În următoarele 5 minute vei afla:
– Care este motorul rezistenței.
– Cât de mult contează să faci parte dintr-o comunitate.
O simplă plimbare cu bicicleta îți poate oferi un antrenament mental și motive de uimire. Iată ce vei câștiga dacă alegi să pedalezi la munte, din experiența mea, pe care o voi reda în continuare. Este un scurt jurnal al trăirilor mele din timpul unei sesiuni de pedalat (260 de kilometri), pe care am avut ocazia să le experimentez, pentru că am ales să fac sport în aer liber, în loc să uit de mine pe canapea, în fața unui serial. Desigur, poți începe cu un traseu mai scurt, de oricâți kilometri simți că poți duce.
Rezistență și disciplină
Km 0. E o dimineață răcoroasă de vară. Pornim, cu vântul șuierând în urechi, spre cea mai lungă cursa pe bicicletă de până acum: 260 de kilometri într-o singură zi.
Km 15. Soarele își face loc printr-un nor negru, începe să se arate puțin câte puțin, până când, într-un final, apare, impunător, în calea noastră. Suntem doar noi și drumul luminat de primele raze ale soarelui. Pedalăm cu putere. O stare de bine îmi inundă corpul și îmi dă energie.
Avem forță, știm că ne așteaptă o zi lungă, așa că dozăm atent nivelul de energie.
Pentru a ajunge aici, la acest nivel, este nevoie de reziliență. Știu că am rezistență, am căpătat-o practicând sportul în mod constant. Asta înseamnă disciplină, la care am ajuns având încredere în forțele proprii și am rămas concentrată pe acea stare de bine, pe echilibru.
Nu prea se poate una fără alta. Ele vin în timp, și fii sigur că vin dacă rămâi constant, dacă le iei pe rând, pas cu pas.
E ca atunci când pornești cu mașina la drum, e noapte și știi că ai de parcurs sute de kilometri. Chiar dacă e întuneric, ai nevoie să vezi doar în bătaia farurilor pentru a ajunge la destinație, pentru a parcurge toată distanța în siguranță. Pas cu pas, kilometru după kilometru.
Încredere în forțele proprii
Km 100. Facem pauză. Nu mai am aceeași energie, dar mâncăm ceva, ne hidratăm și plecăm mai departe. Începe să devină și mai cald.
Ce mă face să rezist? Încrederea în forțele proprii. Știu că pot duce traseul până la capăt, știu că pot să rezist efortului și știu că pot pedala 200 de kilometri. Sunt conștientă că voi da tot ce am mai bun, înainte să renunț. Asta mă face să merg mai departe, chiar și când cred că nu mai pot. De fapt, mai pot puțin.
Așadar, e bine să stabilești de la bun început ce-ți dorești: un corp sănătos, energic și poftă de viață!
Tot ceea ce faci în direcția aceasta te va duce acolo. E nevoie de timp, evident, vei avea momente când îți va veni să renunți, să cedezi și să sari peste un antrenament. Vor fi momente când vei ceda în fața unei prăjituri, vei alege să mănânci o înghețată sau cartofi prăjiți. Nu-i nimic. Important este să revii la constanta ta, să continui procesul și să-ți amintești către ce te îndrepți.
Ambiție și echilibru
Km 160. E foarte cald. Soarele arde cu putere, drumul e pietruit și se ridică praful, îl simt cum se lipește de corp, transpir și încep să urc. Picioarele îmi sunt grele, mușchii mă dor. Am ajuns în punctul în care nu mă mai întreb de ce fac asta. Doar continuu să pedalez. În față, pădure, iarbă și stop: nu mai avem unde să înaintăm. În fața noastră e un hău pe care n-ai cum să îl parcurgi cu bicicleta. Refuz să mă întorc, mintea mea nu vrea să accepte înfrângerea. Iar praf, iar soare. Simt deja cum îmi ard picioarele și brațele.
