În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să nu ne forțăm copiii să facă gesturi fizice, de curtoazie, cu adulții.
– Care este legătura între consimțământ și sentimentul de disconfort.



Un subiect care ne preocupă de ceva timp la nivel de societate este educația sexuală în școli, fiind vehiculate în spațiul public opinii pro și contra, cu argumente de toate părțile. Multe discuții pe teme conceptuale (sau nu!), de genul cum ar trebui să se numească această nouă disciplină: educație ”sexuală” sau ”sanitară”? Cine ar preda? Ce i-ar califica pe cei care predau pentru asta? Are biserica vreun cuvânt de spus în asta? (Se pare că da, întrucât BOR și-a arătat de multe ori nemulțumirea în legătură cu acest subiect, în ciuda problemelor din ”grădina proprie”, ca să nu spunem abuzurilor. Reamintim aici investigațiile jurnaliștilor de la ”Să fie lumină”, în legătură cu acuzațiile aduse fostului episcop al Hușilor, Cornel Onilă, acuzat de viol și abuz sexual împotriva unui fost elev de-al său la seminarul teologic ortodox de la Huși, unde acesta era profesor).

Așadar, cine ar beneficia? Sunt interese mai sus? Care ar fi curricula? Ar avea efecte reale și măsurabile, în privința scăderii actelor de agresiune sexuală, prin susținerea victimelor abuzurilor sexuale de a vorbi și de a face publice aceste acte?

Lista poate continua, acestea fiind întrebări care vor primi răspuns fie acum, fie peste ani. Conform digi24.ro, ”Educaţia sexuală în şcoli a iscat miercuri din nou dezbateri aprinse, de această dată în Senat. După ce textul legii a fost trimis la reexaminare de către preşedintele Klaus Iohannis, proiectul a încăierat chiar şi partidele din coaliţie. Singura formaţiune de acord cu solicitările preşedintelui este USR PLUS. Liberalii şi reprezentanţii UDMR s-au ferit să-și exprime un punct de vedere la dezbaterile de miercuri. În acest timp, UNICEF plasează România pe locul al doilea în Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente, după Bulgaria”.

Preşedintele a cerut reexaminarea legii în care Parlamentul a înlocuit termenul de „educație sexuală” cu cel de „educație sanitară” și a condiționat participarea elevilor la astfel de cursuri de acordul scris al părinților. Şeful statului atrage atenţia că în forma actuală, legea a eliminat componenta de educaţie pentru sănătate sexuală.

„Avem cel mai mare număr de mame minore din Europa, avem cel mai mare număr de tineri infectați cu HIV din Europa, avem cea mai tânără bunică din lume, de doar 23 de ani, cea mai mare incidență de cancer de col uterin.  Aproximativ 700 de femei sub 15 ani, în fiecare an, devin mame”, a arătat, de la tribuna Senatului, senatorul USR PLUS Irineu Darău.

Ce ar trebui să știm despre educația sexuală?

Simplu. Ea nu este doar despre corp, cum funcționează, ce schimbări au loc odată cu maturizarea și înaintarea în vârstă, despre contracepție, despre acte sau raporturi sexuale. Nu! Ea este și despre emoții, despre limite corporale, despre intimitatea sinelui, despre cea obținută prin conexiune cu o altă persoană, despre dreptul de spune “Nu!”, despre acordarea privilegiului (și nu a dreptului!) de a fi atins, și de a atinge.

De câte ori, ca părinți, când v-ați dus în vizită la cineva n-ați insistat ca cel mic să dea măcar mâna pentru a saluta gazdele? Sau pentru că i-a adus cineva o ciocolată să-i dea un pupic pentru a-i mulțumi? Sau i-ați spus că e frumos să se joace cu ceilalți copii? Sau să se lase pupat și luat în brațe de bunica, pentru că oricum nu stă mult? Par a fi gesturi de bun simț, nu-i așa?! Aparent, sunt reguli de bun simț și interacțiune (larg acceptată) în societate. Însă, încă din aceste momente, noi le transmitem celor mici reguli de urmat în legătură cu modul în care ei își vor conceptualiza propria definiție a corporalității. Poate vor pune deasupra nevoia de obediență în fața normelor de apartenență socială, și nu exprimarea disconfortului de a fi atins, în orice fel!

Cum definim inocența?

Dar să trecem mai departe. Cine ar trebui să facă educație sexuală? Cine are dreptul? Este pentru scop individual, sau pentru societate în ansamblul ei? Informațiile despre corp, despre procesele și scopurile sistemului reproducător conduc la transformarea inocenței și chiar la pierderea ei? Și care este definiția inocenței? Cine oferă o definiție agreată pentru toți? Care sunt plusurile ei, dar și neajunsurile lipsei ei? Și, cel mai important, păstrarea inocenței asigură și protecția copilului?

