În următoarele 5 minute vei afla:

– Care este explicația științifică a „sensibilității” tale. 
– De ce îți e mai dificil decât altora să gestionezi emoții, zgomote, orice.


Începutul acestui articol era altul, dar cu câteva zile înainte să-l termin am vorbit la o lansare de carte a unui alt autor Thrive, Anca Ghinea. Citind cartea ei, Creatori în acțiune, un paragraf m-a izbit pur și simplu.

”E prea sensibilă”, spunea personajul la un moment dat. „Mai bine i-ar fi spus că e proastă sau urâtă decât sensibilă. Sensibilă era suma tuturor incapacităților, nereușitelor și momentelor când ar fi vrut să spună ceva ce avea sens în mintea ei și care, inevitabil, sugrumat de temeri, rămânea tot acolo, în spațiul secret al minții ei. Sensibil este cel mai urât cuvânt din lume”.

Așa și este. 

Dacă într-un articol mai vechi spuneam că termenul „introvertit” oricum ne face să ne simțim ca o minoritate defavorizată a societății, când spui că cineva este „sensibil”, lucrurile virează deja spre altă direcție.

”Sensibil”, în accepțiunile strâmbe ale zilelor noastre, echivalează adesea cu un mod elegant de a spune „ușor dezechilibrat emoțional”, dacă nu chiar „puțin labil”. 

Există o carte devenită fenomen, The Highly Sensitive Person: How to Thrive When the World Overwhelms You, scrisă de un doctorul în psihologie Elaine N. Aron, care explică științific de ce hipersensibilitatea nu e același lucru cu a fi introvertit, dar nici cu a fi anxios sau depresiv.

Mai exact, hipersensibilitatea, abreviată HSP, de la Highly-Sensitive Person, este o chestiune genetică, ca și cum creierul nostru ar fi setat din naștere cu un prag mai redus de toleranță față de stimulii de mediu. 

Creierul hipersensibil

Știți diferența dintre un cântar dintr-un magazin de bijuterii față de un cântar de legume: dacă un cântar de legume contorizează de la 100 de grame în sus, cântarul de bijuterii are o toleranță de 0,0001 grame plus sau minus, pentru că operează cu piese mici, de finețe. 

Hipersensibilul este precum cântarul de bijuterii: chiar și un stimul minuscul îi „mută acul” stânga sau dreapta, contorizând amănunte pe care alți oameni nici nu le observă.

Eu am folosit exemplul cu cântarul, dar Elaine N. Aron sintetizează altfel diferența dintre hipersensibili și restul lumii: Noi, hipersensibilii, disecăm și delimităm lucrurile în mai multe categorii decât restul lumii. Știți acele aparate care sortează fructele după mărime? Un om obișnuit e ca o mașinărie care sortează fructele în trei categorii. Un hipersensibil o să le sorteze în zece”.

Creierul uman are două părți: cea rațională (cognitivă) și cea emoțională (limbică). Terapeutul Julie Bjelland, specializat în HSP, a constatat că hipersensibilii „trăiesc” mai mult în creierul limbic, emoțional, ceea ce explică atât susceptibilitatea lor la tot ceea ce se întâmplă în jur, cât și reacțiile uneori de neînțeles pentru restul lumii: agitație sau panică, nervozitate, retragere în propria cochilie, palme care transpiră (sau alte semne de adrenalină), senzația de oboseală copleșitoare (ca și cum ai fi sufocat de ceea ce se întâmplă în jur) și dificultate de concentrare.

De multe ori, copiilor descriși ca fiind „prea sensibili” li se mai asociază o sintagmă acceptată social: faptul că „se emoționează” ușor. 

Dacă analizăm puțin ce înseamnă acest „emoționat”, în el se regăsesc exact simptomele de mai sus. Un copil care  „s-a emoționat” se retrage în colțișorul lui (sau în spatele unui adult), este agitat și nerăbdător, „se pierde” și nu-și mai poate controla reacțiile când în jurul lui se află mulți oameni sau persoane noi, adică mai mulți stimuli de mediu decât poate gestiona. 

