În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce este neuroplasticitatea.
– Care sunt lucrurile pe care ar trebui să le notezi zilnic.


Traversăm o perioadă nemaiîntâlnită atât la nivel personal, cât și la nivel colectiv. Amestecul de frică, tristețe, durere, senzația de pierdere și incertitudinea sunt prezente în fiecare zi. Unii dintre noi încearcă să găsească un nou echilibru în haos, în timp ce alții țin cu dinții de orice fărâmă din ceea ce le era familiar înainte. Unii încearcă să găsească modalități ca să înflorească, chiar și în această perioadă, în timp ce alții se luptă să supraviețuiască.

Poate n-a fost nicicând mai important să generăm emoții pozitive, să avem grijă de minte, corp și suflet. E responsabilitatea noastră ca, în mijlocul unor turbulențe atât de dramatice, să ne creăm mici buzunare de bine care să ne ajute să trecem sănătoși – și fizic și psihic – peste pandemie.

100 de zile de recunoștință

Pe 15 mai 2017 începeam primul exercițiu de 100 de zile de recunoștință. Treceam prin schimbări profunde în interior. Îndrăznisem să ofer glas unei decizii pe care o vreme am ținut-o doar pentru mine – aceea de a nu mă întoarce la job-ul din corporație, după cel de-al doilea concediu de maternitate. Acum eram în al nouălea cer gândindu-mă la aventura lucratului pe cont propriu, ca peste cinci minute să cobor în iadul gândurilor negative, al îndoielii că m-aș putea descurca. Însă practica exercițiului de a fi recunoscătoare a devenit ancora mea, iar efectele pe care le-am resimțit au fost atât de puternice încât am continuat să-mi scriu motivele de recunoștință pentru încă 120 de zile.

De atunci și până azi, am reluat exercițiul de trei ori, online, împreună cu un număr tot mai mare de persoane. Pe când scriu aceste rânduri, ne-am strâns deja aproximativ 60 de oameni.

Cum îți schimbă viața un exercițiu de recunoștință

Rolul principal al creierului nostru este să ne asigure supraviețuirea, motiv pentru care el scanează mereu mediul în căutare de amenințări și abia atunci când nu le găsește se poate concentra pe lucrurile care ne aduc plăcere.

Aliatul nostru în demersul de a observa cu mai mare ușurință motivele de bucurie din fiecare zi este neuroplasticitatea, caracteristica creierului de a se reorganiza prin formarea de noi conexiuni neuronale. Prin practicarea unui obicei zilnic de recunoștință creăm astfel de conexiuni neuronale și de fiecare dată când observăm și notăm motivele de recunoștință, ajutăm aceste legături să devină tot mai puternice. La rândul lui, acest lucru se traduce printr-o ușurință tot mai mare de a vedea părțile bune din fiecare situație.  Studiile arată că atunci când exprimăm recunoștință, creierul nostru secretă dopamină și serotonină, doi neurotransmițători responsabili pentru emoțiile noastre, care ne schimbă starea și ne fac să ne simțim bine.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Schimbând lucrurile spre care ne îndreptăm atenția, ne schimbăm și creierul, iar schimbându-ne modul de gândire, ne putem schimba viața. Concret, există tot mai multe cercetări care arată cum recunoștința are un impact pozitiv asupra sănătății fizice și mentale, asupra calității somnului, a capacității noastre de a empatiza și a stimei de sine.

Începe-ți propriul exercițiu de recunoștință

Ai toate motivele să-ți creezi obiceiul de a fi recunoscător fără să pierzi ceva. Cu mai puțin de cinci minute investite în fiecare zi timp de 100 de zile consecutive, îți poți schimba viața! Ai nevoie doar de un strop de liniște, de un pix și de un caiet sau de un jurnal în care să scrii în fiecare seară minim trei motive de recunoștință. Dacă ți se pare complicat să faci asta seara, poți nota dimineața motivele de recunoștință pentru ziua precedentă. Important e să faci exercițiul regulat, în scris.

Își va fi ușor să notezi în zilele bune. Provocarea va fi, la început, să le găsești motive să fii recunoscător în zilele în care nimic nu pare să meargă cum ți-ai fi dorit. Tot în zilele astea e cel mai important să te ții de exercițiu și vei vedea că în scurt timp îți va fi ușor să găsești motive pentru a mulțumi universului. Dacă crezi că există riscul să renunți, îți recomand să cooptezi pe cineva și să faceți exercițiul împreună. Poate fi partenerul de viață sau prietenii apropiați. Iar dacă ai copii de măcar patru ani, îl puteți face împreună.  

Dacă alegi să dai curs invitației și începi un exercițiu de recunoștință, m-aș bucura să îmi scrii impresiile tale după cele 100 de zile.

Citește și:

Lecția recunoștinței

Filosofia japoneză Ikigai: bucuria de a te da jos din pat dimineața


Author(s)

  • Cristina Oțel

    Trainer și Coach, Fondator Soul Bloom

    Cu o experiență de peste 14 ani în Learning & Development, Cristina a făcut pasul spre antreprenoriat la începutul lui 2018 și lucrează ca Trainer și Life Design Coach. Misiunea ei este să le redea oamenilor libertatea de a-și construi vieți pe care să le iubească. În toată paleta activității sale – cursuri, ședințe de coaching și podcast - numitorul comun este evoluția personală. De peste 8 ani scrie pe blogul personal despre cum creăm o viață care să ne vină ca turnată, iar în 2019 a lansat Pauza de Bine, unul dintre cele mai ascultate podcast-uri din România. Cristina e mama a doi copii care îi arată unde mai are de lucrat cu ea însăși.