Inocența este definită în acest context, ca ceva care nu este viciat, nu este știutor, nu este alterat de niște chestiuni care țin de vârsta și de viața adultă. Dar oare cum să se facă trecerea de la copilărie la maturitate pe acest palier atât de complex și delicat al vieții? Deodată?! Așteptând ca viitorul adult să discearnă ca prin magie noile norme după care să se ghideze? Până și din punct de vedere biologic și psihologic avem pubertatea și adolescența. Deci, aparent, nu sărim etape.

Este nevoie de educație sexuală? 

Da, clar. Este aceasta doar despre sex? Nu! Este despre clădirea unor limite, așa cum simte fiecare individ să și le clădească.
Este despre a ști că nimeni nu are voie să te atingă, dacă tu nu-ți dai consimțământul. Și ți-l dai fără a exista frica, și anume că, dacă spui nu, vei pierde persoana respectivă.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.



Este despre a ști că nimeni nu are voie să te privească într-un fel care te face să te simți inconfortabil. Este despre a rupe tăcerea și despre a spune “NU!”, atunci când te simți în pericol.

Este despre a învăța că numai tu ai dreptul asupra propriului corp, și că nu este vina ta, responsabilitate ta, rușinea ta, că cineva, cu bună știință, a încălcat limitele tale, a ignorat ideea ta de confort și de plăcere. Este despre relația cu sine, despre corporalitate, despre acceptarea impulsurilor sexuale, ca modalitate de perpetuare a speciei, ca modalitate de a-ți clădi propria definiție a intimității în cuplu. Negarea acestui fapt este ca și cum ai certa un bebeluș de sex masculin că are erecție când suge de la sânul mamei.

Este despre a normaliza și despre a valida schimbarea care va veni la un moment dat. Este despre a învăța că tu meriți să fii acceptat ca ființă întreagă, exact așa cum ai fost adus pe acest pământ.

Este despre educația medicală, despre grijă față de noi și despre controalele medicale periodice. Ce înseamnă vizita la ginecolog, urolog, proctolog, ce sunt testele, la ce folosesc, la ce sunt supus dacă fac sex neprotejat, ce presupune un avort, care sunt repercusiunile unui avort, fizice și emoționale.

Este despre respectarea drepturilor tuturor persoanelor, indiferent de sex, și despre dreptul la educație și sănătate emoțională a copiilor.

Este despre a înlătura stigmatul și sentimentele de rușine, de vină, de frică a celor după care vor veni  copiii noștri, fără a-i face tributari vieții noastre, așteptărilor noastre, credințelor noastre, doar pentru a ne valida noi siguranța pe care am ales-o atunci când nici noi n-am știut mai bine!

De multe ori, în cabinet vorbesc cu adulți în toata firea, care nu pot folosi cuvinte simple, care definesc părți din corp, sau care nu știu ce funcții au aceste părți. Când le propun o anamneză sexuală, majoritatea sunt curioși, ca și cum, în sfârșit, ar vorbi despre ceva interzis, și au acum șansa, între patru pereți și două fotolii, să învețe, sa fie liberi și acceptați pentru că vor să afle!

Cum ar fi dacă generațiile următoare n-ar privi aceste lucruri ca subiecte tabu, ci, pur și simplu, ca pe ceva ce face parte (firesc și natural) din viață?

Acum, pe final, vă lansez niște întrebări care sper să (vă) ajute:

Ne este greu să le vorbim copiilor despre sex pentru că nici nouă nu ni s-a povestit?
Dacă alegem să facem asta, simțim rușine, vină, teamă? Părinții tăi (ce) ți-au povestit despre asta? Cum crezi că este în regulă ca doi oameni să-și manifeste dragostea? Îți este frică de acel moment în care copilul tău se va afla la vârsta la care va avea întrebări?

Dacă la aceste întrebări ai găsit răspunsuri și soluții care de fapt îți apără ție identitatea construită și-ți îndeplinesc ție nevoile, și nu pe cele ale copilului, atunci întoarce-te la tine și dă-ți voie să crești alături de copilul tău, fiind un model pentru el.

Până la urmă, care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Să-i transmiți copilului tău că poate avea încredere în tine.

Citește și:

Cum să crești un copil echilibrat

Cum să creștem copii inteligenți emoțional?

Author(s)

  • Ana Pantazescu

    psihoterapeut, anapantazescu.ro

    Ana Pantazescu este psiholog specializat în psihoterapie cognitiv-comportamentală, cu competențe în Schema Therapy, terapie sistemică de cuplu și familie. ”Nimic nu-mi face mai multă plăcere decât să descopăr noi moduri, alături de clienții mei, în care să devenim mai umani, mai conectați, variante mai bune ale noastre zi de zi. Ofer terapie individuală, de cuplu și de familie, pentru cei care întâmpină dificultăți să-și ofere chiar ei, sau să ceară oglinzi sincere și nealterate. Chiar dacă poate fi dificil de crezut, relația terapeutică va fi singura relație din viața ta care va fi strict în beneficiul tău! Fă-ți curajul de a deveni vulnerabil și de a te accepta așa cum ești, de acolo nu poți decât să crești.” Îi poți scrie Anei Pantazescu la: [email protected]