În cartea lui Elaine N. Aron se regăsește și un desfășurător de simptome tipice din copilărie care indică spre HSP și în care eu, copilul sensibil de odinioară, m-am regăsit: copii care refuză să fie dezbrăcați de haine (în copilăria mică, ai mei au tăiat cândva o bluză de pe mine), care tolerează greu apa la baie, care sunt foarte sensibili la zgomote și la gusturi noi, care adorm cel mai greu când sunt cel mai obosiți sau care au nevoie de ritualuri clare, repetitive, a căror schimbare îi dă peste cap sau îi enervează. Acestea sunt doar câteva semne frecvent întâlnite la copiii cu o predilecție spre hipersensibilitate.

Hipersensibilii genetic nu sunt doar sensibili la nivel emoțional, ci de multe ori pot avea și o sensibilitate la alergenii care plutesc în aer, fiind mult mai predispuși la iritații sezoniere și la alergii decât restul lumii. 

Hipersensibilitatea ca mod de viață

Să ne-nțelegem: a fi hipersensibil nu e un handicap, este o trăsătură de caracter pe care, la fel ca empatia exacerbată, trebuie doar să învățăm să o gestionăm. Poate fi mult mai delicat pentru un copil decât pentru un adult, de aceea mi-aș dori ca părinții de azi să fie puțin mai atenți la asemenea indicii și să nu le considere ciudățenii care trebuie „vindecate”, ci modalități de a-și înțelege mai bine copiii.

Deși hipersensibilitatea nu înseamnă automat depresie, un individ cu HSP care traversează o copilărie dificilă sau se află într-un mediu traumatizant poate ajunge să dezvolte mai ușor forme de depresie sau diverse tulburări anxioase. Terenul este mult mai fertil decât la restul oamenilor.

Cartea lui Aron a născut practic o nouă disciplină de studiu, iar pe site-ul hsperson.com există și o scală de auto-diagnostic: o serie de întrebări cu Adevărat sau Fals, în care oamenii hipersensibili se vor recunoaște ușor.

Încă de la primele întrebări din chestionar, am conștientizat că unele lucruri din comportamentul meu nu țineau de ciudățenie, așa cum crezusem mereu: ”Te simți copleșit de lucruri precum lumini puternice, mirosuri tari și zgomote ascuțite, precum sirene, locuri zgomotoase și aglomerate, încăperi în dezordine, muzică în difuzoare?”.

DA. 

”Eviți în mod deliberat emisiuni sau filme care arată violență și nedreptate pentru că simți că nu le poți gestiona, emoțional?”. 

OH DA. 

Și cam așa am mers tot chestionarul.

Există și multe părți bune

Nu e totul rău, din contră. Ca nativi HSP, cu acel „cântar” interior de finețe, observăm mai ușor și mai rapid greșelile și suntem mai riguroși la locul de muncă, dar și mai conștiincioși decât restul oamenilor.

Procesăm totul la un nivel profund și învățăm ușor, uneori fără să avem senzația că învățăm. 

Totodată, hipersensibilitatea vine la pachet cu empatia, așa că ne impregnăm ușor cu ceea ce simt ceilalți și tindem să-i înțelegem mai bine decât restul lumii și să ne dăm seama de nevoile lor profunde. Poate fi un dar, dar și o mare responsabilitate.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


De ce are nevoie un hipersensibil?

În primul rând, de echilibru. Asta însemnând ca sistemul lui nervos să nu fie nici suprastimulat, dar nici inert. 

Nevoia de echilibru este universal-valabilă, dar în cazul unui hipersensibil extremele îl vor face să se simtă lipsit de control. Consecința: fie se „emoționează” și se închide în cochilia lui, fie se panichează și are nevoie de stimulente pentru a se liniști. 

Dacă pentru restul lumii această inerție, respectiv agitație sunt chestiuni de moment, aproape insesizabile, un hipersensibil le resimte la nivel profund și își revine greu în zona de echilibru după ce a fost într-o extremă sau alta.

Lucruri mici, care pot ajuta un HSP sunt următoarele:

Să-și acorde timp de reîncărcare, la fel ca empaticii. 

