pe știință, care demonstrează de ce a da sens acțiunilor tale este un proces atât de important în atingerea potențialului tău, atât în viață, cât și în carieră.

Poate că nu vezi imaginea în întregime. Pentru că nu vezi pădurea de copaci.

Cum te poate conduce la succes sensul pe care îl dai acțiunilor tale la muncă

Oare există ceva mai istovitor în viața asta decât să-ți dedici jobului tot timpul, efortul și ideile și, cu toate acestea, în adâncul inimii tale, să ai impresia că ceea ce faci nu contează cu adevărat? Dacă te lupți cu aceste gânduri, stai liniștit: nu ești singurul.

În 2013, un sondaj Gallup făcut în 142 de țări, asupra mai multor angajați, a ajuns la concluzii uimitoare: 87% dintre angajații chestionați din întreaga lume au declarat că nu se simt suficient de implicați în munca pe care o fac. Gândește-te, pentru un moment, ce înseamnă asta: o cantitate uriașă de capital uman colectiv, de creativitate și potențial pur și simplu irosite. La nivel macro, acest rezultat are repercusiuni asupra economiei globale și asupra societății în general: când nu ești implicat în ceea ce faci, nici nu poți să te dedici cu trup și suflet provocărilor pe care le ai. La nivel individual, acest lucru este epuizant. Și ne face să ne întrebăm: chiar așa să fie, tot acel timp petrecut la muncă nu înseamnă decât că învârtim aceeași rotiță din nou și din nou?

Valoare în afara salariului

Deficitul de implicare este în mod direct conectat cu dorința noastră de a avea o viață la locul de muncă mai valoroasă și cu un scop. Conform unui studiu efectuat în 2016 de către ADP Research Institute, asupra angajaților din 13 țări, una dintre tendințele în creștere este dorința fiecăruia de a lucra la un proiect care să însemne ceva și la nivel personal. Studiul arată că, în special angajații tineri, „pentru a se simți împliniți, caută mai degrabă un scop, o însemnătate a ceea ce fac decât un salariu”. Într-adevăr, un studiu Deloitte, care ia în calcul tineri mileniali din 30 de țări, arată că mai mult de jumătate dintre ei au refuzat să lucreze pentru o companie ale cărei valori nu le împărtășeau.

Sens și productivitate

Atunci când găsești acea însemnătate a muncii tale, rezultatul nu este doar un sentiment bun – dar și performanțele tale se îmbunătățesc considerabil. În 2012, firma de consultanță Towers Watson a condus un studiu global asupra forței de muncă, luând în calcul răspunsurile a peste 32.000 de angajați; rezultatul a arătat că acele companii în care angajații erau motivați în moduri care priveau direct însemnătatea muncii depuse aveau o marjă de profit mult mai mare decât cele ale căror angajați pur și simplu își doreau să muncească mai mult.

Căutarea sensului trece limitele vieții socio-economice. „Nu există un nivel de salarizare la care angajații să nu mai caute să găsească sensul a ceea ce fac”, spunea editorialistul New York Times, David Brooks, într-o conferință ținută în 2016 la AspenIdeas Festival, referindu-se la rezultatele Gallup despre angajamentul (sau lipsa acestuia) în mediile de muncă.

Apoi, ia în considerare și ce spunea studiul mult-citat al profesorului AmyWrzesniewski de la Yale Yale School of Management, care a intervievat lucrători din spitale: membrii personalului desemnat să facă acea muncă (deloc glamour) de curățenie în saloane, în fiecare zi, spun că munca lor este una care are însemnătate și care le aduce împlinire. Așa cum spunea Wrzesniewski, acești angajați își văd munca în „termeni relaționali îmbunătățiți” – ceea ce înseamnă că ei și-au construit relații personale profunde cu pacienții ale căror camere le curăță, iar această conexiune îi face să fie mândri și să creadă că munca lor are o însemnătate.

Valoarea și însemnătatea lucrurilor făcute și beneficiile pentru sănătate

În cele din urmă, când găsești sensul muncii tale, poți să ai parte de beneficii de sănătate la nivel genetic, ceea ce înseamnă un sistem imunitar mai puternic, care te ajută să lupți cu bolile – spune un studiu din 2013 al Proceedings of the National Academy of Sciences.Cercetătorii au remarcat că oamenii care sunt conduși de sensul și însemnătatea lucrurilor făcute au profiluri genetice mai favorabile decât cei a căror fericire derivă doar din plăcerile personale, orientate către ei.

