Adevăr sau… întâmplare

Ne-am început săptămâna alături de astronomul Adrian Șonka, care ne-a deslușit cele mai vehiculate mituri despre univers. Astfel, am aflat că teoria conform căreia spațiul și timpul s-au născut în urma exploziei Big Bang e adevărată, însă omul de știință crede că existau și înainte, dar probabil într-o altă formă. De asemenea, Adrian Șonka ne-a confirmat faptul că spațiul este într-o continuă expansiune: “Acest fapt a fost descoperit deja de vreo sută de ani. Spațiul se mărește în fiecare secundă, cu foarte mulți kilometri”, explică specialistul. Descoperă mai multe accesând link-ul de mai jos:

Tot luni, am abordat alături de psihoterapeuta Diana Vasiliu subiectul incitant al relațiilor și toate miturile care vin la pachet cu acest gen de conexiune, profund umană, indiferent că ne referim la relațiile de amor, sau de prietenie.  Experta ne-a lămurit dacă bărbații se îndrăgostesc mai ușor decât femeile, dacă între un bărbat și o femeie poate fi doar o prietenie sau dacă e adevărat că, în orice relație, există un raport de implicare emoțională diferit. “Cred că felul în care dăruim într-o relație este variabil, în funcție de momentele în care ne aflăm în viață fiecare dintre noi. O dată dă unul mai mult, o dată dă celălalt, nu cred că putem să măsurăm cantitativ dăruirea”, explică experta. Poți afla mai multe despre acest subiect accesând link-ul de mai jos: 

Emisiunea ”Adevăr sau… întâmplare” se difuzează pe Magic TV, în fiecare luni, de două ori pe zi, de la ora 11 și de la ora 18. Te așteptăm așadar pe 16 noiembrie, cu două noi ediții ale emisiunii ”Adevăr sau… întâmplare”, alături de invitații noștri: Cristian Pîrvulescu, politolog, cu care vom dezbate teoriile conspirației, și Gina London, global communications advisor, cu care vom vorbi despre tainele succesului.

Good vibes, good coffee

Marți am băut o cafea alături de George Vintilă și invitatul său, Alex Găvan, care este unul dintre cei mai împliniți alpiniști din România, cu șapte vârfuri escaladate de peste 8.000 de metri, și asta fără oxigen. Însă George a ales să-l întrebe pe Alex mai puțin despre realizările sale din această sferă, care au deja notorietate, ci mai degrabă despre activitatea sa de activist pentru protecția mediului. “Ceea ce nu înțelegem noi e că, la această eternă întrebare: ‘Cum putem salva Planeta?’, care se tot pune, din ce în ce mai mult în jurul nostru, este că Planeta nu are nevoie de salvare. Noi suntem cei care avem nevoie de salvare”, explică activistul. Descoperă întreaga poveste a lui Alex aici: 

Tot marți l-am întâlnit și pe fotograful Dan Mihai Bălănescu, supranumit și “Omul păianjen” al fotografiei, care a câștigat la începutul carierei cel mai prestigios concurs de fotografie din România, Ochiul magic. George Vintilă l-a întrebat pe fotograf despre impactul pe care l-a avut asupra lui această recunoaștere și despre cum s-a îndrăgostit de arta fotografiei la înălțime: “Îmi place înălțimea și mă cațăr pe tot ce prind. Viața la înălțime e mult mai liniștită, nu auzi decât freamătul orașului, te liniștești, scapi de stres, auzi un murmur, dar nu te poți concentra pe o grijă anume”, explică fotograful. Află confesiunile despre părțile luminoase, dar și despre cele incerte ale acestei arte urmând link-ul de mai jos:

Marțea viitoare, pe 17 noiembrie, vom savura o cafea și o discuție cu George Vintilă și invitații săi, Edmond Niculușcă, fondator Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate și cu Adina Rosetti, scriitoare.

Spune pe bune!

Miercuri am dezbătut alături de Liana Stanciu, Mr. Curious și Cătălin Meșter, fondatorul ”I love failure”, subiectul impactului eșecului în viața noastră și despre cum trebuie să gestionăm acest gen de eveniment, adesea prăpăstios, astfel încât să lucreze în favoarea noastră. “Ideea e să ai o relație cât mai confortabilă cu eșecul, acum nu știu dacă-l iubim neapărat, ăsta este numele conceptului”, explică Cătălin, care susține că ideal ar fi să balansăm frica totală de eșec cu dragostea improbabilă pentru acest gen de eveniment. El susține că se află pe partea de ”love”, pentru că are foarte multe eșecuri la activ și, cumva, a trebuit să găsească o soluție pentru a fi confortabil cu acest lucru și, totuși, să meargă mai departe. Află mai multe accesând link-ul de mai jos:

Tot miercuri ne-am întâlnit și cu dr. Adrian Marinescu, medic specialist boli infecțioase la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, pe care probabil îl cunoști deja de la știri, care a răspuns pentru Thrive Global unor întrebări ce ne-au clarificat cele mai importante dileme legate de imunitate. “Trebuie să înțelegem în felul următor: noi, la nivel de individ, conviețuim în permanență cu foarte multe microorganisme, miliarde probabil, nici nu știm să le cuantificăm. E o conviețuire pe care o vrem armoniasă. Felul în care noi reușim să ne apărăm ne reprezintă imunitatea. E capacitatea de a ne apăra în raport cu agresiunile microorganismelor”, explică medicul. Mai multe despre imunitate poți afla accesând link-ul de mai jos:   

Ne revedem miercurea viitoare pe Magic TV, de la ora 11, și în aceeași zi, de la ora 18, alături de Liana Stanciu, Mr. Curious și de invitații lor: Adriana Radu, business și wellness coach, cu care vom dezbate subiecte de carieră, și cu Miruna Stănculescu, psihoterapeut, care ne va povesti despre dragoste.

Punct… și de la capăt

Joi am cunoscut-o pe Adriana Andrei, creatoare de corpuri de iluminat, care-și descrie arta într-un mod modest, dar asumat: “Sunt un om care face corpuri de iluminat, din obiecte reinterpretate. Adică, văd un obiect care are o anumită destinație în viața lui reală, dar eu văd în el complet altceva. Văd un suport pentru o veioză sau văd un abajur, văd cu totul altceva decât vrea el să fie”, mărturisește Adriana. Ea a activat mult timp în domeniul marketing-ului, dar spune că, dacă ar fi s-o ia de la început, ar fi acum profesoară de limba rusă. Inspiră-te din povestea de viață a Adrianei accesând link-ul de mai jos: 

Emisiunea ”Punct și de la capăt” se difuzează în fiecare joi, de la ora 11 pe Magic TV, și în reluare de la ora 18.00 (toate episoadele sunt disponibile pe contul de YouTube Magic FM). Ne revedem joia viitoare, pe 19 noiembrie, de la ora 11, și în reluare de la ora 18, alături de Alina Botică, fotograf portret și boudoir.

Citește și:

Emisiunile Thrive: despre scris, stres și vindecare

Emisiunile Thrive: despre secretele unei vieți împlinite

Author(s)

  • Lavinia Gogu

    editorialist

    Thrive Global România

    Lavinia Gogu este jurnalist, iar de-a lungul carierei a scris despre sănătate, nutriție, wellness, fitness, psihologie, spa, travel, skincare, beauty și lifestyle. A lucrat pentru mai multe publicații, precum revista ELLE sau eva.ro, dar o poți găsi și pe pe blogul personal, www.laviniagogu.ro. Lavinia s-a alăturat echipei Thrive Global România, având rolul de editorialist.