În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce au în comun capitalismul și relațiile personale.
– De ce vizitezi mai mult Zara decât alte magazine.
Există o idee cu care toți am crescut, o presupunere pe care o luăm de bună, pe care mi-a luat mult timp să o identific și să o înțeleg, modul în care ea se manifestă, atât în principiile capitalismului, cât și în toate relațiile noastre. E vorba de legea rarității, care spune că atunci când o resursă are o cerere mai mare decât oferta, aceasta este rară și, drept urmare, este foarte valoroasă. Și că nimeni nu va cumpăra ceva ce poate obține gratuit.
Spre exemplu, în Evul Mediu, ametistul era considerată o piatră prețioasă, din aceeași ligă cu smaraldele, rubinele și safirele. Însă, odată ce au fost descoperite și exploatate niște surse foarte importante de ametist în America de Sud, prețul a scăzut vertiginos și, în ziua de azi, ametistul e considerată o piatră semi-prețioasă, iar oamenii pasionați de spiritualitate țin adesea în casele lor bucăți imense de ametist, pentru reglarea vibrațiilor. Și sunt convinsă că și diamantele au beneficii pentru pasionații de cristale, însă cine și-ar permite să țină un diamant de 1.000 de carate în casă? Pe de altă parte, dacă diamantele ar fi pe toate drumurile, poate nici nu ne-am deranja să le aducem în casă, în pofida faptului că ne-ar ridica vibrația. Sau cât ar valora diamantele dacă ar exista viață, societate și bani pe planeta 55 Cacri, un corp celest care e constituit din diamant în proprție de o treime?!
Ce este legea rarității?
“Legea rarității (the scarcity law) e un principiu economic de bază, explicat în diverse moduri complexe și pline de jargon de specialitate prin manualele de economie. Un sumar ușor de înțeles este însă următorul: conform legii rarității, prețul unui bun pentru care oferta este mai mică decât cererea va crește pentru a reflecta nivelul ofertei. Pe scurt, prețuim mai mult lucrurile cu cât ele sunt mai rare sau mai greu de găsit (sau, vorba cântecului, „you don’t know what you’ve got till it’s gone”). Specialiștii în marketing folosesc în mod curent legea rarității pentru a crea o aură de exclusivitate pentru produsele pe care le promovează (vezi faimoasele liste de așteptare pentru gențile Hermes) sau, pur și simplu, pentru a-i convinge pe consumatori să cumpere acum. Un exemplu celebru de folosire eficientă a legii rarității este Zara, care produce o varietate incredibilă de modele, dar în cantități relativ mici și cu schimbări foarte dese de sortiment. Drept urmare, consumatorii vizitează magazinele Zara mult mai des (de 17 ori pe an în medie, față de 3 ori pe an pentru media celorlalte magazine de modă) și sunt mult mai tentați să cumpere un obiect care le place, pentru că riscul de a nu găsi acel produs la vizita viitoare este mult mai mare decât într-un alt magazin”, spune Alexandra Florea, finanțist de profesie, absolventă MBA la London Business School.
De ce e toxică legea rarității?
Deși pare o afacere bună să plătești mai mult pe ceva rar, legea rarității este toxică, pentru că raritatea poate fi creată artificial. Fermierii aruncă lapte și legume, pentru a le menține prețul, unele branduri exclusiviste de modă preferă să-și ardă marfa nevândută decât să scadă prețurile sau să ofere reduceri… Chiar și despre diamante se spune că nu sunt atât de rare precum și-ar dori marii producători de bijuterii să credem, deși sunt oameni care-și pierd viața în exploatarea și distribuirea lor ilegală. Iar în relații, indisponibilitatea cuiva poate însemna doar dezinteres sau poate fi o încercare de manipulare.
De aceea, în orice carte sau în orice tutorial de dating, suntem sfătuiți să răspundem greu la mesaje, să fim indisponibili și să părem ocupați, chiar și atunci când am avea timp să comunicăm sau să ne vedem cu persoana respectivă. Oricât de antifeministe și imature pot părea aceste sfaturi, ele funcționează, pentru că nu fac decât să aplice legea rarității, respectiv să-ți crească valoarea în ochii cuiva, chiar dacă o face într-un mod artificial.
Un studiu publicat în 2010 de Association of Psychological Science a demonstrat științific eficiența acestui principiu în relațiile personale. Cercetătorii le-au arătat subiecților, studente de sex feminin, patru poze cu trei bărbați diferiți și le-au spus că aceștia le-au văzut deja profilele de Facebook. Apoi le-au informat că primului le-a plăcut de ele, că al doilea ar fi zis că arată OK și că al treilea nu era sigur ce să creadă despre ele. Când au fost întrebate despre preferințele lor, într-o majoritate covârșitoare ele au declarat că sunt mai interesate de cel care și-a manifestat incertitudinea. Ele au raportat ulterior că s-au mai gândit la acel bărbat din poză, care nu își putea da seama dacă le place, chiar și după finalizarea studiului.