Cu toții ne dorim să ducem niște existențe care să însemne ceva. Însă acum, că deja știi că aspirația de a face ceva cu sens îți poate îmbunătăți performanțele și te poate ajuta pe termen lung în carieră, hai să ne uităm și la pașii mici pe care îi poți face astfel încât să aduci mai mult sens în viața ta de zi cu zi.

Cu alte cuvinte…

87% dintre angajații chestionați din întreaga lume au declarat că nu se simt suficient de implicați în munca pe care o fac. Gândește-te, pentru un moment, ce înseamnă asta: o cantitate uriașă de capital uman colectiv, de creativitate și potențial pur și simplu irosite. Însă, dacă te angajezi în acțiuni care să aibă o însemnătate, compania în care lucrezi are parte de marje de profit mai mari, iar tu poți avea parte de o sănătate mult mai bună.

Următorii micropași îți vor arăta cum poți să te rupi de ritmul tău obișnuit și să faci loc lucrurilor cu sens în viața ta.

3. Micropașii

Pași mici care duc la schimbări mari, cu care să începi de azi 


Teoria din spate

Formarea obiceiurilor este un lucru complicat, iar cercetările sugerează că durata de timp pentru a forma un nou obicei ar putea depinde de comportamentul care se construiește. Îți recomandăm să te dedici unuia dintre acești micropași timp de 21 de zile. Dacă devine un obicei până la momentul în care au trecut 21 de zile, treci la un alt micropas. Dacă nu, continuă să lucrezi la asta!


Citește fiecare micropas de mai jos pentru a afla despre știința din spatele lui, cum funcționează și cum poți să-l incluzi în rutina ta de fiecare zi.

Micropasul #1

Ia o pauză și pune-ți această întrebare: „De ce este acest lucru important pentru mine?”. Cercetările arată că sensul a ceea ce faci funcționează ca un factor motivant. Atunci când înțelegi importanța unui proiect și impactul lui potențial, vei fi mult mai motivat să-l duci la capăt.

Micropasul #2

Povestește despre proiectul la care lucrezi cuiva care nu-ți este prieten de la muncă și nici nu face parte din familie. Să ieși în afara bulei tale este un mod extraordinar de a da sens muncii pe care o faci, privind-o dintr-o perspectivă nouă. În plus, comentariile acestor persoane și întrebările pe care ți le vor pune te pot ajuta să vezi sensul acolo unde nu l-ai văzut până acum.

Micropasul #3

Ia o pauză de jumătate de oră celpuțin o dată pezi. Să muncești la foc automat și să te epuizezi pot fi moduri sigure ca să nu mai vezi sensul lucrurilor pe care le faci. Ca să poți vedea imaginea de ansamblu, îndepărtează-te de birou și fă ceva care te enrgizează: te vei întoarce la muncă cu mai mult avânt, vigoare și hotărâre.

4. Sfatul expertului

De ce e important ca munca ta să aibă un sens și cum să-l găsești?

Un interviu cu Emily Esfahani Smith, autor al The Power of Meaning: Crafting a Life That Matters

Thrive Global: Așa cum ați mai subliniat, sensul devine un soi de cuvânt la modă în cadrul companiilor.

Emily Esfahani Smith: Mulți oameni caută să-și facă munca cât mai semnificativă cu putință. Există sondaje care arată că tinerii mileniali caută la un loc de muncă în primul rând însemnătatea, valoarea, sensul muncii făcute. E interesant că lucrurile s-au schimbat în acest mod în viața economică, iar companiile caută să-și îndrepte atenția către sensul cu care sunt făcute lucrurile și, mai mult, chiar se reinventează în această direcție. Prin urmare, există două întrebări aici. Una este: cât de sincer este acest efort al companiilor de a se orienta către sensul acțiunilor? E doar o chestiune de PR și nimic altceva? Doi: ar trebui, în mod real, să ne așteptăm ca munca noastră să fie o sursă pentru sentimentul nostru de împlinire în viață?

TG: Credeți că această schimbare are loc cu adevărat și că scopul de a găsi împlinirea în munca pe care o facem este unul tangibil și real?

