În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum să nu-l desființezi pe Moș Crăciun (încă o dată).
– De ce lauda i-ar putea asigura copilului tău un salariu mai bun.
DEX-ul definește modestia ca fiind: 1. Lipsă de îngâmfare, de vanitate; 2. Sfială; 3. Smerenie; 4. Purtare cuviincioasă și: cumințenie, decență; 5. Pudoare; 6. Cumpătare; 7. Lipsă de strălucire, de fast Și: simplitate.
Pe de altă parte, cât de mult ne ajută minimizarea eforturilor și a reușitelor personale la locul de muncă? Unde se trasează granița între lipsa de vanitate și pudoarea de a ne asuma meritele, astfel încât să ne poziționăm ca angajați valoroși sau ca membri de încredere în echipa din care facem parte?
E greu să te lauzi singur
“Lasă munca ta să vorbească pentru tine” pare un punct de plecare valid și comod, în concordanță cu cultura în care am crescut. Și, totuși, îmi amintesc cum o companie de beauty a ales, la un moment dat, să evite reclama mincinoasa și să vină, în schimb, cu un mesaj mult mai autentic: crema X va îmbunătăți nivelul de hidratare al pielii (dar nu va face ridurile să dispară și nici nu te va întineri cu cinci ani peste noapte). Am apreciat onestitatea. Însă, recunosc, a fost ca și cum aș fi aflat, încă o dată, că Moș Crăciun nu există. Da, aveam bănuieli și la opt ani, când s-a confirmat, însă aș fi preferat să nu fi găsit cadourile ascunse în șifonier.
Pentru că avem nevoie de un gram de magie, iar industria publicității exploatează din plin nevoia noastră de escapism (sau poate latura aspirațională). Brand-urile angajează companii publicitare care să se ocupe de imaginea lor, folosesc influencer-i și investesc bugete enorme în imaginea lor. Dar ce te faci când ai crescut convins că nu se cuvine să te lauzi singur și, totuși, la locul de muncă funcționezi ca un produs care trebuie să se marketeze nu doar prin rezultatele muncii sale? Riști te trezești, exact ca o cremă hidratantă, cu același efect ca al altor creme, că devii mai puțin atractiv, dacă nu-ți expui calitățile și altfel decât prestând munca pe care o ai de făcut?
E greu să te lauzi singur, de acord. Și puțin ridicol, dacă e să fim cinstiți. Și atunci ce facem?!
Am primit o lecție de la copilul meu (încă una!) care, de fiecare dată când obține un rezultat bun la școală, povestește cu lux de amănunte efortul depus, emoția pe care a simțit-o când a răspuns, mândria că a știut. Și apoi o ia de la capăt. Recunosc, aveam treabă și nu prea-mi venea să ascult întâmplarea din nou. Așa că i-am spus: “Am înțeles, te felicit, dar totuși e treaba ta să înveți, așa că nu e cazul să te lauzi că ți-ai făcut datoria, nu?” (în apărarea mea, chiar aveam treabă). M-a privit nedumerit: de ce ar trebui să recompensăm doar ceea ce iese din aria datoriilor noastre? De ce ar trebui să considerăm exclusiv efortul supra-omenesc ca fiind valoros? De ce nu putem conștientiza și savura micile reușite de zi cu zi, chiar dacă suntem plătiți pentru ele cu un salariu sau răsplătiți cu o notă bună? Desigur, nu acestea au fost cuvintele copilului. Mi-a spus doar atât: “Hei, tu chiar nu știi să te bucuri?”.
Asociem recunoașterea meritelor personale cu perioada copilăriei. Însă, la o analiză mai atentă, premisa pare falsă. Copiii reușesc ceva și cer apreciere pentru asta. Adulții reușesc ceva și nu cer apreciere, dar o așteaptă. Și suferă când nu o primesc.
Cu ce înlocuim lauda de sine?
De fapt, nu e nicio secundă vorba despre laudă de sine, ci despre a scoate din ecuație falsa modestie. Știi că ai făcut ceva bine? Asumă-ți credit. Nu minimiza efortul sau priceperea de care ai dat dovadă. Aceea este falsa modestie (și nici măcar nu e credibilă, între noi fie vorba). Este ca și cum ai fi într-o continuă vânătoare de complimente, iar în cazul în care nu apar, îți simți orgoliul rănit. E OK să fim mândri de munca noastră și să ne transformăm într-o verigă importantă în echipa din care facem parte: ne facem datoria, ajutăm întregul să funcționeze și ne păstrăm locul de muncă.
Mă gândesc adesea la vorbele Goldei Meir, prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern (cu o istorie fascinantă, de altfel): “Nu fii atât de umil – nu ești atât de măreț!”. E simplu să fii umil și 100% modest, când ai totul pe tavă sau dai dovadă de geniu. Când ești un om normal, supus îndoielii, greșelilor inerente și conștientizezi că viața înseamnă învățare continuă, este firesc să te pui în valoare când reușești ceva, chiar dacă n-ai inventat vaccinul anti-COVID.
Dacă observi că ți-e greu să te pui în valoare ca profesionist, probabil ai remarcat că tinzi să minimizezi complimentele primite sau că mai mult te-ncurcă decât te încântă. Probabil vei găsi sursa acestor mici angoase sociale undeva în setările tale timpurii.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Iată ce ne explică Alina Boroș, psihoterapeut:
„Lauda de sine nu miroase-a bine! Am auzit foarte des, în copilărie, acest proverb. Mai ales la bunici, în mediul rural, dar și la școală, de la profesori. Am crescut cu convingerea că este greșit să te lauzi, că ești nepotrivit dacă faci asta. Trebuie să aștepți să fii lăudat, iar dacă nu ești, înseamnă că n-ai făcut nimic important, că nu ai depus suficient efort. Ba mai mult, uneori erai pedepsit. Îmi aduc aminte cum am fost pusă să mai fac niște exerciții la gramatică, pentru că am îndrăznit să mă laud că am terminat mai repede decât ceilalți.