Morala poveștii? Preferăm lucrurile pe care credem că nu le putem avea. Drept urmare, dacă cineva te curtează, e mai puțin probabil să fii interesat de acea persoană doar pentru că-și arată disponibilitatea. E natura umană.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Care este abordarea sănătoasă a problemei?
„Este interesant cum oamenii pun valoare pe ce este rar, greu de obținut sau pe ceea ce pur și simplu pare să fie important pentru foarte mulți, la un moment dat. Dacă ne uităm la istoria omenirii, vedem că oamenii au avut diferite definiții pentru ce înseamnă o femeie, un bărbat, o relație. Pentru că fiecare cultură este diferită, pentru fiecare etapă din viața noastră pare să fie ceva diferit.
Totuși, există o constantă, și anume interesul nostru pentru ceea ce nu avem, pentru lucrurile greu de obținut, pentru oamenii indisponibili. Fantazăm de mici la Făt Frumos și la Ileana Cosânzeana, la cum era el de puternic, curajos, frumos, bogat, cum înfrunta balauri și vrăjitoare, pentru a ajunge la prințesa închisă într-un turn înalt și ferecat cu zeci de lanțuri. Ne închipuim că ea trebuie să aibă niște calități cel puțin egale cu ale tânărului care se dă peste cap pentru a ajunge la ea, altfel n-ar avea motive să înfrunte atâtea primejdii.
Apoi, vine adolescența, când totul se trasformă într-un joc – vânat și vânător. Visăm la Mister Boboc și la Miss Boboc. Apar și primele drame, căci vânatul dezirabil are mulți vânători. Unii își creează obsesii, alții se reorientează, dar pe același criteriu: ni-l dorim pe cel mai cel. Acest proces are un beneficiu important, ne ajută să descoperim care sunt abilitățile noastre, ne forțează să demonstrăm că suntem „demni de cea mai sau cel mai”, iar asta ne ajută să evoluăm.
Un aspect mai puțin pozitiv este acela că există tot felul de reguli care hrănesc stilurile de atașament anxios și evitant. Mergând pe ideea că este greșit să pari disponibil, îi dai cu seen cuiva, răspunzi cu întârziere mesajelor, amâni întâlnirile, întârzii foarte mult și nici nu răspunzi la telefon, mai ieși cu alte persoane și ai grijă să postezi public pentru a fi sigur/ă că ești vizibil etc.
Ceea ce la început pare să fie un joc amuzant se poate sfârși cu multă tristețe, suferință, o imagine de sine șifonată. Și asta de ambele părți, pentru că ambele tabere știu regulile jocului. Și, deși este dureros, jocul este jucat de aproape toată lumea, pe principiul <Mai răruț că-i mai draguț>, și poate fi incitant, da, dar până într-un punct, când devine frustrant.
Un alt aspect dăunător este că, atunci când vrei să intri într-o relație, prezinți potențialului partener varianta ta premium demo. Ieși cu toate armele la vânătoare și planifici în cel mai mic detaliu strategia, ești atent/ă la nevoile ei/lui, te arăți interesat de pasiunile celeilalte persoane, ba chiar mergi cu el pe stadion, deși nu înțelegi fotbalul și nici nu te încântă mediul sau stai cu ea ore întregi în mall, să probeze zeci de haine, în timp ce tu trebuie să zâmbești și să apreciezi toate ținutele.
Problema e că aceste variante demo nu rezistă în timp și o relație începută jucând un rol se sfârșește repede și cu multă suferință.
Avem un tipar despre cum trebuie să fie el/ea, așa cum avem un tipar despre cum trebuie să fim și noi pentru a fi pe placul lor. Pentru că El sau Ea trebuie să aibă un anumit tip de partener, care să se încadreze tiparului. Fantazăm atât de mult cu privire la asta, încât uitam cine suntem, ne lăsăm prinși în tot felul de tipare ale societății, jucăm tot felul de roluri, apelăm la operații estetice, suferim după hainele de firmă, ne dăm peste cap pentru a ajunge la petreceri mondene, ne machiem excesiv, cumpărăm tot ce este la modă. Toate astea pentru a corespunde unui model dezirabil, care poate să nu corespundă cu tiparul nostru, și de aici poate porni un alt conflict interior.
Cel mai important este să fii cea mai bună varianta a ta, în primul rând pentru tine, apoi pentru relație. Da, pentru relație, nu pentru el sau ea. Când faci ceva pentru relație, faci pentru amândoi, iar asta înseamnă beneficiu de ambele părți, și nu aștepți ceva înapoi pentru că ai avut grijă să-ți oferi.
Există ceva unic în fiecare dintre noi, important este să te pui valoare pe tine, să fii propriul tău șlefuitor și să-ți permiți să strălucești!”, ne sfătuiește Alina Boroș, psihoterapeut.