EES: Cu siguranță e un trend al vremurilor moderne; oamenii se îndreaptă către munca pe care o fac cu scopul de a găsi un sens, încearcă să găsească activitatea de care să fie pasionați și care să le dea acel sentiment de împlinire. Dacă te uiți în istorie, oamenii pur și simplu nu s-au uitat la muncă în acest mod. AmyWrzesniewski, de la Yale University susține chiar că munca a luat locul religiei în viețile noastre odată ce jobul e un loc spre care te duci pentru a căuta un scop și un sens.

Eu cred, de fapt, că punem prea multă presiune pe munca pe care o facem ca să o transformăm în acea sursă majoră de împlinire; cercetările arată că doar o treime din oameni văd munca prestată ca pe o chemare. Pentru cei mai mulți, un job e doar un job. Unul dintre lucrurile pe care încerc să le fac la locul meu de muncă este să spun „E în ordine”. Munca pe care o faci nu trebuie neapărat să fie o vocație pentru tine, însă poți găsi sens și scop în job-ul tău în două moduri diferite. Primul: chiar dacă jobul actual nu e chiar ceea ce-ți dorești cu adevărat, poți să cauți un sens în ceea ce faci adoptând ceea ce eu numesc un service mindset. Gândește-le că activitatea ta îți ajută colegii sau clienții și că aduce beneficii celor din imediatata apropiere.

Spre exemplu, am discutat cu o infirmieră dintr-un spital din Michigan, care mi-a spus că cea mai mare parte a timpului și-o petrece dând cu mopul și făcând curat. Ea-și vede scopul la spital ca unul de a-i ajuta pe oamenii bolnavi să se vindece. Să fi crezut că munca suplimentară de om la curățenie este, de fapt, vocația ei? Probabil că nu, însă astfel găsește un scop și un sens în ceea ce face, în cel mai modest mod cu putință. Așadar, cred că unul dintre modurile prin care te poți gândi să găsești un sens în munca ta de fiecare zi este să cobori ștacheta așteptărilor.

Un alt mod de a privi problema este să vezi munca ca un lucru care-ți permite să te întreții din punct de vedere financiar, să-ți întreții familia, să-ți permiți anumite hobby-uri. Cu alte cuvinte, te ajută să ai o viață cu sens, o viață împlinită. Să spunem, spre exemplu, că atunci când erai mic îți doreai să fii scriitor sau artist, dar lucrurile n-au mers așa cum trebuie încât să faci din asta o carieră. Însă ai un alt job, care-ți permite să-ți exersezi scrisul sau arta în orele libere. Poate că munca pe care o faci nu e chiar cea la care ai visat și nu-ți oferă satisfacții, însă ea-ți permite să faci ceva care e foarte important pentru tine.

TG: Ce spun cercetările în legătură cu relația dintre găsirea semnificației muncii pe care o faci și performanța la birou?

EES: Oamenii care găsesc un sens în ceea ce fac la locul de muncă au mai puține șanse să ajungă epuizați. Să găsești un sens în ceea ce faci te ajută să faci față mai bine stresului și să fii mai puțin consumat de lucrurile care se întâmplă. Dacă te gândești, e și normal: gândul că munca ta are un sens te face să faci față mai bine aspectelor obositoare, cinice sau stresante ale activității tale și să consideri că merită să le depășești atunci când lucrezi pentru o cauză bună. Un alt aspect: oamenii care găsesc un sens în munca pe care o fac sunt mult mai productivi și mult mai activ angajați în activitatea lor.

TG: Ce părere aveți despre beneficiile fizice, de sănătate?

EES: În studiile care au urmărit evoluția adulților pe parcursul unei perioade mai lungi de timp se arată că cei care au căutat sensul lucrurilor pe care le fac au trăit mai mulți ani. Alt studiu a arătat că a existat în cazul lor o probabilitate mai mică de boli cardiovasculare. Că au un sistem imunitar mai bun. Au mai multă materie cenușie, ceea ce înseamnă o mai bună funcționare a creierului. Sunt mai predispuși să fie atenți la prevenirea bolilor, pentru că au un scop în viață pentru care trăiesc și sunt mult mai atenți cu propriile lor persoane. În termeni de sănătate emoțională și psihică, oamenii care găsesc un sens în viață sunt mult mai rezistenți la condițiile vitrege.

