În următoarele 5 minute vei afla:
– Cum ne poate limita un concept rigid despre cine suntem.
– Ce trădează despre noi limbajul corpului și micro-expresiile.
Tuturor ni se întâmplă să ne împotmolim în gânduri în încercarea de a stabili cine suntem – și de ce suntem cine credem noi că suntem. Gândurile noastre despre propria percepție de sine și întâmplările din trecut ne pot domina gândirea. În mod repetat ne re-povestim anumite evenimente care ne confirmă convingerile pe care le avem despre noi înșine. În acest fel, mulți oameni își formează o imagine fixă despre ei înșiși și țin de ea cu dinții, de parcă însăși existența lor ar depinde de aceasta.
Cu toate astea, un concept rigid despre cine suntem poate duce la nenumărate probleme. Indiferent dacă ideea noastră despre sine este pigmentată de atribute negative sau pozitive – ambele sunt inutile pe termen lung. O imagine de sine predominant negativă poate duce la scăderea încrederii și renunțarea cu ușurință sau chiar la evitarea de a mai încerca lucruri noi. Pe de altă parte, o imagine de sine în extrema pozitivă poate duce la copleșire cauzată de propriile așteptări, teamă de eșec, teama de a-ți asuma riscuri și, în cele din urmă, aceasta poate duce la inerție.
A trăi cu și conform unui concept rigid de sine înseamnă să elimini o mulțime de opțiuni.
De ce o imagine de sine rigidă este limitativă
O imagine de sine fixă este transpusă în fiecare situație, și astfel modelează acea situație. S-ar putea să fi întâlnit deja oameni care duc asta la extrem, începând prin a spune în primele câteva minute de la întâlnire: „Sunt așa și așa … din cauza asta și aia… așa că sunt foarte…”.
Această atitudine se află la unul din capetele spectrului, dar este normal să-ți impui și să postulezi, într-o oarecare măsură, imaginea de sine dinainte. În multe cazuri, acest lucru se face mult mai subtil, de exemplu prin sugestii, prin expresii faciale și prin limbajul corpului. Majoritatea oamenilor nici măcar nu sunt conștienți că o fac.
E posibil ca acest tipar de comportament să declanșeze, în mod similar, reacții robotizate la persoanele care se confruntă cu acest tip de comportament. Adesea, acestea contracarează cu propria lor poveste de sine rigidă sau, în mod alternativ, se închid și răspund doar monosilabic.
În orice caz, își vor forma rapid o imagine fixă asupra celeilalte persoane, chiar dacă aceasta ar putea diferi de cea care a fost destinată să fie zugrăvită. În majoritatea cazurilor, această prezentare imediată a imaginii de sine rigide nu este utilă pentru comunicare și închide căi și oportunități, nu ladă loc de imprevizibil sau pentru ca ceva nou să se arate.
Ironia e că orice imagine de sine este relativ arbitrară. Am trăit mii de minute, de ore, de zile în care milioane de lucruri s-au întâmplat, dar cu toate acestea, în mod firesc, nu ne putem aminti decât câteva procente din aceste lucruri. Așadar, ne agățăm doar de câteva amintiri și le ținem vii în mintea noastră, povestindu-le din nou și din nou – nouă și celorlalți. Astfel ne formăm imaginea de sine.
În terapie, încercăm să găsim și să scoatem în evidență amintiri alternative care subminează rigiditatea imaginii de sine. Ne propunem să încurajăm conștientizarea faptului că e irațional să ne judecăm după doar câteva evenimente dintre toate momentele, situațiile și întâlnirile din trecut.
Un alt aspect ar fi că atributele pozitive sunt întotdeauna, într-o oarecare măsură, legate de factori externi sau se bazează pe comparațiile cu alții. Acest lucru înseamnă că este irațional să le sintetizăm într-o singură caracteristică sau clasificare generală a noastră. Castelul de nisip se poate prăbuși atunci când factorii externi se schimbă. Comparațiile cu alții, în zilele noastre alimentate de cele mai multe ori de social media, sunt, în cele din urmă, arbitrare deoarece există milioane de oameni cu care ne-am putea compara și, prin urmare, nu au sens. Majoritatea nu reușim să vedem acest lucru și drept urmare, comparațiile au ajuns să fie o sursă frecventă a tulburărilor emoționale.
Social media e un alt element ce contribuie la formarea unei imagini de sine rigide, deoarece alegem pur și simplu fotografii, propoziții și evenimente pe care le alegem pentru a ne reprezenta, și prin urmare, creăm în mod deliberat un eu conceptualizat.
Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.
→ Săptămânal la tine în inbox.
Aș vrea să îl citez aici pe Daniel Kahneman, care a scris câteva cuvinte frumoase despre acest fenomen, chiar dacă vorbea despre un context diferit:
„Oricât de ciudat ar părea, eu sunt sinele memoriei, iar sinele momentului, cel care îmi trăiește viața, este ca un străin pentru mine.”
În terapie putem învăța să ne întoarcem în „sinele momentului”, așa cum îl numește Kahneman, și să exersăm suspendarea judecăților de valoare pe care ni le adresăm, atât pe cele negative cât și pe cele pozitive.
De asemenea, poate ajuta să ne dăm seama că nici o senzație, nici un sentiment și nici un gând nu este constant și nu ne poate defini. Nu are rost să încercăm să ne evaluăm și să ne etichetăm ca pe un întreg, căci tot ceea ce reușim e să ne limităm flexibilitatea și rezistența psihologică.
Putem învăța să ne observăm gândurile de la distanță, să ne detașăm de ele, să nu ne lăsăm definiți de ele. În cele din urmă, conștientizarea se bazează pe faptul că experiența umană este efemeră. Putem trece apoi de la identificarea cu conținutul conștiinței noastre la experimentarea sinelui ca fiind câmpul conștiinței noastre și, prin urmare, contextul proceselor mentale și emoționale.
Eliberarea de o imagine de sine fixă poate fi percepută la început ca o pierdere, dar în cele din urmă, este o ușurare când nu mai trebuie să susținem și să apărăm un concept defect și irațional. Iar un terapeut cu experiență poate ghida și ajuta în acest proces.
Citește și:
Lecții de la filosofii antici pe care le poți aplica în viața de zi cu zi