În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce avem tendința să romantizăm traiul la țară.
– Ce sacrificii presupune stilul de viață slow living, dar și ce avantaje.
Despre downshifting, tranziții de la oraș la țară și despre oameni care revin pe plaiurile natale, după o bună bucată de viață trăită în străinătate, auzim destul de des, mai ales de când a început pandemia. Dar, trebuie să recunosc, povestea Otiliei şi a lui Dan Loidl mi s-a părut specială.
Cei doi s-au cunoscut în Germania, în timpul facultății: ea studia dreptul, iar el, arhitectura. Și, după ce și-au construit cariere solide în domeniile lor și și-au dorit liniște și copii, au decis să revină în țară, departe de zgomotul urban, pentru a-i crește în aer curat, cu o alimentație sănătoasă și pentru a le insufla valorile autentic românești. Așa a început povestea Hanului Vatra.
Declick-ul s-a petrecut când, într-una dintre vizitele făcute părinților, în Costeşti, judeţul Vâlcea, au descoperit o clădire superbă, în stil neoromânesc, ce zăcea în ruină. “Ne-am îndrăgostit de ea imediat, deși ajunsese un loc abandonat, în preajma căruia se strânseseră gunoaie. Dar am văzut mult potențial în clădirea istorică, împrejmuită de pădure și pârâu, în frumusețea zonei și în toate atracțiile turistice din jur. Așa că, în 2009, am decis să o reabilităm, însă pe atunci nu aveam idee cât de mare va fi această provocare”, explică Otilia.
Născută din viziunea inițială a preotului Matei Grigorescu, la începutul secolului trecut, clădirea a fost finalizată în 1938 și denumită Stabilimentul Băilor Costești, într-o perioadă în care luase avânt turismul balnear şi se dezvoltau staţiunile din zonă. Însă, pe parcursul regimului comunist, clădirea a fost naționalizată şi a funcţionat în acea perioadă ca satelit al staţiunii Băile Govora, iar timpul nu a fost binevoitor cu ea. Iard, după Revoluție, izvoarele au început să se deterioreze, iar viziunea lui Carol al II-lea de a transforma Horezu într-o stațiune balneară a dispărut în ceață. Dar, după multă muncă și investiții din partea familiei Loidl, clădirea și împrejurimile și-au recăpătat strălucirea din perioada interbelică și și-au deschis porțile pentru turiști.
În timpul renovării, s-a pus foarte mult suflet și s-au folosit materiale naturale, care-și păstrează valoarea în timp și capătă o patină aparte, iar farmecul detaliilor atent meșteșugite stă în urmele de ciocan și de daltă din timpul modelării lor, în texturile elementelor de feronerie și de lemn. Pe vremuri, constructorii nu aveau varianta de a trata elementele de construcție cu substanțe complexe, iar lemnul era lemn, fierul și pielea la fel. Dar meșterii știau să le aleagă pe cele care se învechesc cu grație.
Deși, în timpul reabilitării clădirii, accentul a fost pus pe funcționalitatea spațiilor și pe confort, Dan Loidl, având formare de arhitect, a vrut să ofere turiștilor o transparență a granițelor dintre vechi și nou prin intermediul detaliilor autentic românești, dar și o experiență de redescoperire a unor valori uitate, precum tradițiile și meșteșugurile secolului trecut.
Iar experiența nu se rezumă doar la arhitectură sau la interior, ci se extinde și în arta culinară. Se gătesc bucate simple, dar gustoase și hrănitoare, din resurse locale, de la legume şi fructe, la sucuri naturale, vinuri şi carne, gătite după rețetele zonei. Conceptul de bucătărie se bazează pe trei principii: regionalitate, sezonalitate şi calitate, iar o parte din produse sunt procesate chiar la han, precum zacusca sau gemurile.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
„Încercăm, pe cât posibil, să integrăm reţete şi condimente nefamiliare zonei, aşa că turiştii pot fi surprinşi să mănânce la noi o supă de dovleac cu ghimbir, pastramă de vânat condimentată cu seminţe de coriandru sau gem de căpşune cu flori de salcâm“, povestește Otilia.
Acum ceva vreme, am petrecut un weekend de huzur la Hanul Vatra. Am ascultat povestea antreprenorilor și am fost fascinată de curajul lor de a-și părăsi viețile urbane, agitate, modelate după rețeta clasică a succesului, pentru a se implica într-un proiect atât de ambițios. Așa că am întrebat-o pe Otilia cum își petrece zilele, dacă îi e greu, dacă îi e dor.
“Cred că downshifting-ul în zilele noastre e ușor romantizat. Câteodată nu mi-e comod că trebuie să fac focul dimineața și mi-e tare dor să ies la brunch cu prietenele, într-o duminică leneșă, sau să ies la cumpărături într-un mall, în mod spontan. Când trăiești la țară, te poți simți izolat, rupt de lume. Însă, când îmi văd copiii cum se joacă în iarbă verde, lângă pârâu, am senzația că am luat decizia potrivită pentru noi. Viața nu ar trebui să fie trăită pe repede-înainte, ca într-o cursă de șoareci”, mi-a mărturisit ea.
Și, recunosc, modul în care au luat-o de la capăt m-a intimidat puțin. Apoi m-am dus lângă pârâu să-mi răcoresc picioarele în apa rece și să citesc o carte în hamac. Și, privind conacul în lumina caldă a apusului, parcă timpul a început să curgă mai încet. Din ce în ce mai încet. Atunci mi-am dat seama că viața la Hanul Vatra ar putea fi, ca o vacanță mare, fără de sfârșit.