În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum am obținut o planșă cu formule când mi-am deschis sufletul.
– Ce conflict interior iscă un ”bine” aruncat la întâmplare.


Ieșisem din casă să iau banane. M-am încălțat la repezeală, am înșfăcat punga textilă, cardul și cheile și am ținut apăsat butonul de la lift, deși ajunge să-l apeși o dată. Voiam să fiu sigură că vine. De fapt, nici nu aveam nevoie de banane, aveam nevoie să evadez zece minute din casă. Și nu, nu eram bine. 

La parter, am dat nas în nas cu vecina mea, I., judecătoare, o femeie admirabilă și compusă. ”Bună, ce faci?”, m-a întrebat. Am mormăit un ”bine” de sub mască, dar intuiția și profesia, probabil, au făcut-o să mă măsoare de două ori din priviri. ”Nu pari atât de bine”. Zece minute mai târziu, țineam în mână planșa cu formule de matematică după care învățase fiul ei pentru examenul de admitere la liceu și mă simțeam cu zece kilograme mai ușoară. 

Trecută prin același scenariu cu băiatul ei, suficient de recent cât să-și amintească frustrările și oboseala, mi-a dat curaj și încredere că viața va reveni la normal în iunie, chiar dacă, momentan, nu pare deloc așa. I-am mulțumit, i-am complimentat parfumul și am dat o fugă să plastifiez planșa valoroasă. De banane am uitat, dar am realizat ce mult poate face în relațiile interumane un strop de deschidere și de autenticitate.

Ce faci? ”Bine”.

Toți o spunem: e convenabil, scurt, draguț. De multe ori, chiar facem bine. De și mai multe ori, nu chiar. În anumite contexte, nici nu ai cum să răspunzi diferit. Până la urmă, acest scurt schimb de replici e un fel de liant social superficial, de care avem nevoie ca să funcționăm când ne grăbim, adică de cele mai multe ori. 

Însă partea interesantă este că, în secunda în care spui ”bine”, deși nu ți-e bine, intri în contradicție cu sentimentele și starea ta autentice. Transmiți un mesaj nu doar spre destinatarul replicii, ci și spre tine. Să pretinzi că nu ai probleme, emoții dificil de gestionat sau conflicte e o fațadă sigură. Probabil, e ceea ce vrei să transmiți lumii despre tine. Și mai interesant este să afli de ce anume ai nevoie să pară că ești OK: ți-e teamă de vulnerabilitate, de judecată, de sfaturi nesolicitate, de imperfecțiunea propriei existențe? Sau poate vrei, pur și simplu, să fii lăsat/ă în pace. Dacă e asta, e perfect. Personal, am înțeles că pretind că sunt bine mai ales ca să mă conving pe mine că am situația sub control. Negarea vine ca un pansament peste tot ce n-ai chef să confrunți. Funcționează pe termen scurt, însă pe termen lung, lucrurile se complică al naibii de mult.

Alina Boroș, psiholog și psihoterapeut, explică ce câștigăm când acceptăm că nu suntem tocmai bine: „Câștigi o relație sinceră, autentică cu tine și cu cei din jur. Când reușești să te uiți spre tine și să recunoști cu blândețe și compasiune că nu ești bine, devii un părinte bun pentru tine. Te recunoști pe tine, îți dai voie să te vezi! Poți să identifici mai ușor care sunt nevoile tale și ce poți face pentru a le îndeplini. Poți începe prin a avea un dialog blând cu copilul tău interior, apoi cu o persoană care s-a arătat cel mai des disponibilă în relație cu tine, dacă nu găsești pe cineva, apelează la o persoană care are pregătire de specialitate, care să te asculte fără a judeca. 

Cei mai mulți oamenii își invalidează propriile trăiri, se mint pe ei pretinzând că sunt bine, însă acest obicei, pe termen lung, aduce multă durere. Tot ce simțim este corect, toate emoțiile sunt bune pentru că ne oferă o imagine despre lumea noastră interioară. Vă îndemn să fiți curioși să aflați ce vor să transmită emoțiile voastre”.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


”Fac bine” ca să nu fac și mai rău

Mai pretindem că suntem bine dintr-un motiv foarte simplu: ne ajută să evităm conflicte. Rareori problemele noastre au de-a face 100% cu propria persoană. De cele mai multe ori, nu suntem OK pentru că altcineva (nu) a făcut ceva ce noi ne-am fi așteptat să (nu) facă. Dacă o spunem, riscăm să intrăm în conflicte, pe care rareori le gestionăm din postura de adulți. 

