În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să nu mai atragi în viața ta situații similare.
– De ce ne ascundem în spatele citatelor motivaționale.


Dacă titlul a stârnit deja o reacție în tine, de la curiozitate, la iritare sau furie, înseamnă că acest mesaj este pentru tine: bine te-am găsit! Dacă ți-a evocat un moment, un context ori o persoană, cu atât poate fi mai valoros pentru tine acest mesaj, pentru că ai un punct de plecare.

Relația pe care o ai cu trecutul tău îți construiește relația pe care o vei avea cu viitorul, dacă rămâi în tiparele actuale. De ce spun asta? Pentru că reacția la experiențele trecutului ți-a format comportamentul tău actual și-l modelează pe cel viitor!

Iată câteva exemple:

  • Dacă povestea ta de viață cuprinde momente de nedreptate, vei judeca.
  • Dacă încă resimți momentele de abandon, vei evita.
  • Momentele de nesiguranță le vei supracompesa cu un curaj distructiv.

Din păcate, nu trăim mereu în raport cu prezentul (cum ar fi ideal), și nici chiar cu viitorul, cum putem avea impresia, ci în strânsă relație cu trecutul!

Dacă te regăsești în această situație nu înseamnă că e ceva în neregulă cu tine, ci doar că poate nu ți-ai oferit suficient timp să culegi înțelepciunea din momentele cheie din viața ta. Și știu și de ce: pentru că doare. Introspecția te duce în bule emoționale de care vrei să scapi, să fugi, sunt lucruri pe care vrei să le uiți.

Probabil că reușești și acum foarte bine să le ascunzi sub preș: muncești până la epuizare, faci excese de tot felul, găsești o problemă la orice soluție, porți cu mândrie masca aroganței, a superiorității, a nonșalanței, a sacrificiului sau a victimei. Sau poate porți masca dreptății supreme și a adevărului absolut, fugi de momentele de singurătate, fugi de tăcere și de liniște, nu te simți înțeles, nu te simți auzit, preiei sarcini care nu-ți aparțin și te suprasoliciți, folosești mult adresarea generică și te ascunzi în spatele citatelor motivaționale… Am încredere că știi la ce mă refer și că poți puncta și alte moduri în care te ascunzi de tine. Dar lucrurile pe care încerci să le ascunzi sau să ignori te stăpânesc, te consumă, te modelează.

Atunci când m-am regăsit și eu în faza de reactivitate, atât de mult m-au înfuriat cuvintele: “Viața se întâmplă pentru noi, nu împotriva noastră!”. În acel moment, cred că am selectat din vocabular câteva cuvinte colorate pentru a reacționa, așa că știu ce simți. Însă tocmai reacția mea exagerată (erau, până la urmă, doar câteva cuvinte!) m-a făcut să mă întreb de ce simt asta. Atunci am înțeles și faptul că nici o nevoie emoțională nu rămâne vreodată ascunsă: în mod conștient sau nu, nevoile neîmplinite ne afectează alegerile și comportamentele.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Nimic nu e întâmplător

Evenimentele importante din viață noastră, oricât de dureroase ar fi, sunt încărcate cu daruri generoase care ne invită să ne dezvoltăm. Însă, până nu creezi armonie învățând din acele momente (și pentru unele sunt convinsă că acum ți se pare imposibil acest lucru), vei trăi reacționând la ele. Știi că sunt clipe în care te întrebi: “Cum de am ajuns în același loc? Cum de retrăiesc același lucru? De ce atrag aceiași oameni?”. Ei bine, pentru că trăiești ca reacție la evenimente din trecut, iar ele se vor repeta până culegem aceste daruri ascunse. 

Ba mai mult, ne recreăm inconștient scenarii similare pentru a ne dovedi dreptatea, ori pentru a demonstra ceva… Dar ce ne dorim cu adevărat este să ne recăpătam încrederea în noi și stima de sine. 

Sunt două resurse necesare din care ne construim mai departe drumul în viață!

