În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să respecți măsurile de izolare la domiciliu.
– Cum să-i protejezi pe bunici. 


Thrive Global: Cât este de periculos coronavirus pentru copii?

Gabriela Alexe: Dacă ne gândim la gripa sezonieră și la măsurile luate de către Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Educației, de a închide acele școli și clase în care au fost depistate cel puțin trei cazuri de îmbolnăviri de gripă pe o perioadă limitată și extrapolăm la infecția cu coronavirus, și având în vedere că acum nu vorbim de o epidemie, ci de o pandemie care a cuprins peste 60 de țări, considerăm că a fost o măsură benefică pentru populația infantilă (copii de grădiniță și școală) suspendarea cursurilor în școli, ca și închiderea grădinițelor pentru copiii preșcolari, perioadă care inițial a fost fixată până în data de 22 martie și care se va prelungi în funcție de noile date epidemiologice. 

Așa cum am aflat cu toții, noul COVID-19 este foarte periculos, prin rapiditatea cu care se propagă de la un individ la altul, deși, din ce știm până acum, copiii, prin sistemul lor imunitar mai puțin dezvoltat decât al adultului, se îmbolnăvesc mai rar sau fac forme mai ușoare de boală. Deși s-a vehiculat inițial că populația infantilă este puțin afectată de această infecție, ulterior s-a dovedit că și grupele cele mai mici de vârstă o pot contacta. Cu alte cuvinte, copiii nu sunt feriți de boală, dar fac forme mai puțin severe, datorită sistemului imunitar mai puțin dezvoltat. Sistemul imunitar al adultului, fiind bine pus la punct, reacționează violent la contactul cu virusul, producând în anumite cazuri forme severe de îmbolnăvire, cu afectarea gravă a plămânilor (pneumonii). 

TG: Care sunt măsurile pe care le pot lua părinții pentru a-i proteja pe copii de contaminarea cu coronavirus?

GA: Prima măsură a fost luată deja de către Guvernul României, prin închiderea grădinițelor, școlilor și universităților, evitându-se astfel contactul direct între copii în colectivități școlare, ce variază între 20 și 35 de școlari (atâția câți sunt în clasele din sistemul de învățământ de stat). 

O altă măsură adoptată de autorități a fost plasarea unuia dintre părinți la domiciliu, pentru a asigura supravegherea copiilor până la 12 ani, cu o indemnizație de 75% din salariul mediu brut pe economie. Așa cum poate nu s-a înțeles de către unii părinți, este total interzisă luarea copilului la cumpărături în supermarket, la slujbele religioase, la orice fel de întruniri cu mai multe persoane, chiar și la prieteni și la rude apropiate. Să nu uităm: până acum, cazurile de copii infectați au fost de la rude apropiate. În egală măsură, nu se recomandă lăsarea copiilor în supravegherea bonelor, vecinilor, prietenilor, ale căror contacte și drumuri nu le putem monitoriza.

Deși vremea de afară ne îndemnă să ieșim la joacă în parc sau în locurile special amenajate, tocmai acestea trebuie evitate. Nu trebuie să uităm că leagănele și toboganele din aceste locuri sunt atinse de copii și adulți în egală măsură și suprafețele lor nu sunt igienizate astfel încât să împiedice transmiterea virusului.  

Dacă trebuie neapărat să vă deplasați într-un anumit loc, e de preferat să evitați mijloacele de transport în comun (metrou, autobuz, trenuri, autocare) și să folosiți mașina personală (în măsura posibilităților).

În plus, recomand evitarea și limitarea dovezilor fizice de afecțiune față de cei mici, și mă refer aici la acele gesturi de tandrețe părintească, cum ar fi sărutul pe frunte, pe obraji, pe mânuțe.

Dacă ieșiți totuși cu copiii din casă, păstrați distanța față de alte persoane și preferabil purtați mască de protecție de unică folosință în condițiile în care sunteți dumneavoastră sau copilul dvs. răciți sau sunteți în apropierea unor persoane cu simptome respiratoriii (strănut, tuse, secreții nazale). 

Nu vreau să se înțeleagă că nu puteți scoate copilul afară din casă, dar limitați-vă la propria curte, propriul balcon sau faceți excursii doar cu familia (părinți cu copii) în locuri izolate. 

Cea mai importantă măsură rămâne igiena personală cu spălarea repetată a mâinilor cu apă și săpun, igienizarea suprafețelor din interiorul locuințelor fiecăruia dintre noi. Insist asupra igienei personale, fiind cunoscut faptul că acest virus, pe lângă transmiterea pe cale aerogenă (respiratorie), se poate transmite la fel de ușor și prin contactul mâinilor cu suprafețe infectate: bănci, mese, leagăne, jucării puse la comun, toalete. Deci învățați-i pe copii să se spele temeinic pe mâini cu apă și săpun!

TG: Care sunt categoriile de populație cele mai expuse riscului de contaminare cu coronavirus? Dar cele mai vulnerabile?

GA: Cei mai vulnerabili sunt adulții cu vârsta trecută de 60 de ani, mai ales cei cu comorbidități (boli pulmonare cronice, boli cardio-vasculare, diabet). Dacă aveți în familie persoane în vârstă, este bine să evitați contactul îndelungat al copiilor cu aceștia și nu-i lăsați pe cei mici în grija celor în vârstă. În această perioadă, bunicii sunt cei care trebuie protejați și implicit și cei mici. 

TG: Dacă ar fi să dați un singur sfat părinților pentru a evita contaminarea copiilor cu coronavirus, care ar fi acela?

GA: Respectați măsura de izolare la domiciliu și regulile de igienă personală. Sau, mai simplu spus, țineți copiii casă și spălați-vă cu toții pe mâini. 

Dr. Gabriela Alexe este medic primar pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului; este doctor în științe medicale și are o experiență de peste 40 de ani în pediatrie. 

            Citește și:

            Coronavirus: când casa devine birou

             A început ”vacanța Coronavirus”: ce ne facem?

Author(s)

  • Crina Alexe

    redactor-șef Thrive Global România

    După 17 ani ca jurnalist la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie și în care a intervievat mulți oameni interesanți, care i-au împărtășit poveștile lor pline de inspirație, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită. Mai ales că rutina la locul de muncă este calea sigură spre plafonare, ca să nu zicem burnout. Așa că s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, alături de care speră să inițieze conversația pe plan local despre burnout și epuizare, despre cum pot fi ele combătute și, nu în ultimul rând, despre curajul de a ne accepta vulnerabilitățile. Așadar, trimiteți-i opiniile și sugestiile voastre pe aceste teme pe adresa [email protected]. Keep thriving!