Ați observat cât de repede alunecă lucrurile din partea aceea rațională (opinii diferite) spre cea emoțională (sentimente diferite)? Când nu ne simțim confortabil să trăim emoțiile neplăcute, e mai simplu să ascundem adevărul. Cei mai mulți adulți au crescut cu credința că nu e frumos să simți furie sau tristețe. Cu atât mai puțin să le exprimi. Ni s-a spus să nu mai plângem, să nu ne smiorcăim, să cedăm. Am învățat că a ceda înseamnă a fi înțelept (”deșteptul cedează”). Dar cu ce preț cedează deșteptul nu aflăm, poate, niciodată. Sentimentele reprimate ne transformă în persoane predispuse dependențelor, amorțirii emoționale și abuzului. Și atunci, oare, nu pretindem că suntem bine pentru că, de fapt, habar n-avem cum suntem, odată date la o parte perdelele grele după care am învățat să ne ascundem?  

Alina Boroș spune: ”Cred că este o falsă politețe. Ca atunci când mergi la cineva în vizită și te întreabă dacă vrei ceva de mâncare, iar tu răspunzi „nu” pentru că nu vrei să deranjezi, deși ești mort de foame. 

Poate ți s-a întâmplat, copil fiind, să te lovești, să mergi plângând de durere la părinții tăi și ei să minimalizeze durerea ta, să râdă de tine sau chiar să te pedepsească. Poate s-a întâmplat la fel și în situația în care ai povestit că un coleg, prieten sau adult, a făcut sau a spus ceva ce te-a întristat. Dacă ai avut parte de astfel de experiențe, se poate să fi învățat că este mai bine să-ți ascunzi durerea pentru că ceilalți nu pot fi lângă tine în modul în care ai nevoie. Probabil ai dezvoltat credințe de tipul: trebuie să fiu puternic/ă, să mă descurc singur/ă, că vulnerabilitatea este periculoasă și ceilalți pot să profite de slăbiciunile mele pentru a mă răni. Probabil te întrebi ce rost are să împărtășești cum te simți, dacă oamenii vor invalida emoțiile/ trăirile tale, vor râde, te vor ironiza sau chiar îndepărta. Amintește-ți că este strategia unui mecanism de coping de evitare sau supra-compensare care te-a protejat cândva, dar indiferent cât de mult ne străduim să nu avem nevoie de alții, suntem ființe sociale. Pentru buna noastră funcționare avem nevoie de relații, de conexiuni autentice, sincere cu noi și ceilalți”.

Nu am nevoi = sunt o persoană plăcută

”Tu n-ai nicio grijă, doar ești copil !”. Sună familiar? Când primești setarea asta, în copilărie- n-ai griji, n-ai probleme, n-ai nevoi pentru că ești mic și adulții își rezervă în exclusivitate dreptul la îngrijorare și, inerent, la nevoi de împlinit, înveți că e rușinos să-ți respecți mecanismele de supraviețuire: dreptul la odihnă, la pace, liniște, iubire, respect, apreciere. 

Lecția dură este că, de fapt, ai senzația că nu ești demn de aceste valori. Și că, dacă le-ai pretinde sau ți le-ai oferi, ai reduce drastic și rapid șansele să fii o persoană plăcută. De aici rezultă apăsatul pedalei de accelerație până în podeaua mașinăriei care este corpul nostru (somn insuficient, epuizare). Cu efecte secundare asupra minții și sufletului nostru. În secunda în care accepți că poate nu ești tocmai OK într-un moment sau altul, îți dai întâlnire exact cu aceste nevoi care-ți garantează starea de bine autentică. Nu e nevoie să povestești prin ce treci fiecărui om care te întreabă ce faci. Dar îți recomand să te mai întrebi și tu, din când în când, și să-ți răspunzi sincer: scrie într-un jurnal, dacă vrei, sau fă-ți scurte notițe în telefon. Ori verbalizează, pur și simplu, gândurile în fața unei oglinzi. Află ce te-ar putea face să fii bine de-adevăratelea. Nu e nevoie să schimbi totul. Sau poate că e. Începe cu ceva mic. Poate o discuție onestă, de câteva minute, cu vecina, în fața liftului. Chiar dacă n-ai nevoie de planșa cu formule matematice, poate te-ar bucura o prietenă care nici nu știai că locuiește la câteva etaje distanță.

Alina Mihaela Boroș este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie, terapie scurtă strategică, terapie centrată pe scheme cognitive și terapie centrată pe emoții. Alina a știut că vrea să devină psiholog de când a avut prima oră de psihologie. A fost și este motivată de curiozitatea de a afla cum funcționează mintea, de ce se află în spatele alegerilor pe care le facem. Crede că putem învăța să fim diferiți, să fim mai conștienți, mai prezenți în viața noastră, fără a mai trăi pe pilot automat, guvernați de durerea experiențelor mai puțin plăcute din trecutul nostru. Mai multe detalii despre activitatea sa găsiți aici: https://www.facebook.com/psihoterapeutAlinaMihaelaBoros/

Citește și:

5 strategii testate pentru a face față fricilor

Află ce NU vrei

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.