În următoarele 5 minute vei afla:
– De ce e atât de atrăgător un bărbat cu mască și mănuși.
– Cum să gestionezi ce ai ascuns sub preșul relației.
Este a cincea zi de izolare la domiciliu. Într-un apartament de 70 de metri pătrați, la etajul opt, într-un bloc din București, conviețuim doi adulți, un adolescent, un câine, un papagal și ocazionalii gândaci de bucătărie.
Cu noi, mai sunt colegii de birou în forma lor virtuală și rudele la telefon. În plus, treburile domestice: se face mult mai multă mizerie din moment ce casa e mereu plină, mașina de spălat (plină cu pijamale) și gătitul. Dacă în primele două-trei zile părea o situație simpatică, lucrurile s-au mai schimbat între timp. Dialogul politicos (“Trebuie să termin un text, te rog scoate tu rufele din uscător să nu se șifoneze, mulțumesc”) a virat spre ceva mai puțin formal (“Chiar TREBUIE să termin prezentarea și vezi că am băgat la cuptor ultima caserolă de pulpe!”). Având în vedere că mai avem ceva de stat așa, la grămadă, fără supapa orelor petrecute la distanță (fiecare la biroul sau școala lui), presimt că nu va scoate abur doar oala sub presiune, ci și relația noastră.
Cum funcționa terapia de cuplu din Biertan
Mi-am amintit, cu ocazia asta, de materialul publicat de BBC despre un sat pitoresc din Ardeal, Biertan. Este inclus în patrimoniul UNESCO, însă nu arhitectura îl face atât de interesant. În curtea bisericii sale fortificate din secolul XV, se află o clădire cu o singură încăpere. Este o cameră mică, cu tavan jos și pereți groși, unde ajungeau soții care nu se mai înțelegeau și se cam gândeau la divorț. Preotul, care pe vremea aceea avea și rol de terapeut de cuplu, îi lua frumușel pe cei doi și-i închidea în camera respectivă timp de șase săptămâni. Cei doi aveau o masă, un scaun și un pat minuscul echipat cu o singură pernă și o singură pătură. Pentru luterani, așa cum erau locuitorii din micul sat sibian, divorțul era subiect tabu, iar puține motive îl făceau legitim. Adulterul era cel mai pertinent motiv, dar chiar și în acest caz, soții erau invitați să pornească împreună în ceea ce azi am numi terapie de cuplu torționară. Care, surprinzător, funcționa. Arhivele arată că, în trei sute de ani, un singur cuplu a mers până la capăt cu decizia de a divorța. Covid-19 ne bagă și pe noi la izolare și sunt foarte curioasă ce va ieși de aici: va urma o rată mai mică sau una mai mare de divorț la nivel de țară și chiar global?
Cine stă la oală, cine stă la Mac?
La capitolul egalitate de gen, stăm destul de prost în România (studiul indicelui egalității de gen, realizat în 2019, plasează țara noastră printre ultimele cinci țări membre UE). Și dacă treburile se reglează din mers când funcționăm în parametri normali, disonanțele devin acum mai vizibile și mai iritante.
În vremuri normale, la noi în casă lucrurile se împart în funcție de două coordonate: ”cine are timp” și ”cine se pricepe”. De exemplu, am mai mult timp să gătesc seara, dar soțul meu se pricepe mai bine să calce haine. Eu prefer să fac cumpărături în magazin, el la piață. Și ”căruța” merge cumva de la sine, cu perioade când care se mai împotmolesc roțile (în funcție de cât suntem de aglomerați cu biroul) sau când simțim că unul trage ”hăis” și altul ”cea”. În 18 ani de când suntem împreună, am învățat când să cedăm fiecare și care sunt subiectele sensibile, funcționăm ca orice echipă cu experiență și mult trecut comun.
Așa că stă la oală cine poate amâna un pic statul la Mac. Doar că este destul de greu să-l percepi pe cel de lângă tine ca profesionist în timp ce suntem amândoi în pijamale, cu părul ciufulit, iar celălalt ți-e atât de familiar, încât ești mai puțin politicos decât ai fi cu un coleg de birou. Numai că la birou n-are nimeni oala pe foc și nici copilul nu strigă din camera lui că are nevoie de ajutor la tema de la geometrie.
Partea bună este că ne vedem și cu alți ochi. Dacă ne permitem să vedem în partenerul de viață profesionistul care se pricepe să facă și alte lucruri decât cele care țin de universul domestic, s-ar putea să descoperim o latură incitantă și nouă. Este una dintre soluțiile de supraviețuire a iubirii pe care pune accent Esther Perel, psiholog de origine belgiană cu o experiență impresionantă în domeniul relațiilor și iubirii, așa cum o percepem azi. Să vezi că partenerul tău excelează la ceva este pur și simplu sexy. Așa că, pe vremuri de izolare la domiciliu, putem începe să împărtășim mai mult din domeniul nostru de experiență. Este o perioadă în care pur și simplu n-ai cum să lași problemele de serviciu la ușă. Dacă tot le aducem în casă, hai să le dăm o tușă atractivă și să ne amintim de pasiunea pe care o avem pentru munca noastră (mai ales dacă, între timp, detaliul s-a rătăcit undeva pe drum).
