În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să delimitezi spațiile de lucru, dormit, mâncat și studiu, atunci când lucrezi de acasă.
– Ce culori îți stimulează creativitatea, pasiunea și energia.


Atunci când situația este stresantă la muncă, relațiile vin cu multe provocări, iar viitorul nu sună foarte sigur, casa ta ar trebui să fie un refugiu: un loc în care poți să lași la ușă toate necazurile, să te relaxezi și să te simți liniștit. 

Însă lunile în care am stat și am lucrat de acasă s-au tot prelungit, la fel ca nevoia de distanțare socială și cea de evitare a ieșirilor care nu sunt absolut necesare; prin urmare, am petrecut mult mai mult timp în casă, față de anii trecuți. Poate că, înainte de această pandemie, nu-ți dădeai seama ce rol important are „acasă” pentru sănătatea ta mintală. 

Însă anul 2020 a fost suficient de dificil încât sănătatea ta mintală să se afle în pericol; prin urmare, dacă și refugiul de acasă are un impact negativ asupra stării tale de spirit, cel mai probabil ai nevoie de o „revizie” completă, astfel încât să-ți poți îmbunătăți dispoziția și calitatea vieții. Iată câteva moduri prin care-ți poți pune la punct casa, astfel încât influența ei asupra stării tale de spirit să fie benefică! 

Fă ordine! 

N-ar trebui să te surprindă faptul că dezordinea excesivă te afectează, îți accentuează stresul și-ți înrăutățește starea de spirit. Cu cât te simți mai copleșit de mediul în care te afli, cu atât vei fi mai stresat, vei suferi de anxietate și vei dezvolta simptome de depresie. Pe lângă confuzia și agitația la nivel nervos pe care ți-o provoacă, dezordinea din jur îți poate cauza probleme chiar la nivelul sănătății fizice. Studiile arată că dezordinea te poate face să mănânci mai mult, să iei în greutate și, astfel, să nu faci altceva decât să mai adaugi încă o problemă pe lista celor care-ți afectează sănătatea mintală. 

În plus, dezordinea este un factor care agravează stările de oboseală, stres, depresie, dar și problemele de comunicare și relaționare, iar toate acestea nu fac decât să ne solicite și mai mult starea de sănătate mintală și fizică. Este adevărat, poate fi obositor, chiar copleșitor, să faci ordine; însă dacă o iei cu încetul și începi cu câteva zone din casă care au nevoie de re-organizare, vei reuși să reduci din dezordine și să aranjezi lucrurile mai bine în jurul tău. Astfel, vei reuși să-ți găsești liniștea și să te simți mulțumit văzând curățenia din casă. 

Adaugă câteva elemente de decor naturale

Natura i-a făcut pe oameni să se simtă mai bine, așa că, dacă vrei să ai grijă de sănătatea ta mintală, adu un strop de natură în casă! Atunci când o să ai plante în jur, plante de care trebuie să ai grijă, vei vedea că ai să începi să dai mai multă atenție și propriei persoane. Plantele te binedispun, îți reduc stresul, te ajută să memorezi mai bine lucruri, îți temperează stările depresive, îți îmbunătățesc productivitatea și concentrarea. Dacă n-ai încă nici o plantă în casă, poți începe prin a achiziționa câteva plante obișnuite, a căror îngrijire nu necesită măsuri speciale, și astfel vei beneficia rapid de beneficiile unui decor natural în casa ta

Schimbă parfumul din jurul tău!

Simțul mirosului este unul dintre cele mai puternice instrumente de care avem parte: el poate să ne readucă instant amintiri, să ne inducă o stare de relaxare și de calm sau poate să ne provoace emoții puternice. Dacă locuința ta nu este încă acel loc de odihnă și liniște pe care ți-l dorești, ia în considerare câteva ritualuri de aromoterapie, puse în practică în fiecare zi. 

Poți să aprinzi bețișoare parfumate, să dai foc unei lumânări frumos mirositoare sau să folosești un difuzor cu uleiuri esențiale. În funcție de preferințele tale, poți alege arome care îți plac, pur și simplu, sau poți studia ceva mai mult efectul uleiurilor esențiale și le poți alege pe acelea despre care se crede că ajută la îmbunătățirea sănătății mintale. Sau poate vrei să schimbi mirosul din casă în funcție de lucrurile pe care le ai de făcut într-o anumită zi: uleiul de lavandă este potrivit pentru seară, atunci când vrei să te relaxezi, și vei alege o aromă de citrice pentru restul zilei, miros care îți va stimula buna dispoziție și productivitatea. 

Adaugă o pată de culoare în interiorul casei! 

Psihologia culorilor este o chestiune cât se poate de reală: un lucru pe care oamenii de știință, artiștii și designerii de interior l-au studiat de-a lungul secolelor. Este adevărat: efectul unei culori asupra sănătății tale mintale este o chestiune mai degrabă subiectivă, însă nu poate fi ignorat pur și simplu. La modul general, este acceptată teoria conform căreia tonurile de verde și de albastru sunt responsabile de instaurarea unei atmosfere calmă, liniștită, cu potențial de relaxare, în timp ce roșul este văzut ca o culoare ceva mai agresivă, care-ți stimulează creativitatea și pasiunea și care aduce cu ea mai multă energie. 