Toate sfaturile din articolul despre empatie se aplică și aici, doar că un HSP are nevoie de ceva mai mult de-atât.

Să-și formeze un mic „trib” din oameni asemănători, tot cu HSP.

Sună mai ușor de zis decât de făcut, dar există multe site-uri, grupuri online sau pagini dedicate, unde un HSP poate găsi informație prețioasă care să-l ajute să se înțeleagă pe sine și să nu se simtă defect sau nepotrivit.

Să țină stimulii de mediu la minimum. 

De obicei, un HSP trăiește greu într-un mediu în care există mereu un zgomot de fundal precum televizorul sau radioul, iar zgomotele puternice îl irită, inclusiv telefonul. Liniștea este ,,sunetul” de care are nevoie cel mai mult pentru a fi funcțional, iar asta înseamnă să ia toate acțiunile necesare: să închidă televizorul, să-și țină telefonul pe Silent și să nu își ceară scuze pentru asta.

Să păstreze ordinea.

Nu trebuie să trăiască fix cum spune Marie Kondo, dar un HSP se simte cel mai bine în curățenie și ordine, nu în haos. Este ca și cum creierul lui sensibil s-ar impregna cu dezordinea din jur. Prin urmare, o casă sau un birou ordonat vor crește starea de bine a unui HSP fără ca el să-și dea măcar seama. Și viceversa.

Să se trezească devreme.

Dimineața este oricum momentul în care toate sarcinile zilei vin mărșăluind peste noi, dar pentru un HSP asta poate însemna un semnal interior de alarmă care începe să bâzâie. Trezitul cu o oră mai devreme decât restul casei poate însemna diferența dintre abordarea senină a zilei și abordarea de tipul „Panică, panică!”. O oră pentru băut cafeaua pe tihnă, stat la „reîncărcare”, meditat sau orice altceva este o adevărată terapie pentru un HSP.

Să folosească mijloace de relaxare a simțurilor.

În special pe zona olfactivă. Lumânări din ceară de albine, lemn de palo santo, salvie, tămâie sau orice altă substanță naturală cu proprietatea de a purifica atmosfera va da o stare de bine unui HSP. Dincolo de orice parte spirituală, există explicații științifice despre modul în care mintea se limpezește în contact cu anumite arome.

Să-și găsească moduri de a se aerisi.

La propriu aerisit. De la stat o oră cu toate geamurile din casă deschise, până la mers o oră pe șosea, cu geamul deschis și ascultând muzică în surdină sau o plimbare prin oraș, aerul este antidotul cel mai la îndemână pentru sentimentul de oboseală copleșitoare pe care îl au adesea hipersensibilii. Ca și cum ar fi blocați în propriile emoții și, aerisindu-se, acele emoții s-ar disipa în aer.

Să evite sinteticul, în toate formele lui.

Hipersensibilii sunt, de obicei, eminamente tactili, iar starea lor de spirit este influențată și de materialele cu care se înconjoară: texturile naturale, bumbacul, lemnul, sticla, porțelanul și orice fel de natural plăcut la pipăit vor fi contribui la o stare de bine, în timp ce materiale sintetice, plasticul și orice e „prea perfect” sau industrial va perpetua sentimentul de sufocare.

Să-și ia un animal de companie.

Hipersensibilii au nevoie de conexiune emoțională mai mult decât media, iar un animal de companie poate oferi asta în mod necondiționat, într-un mod în care oamenii nu o pot face. Indiferent dacă există deja o familie fericită, copii sau prieteni apropiați, un câine, spre exemplu, poate fi o veritabilă terapie pentru un HSP. Sunt lucruri total diferite.

Citește și:

Ce pot învăța copiii despre empatie din povești

Empatia: mai mult decât a fi în papucii celuilalt

Author(s)

  • Diana Cosmin

    jurnalist de lifestyle

    Diana Cosmin este jurnalist de lifestyle cu experiență de peste 15 ani în presa scrisă. După ce a fost redactor-șef pentru mai multe publicații din print, din 2016 se ocupă de propria platformă de lifestyle, FineSociety.ro, unde scrie despre tot ce-i fin și fain.