Psihologul Diana Vasiliu ne sugerează trei micro-pași care transformă conviețuirea la domiciliu într-un prilej de cunoaștere reciprocă:
1. Transformați izolarea în comunicare
“Tot ceea ce s-a băgat sub preș va ieși acum la suprafață. Relațiile de lungă durată adună multe lucruri nespuse, ba chiar negândite, neelaborate de niciun fel. Apropierea ne face să ne cunoaștem mai bine și pe noi înșine, dar și pe ceilalți. Totodată, cu puțin noroc și un strop de conștientizare de sine, o astfel de perioadă poate deveni extrem de fertilă pentru o familie, pentru un cuplu sau pentru o persoană care locuiește singură. Sigur că un răspuns la prima mână ar fi: comunicarea e cheia. Dar știm oare cum să facem asta, dincolo de reproșurile aruncate reciproc? Unii știu, alții nu. O întrebare suplimentară ar fi: putem să comunicăm? În sensul în care e necesar să existe o putință de a face acest act de comunicare, de a ajunge la celălalt, prin mine. Depinde de cât de mult putem să tolerăm intimitatea reală, iar asta ne face să ne uităm la cum s-au așezat în fiecare dintre noi reprezentările ce țin de relațiile interumane. Iar pentru asta, trebuie să privim în urmă, în istoria de viață proprie. O astfel de perioadă va scoate la iveală multe informații, în primul rând, despre noi înșine.”
2. Gestionați frustrarea și transformați-o în avantaj
“Noi putem să ne impunem o igienă a vieții la comun. Cu această ocazie, dacă nu am făcut-o până acum, putem descoperi care sunt lucrurile de nepermis pentru celălalt, la care noi trebuie să fim mai atenți și, de asemenea, să-i comunicăm ceea ce e intolerabil pentru noi. Însă, din nou, forțele inconștiente nu dorm și nu sunt în izolare, oricât s-ar chinui cenzurile interne să le țină acolo… Dacă sunt lucruri care ard de mult timp, această perioadă, vrem nu vrem, le va scoate la iveală. Vulcanul nu se abține din a exploda, doar pentru că insula e în plin sezon estival, ca să zic așa.
Dacă vedem dincolo de agresivitatea și ostilitatea inerente oricăror relații, putem învăța din aceste momente și le putem transforma în ceva foarte bun! Pentru asta e nevoie de onestitate și de suficientă iubire. ”Te-am rănit, îmi pare rău, cum pot repara ce-am stricat?” VS. ”Da, te-am rănit, dar și tu….”.
Dacă reușim să rămânem, ambii parteneri, în prima poziție de gândire și asumare a propriilor fapte, există o șansă de a ieși foarte câștigați pe termen lung, din conflicte în general, nu doar din cele generate de perioada de izolare.”
3. Împărțiți sarcinile domestice
”Contează foarte mult modul în care s-a așezat un cuplu în această experiență, a lui împreună. Pentru cei învățați ca doar unul dintre membrii cuplului să aibă grijă de tot ce înseamnă gospodărie, va fi mai dificil să înțeleagă realitatea unor sarcini împărțite. Asta e o discuție foarte lungă, apropo de tradițional VS. modern, dar câtă vreme lucrurile sunt integrate echitabil, o familie își poate vedea bine mersi de viață și în izolare, ca și până acum.
Lucrul de acasă, mai ales pentru cei care nu au făcut-o niciodată, poate fi resimțit extrem de haotic, ineficient și enervant de-a dreptul. Mai ales dacă prin preajmă sunt și copii, îndeosebi copii mici, care nu prea înțeleg cum adică ”mama și tata sunt acasă, dar nu sunt disponibili 100%?”, ”Cum adică, mama e într-o conferință în sufragerie și nu poate desena cu mine?”, ”Ce-i aia tata are un call în dormitor și nu se poate juca cu mine?”.
În măsura în care e posibil, un program predefinit, cu limite foarte clare, ar fi de dorit. Realitatea din teren arată însă altfel. Da, rolurile se vor amesteca, limitele se vor negocia constant, însă revin și spun: oricâte scântei ar ieși, important este să putem reveni apoi și repara situația, atât cât putem. Contează mult aceste încercări sincere de reparație, în economia emoțională a unei familii. Cum arată aceste reparații? În primul rând, să putem pune în cuvinte situația, să discutăm împreună, să fim deschiși la experiența celuilalt, pe care să nu o anulăm, iar apoi faptele să dubleze această asumare de responsabilitate și părere de rău. Și o să fie bine!”.
P.S.: Până acum, perioada de carantină m-a făcut să mă enervez foarte tare, de câteva ori, pe soțul meu. Dar recunosc că momentul în care l-am văzut cu lângă ușă, pregătit să iasă (cumpărături pentru noi și pensionara de la etajul cinci), cu mască și mănuși de menaj, gata să înfrunte lumea de afară ca să ne hrănească pe mine și pe puiul lui, am avut un soi de extaz de care nu m-aș mai fi crezut capabilă după 18 ani de conviețuire.
Citește și:
Coronavirus: când casa devine birou