În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce să pui în balanță pentru a lua decizii simple și bune.
– Cum să transformi frica în avantaj.
Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?
Ela Crăciun: Zgomotul făcut de copii, asta în cazul în care unul din ei nu este deja peste mine, țopăind în pat. Când ai trei copii, problemele imediate îți ocupă tot timpul, rar pot sta să mai analizez ce stă în spatele acestei acțiuni. Sunt mamă. Asta este o misiune în sine, care nu lasă loc de interpretări. De obicei, este o urgență dimineața. Fie întârziem la școală, fie Nicholas vrea să fie schimbat, fie un telefon de la serviciu țipă după atenție. Diminețile mele sunt mereu bruște și au prea puțină compasiune pentru dorința unei mame de a lenevi. Una peste alta, nu aș schimba absolut nimic la ele. Îmi place agitația familiei mele numeroase, pentru că în această agitație mă regăsesc cu un scop.
TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?
EC: Prioritizez în funcție de programul copiilor. Din fericire, meseria mea îmi permite să fac asta. Activitățile mele se desfășoară cu preponderență în intervalul în care ei sunt la școală sau, în cazul lui Nicholas, când doarme. Lucrez și când sunt ei în preajmă și, de foarte multe ori, îi implic în proiectele mele. Cei trei copii ai mei sunt prezenți în video-urile și fotografiile pe care le fac pentru diverse proiecte. Este mai mult o activitate de familie decât muncă.
TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?
EC: Nu este un secret, este un principiu care mă ghidează. Echilibrul este sentimentul pe care îl urmăresc în viața mea. Nu pot pune mai presus cariera decât familia, dar nici n-aș putea să fiu 100% din timp implicată în activitățile casnice. Orice decizie o iau după ce-mi pun întrebarea: “Îmi va afecta această decizie echilibrul pe care-l am acum?”. Este o metodă sigură de a evita deciziile impulsive și de a ocoli mirajul unor proiecte care ar putea să mă consume mai mult decât beneficiile pe care le oferă. De multe ori, deciziile simple sunt cele mai bune.
TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?
EC: Sunt rare motivele care mă pun în situația în care să fiu copleșită de viață, dar zilele în care stresul poate fi mai mult decât resursele mele sunt dese. Oaza mea de liniște este casa. Acasă, mă regăsesc alături de copii și-mi încarc bateriile. Mă hrănesc cu veselia lor și cu inocența cu care privesc viața. În familie mă simt iubită și în siguranță și cred că acesta este sentimentul pe care îl prețuiesc cel mai mult.
TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?
EC: Am învățat, în timp, că rutina mă poate ajuta să scap de gândurile rele. Chiar dacă vorbim despre o rutină a optimismului. Modul în care te raportezi la viață îți dictează și ceea ce primești de la ea. Prin urmare, la mine optimismul este o stare pe care-mi propun să o păstrez constant și să nu renunț la ea, indiferent de ceea ce se întâmplă peste zi. Optimismul aduce cu sine și posibilitatea de a vedea părțile bune în oameni. De aceea, eu am foarte mulți prieteni și mulți oameni pozitivi care sunt în echipele cu care lucrez. Optimismul se transmite, chiar și prin rețele sociale, la TV sau pe blog. Mă gândesc serios să molipsesc cât mai mulți oameni.
TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?
EC: Când ajung să ridic tonul la oamenii din jurul meu, fără ca ei să aibă vreo vină. De multe ori, suntem copleșiți de sentimente negative și le manifestăm cu oamenii care ne iubesc, deși n-ar trebui să punem această povară pe umerii lor. Stresul de zi cu zi poate altera, încet și sigur, relațiile noastre cu familia și copiii, iar eu încerc să-mi recunosc manifestările de acest tip și să le opresc. Când ajung stresată acasă, prefer să mănânc o prăjitură înainte de a vedea toate lucrurile care nu sunt în regulă în casă.
TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?
EC: Să nu mă mai grăbesc. La 20 de ani răbdarea pare a fi una dintre virtuțile care ne lipsesc cu desăvârșire. De aceea, graba de a ajunge acolo unde vrem ne consumă atât de mult încât uităm să admirăm peisajul pe parcurs. În toți anii care au trecut de la 20 de ani am avut o călătorie incredibilă, plină de dragoste și întâmplări memorabile. Dar a trebuit să dureze aproape încă pe atât ca să pot să-mi dau seama de asta. I-aș spune Elei de la 20 de ani că dintre toate lucrurile care-i vor lipsi, cele mai frumoase vor fi momentele aparent nesemnificative. O plimbare cu soțul meu, primul „mama” al copiilor mei, o îmbrățișare sau cafeaua mea preferată, pe care o beau pe terasa părinților mei. Viața este compusă din momente frumoase, nu trebuie să le așteptăm doar pe cele grandioase.
TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.
EC: Am urmat cursuri de coaching. Alături de specialiștii de acolo am învățat multe lucruri despre comportamentul oamenilor și care sunt resorturile care pot determina comportamente diferite din partea acestora. Am învățat să ascult foarte mult înainte de a trage concluzii și că o comunicare trebuie să fie făcută în funcție de public, nu de obiectivele tale personale. Asta m-a ajutat să înțeleg mai bine oamenii cu care interacționez la evenimente, atunci când le prezint, sau când sunt invitată să vorbesc despre activitatea mea.
TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?
EC: Îmi notez în agenda mea lucrurile importante și programul pe ziua respectivă. Scrisul mă ajută să mă concentrez, chiar dacă pare de modă veche. Copiii mei își sincronizează calendarul Google cu al meu, deci nu sunt chiar independentă de tehnologie, dar când vine vorba de concentrare, notițele mă ajută cel mai mult. Când am scris cele două cărți, “9 luni fără griji” și “12 luni fără griji”, mai întâi mi-am notat toate cele 101 întrebări pe care urma să le pun medicilor, pe o hârtie. În felul acesta, am avut o imagine mai clară a ceea ce voi scrie.
TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?
EC: Am citit multe cărți de dezvoltare personală. Ele mi-au conturat perspectiva asupra vieții și atitudinea față de mine. Nu pot să numesc una singură, pentru că fiecare a contribuit cu o idee la ceea ce am devenit. Pot spune că a fost o evoluție la care au contribuit mai multe cărți.
TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?
EC: Venirea pe lume a lui Alex m-a pus in fata unei provocări, aceea de a mă maturiza și de a mă transforma dintr-o tânără lipsită de responsabilități majore într-o mamă responsabilă. A fost un moment de alegere personală, pe care acum îl consider unul de maturizare, din care am învățat multe lucruri și care mi-a definit viața în mod pozitiv.
TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?
EC: Nu știu dacă am avut sentimentul că am eșuat, dar am avut multe momente în care m-am îndoit de puterile mele. Au fost momente în care m-am îndoit că voi putea să fac față unor noi provocări. Îmi amintesc de primul meu live la TV sau de primul eveniment mare pe care l-am prezentat. Acestea sunt momente în care te întrebi: “Oare chiar pot să fac asta la standardele la care eu însămi mă raportez?”. Depășesc aceste momente asumându-mi frica și transformând-o într-un avantaj. Teama de a eșua ne face să muncim mai mult, să investim mai mult în noi, să vrem mai mult de la noi. Atunci când nu te lași copleșit de teamă, devii un om curajos.
TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?
EC: Îmi sărut copiii de noapte bună. Fiecare are rutina lui. Alesia se joacă și-mi povestește ce a făcut în ziua respectivă, Nicholas vrea să fie mângâiat, iar Alex recunosc că și-a câștigat deja independența… Ritualul de noapte bună Ne ajută pe toți să ne reconectăm unii cu alții.
TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.
EC: „Iubirea nu este ceva ce dăruim sau primim. Este un lucru pe care-l hrănim și-l creștem, o legătură care se formează între doi oameni, numai atunci când există în fiecare. Îi iubim pe ceilalți exact atât cât ne iubim pe noi înșine”, Brene Brown, Curajul de a fi vulnerabil.
TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?
EC: Îmi cultiv empatia zilnic, față de oamenii pe care îi întâlnesc. În primul rând, o cultiv cu copiii mei. Nu le pot impune lucruri imposibile sau lucruri pe care nici eu nu le-aș face. Asta ne determină să mâncăm și noi legume și fructe la masă, atunci când le cerem lor să mănânce sănătos. Ține de empatie să înțeleg când un copil are o zi proastă și să nu forțezi nota mai mult decât este cazul. Empatia nu trebuie să fie un sentiment sporadic, ci un exercițiu constant.
Ela Crăciun este om de televiziune, de trei ori mamă, scriitor de blog și de cărți. Prezintă evenimente, face vlogging, construiește o comunitate puternică în jurul personalității sale calde și efervescente. Ela este dificil de descris în câteva cuvinte, însă odată ce interacționezi cu ea, direct sau urmărindu-i activitatea la televizor ori pe rețelele de socializare, te încarci cu o doză de optimism și de încredere că totul va fi bine.
Citește și:
Ioana Chicet-Macoveiciuc, scriitoare și blogger: ”Diminețile mele sunt pline de iubire!”
Diana Cosmin, jurnalistă: ”Viața e prea scurtă ca să faci pe plac tuturor”