Atunci când îndrăzneai să împărtășești reușitele tale cu un adult sau chiar cu unii copii de vârsta ta, erai certat și/sau se râdea de tine. Ce-ai făcut așa de important? X nu-a făcut și el? Ai luat un 10, așa și?! Este de datoria ta să înveți, nu te mai lauda…
Îmi amintesc de un client care mi-a spus că toată copilăria a așteptat un: „Bravo, sunt mândră de tine”, care n-a venit niciodată. „Am crescut cu impresia că niciodată nu este suficient, că nu merit apreciere”. Foarte mulți părinți au credința că a lauda copilul înseamnă că acesta „și-o va lua în cap”. Am fost crescuți cu ideea că trebuie să stai în banca ta, să faci tot ce poți mai bine și să nu te lauzi cu asta. Se mai întâmpla ca acel copil care avea „onoarea” să fie lăudat de vreun profesor/adult/părinte să fie apoi ținta atacurilor răutăcioase ale colegilor/fraților.
Este important pentru un copil să fie lăudat pentru că astfel sunt îndeplinite nevoi de bază – de validare, de apreciere, de recunoaștere a valorii, de a fi văzut. Îl ajută să creadă în el și să simtă că merită să fie răsplătit. Va fi un adult care are încredere în el, care știe să pună valoare pe munca lui, care știe care sunt punctele lui forte, dar și unde mai are de lucru cu el. Copiii care n-au avut parte de laude de la adulții din viața lor, care au fost criticați des, vor fi adulți care trăiesc cu convingerea că nimic din ce fac ei nu este suficient de important pentru a merita să fie lăudați. Chiar și atunci când sunt lăudați, vor spune: „N-am făcut mare lucru, nu este meritul meu, doar am avut noroc”. Pentru unii, poate părea falsă modestie, dar ei chiar cred asta și este o credință ce provoacă multă durere. Nu pot să primească un compliment, pentru că ei cred despre sine că nu merită, că nu sunt cu nimic deosebiți.
Am trăit multe vreme cu această credință limitativă, născută din experiențele pe care le-am avut de-a lungul timpului. Încă îmi răsună în urechi, parcă cântat: lauda de sine nu miroase-a bine! Acum nu mai are aceeași putere, dar până am început să lucrez cu credințele mele limitative, am suferit din cauza lui. Am învățat să spun: Mulțumesc! Mă bucur că îți place, că am putut să-ți fiu de folos! Mulțumesc pentru apreciere! Sunt bucuroasă că am reușit să fac asta!”.
Alina Boroș ne pune la dispoziție micropașii pentru o poziționare cât mai coerentă la locul de muncă și pentru a construi relații autentice.
1. Analizează-te onest.
Identifică ce stă în spatele modestiei tale, fii sincer cu tine și notează tot ce-ți vine în minte. Cum te simți când ești lăudat? Cum te simțeai când erai copil? Care sunt experiențele tale cu lauda? Este important pentru tine să fii lăudat? Dacă da, care sunt motivele? Permite-ți să fii sincer cu tine, ești doar tu cu tine! Dacă apare vreun gând care te critică, identifică a cui voce este. Este foarte importantă nevoia de bază și să fii sincer cu tine.
2. Cere feedback.
Fă o listă cu lucrurile la care te pricepi. Poți cere feedback oamenilor în care ai încredere. Întreabă-i ce apreciază la tine, la ce te consideră bun/ă? Pentru a reduce din influența emoțiilor, fă acest exercițiu ca și cum ai fi un cercetător/detectiv/antropolog care culege informații. Apoi citește ce ai notat și observă care este tendința minții tale (acceptă, critică sau respinge) și ce simte corpul tău.
3. Fă-ți inventarul.
La sfârșitul fiecărei zile, fă un bilanț, în minte sau într-un jurnal, al momentelor în care ai fost mulțumit de tine, pe parcursul zilei. Notează ce crezi că ai făcut bine! Ar fi util să găsești minim trei momente. De la a alege să te îmbraci cu ceva drăguț, a te da cu parfum, a lăsa pe cineva să se bage în fața ta în trafic fără să te enervezi, a cumpăra ceva ce știi că-i place partenerului, a asculta un coleg/prieten/părinte, a zâmbi unui străin, la finalizarea unei vânzări, a unui proiect important, la a te ierta sau ierta pe cineva etc.
4. Recompensează-te!
Fă-ți un obicei din a-ți spune „bravo”. Nu ca să te audă ceilalți, ci ca să te auzi tu și să crezi în acel cuvânt. Ori de câte ori faci ceva de care ești mulțumit, spune-ți: Bravo, mă bucur că am reușit, că am făcut asta!
5. Învață ceva nou.
Oferă-ți timpul, oportunitatea, șansa de a face/de a învăța ceva nou. Atunci când facem ceva diferit, se creează noi legături neuronale, crește încrederea în noi și în competențele noastre.
6. Fă voluntariat.
Toate studiile arată că activitățile de voluntariat și/sau serviciile pro bono aduc beneficii pe plan emoțional, cresc stima de sine, îmbunătățesc relațiile sociale, dezvoltă abilitățile profesionale, relaționale.