Mai multe nuanțe neutre pot accentua sentimentul de liniște și pace într-un spațiu însă, uneori, să ai o locuință fără nici un pic de strălucire poate să te facă să te simți nemulțumit, plictisit sau lipsit de creativitate. Atunci când adaugi în casă câteva pete de culoare bine alese, în conformitate cu psihologia culorilor, poți să-ți îmbunătățești starea de sănătate mintală; în plus, vei avea sentimentul că locuința ta este mult mai interesantă, mai bine pusă la punct și că îți reflectă mai bine personalitatea. Văruiește un perete într-o altă nuanță, aruncă niște perne colorate pe canapea sau atârnă câteva tablouri colorate pe un perete alb. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Delimitează exact destinația spațiilor din casă! 

Atunci când lucrezi de acasă, iar copiii fac și ei școală online, poate fi destul de obositor ca toate activitățile din viața ta să se desfășoare, până la urmă, în același spațiu. Dacă munca de acasă va mai continua o vreme, poate că n-ar fi rău să te gândești să împarți spațiile din casă în funcție de destinația lor: cel în care lucrezi, cel în care mănânci, cel care rămâne în continuare oaza de liniște și pace. 

Dacă n-ai posibilitatea să închizi o cameră și s-o folosești ca „birou”, atunci ai grijă să strângi laptopul și agendele de pe masă în fiecare zi după ce lucrezi, astfel încât ”birou” și ”casă” să fie în continuare două noțiuni distincte pentru tine. Spre exemplu, dacă ai de lucrat sau dacă-ți ajuți copiii la lecțiile online și acest lucru se întâmplă pe masa din bucătărie, ai grijă să o cureți și să îndepărtezi orice lucruri de pe ea la începutul zilei. Apoi, la final de zi, ia totul de acolo, șterge-o și vei putea lua masa. Acest exercițiu te va ajuta să te concentrezi mai bine la ceea ce ai de făcut și te vei deconecta mai ușor când faci tranziția dintre birou / acasă și vice-versa. Chiar dacă nu ești în situația în care lucrezi de acasă sau nu ai copii care să învețe online, această practică este foarte utilă – definește zone din casă destinate anumitor activități: filmele se văd doar la televizorul din living, jucăriile nu părăsesc camera copiilor sau camera de joacă. 

Încearcă să faci constant îmbunătățiri în casă!

Condițiile pe care le ai în locul în care îți petreci o mare parte din zi joacă un rol major în menținerea sănătății tale mintale. Astfel, chiar dacă nu poți să te muți și nici nu îți poți remodela întreaga casă, încearcă să-i aduci mici îmbunătățiri, dar care vor conta enorm pentru starea ta de spirit. Pictează o cameră, înlocuiește parchetul sau schimbă ferestrele. Dacă ai posibilitatea financiară să faci schimbări mai mari, care îți vor îmbunătăți confortul casei și, implicit, te vor face să te simți mai bine în locuința ta, nu ezita! Poți să te gândești la o mansardarea a locuinței, la înălțarea pereților din living astfel încât spațiul să fie mai deschis, la înlocuirea varului de pe pereți cu o nuanță mai caldă. 

Diminuează impactul tehnologiei! 

Nu neagă nimeni: tehnologia este uimitoare și ne-a adus o mulțime de beneficii uriașe, însă cu siguranță nu trebuie să uităm că vine la pachet și cu o serie de dezavantaje. Astfel, tehnologia nu doar că ne distrage de la alte lucruri importante din viața noastră, însă poate să ne aducă și multă energie negativă în casă, fără ca măcar să ne dăm seama de asta. Știrile, social media, chiar și show-urile de televiziune și filmele pot să ne accentueze starea de depresie, anxietatea, gândurile negative, frica și așa mai departe. 

Dacă poți să minimizezi utilizarea tehnologiei și consumul de informații din media, vei avea surpriza să vezi că starea ta de sănătate mintală se îmbunătățește semnificativ. Dacă încerci să reduci mai mult impactul tehnologiei în casa ta, ia în considerare chiar eliminarea unor obișnuințe. Pune televizorul doar în living, nu lua cu tine în dormitor telefoanele și ai grijă ca toate aparatele să fie într-o zonă comună, sigură, mai ales dacă ai și copii. Atunci când îți reduci interacțiunea realizată prin intermediul tehnologiei cu lumea exterioară, îți vei îmbunătăți starea de spirit și vei evita să faci comparații nesănătoase cu ceea ce vezi pe social media; în plus, această acțiune te va ajuta să scapi de stres și să te deconectezi, astfel încât să te poți concentra mai degrabă asupra propriei persoane decât asupra știrilor negative din lume. 

Decorează!

Creativitatea este un lucru grozav pentru sănătatea mintală. Așa că este simplu și ușor să-ți dichisești casa cu niște decorațiuni care să-ți facă șederea acasă mult mai plăcută. Gândește-te ce bucurie îți aduc zilele în care împodobești casa pentru Crăciun, și încearcă să te folosești de același entuziasm ca să adaugi mici decorațiuni de efect casei tale și în alte zile ale anului. Poți să începi un proiect de DIY împreună cu copiii tăi, să cumperi decorațiuni noi sau pur și simplu să mai renunți la unele  elemente pe care le ai acasă și să rearanjezi mobila astfel încât să obții un interior fresh

Toate aceste trucuri te vor ajuta să aduci un strop de creativitate, bucurie și liniște în casa ta, astfel încât să ai parte de o stare de sănătate mintală mult mai bună. Însă, dacă încă te străduiești să depășești anumite stări dificile care țin de sănătatea ta mintală, nu ezita și caută ajutor specializat. Astfel, vei putea să îți trăiești viața din plin, cu bucurii și satisfacții.

Citește și:

Când casa devine birou

Biroul din bucătărie și adaptarea la noul normal