În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce au în comun orhideele și copiii.
– De ce tindem să bagatelizăm succesul.


Se spune că un mentor poate aduce tot ce-i mai bun din noi la suprafață. Mentorul este o persoană pe care o admiri, care te inspiră fără să te intimideze, te ghidează prin propriile acțiuni și comportamente sau, în cazul fericit, îți pune întrebările potrivite pentru ca tu să ajungi de unul singur la răspunsurile potrivite.

Programarea neuro-lingvistică sau NLP, în engleză și mai pe scurt, vine cu o propunere îndrăzneață, simplu de aplicat și foarte la-ndemână, cu o condiție: să ne dăm voie să ne analizăm obiectiv, atât cât se poate. Practic, să devenim propriii noștri mentori și să ne folosim de ceea ce știm deja să facem pentru a corecta ceea ce (încă) nu ne iese la fel de bine sau deloc. Voi evita, pe cât posibil, termenii alambicați cu care se răsfață acest domeniu fascinant și voi prezenta un exercițiu pe care-l poți face de îndată ce ai la dispoziție o jumătate de oră doar pentru tine, două coli de hârtie, un pix și încrederea că poți să devii propria ta sursă de inspirație. Dacă acest ultim ingredient s-a rătăcit prin vreun sertăraș al minții, nu-i nimic. Începem fără, poate exact pe acesta îl căutăm.

Mapping accross: hai să-i spunem un împrumut de la tine, pentru tine

În NLP, mapping across este o unealtă de bază și, dacă vreți, echivalentul unui truc IT. Într-un fel, putem face un mic hack în creierul nostru. E 100% benign, nu virusează sistemul, doar îi permite să împrumute unelte folosite într-o aplicație, să zicem, pentru a da mai mult randament în alta. Și mai simplu spus: descoperi ce funcționează și aplici în domeniile care nu funcționează. De altfel, în NLP, premisa este că toate acțiunile noastre au o intenție pozitivă, chiar și cele mai reprobabile (de exemplu, adicțiile sunt menite să ne facă să ne simțim mai bine, nu mai rău). 

Șmecheria este să obținem același rezultat (să ne simțim mai bine) găsind altceva, mai sănătos, mai ecologic cu care să înlocuim ceea ce folosim în acest moment (să zicem, de exemplu, fumatul, mâncatul compulsiv sau alte obiceiuri nocive). Așa că, în loc să căutăm să punem în prim plan ce nu funcționează, ne concentrăm, inițial, atenția pe ceea ce funcționează. Vom observa tipare de comportament, resurse și calități pe care ni le putem împrumuta nouă înșine, fără dobândă, în alte contexte. 

Află unde ai succes!

Dacă ai citit aceste cuvinte și te-ai simțit, cumva, în afara lor (nu am succes în nimic, toate-mi merg prost), bine ai venit în clubul oamenilor! Aici, excepția o reprezintă cei care simt că au succes din plin și în toate domeniile vieții lor. Noi, restul, majoritatea, funcționăm un pic altfel. Tindem să trecem cu vederea succesul personal pentru că-l confundăm cu normalitatea. E normal să fiu bun la muncă/ parenting/ gătit etc. Asta nu înseamnă că am succes. Îmi permit să te contrazic. Fix succes se numește! Așa că hai să revenim: ce-ți iese ție bine, foarte bine sau excelent? 

Ca să simplific, iată câteva categorii posibile, dar nu sunt singurele. Ai libertatea să completezi cu orice simți că ți se potrivește sau că e autentic pentru tine. Esențial este să găsești acea arie din viața ta unde ai succes, cu mențiune că succesul poate fi definit ca stare de bine, de împlinire, de lucru pe care simți că-l stăpânești, îți aduce satisfacție și, poate, contribuie și la binele celor din jur.

  1. Parenting
  2. Carieră
  3. Relații
  4. Hobby
  5. Prietenie
  6. Gătit
  7. Ce vrei/simți/ știi/ intuiești tu.

Să zicem că ești un foarte bun organizator acasă, dar nu și la birou. Acasă, ai totul sub control, atmosfera este una prietenoasă, de creștere, simți că ai un loc unde-ți încarci bateriile și totul se încadrează în limitele unui firesc cald, bun, plăcut (da, asta înseamnă că ai o viață de familie de succes). 

Și să zicem că ți-ai dori să fie la fel și în cariera ta, unde simți că lucrurile scârțâie. Reține, sunt doar exemple. Poți, la fel de bine pune pe hârtia ta dedicată succesului creșterea și îngrijirea plantelor de apartament versus parenting. Pur și simplu ai mai mult succes la crescut orhidee decât copii. E OK, e valabil, va funcționa, n-ai idee cât de mult seamănă cele două domenii, de fapt.

Important este să înțelegi că ai succes în familie sau la crescut orhidee datorită unui set de calități, resurse și nu numai pe care le poți transfera. Dar încă n-am ajuns acolo.

Revenind la domeniul în care ai succes, te rog notează-l pe coala de hârtie. Acum gândește-te de ce faci bine ce faci. Ce te motivează, ce-ți dă încredere în forțele tale. Din păcate, nu mă pricep la orhidee, însă iată câteva lucruri pe care le pot intui: 

– îți plac orhideele;

– le uzi corect, le-ai așezat în locul potrivit, ai învățat ce îngrășământ să le oferi și când;

– îți dau o stare de bine și de împlinire;

– ai grijă de ele constant, nu te dai bătut dacă una dintre ele are probleme, te informezi, poate faci parte dintr-un grup online al pasionaților de orhidee, discuți despre provocări, afli soluții.

Toate astea sunt doar o parte a scenariului de succes. 