Unul din modurile prin care-ți poți onora trecutul pentru a merge armonios mai departe și a putea atinge succesul (orice ai înțelege tu prin acest cuvânt) este acela de a-i folosi înțelepciunea, nu de a rămâne reactiv la experiențele negative.

E fascinant cum, în viață, întâmplările ce ne solicită atenția în prezent sunt conectate cu trecutul: îmi doresc ceva în viitor, proiect pe care-l construiesc acum, și am deja resurse generoase în trecutul meu, de care mă susțin să-l obțin. Iar uneori, o parte dintre resurse sunt doar ușor ascunse în experiențe dificile. Cu cât îți permiți mai mult să înveți din ele, cu atât vei merge mai departe cu ușurință. În plus, cu cât înveți mai mult din ele, cu atât devii persoana care-i inspiră pe ceilalți să crească, să reușească și să se împlinească armonios.

În viață, dobândești măiestria învățând acolo unde pare să fie cel mai dificil – din propriile provocări. Dezvolți abilități de leadership inspirându-i pe ceilalți prin cel mai relevant mod – exemplul personal, și exact acela este contextul de practică, acțiune dedicată și momentul de start.

Cere sprijin

Te poate înfuria să citești asta, e OK, însă nu cred că vei reuși singur să-ți reformulezi experiențele, cel puțin nu la început. Iar asta e o observație din experiența mea și a celor pe care-i însoțesc și-n astfel de momente. 

Vezi tu, în acele momente de viață dificile, ne creăm adevăruri personale necesare să supraviețuim, adevăruri care să ne susțină să trecem peste provocare! Dar mentalitatea de supraviețuitor nu construiește, ci apără, protejează… Și ne poate feri chiar și de un viitor mai bun. Mentalitatea de supraviețuitor se propagă: la cel mai mic semnal de tensiune, nesiguranță ori noutate, intră în acțiune și ne determină comportamentul reactiv, nu constructiv. Practic, ni se activează pilotul automat. Te surprinzi poate când știi ce ai de făcut, însă observi că alegi să faci altceva contraproductiv? Ca profesionist, capteaz acele momente automate, și-mi susțin clienții pentru a ieși din tiparul de supraviețuire, apoi aceștia își reformulează trecutul pentru a-l accepta într-un mod armonios. 

Te invit să-ți onorezi trecutul, pentru a-ți elibera calea către viitor. Planurile de antrenament (coaching) către obiective de succes conțin captarea și reformularea momentelor despre care am povestit. Pentru a le depăși, există procese structurate pas cu pas, construind mai departe spații fertile de reușită. Și ca om, și din perspectiva de coach, sunt permanent preocupată de calitatea vieții, știind că existența ta de acum este o oglindă a armoniei tale interioare. Intenția mea este să susțin oamenii să atingă succesul, orice ar înțelege prin această idee.

Felicitări dacă ai ajuns până la finalul acestui mesaj, apreciez că te preocupă să înveți, să descoperi, așa că permite-mi să te invit ca săptămâna aceasta să-ți observi reacțiile automate. Întreabă-te la ce reacționezi de fapt. 

Onorează-te!

Citește și:

Cum să spargi vraja tiparelor negative care nu te lasă să evoluezi

3 tipuri de autolimitări care ne sabotează succesul

Author(s)

  • Oana Niculae

    leadership & executive coach

    În calitate de mentor, expert facilitator, leadership & executive coach sunt privilegiată să inspir și să susțin evoluția specialiștilor, antreprenorilor, a managerilor și a echipelelor lor! Prin programele structurate și prin intermediul întâlnirilor propuse, facilitez congruența între identitatea, pasiunea, viziunea, strategia, acțiunile și succesul sustenabil. Oportunitățile create sunt menite să susțină tranzițiile provocărilor specifice și, mai departe, transformarea și extinderea viziunii lor în sisteme generatoare de valoare. https://oananiculae.com/