Mă întorc. Urcare, din nou. Pedalez, constant, cu greu, mă simt obosită și-mi vine să renunț. Ne salvează un izvor cu apă rece. Îmi clătesc fața și beau cu poftă.
Urmează coborârea: frână, derapaj, nu mai am de ales. Trebuie să dau drumul bicicletei și cad, plonjez cu palmele în față pe drumul pietruit.
Vor exista tot timpul obstacole, tu la ce ești dispus să renunți pentru a ajunge mai aproape de rezultat? La confort, timp pentru lenevit? Dar poate că nu trebuie să o privești că pe o renunțare, ci ca pe un câștig: devii o persoană care învață să se ridice, un model pentru copiii tăi.
Îmi dau răgaz să simt durerea. O las să-mi inunde tot corpul. Mă dor genunchii și palmele, îmi curge sânge de pe genunchi și din palmă. Mă ridic, iau bicicleta și mă retrag pe iarbă. Ce mai obstacol, l-am depășit!
De fiecare dată când apare ceva care te scoate de pe traiectorie, încrederea în forțele proprii te va ajuta să revii. Pentru că știi că poți, pentru că știi că ai rezistență și ai mai fost acolo.
Încă ceva foarte important: nu suntem singuri! Caută oameni cu preocupări comune, împărtășește și fii parte din comunitate. Vei găsi mereu sprijin și ajutor pentru a continua să fii perseverent. Pentru că dinamica grupului te va face să mergi mai departe și-ți va da mai multă încredere și siguranță. Împărtășește!
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Propria definiție a succesului
Km 180. Adrenalina mi-a invadat corpul. Am senzația că abia m-am urcat pe bicicletă. Nu mai simt nimic în afară de durerea genunchiului lovit și fundul puțin amorțit. Pedalez în forță, pregătită pentru ultimii 80 de kilometri.
Nu trebuie să faci lucruri extreme: nivelul tu ți-l stabilești. Dacă simți că vrei să dai mai mult, fă-o, dar scoate mereu tot ce e mai bun din tine. Poate că alergi sau doar te plimbi în parc, nu contează. Însă conectează-te cu corpul tău, ascultă-l, observă-l, simte-l. Respiră și inspiră profund, îți vei cunoaște corpul într-o altă dimensiune.
Curaj și reacție
Kilometrul nu mai știu cât. Când te gândești că nu le poți întâmpina tu chiar pe toate într-o singură zi, apar dulăii de la stână. Nu știu ce să fac și ce să aleg. Dacă mă dezechilibrez și cad, mă vor mușca. Găsesc echilibrul să sar rapid de pe bicicletă și să-mi formez scut. Câinii continuă să latre, până îi strigă ciobanul. Continuăm cu un picnic la umbra căpițelor de fân din grădina omului, unde mâncăm cele mai bune roșii din viața mea și vișine coapte de soare.
Concentrare și perseverență
Km 200 și ceva. Un urs ițește capul, curios, pe câmpul de iarbă de lângă drum. Pare să ne întrebe ce căutăm acolo. Nu ne lăsăm distrași, n-avem timp să-i răspundem, pedalăm în viteză și ne uităm înapoi, totuși, curioși și noi.
Dar direcția rămâne înainte. Nu există înapoi, rămânem concentrați și perseverenți. Doar așa vom ajunge la destinație. De aici, lucrurile devin ușoare și plăcute.
Susținere și recunoștință
Km 240. Avem suport tehnic până la destinație. Nu mai suntem singuri și e tare fain, mă inundă un sentiment de recunoștință.
Îți dorești un stil de viață sănătos, echilibrat? Poți ajunge la destinație cu ceea ce ai în fața ta. Azi, poate, alege să mergi pe jos sau cu bicicleta în loc să iei mașină. Ori fă o plimbare în parc sau o alergare, toate vor contribui la disciplină. Cu cât faci mai des acest lucru, cu atât corpul tău îți va cere mai mult sport, pentru că-ți aduce acea stare de bine și vei vrea să o ai cât mai des.
Începe cu puțin!