Ca să avem o hartă mai consistentă a succesului, întreabă-te, pe o scară de la 1 la 5, cât de clar îți este ce-ți dorești de la acest domeniu (creșterea orhideelor, a copiilor sau cariera ta). Aici, ai să vezi, e un pic mai greu. Află viziunea generală care te animă. Mereu există o viziune generală, un scop mare, doar că, de regulă, stau ascunse în subconștient. Să zicem: viziunea mea și scopul meu sunt să mă simt împlinit/ă prin frumusețea acestei flori care dă noblețe și eleganță pervazului meu. În consecință, trăiesc o stare de grație când le privesc, deci am nevoie, de fapt, de mai mult frumos în viața mea, de ceva care să-mi permită să evadez din rutina zilnică. 

Evident, nu vei uda orhideele cu acest gând în cap, le vei uda pentru că au nevoie de apă. 

Dar acum ți-e mai limpede scopul mare. L-ai adus în mintea conștientă. 

Te rog, conștientizează că succesul tău nu vine de la sine. Nu e normal, e extraordinar (întreabă pe oricine care a încercat să crească orhidee fără succes). 

Succesul tău vine dintr-o structură pe care te invit să o identifici, pas cu pas. Notează pe hârtie tot ce faci, zilnic sau săptămânal, pentru scopul tău mai mare. 

Apoi notează în dreptul fiecărei acțiuni cum te face să te simți în momentele în care o pui în practică (atent/ă, fericit/ă, conștient/ă etc).

Acum notează direcția. Ce-ți propui în viitorul apropiat sau mediu (mai multe orhidee, o specie aparte, o casă mai luminoasă unde ele ar crește și mai bine). Dacă, cumva, ai în minte cariera (acolo simți că ai succes), notează spre ce tinzi. Trebuie să știi și să conturezi o direcție. Îți va fi de mare, mare folos. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Și acum, 3 coloane esențiale:

Strategia sau strategiile 

Identifică-le mai ușor, pornind de la acest exemplu. Învăț o limbă străină. Pentru asta, am mai multe strategii: mă înscriu la un curs, îmi cumpăr un manual, mă uit la filme și/sau ascult muzică în limba respectivă). Scopul meu e să ajung să o vorbesc fluent, iar acestea sunt strategiile care mă duc spre scopul meu.

Resursele mele interioare

Aici te axezi pe ce ai tu, pe ce poți folosi oricând ai nevoie (de exemplu, perseverență, entuziasm, pasiune, pricepere). Lăsăm deoparte acum resursele exterioare. Este esențial să pui pe hârtie cât mai multe. În momentele în care simți că nu mai ai resurse interioare, se instaurează panica. Emoțiile puternice precum teama sau furia ne distrag atenția de la resursele reale, interioare pe care le avem, de fapt, tot timpul. Mai pot fi, aici, curiozitatea, flexibilitatea, simțul umorului, optimismul și așa mai departe.

Calitățile care mă fac bun la ceva 

Seamănă cu resursele, te ajută să ai succes, dar nu sunt, de fapt resurse, deși se pot suprapune. Ca să simplific: optimismul poate fi atât o resursă, cât și o calitate. Însă pot folosi optimismul ca resursă, în timp ce calitatea mea este că sunt o persoană optimistă. Resursa este ceva ce poți accesa la nevoie, calitatea este un dat al tău, rămâne cu tine indiferent de context și va rămâne cu tine și pe viitor. E despre cine ești. 

Acum trecem la pagina următoare: zona în care simt că nu am succes. Să zicem, în parenting. Am o perioadă dificilă, copilul nu mă ascultă, stă prea mult la calculator, relația mea cu el scârțâie. 

Reia procesul. Asumă-ți că va fi un pic mai greu, dar că e important să fii onest când creionezi scopul mare (un viitor adult echilibrat, o relație copil-părinte care să-i cultive încrederea în sine, independența etc).

Și aici se întâmplă acel împrumut. Ce pot lua din strategia/strategiile mele de bun crescător de orhidee și pot transfera în statutul meu de părinte? Ce resurse, calități din zona de succes pot folosi și în acest context? Ce nu folosești, dar de fapt ai? (Poate răbdarea, atenția, acceptarea unui eșec ca parte firească din drumul spre succes?)

Cele două ”hărți”, cea a succesului și cea a lipsei de succes, conțin toate ingredientele de care ai nevoie și de care deja dispui pentru a aduce mai multă împlinire în viața ta. Ai răbdare să găsești modelul de succes, strategia, comportamentele și fă un transfer dinspre harta succesului spre harta unde ai nevoie de mai mult succes (sau unde simți că ești de-a dreptul depășit/ă). Asta s-ar putea să dureze sau să nu-ți iasă din prima. Mai încearcă! 

Odată ce ai viziunea de ansamblu, strategia și știi de ce ești în stare, ține doar de exercițiu și disciplină să înveți de la mentorul pe care tocmai l-ai descoperit în tine.

Citește și:

Ce e fuziunea emoțională și cum te poți elibera de ea

Te rog, nu-ți fie teamă să-ți faci controlul anual!

Author(s)

  • Ruxandra Rusan

    Jurnalist, editorialist Thrive Global România

    Ruxandra Rusan a lucrat în presa scrisă, radio, televiziune și, mai nou, în online. Este practician NLP și pasionată de psihologie. A avut ocazia să intervieveze personalități din diferite domenii și să învețe de la fiecare câte ceva. Crede că fiecare încercare prin care trecem ne ajută să ne vindecăm de ceva care ne apasă sufletul. Este și mama unui adolescent, iar asta vine cu un proces interesant de redefinire.