În următoarele 5 minute vei afla:
– Ce ascunde, de fapt, perfecționismul și teama de a fi altfel decât impecabil.
– Care este cea mai nocivă expresie pentru evoluția noastră.
În urmă cu patru ani ani, plecam în vacanță în California și-mi luasem cu mine în geantă cartea Curajul de a fi vulnerabil, scrisă de Brené Brown. Paradoxal, aveam să citesc despre imperfecțiune, autenticitate și despre acceptarea rușinii, deși urma să aterizez tocmai în Los Angeles, atât de aproape de Hollywood, locul unde cuvintele imagine și perfecțiune erau chiar la ele acasă.
Trăim într-o cultură a nemulțumirii, a acelui “Niciodată nu sunt îndeajuns de…”
După cele câteva zile petrecute pe meleagurile californiene, am ajuns la concluzia că nimerisem în mijlocul unei culturi care avea drept motto sintagma I am not enough. ”Nu sunt destul de frumos”. ”Nu sunt suficient de bogat”. ”Nu sunt suficient de puternic”. Și lista poate continua… O cultură a nemulțumirii, pe care și noi, europenii, o practicăm din plin. De cum ne trezim dimineața cei mai mulți dintre noi ne spunem că n-am dormit suficient, apoi că n-avem timp destul să facem tot ce ne-am propus pentru ziua respectivă și, mai ales, ne comparăm viața cu a celorlalți. De fapt, cu ce ne imaginam noi că e viața celorlalți. Iar în ajutor vine și mass-media, care prezintă o viață cu standardele de perfecțiune imposibil de atins.
Iar toate gândurile de tipul nu sunt suficient de bun lasă, de fapt, să se manifeste acel perfecționism care predispune la rușine, auto-învinovățire și critică.
Perfecțiunea este, de fapt, o încercare de a obține aprobarea celorlalți
Acum spun despre mine că sunt o perfecționistă în curs de vindecare, însă până la 30 de ani mă străduiam tot timpul să obțin aprobarea celorlalți și, implicit, confirmarea propriei valori.
Credeam că doar dacă fac lucrurile așa cum ceilalți se așteaptă de la mine să le fac sau doar dacă mă comport așa cum ceilalți și-ar dori să mă comport, doar așa eram demnă să fiu iubită de părinți, de prieteni ori de colegi.
Mi-a luat ceva timp să înțeleg că, de fapt, perfecțiunea are de-a face cu părerea altora, cu ce cred ceilalți despre mine și că pune accentul pe aparență, și nu pe esență. Tot în timp am înțeles că cei care ne iubesc cu adevărat ne iubesc cu tot cu imperfecțiunile noastre.
În Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown spune că: ”Noi, oamenii, avem convingerea că, dacă facem lucrurile perfect sau dacă arătăm perfect, evităm suferința, critica. Însă mai degrabă e un zid pe care-l construim crezând că ne va proteja, când, de fapt, ne împiedică să fim văzuti așa cum suntem cu adevărat”.
Atunci când alegi drumul perfecționismului, existența ta devine una epuizantă, depui un efort continuu să construiești aparențele. Și te amăgești cu gândul că într-o zi o să ajungi la capătul final al perfecțiunii. Doar că nu există capătul final al perfecțiunii. Niciodată nu vei fi suficient de perfect în ochii ceilorlalți. Perfecționismul e auto-distructiv pentru că nu există perfecțiune, e un scop imposibil de atins.
Vulnerabilitatea înseamnă de fapt incertitudine, expunere emoțională și risc
Poți să stai pe margine să judeci sau să dai sfaturi, însă trebuie să îndrăznești să te arăți așa cum ești. Și când îi lași pe cei de lângă tine să te vadă de fapt așa cum ești, înseamnă că ai curajul să fii vulnerabil.
Vulnerabil ești atunci când te îndrăgostești, pentru că s-ar putea ca celălalt să nu răspundă sentimentelor tale, ar putea să te respingă sau ar putea să te trădeze. Vulnerabil ești atunci când creezi ceva – o idee, o carte, o fotografie, un tablou – și nu știi care o să fie reacția publicului, nu ai absolut nicio garanție că o să fii apreciat. Dar vulnerabili suntem și în fiecare zi, atunci când, de exemplu, ești pus în fața faptului de a încerca ceva nou, atunci când spui „nu” cuiva ori atunci când îți ceri iertare.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Apreciază frumusețea propriilor tale imperfecțiuni
Așa cum zicea Brené Brown în cartea ei, drumul către vulnerabilitate se face de la „ce cred ceilalți despre mine” la „eu însumi sunt de ajuns”. Acel I am enough. Și asta presupune în primul rând compasiune față de propria persoană. Doar devenind mai înțelegători cu noi înșine vom deveni mai înțelegători și cu ceilalți, cu greșelile și imperfecțiunile lor. Da, e tentant sa fii perfect și invulnerabil, însă astfel de experiențe nu sunt specifice naturii umane.
Ignoră vocile rușinii
Rușinea e ceva ce trăim cu toții. Poate să fie legată de înfățișarea noastră, de sănătate, de situația financiară ori de cea familială, vreo dependență sau vreo traumă prin care am trecut.
Iar femeile și bărbații trăiesc rușinea în mod diferit, pentru că și așteptările din partea societății sunt diferite. O femeie ar trebui să fie tot timpul drăguță, aranjată, docilă, o mamă și o soție perfectă, să nu dezamăgească pe nimeni în niciun fel. În schimb, un bărbat n-are voie să arate sau să simtă niciodată frică, teamă sau să dea dovadă de slăbiciune, nici în ceea ce privește situația financiară, nici în căsnicie și nici pe terenul de fotbal.
Cum scapi de rușine? Singurul antidot este reziliența la rușine. Atunci când treci printr-un moment clasificat drept rușinos încearcă să practici autenticitatea, să rămâi tu însuți, să rămâi fidel valorilor tale și să dobândești un plus de compasiune față de ceilalți și, mai ales, față de tine.
Cele mai importante și valoroase lucruri din viață mi s-au întâmplat când mi-am cultivat curajul de a fi vulnerabilă, imperfectă și, mai ales, când m-am acceptat pe mine așa cum sunt. Atunci când am împărtășit cu ceilalți momentele grele prin care am trecut, atunci când am vorbit despre rușine, despre boală, dar și despre respingere și umilință, și, mai ales, atunci când m-am iertat, când am făcut pace cu trecutul meu. Atunci când am ales să ignor acele voci interioare care mă criticau și am înțeles că cei mai importanți oameni din viața mea mă apreciază pentru curajul de a le arăta așa cum sunt eu cu adevărat și că ei mă iubesc, în ciuda tuturor imprefecțiunilor mele. Atunci când, într-o dimineață, am scris cu un marker, pe oglinda din baie, I am enough.