În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce este important să faci un exercițiu de introspecție atunci când te confrunți cu o durere.
– Ce întrebări ar trebui să pui corpului tău atunci când suferi de o durere.


Cum să facem să înțelegem mai bine relațiile dintre trup și suflet, dintre senzații corporale, emoții și gânduri? Și cum ne dăm seama cine a început de fapt?

Corpul sănătos, în armonie cu el însuși, cu sufletul (indiferent ce înseamnă pentru fiecare sufletul) și cu lumea, nu doare. El funcționează firesc, iar funcțiile lui automate devin perceptibile doar în situații speciale. Când ne simțim inima? Dar stomacul? Senzațiile dureroase ne duc imediat cu gândul la un dezechilibru, la o problemă.  

Și cum înțelegem care e problema? Cum să traducem limbajul trupului într-unul inteligibil? Haideți să pornim de la o senzație care poate fi asemănătoare ca intensitate, ca durată, ca impact asupra întregului: de la o durere oarecare. Dar când vorbim despre ea, localizarea ei ne duce imediat cu gândul în lumi diferite în care simptomele se oglindesc în simboluri personale sau universale.

În ceea ce privește rezonanțele universale, gândiți-vă la prima interpretare care ne vine în minte atunci când auzim pe cineva spunând: ”mă doare capul”, ”mă doare inima”, ”mă doare spatele”, ”mă doare-n cot”. Pentru fiecare dintre aceste senzații avem câteva reprezentări simple, câteva corelații cauzale sau câteva interpretări imediate. 

O durere de cap ar putea însemna că omul respectiv a stat mult timp într-o cameră neaerisită, că s-a concentrat îndelung, dar și că are prea multe pe cap, că cineva stă pe capul lui, iar dacă vom căuta într-un dicționar de simboluri sau într-unul psihosomatic (da, există!) am putea afla multe despre ceea ce însemnă capul și durerea de cap, despre ceea ce conduce / ne conduce, despre importanța gândirii, a raționamentului și am țese diverse povești în jurul acelei dureri de cap. Dar asta nu ar ajuta decât în situația în care cel care susține durerea are nevoie de o poveste. 

Iar  povestea citită/ interpretată/ analizată simbolic e utilă doar dacă se suprapune peste povestea personală. Omul va accepta interpretarea doar dacă istoria lui personală a urmat acea cale. În cazul în care povestea nu pare să se potrivească, e nevoie mai degrabă de ajutor în explorarea propriei povești. A acelei părți din propria poveste care devine importantă în jurul simptomului, pentru că în metaforele poveștii se ascunde o parte din istoria simptomului și speranța înlăturării lui: vraja și descântecul.

Cum găsim metaforele, cuvintele potrivite, formulele magice? Punem întrebările potrivite: omului, corpului, simptomului.

Întrebări precum: Ce s-a petrecut (care a fost contextul apariției durerii)? Care a fost dificultatea / neînțelegerea în acea situație / relație / experiență? Cât de deranjantă a fost situația? Cât de supărat te-ai simțit? Cât de conștient ai fost de supărarea ta?


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Care e relația ta cu durerea, cu boala? Ți se pare că e o pedeapsă pentru vinovăția sau greșeala ta, că e ceva ce ține de soartă? Sau e ceva imprevizibil?

Întrebări pentru corp: Cum se simte durerea? Ai putea să o descrii? Să o desenezi, modelezi, interpretezi în vreun fel? Să o compari, să-i găsești una sau mai multe metafore? E ca și cum… sau ca atunci când…? Și dacă ar fi să iei literal metafora, cu ce seamănă din experiența ta? Și ce poți face cu asta?

Întrebări pentru simptom: Ce vrea de la tine? Ce ar fi de făcut? Cine sau ce ar putea aduce alinare, grijă sau ajutor? Sau e ceva care trebuie și poate fi făcut în lipsa oricărui ajutor din afară? 

Ei bine, din răspunsul la aceste întrebări și la altele asemenea care se conturează în contextul potrivit se construiește povestea personală. Care se poate suprapune ori nu sau doar într-o anumită măsură pe interpretarea sugerată de analiza de simbol. 

Povestea personală descrie începutul unei călătorii în propriul corp, folosind pentru orientare propria minte și drept combustibil emoțiile. Călătoria în sine nu înseamnă vindecarea (așa cum nici povestea nu ține loc de diagnostic, ci doar îl însoțește), dar poate fi un prim pas. 

Citește și:

Atacurile de panică. Un program pentru a evita capcanele panicii

Sunt speriată. Și nu mi-e rușine să recunosc

Author(s)

  • Jeanina Cârstoiu

    psiholog și lector la Fundația Calea Victoriei

    Jeanina Cârstoiu este psiholog și lector la Fundația Calea Victoriei, unde susține cursul online Poveştile Trupului – explorări psihosomaticeEste absolventă a facultăţilor de Biologie (1992) şi Psihologie (2008), Universitatea din Bucureşti; are un masterat în Psihodiagnoză Cognitivă şi Consiliere Psihologică obținut la Universitatea Ecologică din Bucureşti în 2014 și o Formare în Psihoterapie Experienţială – Institutul SPER (2014). Și-a petrecut jumătate de viaţă la catedră: primii ani ca profesor de biologie la liceu, apoi ca asistent universitar la Facultatea de Biologie, iar în ultimii ani ca profesor la gimnaziu. Are experiență în NLP și a ținut ateliere de scriere creativă pentru adulți și copii.