TG: Ce sfat ați da cuiva care încearcă să găsească o semnificație mai mare la locul de muncă și ce sfat ați da companiilor care vor să-și clădească o cultură bazată pe semnificație?

EES: Din experiența mea, pot spune că găsirea unui sens la muncă e un proces care are loc chiar de la început, pentru mulți dintre oameni. Revenind la exemplul cu lucrătoarea de la spital, nu cred că există o cultură organizațională la spital în care, în cadrul ședințelor, liderii spun „suntem cu toții implicați în acest efort de a vindeca oameni bolnavi”. Cred că acea femeie și-a găsit sensul în felul ei, privind altfel munca pe care o face. Și aș spune că e foarte important pentru companii să încurajeze oamenii să găsească un sens în ceea ce fac, un sens care să aibă o semnificație importantă pentru ei. Și mai cred că un alt factor important este conexiunea pe care oamenii o văd între munca lor și impactul pe care-l are aceasta. Iar această abordare nu mai e una care ține de individ, ci una care privește cultura companiei la nivel global.

Una dintre companiile despre care am scris în cartea mea The Power of Meaning este un brand de îmbrăcăminte numite Life isGood. Pe măsură ce afacerea creștea, cei doi frați care au înființat compania primeau scrisori de la oameni care le povesteau ce mult înseamnă acele piese de îmbrăcăminte pentru ei. Erau, de exemplu, scrisori de la pacienți bolnavi de cancer, care scriau spunând că pălăriile pe care le-au purtat la chimioterapie le-au dat speranță. În primul moment, cei doi frați n-au știut ce să facă, însă în cele din urmă au început să citească scrisorile la ședințe, să le arate angajaților, demonstrându-le astfel că ceea ce fac are un efect pozitiv și real asupra vieților altor oameni. Și, atunci când am vorbit cu angajații companiei – de la secretara de la recepție la omul de la service sau designerul care desena modelele tricourilor – cu toții mi-au spus același lucru: că se simt mândri de munca lor pentru că aceasta face bine oamenilor. Scopul companiei era să răspândească speranță și optimism, iar angajații ei simțeau din plin că munca lor slujește acestui scop.

Orice companie există pentru că răspunde unei necesități în lume. Așa că eu v-aș întreba: care e acel lucru unic pe care compania voastră îl livrează lumii? De ce există compania? Cum ajută ea societatea să devină mai bună? Există un mod de a spune povestea companiei care subliniază acest lucru și care îi poate ajuta pe angajați să se conecteze la poveste în modul lor unic?

5. Modelele Thrive

Oameni de succes din întreaga lume îți explică de ce sensul lucrurilor făcute în viață este atât de important.

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.

Valeriu Nicolae, fondator Casa bună: ”Consider că eșecul este foarte fain și îl caut.”

Gáspár György, psihoterapeut: “Mă bucură momentele în care oamenii văd sensul muncii mele”

Doru Mitrana: ”Prin voluntariat, câștigi ceea ce ai pus la bătaie atunci când ai decis să vte implici”

Adina Rosetti, scriitoare: ”Pasiunea e cel mai bun stimulent”

Robert Diaconeasa, blogger și activist: ”Ce e mai puțin bun transform în câte o lecție”

Sanda Nicola: ”Fac lucruri din iubire, nu din orgoliu”

6. Instrumente pentru manageri

Cum să-ți ajuți angajații să găsească sensul muncii lor?

Atunci când lucrezi intens, e ușor să-ți ții capul plecat și să nu privești în lături. Dar chiar dacă ești concentrat și productiv în ceea ce faci, poți pierde din vedere imaginea globală. Poate că ai și experimentat asta în timp ce zile, săptămâni sau chiar ani n-ai fost în stare să faci o conexiune între munca ta și un scop mai înalt.

Însă, atunci când angajații simt că munca lor este conectată cu ceva mai important, totul se îmbunătățește. Ca manager, ai șansa de a pune sensul în centrul misiunii tale în moduri care pot transforma locul de muncă și care îți pot energiza angajații.

Cercetările arată că angajații din întreaga lume își doresc să facă lucruri care să conteze. Asta înseamnă că una dintre cele mai mari oportunități de care beneficiezi ca manager este să-i ajuți pe subordonați să schimbe modul în care privesc munca: nu ca pe o serie de sarcini mici independente, ci ca pe niște pași ai unei călătorii pe care merită să o facă. Ideea de a găsi sens în muncă este relativ nouă. În creștere și, din fericire, atunci când vorbim despre muncă nu sugerăm doar activitatea propriu-zisă. Există o conversație globală despre business, impact și scop care lărgește, de fapt, definiția colectivă despre ceea ce vrem și modul în care vrem să se întâmple.

Ca manager, ai șansa să aduci în discuție această temă, îmbunătățind astfel misiunea companiei și inspirând angajații să facă o activitate care nu înseamnă doar să bifeze niște ore lucrate, dar care să însemne cu adevărat ceva.

E timpul să acționezi!

Moduri de a-ți sprijini echipa:

1. Vorbește despre impact în conversațiile de la locul de muncă

În ședințele cu echipa, fă-ți un obicei din a puncta scopul mai mare sau sensul la nivel macro al lucrurilor pe care le faceți împreună. E mai ușor să te concentrezi pe lucrurile care stau fix în fața ta decât să conectezi sarcinile mici de zi cu zi cu obiectivele majore. Amintește-le subordonaților ce anume trebuie să aibă în vedere – acele scopuri finale mari, cu însemnătate – când o vei face, aceștia se vor simți inspirați și energizați.

2. Investește în relații

Adu-ți aminte că oamenii din echipa ta sunt cele mai bune resurse pe care le ai. Fă-ți un scop personal din crearea unui spațiu care încurajează relațiile semnificative dintre angajați. Acele momente în care vor fi pe aceeași lungime de undă, în care se vor dedica unei cauze comune vor constitui baza pentru un angajament mai bun și o performanță sporită.

3. Cunoaște-ți subordonații ca oameni, nu doar ca angajați

Este ușor și, pentru mulți dintre noi, chiar se întâmplă într-un mod natural – să punem o barieră între viața la birou și viața personală. Și asta depinde de fiecare în parte; însă tu, ca manager, poți să îi implici pe angajați și la un nivel mai profund. Oamenilor le place să vorbească despre ei, așa că încearcă să-i întrebi pe membrii echipei tale mai multe despre viața pe care o au în afara biroului. Când pui bazele unei culturi organizaționale care încurajează angajații să fie autentici, reali la locul de muncă, ai parte de oameni care vor fi mult mai implicați și care vor vedea munca mai mult decât o corvoadă.

7. Tehnologie pentru prosperitate

Tehnologia este un instrument. Învață s-o folosești cu înțelepciune!

Această aplicație te poate ajuta să integrezi sensul în viața ta.

Să-ți găsești timp pentru a căuta sensul în viața de zi cu zi – indiferent dacă asta înseamnă să te întorci la lucrurile care contează cel mai mult pentru tine sau dacă ești în căutarea unor noi experiențe care să-ți lărgească orizonturile – poate fi provocator. Dar, înainte de a încerca să-ți faci timp printre muncă, familie, prieteni, trebuie să te întrebi ce înseamnă pentru tine ceva care are însemnătate. Una dintre cele mai bune modalități de a face asta – și de a crea legături puternice în timpul procesului – este să găsești un grup din jurul tău care participă la activitate care îți place, indiferent dacă este vorba despre a petrece mai mult timp în natură, de a face voluntariat, de a călători în locuri noi sau de a te conecta cu trecutul tău.

8. Învață în continuare

Vrei să știi mai multe despre identificarea sensului?

Dacă vrei să afli în ce mod sensul este fundamental nu doar pentru o viață trăită bine, dar și pentru satisfacția și performanța la locul de muncă, aici ai mai unele dintre ele mai bune articole de pe site-ul din România, atent selecționate de către echipa noastră editorială, astfel încât tu să-ți atingi țelurile.

Citește mai mult:

Tu știi DE CE te dai jos dimineața din pat și începi o nouă zi?

Ce este esențialul și cum îl atingem?

Care sunt întrebările ce pun rotițele misiunii tale în mișcare?

Cum arată pentru tine o viață pe care să o iubești?

Cum să te antrenezi pentru fericire!

Fericire sau bucurie: află care este lozul câștigător